Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CELELALTE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 574 pentru CELELALTE.
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o întrebuințare mai demnă a puterilor mintale, mai isteață, și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice ...
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
Vasile Alecsandri - Bobii Trage, mândro, cu bobii, [1] Nu-ți mai lăcrima ochii. De-or cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. De-or cădea bobii în opt, Să știi că mi-e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff Boris Sarafoff de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun - o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt acești tineri? Asta puțin importă. Să zicem că-i cheamă A, B, C și D. Ce sunt acești tineri? Asta importă mai mult, și asta o s-o înțelegem, dacă vom urma cu atenție călduroasa lor dispută. Să ascultăm... A. (cătră D.): Poftim! două fără douăzeci și cinci! Unde e?... D. (foarte îngrijat): Știu eu?... în orice caz, nu stric eu! A. (cătră D.): Da' cine? eu?... B. (cătră D.): Dumneata strici, firește! Dacă nu erai dumneata, nu-i pierdeam urma! nu ne scăpa așa! C. (cătră D.): Dacă dumneata nu te simțeai capabil să-l aduci negreșit, de ce te-ai băgat? D.: Domnilor, eu vă spun că vine, mi-a zis că vine, dar că nu ne ...
Nicolae Gane - Petrea dascălul
... de valuri, nu-și mai simțeau nici frizura netedă, nici ochelarii drepți pe nas. — How original! zise într-un târziu unul din lorzi cătră celălalt. — How original! răspunse acesta ca un ecou. Apoi ambii tăcură luându-și fiecare aerul serios obicinuit. Au mers astfel o zi întreagă pe drumuri ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un flăcăiandru sărman de părinți. El argățea pe la unii și pe la alții ca să-și câștige hrana vieții. Și fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. Ceilalți argați cășunaseră pe dânsul și-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte la flecăriile lor și-și căuta de treaba lui. Când se adunau seara și bârfeau verzi și uscate, el se făcea că nu înțelege vorbele aruncate în pofida lui; se arăta prostănac. pentru aceasta ei îl porocleau zicându-i căscăundul satului. Stăpânii unde slujea el erau foarte mulțumiți de dânsul și se băteau care de care să-l apuce. Când trecea prin sat, fetele își dau coate și se uitau la dânsul pe subt sprincene. Și ce e drept că aveau la ce se uita. El era curat la față și chipeș; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara abia mijea, ...
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost Povestea lui Ionică cel prost de Ion Creangă Amu cică era odată într-un sat un băetan, care n-avea nici tată, nici mamă și nici o rudă; așa era de strein, de parcă era căzut din ceriu. Și fiindcă băetanul acela era supus, răbdător și tăcut - și bărbații și femeile din acel sat se luaseră a-i zice "Ionică cel prost, Ionică cel prost" și așa îi rămăsese acum numele. Dar știți că este o vorbă ca: "dracul în curu' prostului zace.â€� În satul acela erau o mulțime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi și mai țanțoși - tot de cei care umblă cu chebea între umere și poartă căciula pusă de-a cățeaua. Și Ionică cel prost n-avea cap să se amestece în vorba lor, c-apoi ce pățea cu nime' nu împărția, sermanul! El și la crîșmă și la joc și pe la nunți ședea tot deoparte, ca un pui de bogdaprosti, se făcea "Tănasă", și numai asculta ce pun la cale ceilalți; și cînd îi plăcea ce fac ei, da și el din cap și zicea că "tot bine este". ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naţionalism şi antisemitism Naționalism și antisemitism de Alexandru Dimitrie Xenopol A. D. Xenopol, “Naționalism și antisemitism,â€� în Noua Revistă Română, V, 277. Toate popoarele pământului tind spre întărirea propriei lor ființi și această tendință firească a oricărei individualități de a-și păstrĂ felul ei de a fi, alcătuiește ceea ce se numește tendința naționalistă. Gradul în care această tendință este accentuată de deosebitele grupări de oameni, cari conduc soarta popoarelor, arată treptele în care ele se apropie mai mult sau mai puțin de naționalismul rațional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor. Întărirea națională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebește și se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naționalismul va cuprinde în sine lupta contra elementelor străine ce tind a subjugĂ sau stăpâni pe orice tărâm un organism etnic. Dar un popor ca șu un individ, neputând trăi răzleț, este de asemenea mai presus de orice îndoială că lupta aceasta nu poate fi o luptă de nimicire cÄ› numai de subjugare a elementului apăsat, de absorbire ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... ca una și aceeași ființă, în praful alb de marmură ce se ridica și juca în soare, purtînd același surîs pe buze, unul trecător și celălalt etern, priveau fericite la iubitul lor. De la surîsul trecător la cel etern, de la gura mută la aceea care știa să cînte, se întorcea ... ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet, Didona neștiutoare de ura abisului ce niciodată nu se poate ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... pe unde era să dispară pătratul scobit, un ochi pe care îl ținea deschis cu mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă ținea strâns celălalt căpătâi. La momentul dat, jidanul dă drumul ochiului și apucând repede cu amândouă mâinile căpătâiul liber, cu o smucitură supremă trage înăuntru brațul întreg. Se ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... înainte. Pe la margine dulăii ; Urecheatul, la mijloc, Cu desagii grei în spate, Anevoie-și face loc. Iar prin pulberea de aur Tocma-n capul celălalt Crește umbra-ntunecată A ciobanului înalt : Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă ...