Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CAPUL ÎN NORI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 167 pentru CU CAPUL ÎN NORI.
George Coșbuc - Crăciunul în tabără
... George Coşbuc - Crăciunul în tabără Crăciunul în tabără de George Coșbuc (Pe Cîmpia Smîrdanului, 1877) Și-acei ce de-a pururi au glume, Azi tremură muți și-nghețați În jalea cea fără de nume; Pustii ei simt, și-aruncați Departe la margini de lume. Iar codru-ngropat e-n zăpadă; Nu-i ușă, nu ... gătiți. Vin oaspeți, și canele latră; Le ies înainte grăbiți Ai casei pe pragul de piatră. Iar pînea pe masă, vecină, Pe neted-întinsul ștergar, Cu vinul din oala cea plină; Și însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. Cu cîrpa la spate legată Nevasta se-nvîrte, avînd Spre toți cîte-o vorbă-mbunată Și, locuri pe laviți făcînd, E suflet și inima toată. Din ... e-n zor Să-și ducă la gură piciorul, Afară e soare sub nor, Dar haină de aur e norul. Și-i hohot de rîset în stradă, Și însuși bunicul acum Se-ndoaie spre geamuri să vadă Amestecul vesel din drum Și lupta cu plumbi de zăpadă: O ceată mai mare de fete Au prins de flăcăi, mai puțini. Și-aprinsă e lupta-ntre cete, Și toți de zăpadă ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... bivol făcut Și cu criță blehuit, Se aruncă ca un șoim Pe al său cal, ce era Negru ca corbul la păr, La picioare pintenog, În frunte având o stea, Iar din nări foc slobozind. Deci agățând la oblânc Buzduganul de oțel, Chiar ca vântul s-au pornit Cu ai săi aleși oșteni Peste munți și peste văi; Și nu puțini au ucis Cu vânoasa mâna sa, Hoți cumpliți și groaznici urși Ce în calea lui ieșea. Dar, în sfârșit, ajungând La codri merei, pustii, Au strigat: “Noroc! noroc! Unde ești, vin să-ți grăiescâ€�. Și iată că dintre stânci O roată au ... s-au încruntat, Coama, coada încordă, Se întărtă la fugit, Ca și când ar zbura-n vânt, Mai necălcând pe pământ, Decât când își împlânta În nisip al său picior, Sfârâia ca fierul roș, În apă acufundat. Deci vârtejul mânios Ca uliul se repezi Și peste Bogdan căzând Cu stâlpul cel de arin Când pe șa îl răsucea, Când îl izbea în pământ, Când îi arunca în ochi Spuză, de mai îl orbea, Și când îl înădușea Cu ...
... crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea. După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la umbră, la adăpost. Și frunza se bucură, acoperi cum ... răcoroase, nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit ... În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de ... pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
... vezi-o că e-nsemnată D-amorul nostru, cel neînvins, Singur e vecinic și neatins De stingătoarea-i mână-ntrarmată. Ici e minutul cel fericit În care-amorul meu te zărește: "Tinere,-mi zice, d-acum trăiește Sub legea singură ce-am sfințit." Ș-apoi cu binele se strecoară, Se roagă; aspră, dar, tu-l gonești; El cere pieptul, tu îl ferești... Și-ndat' el inima împresoară. O fură! zboară, și ... p-a mea inimă văpăiază Ca doi puternici flăcărați sori. Doi fii făloasa-mi mână mângâie Și strâns la pieptul meu îi lipesc, Cu ei în brațe cerul slăvesc, Și e plăcuta la cer tămâie. Dar ca luceafărul de apus, Care cu seara pe cer s-arată Și când lucește, atunci și-ndată Zice adio, piere, s-a dus! Astfel nădejdea-mi cea mângâioasă, Ce ... fuse oare a ta ivire? Floare sau umbră, vis, nălucire? Ah! izvor vecinic de lung suspin! Din cer aicea ai fost o rază? Cu vro solie ai fost pornit? (Ca-ntr-al meu suflet cel amorțit S-aduci căldura?) sau cu vro pază? Slujba-ți ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre ... de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați împreună, amândoi sunt mulțumiți. Însă în zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi ... iese, un ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc, Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc. Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor. Bomba printre ... de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați împreună, amândoi sunt mulțumiți. Însă în zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi ... iese, un ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... Dealurile viu răspund Și vijelios se-nalță Pulberea departe-n fund. Sună dealul, valea sună, Stă văzduhul să se spargă De tălăngi nenumărate Ce izbesc în bolta largă, Căci coboară de la munte Oile, și curg puhoi, Cu un greu potop de ceață Înainte și-napoi... Un berbec cu coarne-ntoarse, Tacticos și prea cuminte, După gît c-un clopot mare, Merge singur înainte. Pe la margine dulăii ; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei în spate, Anevoie-și face loc. Iar prin pulberea de aur Tocma-n capul celălalt Crește umbra-ntunecată A ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală... VI DOINA Se tînguiesc Tălăngi pe căi, Și ... cele din belșug, Așa precum le-a fost lăsat Preasfîntul... Și au venit din locuri depărtate Puhoi de seminții Și au umplut pămîntul Cu zgomotul neostoitei lupte Și strigăte pustii... Un beac întreg luptară în zadar În frămîntări neîntrerupte Cu-acești vrăjmași, Dar, biruiți, n-au mai putut să ție Și au fugit, și s-au ascuns Departe-n fundul fără de hotar Al peșterii ... surdă a pădurii,
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... o cale D-aramă dalbă de lulea, Achim ca vântul se ducea, Lăsând fuior după călcâie; Și nasul astupat ținea, Că el mirosul de tămâie, Cu mare greu îl suferea. La sfântul Soare mai întîie Ajunse Chim; cu pas domol, Se bagă dânsul în ocol. Sta sfântul Soare cu zâmbire Pe prispă-afară și cetea Cu glas înalt dintr-o Psaltire, Dar în cetit cam slovenea, Strâmbând din nas în mod idilic: Bag-seamă el cu greu cetea Scrisori cu alfabet cirilic. — „Noroc și galbeni! Aferim, Dar cum mai poți? “ a zis Achim; . Iar soarele cu grabă pune Deoparte sfânta rugăciune Și-i zice: —„Eh! jupân Achim! Dar ce’păcat? —Poftim, poftim La umbră dulce, la răcoare!â ... pe răvaș Făcea trăsuri și sămădaș Din slove și din numărușuri. —„Cinstită jupîneasă Luni, Vorbește-Achim dintre cărbuni, Ia vezi! Ai oameni buni în casă!“ Atunci de scris baba se lasă Și repede,ca vânt cu nor, Ia-n mîni o cofă de sub masă Și zvâr! în
Vasile Alecsandri - Sentinela română
... Poem istoric Românul nu piere. I Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O ... a fi chiar vie, Și sub fiară doi copii Ce păreau a fi chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca ... schimbă locul! Și apune roș ca focul, Întinzând pe cea câmpie O văpseală purpurie Ca un sângeros veșmânt Peste-un lung și trist mormânt! Iar în naltul cerului, Deasupra mormântului, Țipă vulturul ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în mare În spumatele-i valuri bucuros mă scăldam Călăream pe balene, și cu a mele picioare Ale ei line unde pân în fund turburam. Dar acum ieste jocuri nu îmi mai sunt plăcute, Astăzi iubesc războiul, sângele, foc, omor, Taberile ostâșiii, uciderile crunte, Chinul celor ce mor ... mă trag și de departe Cum se lupt între dânșii cu liniște privesc; Și de cumva îmi pare c-are dreptul o parte, Pe loc în ajutoru-i furios năvălesc; Și ca secerătorul în spicele aurite, Ca trăsnetul d-odată într-înșii năbușesc; A lor pavezi și arme, a lor zale oțelite Cu pumnul le turtesc. Umblu gol totdauna, pentru c-a mea virtute Râde d-ostașii voștri cei
Vasile Alecsandri - Plugul blestemat
... o ceată de mulți neferi călare, Înconjurând pe vodă, pășesc peste hotare, Și ca să tragă-o brazdă, aduc un mare plug, Unealtă de răpire cu șase boi în jug... Câmpia năvălită lucește verde-n soare, Dar un fior pătrunde în orice fir și floare. Și via ciocârlie cântarea și-a curmat, Și zarea se-nvelește c-un nor întunecat. Din capătul câmpiei începe plugul rece Să tragă brazda neagră pe locul unde trece Și pajiștea atinsă geme ne-ncetat De-a fi ... verdea bătătură O rană lungă, largă, din care amărât Se-nalță-n cer blestemul pământului răpit. Și tot înaintează plugarii... când deodată O falnică româncă în cale se arată, Frumoasă, tristă, naltă, pe frunte cu ștergar Și c-un pruncuț la sânu-i, pășind măreț și rar. Ea vine și în față cu boii se oprește, Din ochi aruncă fulgeri, apoi așa grăiește: Vrei să ne prăzi tu, vodă, avutul strămoșesc? A! dacă nu ai teamă ... că s-aude un glas de răzbunare, Și iată că se vede o gloată-n fuga mare Venind cum vine zmeul pe aripă de vânt, Cu-o falcă sus