Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru COARDĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 144 pentru COARDĂ.
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi)
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi) Poetul de Gheorghe Asachi Dedicat d-sale d. Vasili Alecsandri Viersul care-ntâia oară a sunat în Românie Pe-alăuta ce de secoli fără coarde-a fost rămas, Spre-aminti a patrii fapte prin a doinei armonie, Dupre metrul care muza l-a dictat de pe Parnas, Va trăi atâtea timpuri cât Pionul, petros munte, Între nouri inal a-va maiestoasă a lui frunte. Deși cântul a lui Omer poartă cea întâi cunună, El nu-ntunică pe Pindar, nici a lui Alceos ton, Înfocatele suspinuri și cuvintele-ncă sună A Safei înamorate și a lui Anacreon Nice între a Greciei zâne a brilat numai Elena, Pe eroi și pe filozofi n-a produs numai Atena. Înainte de Ahiles și de falange spartane, Vie uit-au și al ei eroi, care-umpleau în timpul lor, Prin virtute 'nțelepciune și prin fapte miliane, Lumea toată de esemple, de mirare și lucor; Însa geniile acele, demne chiar de nemurire, Zac uitate, c'un poet n-a lasat de ...
Grigore Alexandrescu - Încă o zi
Grigore Alexandrescu - Încă o zi Încă o zi de Grigore Alexandrescu Încă o zi cu tine, o zi de fericire, În dulcile extazuri ce simt, când te privesc: Încă un ceas... un zâmbet... Adânca mea iubire Izvoarele nădejdii mai mult nu o hrănesc. Și soarele mai palid din zi în zi îmi pare, Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! nici tinerețea, nici scumpa-ți sărutare Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit. Întorc acum asupră-ți privirea-mi dureroasă, Ca cel din urmă-adio la tot ce am pierdut: Din ceața veșniciei, stea blândă, luminoasă, Te văz lucind departe, departe în trecut: Și tot ce e-n natrură, obiecte și ființe, PanĂ³rama de umbre, se-ntunec, se strecor; Iluzia mă lasă: ... și artă și silințe Sunt stăvile zadarnici l-al sufletului zbor? Aș vrea numai, blând înger, ca numele-mi să fie Scump, drag inimii tale, ades să-l repetezi, Precum un dulce sunet, precum o melodie În inimă-ți rămasă din ani ce regretezi. Căci toată-a mea viață îți fu ea închinată, Căci alt decât iubirea-ți ea nu avu mai sfânt, Căci tu ești încă astăzi ...
Grigore Alexandrescu - Mângâierea
... negura mâhnirii ades mi-a risipit. Dar tu, cărei nădejde s-arată aurită, Tu, cărei viitorul păstrează năluciri, Când nu ai nici o coardă a inimii izbită De viscolele lumii și de nenorociri, Mângâie-te, copilă, și simte mulțumirea Care o-nsuflă daruri ce firea ți le ...
Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu aspru ...
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira La Elvira de Ion Heliade Rădulescu D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine N-au îmblânzit destinul; și ora mi-a sunat! Cântarea mea din urmă și lira-mi a-ntonat. Dar cântă, a mea liră, accentele-ți sunt line. Vezi colo unde râul suspină trecător Sub salcea plângătoare ce trist se despletește, E neted locu-acuma și iarbă verde crește; Iar mâine...-o moviliță, o piatră... sub ea, dor. Ici trista filomelă și tineri păsărele Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa E pace; și repaos, răcoare vor afla Și mă va plânge vocea duioasei turturele. Căci p-a mea piatră mută adesea va veni A-și răcori durerea la unda-nseninată, Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată, Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna blând, ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion Amicului meu Gion de Ion Luca Caragiale (Moftul Român, 13 Mai 1901) Marea cu talazurile La mer avec ses vagues Lumea cu necazurile! sau Le monde avec ses blagues! Ei, da, Gion!... Academia este oarbă ca toți orbii... Declarămu-ne-mpotrivă-i și strigăm urbi et orbi, Că ctitoriceasca țâfnă îi dă brânci p-un povârniș, Care-o duce drept la baie... E un fel de va t' fair' fiche, Ce se face cu-atât brio, cu-acel sans-gen', ma parole: Cum un Kubelik ar face-o pizzicând coarda de sol, Cum pe piano mica Cionca, acest genial copil, Cu drăguțele-i mânuțe, ar obține-un triplu tril... Dar, pe sfânta pomenire-a reposatului blajin! Pe-a lui clasică-adiată de blagocestiv creștin! — Înțelege fiecine cum e Take-Anastasiu Ot Tecuciu! — nimeni nu vede cum-că niente non va piu! Cum ritos s-ar zice-n limba lui Alighieri Dante? Încetați nebunul scherzo! treceți într-un demn andante, Sau lasciam' ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii, Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri! Ctitoricește mendre pot în fine să ...
Ion Luca Caragiale - Da... nebun!
Ion Luca Caragiale - Da... nebun! Da... nebun! de Ion Luca Caragiale Desprețuiesc onori, avere; De slavă m-am hrănit destul! Alt orizont privirea-mi cere: De-așa nimicuri sunt sătul! Să nu-mi azvârle-atotputinții Nici o favoare... Nu! n-o vreu! Am o comoară-n fundul minții; De-ajuns îmi sunt acuma eu! Trec astăzi ignorat prin lume, Dar, trainic, las în viitor Un semn, o glorie, unnume Acestui imbecil popor! Să lingușesc telurici patemi? Reptilă eu?... Prea mândru sunt!… Apollo calea demnă-arate-mi Pe-acest tâmpit, senil pământ. Mulțime brută și ingrată! Cu-a mea cântare nu putui În viață-mi să te mișc o dată... Și-odat'... o să-mi ridici statui. “A! ești nebun!â€� mi-au zis mișeii. “Da, sunt nebun!â€� răspuns-am eu… Ca voi strigau și fariseii Crucificând un Dumnezeu! Tenebre fără fund mă-nghită, De-oi face din divina harfă O palidă prostituată Și din cântarea mea o marfă! Pe coardele acestei lire, Voi întona un cânt sublim: Poet sunt! nu voi umilire... Poeții... nu ne
Ion Luca Caragiale - Finis Finis de Ion Luca Caragiale Sonet simbolist decadent Un meteor!... Bizară auroră boreală Din polul nord la polul d-amiază... Din Zenit Până-n Nadir cutremur... iar sfera siderală Cămin imens, chaotic, jăratic infinit! A! ce amenințare meschină și banală! Nu mă-ngrozește! – zice poetul prigonit – Un fenomen ca altul!... Nuanță infernală, Văzduh aprins ... Desigur, Iehova-a-nnebunit! Ei, și?... Balanța-i strâmbă și judecata nulă! Nici psalm, nici Laudamus, dar nici accent de hulă, Din coardele-mi măiestre d-acu n-or mai ieși! Se răsucesc și crapă ai lumii vechi pilaștri: Catapeteasma cade!... Macabru danț de aștri!... În loc deTot, Nimica !... Ei, bravo, zău!... Ei,
Ion Luca Caragiale - Meteahnă Meteahnă de Ion Luca Caragiale 1909 În general, o stațiune de aer curat este un loc mai mult sau mai puțin pitoresc, unde te plictisești, până la înecăciune, dacă nu știi danța, ca să poți respira seara praful din salonul de bal de la Kurhaus. Însă astă-vară, fiind osândit să respir o lună aer curat, chiar dacă nu știu danța, am avut norocul să petrec împreună cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, și aș fi nedrept dacă aș zice că am petrecut prost. E adevărat că până la urmă, cu câteva zile înainte de a ne despărți, începuse să mă cam obosească cu atâtea - cum să zic? - cu atâtea prostii; dar cele două-trei săptămâni de la-nceput, nici nu știui când trecură, atât mi se părea tipul de interesant. Mai întâi era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un român ordinar ca mine, adică nu un extraordinar român, se găsesc și printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adică să spun că un român cât de ordinar se deosibește în aceasta mult de ungurii imbecili - sunt mulți de aceștia și la unguri - care nu ar fi-n ...