Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI (MULT)
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1433 pentru CEL MAI (MULT).
Ion Luca Caragiale - Bene-merenti
... de Ion Luca Caragiale Între noi literații, se vorbește foarte adesea despre Bene-Merenti. Unii doresc să-l aibă, alții nu, ba chiar propagă cu mai mult sau mai puțin spirit un dispreț suveran pentru o așa copilărească dorință, în genere — se brodează, cu sarcasm, sau mai bine cu parapon, pe tema lipsei de merit a multor dintre medaliați și pe meritele patente ale celor ce n-au obținut încă ... judeca greșit meritele omenești; va fi expus a atârna bucuros (ca, de regulă, toți oamenii) de partea aceluia ce-i va ști atinge mai bine partea slabă a lui. În fine, el va putea să distingă altfel decât noi, cari ne credem totdeuna cei mai îndreptățiți la distincția ce dorim de la dânsul, și astfel să se înșele întrucât ne privește, fie că ne va uita, fie că, și mai ... mâhnirea că n-o are încă trebuiesc să fie moderate la omul în adevăr deosebit, și numai la omul de rând, care este cu atât mai plin de sine cu cât e mai
Alexei Mateevici - Două cuvinte despre tutun și băutură
... adus în Europa în anul 1511. Multă vreme fumarea, tragerea tutunului se socotea ca un păcat de moarte. În Rusia pân-la vremea lui Petru cel Mare celora ce trageau tutun li se tăiau nasul și urechile. În vremea noastră în Rusia se fumează mai mult decât 8 milioane de puduri de tutun pe an. 3 milioane dintr-acest număr se pregătește în Rusia, iar celălalt tutun îl aduce de peste ... nenorociți, apoi aceasta-i numai vina noastră, iar nu a altora. Căutați la toți oamenii de prin sate și de prin târguri — mai toți țăranii de la cei mai mici pân’ la cei mai înaintați în vrâstă fumează; iar între oamenii cei ce, dragă Doamne, se numesc mai luminați, adeseori vezi și femei ușoare la minte, care fumează tot așa de mult, ca și bărbații lor. Pân-în vremea de față oamenii au socotit că fumarea tutunului este o petrecere nevinovată, nevătămătoare pentru sănătate și cam greușoară ... pătrunse de nervi, apoi fumarea tutunului poate să vatăme și inima, și stomacul, și ochii, și alte mădulare. Din cele spuse iese că fumarea aduce mult ...
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F
... Ce ne trebuie nouă%3F Ce ne trebuie nouă? de Alexei Mateevici Am spus de multe ori că moldovenii trebuie să se deștepte, să muncească mult la învierea lor națională, adică la trezirea poporului lor, și să lupte pentru drepturile celea, la care năzuiesc toți binevoitorii lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat și fără orice luare aminte, ci o datorie, căci ... luminarea minții) lor, iar pe de alta aduc la bună stare și țara stăpânitoare, dându-i toate foloasele. După cum se vede din cele spuse mai sus, toate acestea se pot ajunge, când un popor are voie să se folosească cu limba lui, care este cel mai de căpetenie mișcător al învățăturii și înaintării. Pe lângă limbă, prin școli, prin biserici, prin cărți și gazete un norod de alt neam, care locuiește ... pildă, Petersburgul, nu se pot ocârmui bine fel de fel de neamuri, care prind bucăți de pământ din împărăție, depărtate de capitala țării (de târgul cel mai mare). Așa fel de cârmuire pricinuiește numai rău atât țării stăpânitoare, cât și poporului care trăiește în țara asta. Pân-acum în Rusia treburile în ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... Ce dureri apasă sufletul frumos, Cât, uitând cu totul regală mărire, Se coboară astfel prin a lui gândire? Inimile zboară către bucurie, Dar mai iute încă zboară spre mânie; Iar cel ce domnește popoli pe pământ, Își lumină calea numai de cuvânt. Un domn se mărește prin înțelepciune. Patimile-n sânu-i vin din slăbiciune! Orice ... ne vor supune... Să batem tiranii prin înțelepciune! Să le dam ce cere, dar p-al lor cuvânt C-or ieși îndată din acest pământ... Mai târziu, cu timpul, oști mai mari vom strânge Și-al lor jug cu fală și folos vom frânge!" Astfel le vorbește domnul cel mintos. Cei mai mulți suscris-au actul rușinos. V Ana, jună doamnă, printre dânșii vine, Ca dorința dulce printre vise line. Ea desface vălu-i: raze de mândrețe ... veștejită. Dar stejarul mândru încă se-nvelește Cu cununa-i verde care ne răpește. Iar tu, Românie, totul ce dorești, Tot ce perzi odată, nu mai dobândești! Să cătăm în noaptea timpurilor stinse Faptele sublime, numele ne-nvinse! Căci tot ce mai poate, sub al nostru dor, Să ne mai consoale, e lumina lor. Astfel sub povara vârstei ce-l zdrobește, Cu trecutu-i dulce, ...
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... a se folosi de prilej, totuși Eteria, în rezultatele sale, le fu folositoare; îi deprinse iarăși cu cuvântul leuqera slobozenie pe care-l uitaseră de mai mult de un veac; și mavroforii le dădură pildă cum trebuie să moară pentru patrie. Revoluției, dar, de la 1821 îi suntem datori cu cel întâi impuls ce am primit spre a ne îndrepta în căile patriotismului și a civilizației! În vremea acea plină de nenorociri ... vina sa, ci din lipsa așăzământurilor de instrucție, ce se simțea atunce în Moldavia. Domnii fanarioți, deși într-un duh străin naționalității românești, tot făcură mult pentru luminarea poporului; Mavrocordații, Ghiculeștii, Ipsilanții, Muruzeștii, Călimăheștii, Suțeștii întemeiară în Iași și mai în toate târgurile ținutale școli domnești, din care au ieșit mai mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821 ... ChĂ©nier, în a căruia viață găsea atâte asemănări cu însuși a sa viață; scrierile acestor autori dezveliră în el încă mai mult ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... limitele prescrise de buna cuviință, și aceasta nu intră în deviza noastră; venim dar la cea de a doua care, deși fu susținută mai binișor, însă modul punerii în scenă și esecutarea lăsă mult de dorit și prea mult de criticat. Este necontestabil că opera comică pretinde mai mult decît cea serie spre a fi bine interpretată. Dacă acea serie, în lipsă de talente mari artistice, se poate reprezinta și de artiști ... cărora redacțiune nu ne permite a spera mai mult de ceea ce ne-a dat în Linda de Chamounix . Ariile cîntate mai bine și aplaudate dupe merit sînt: Un fuoco insolito mi sento addosso [1] din primul act, și Cheti, cheti immantinente nel giardino dio sendiamo [2 ... Și apoi iară, o asemenea femeie nu poate fi o amantă fidelă și castă; dar ce să zicem, asta e o licență dramatică și nimic mai mult. În partea muzicală, ca și în cea artistică, n-a reușit, fiindcă ariile acestui rol, ca să li se dea o esprimare înnemerită ... d-la Alfieri. Daca prin revistele trecute am arătat oarecare mulțumiri d-lor artiști din orchestru, n-am facut-o decît ca să-i încuragem mai
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale. Nimene nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci ... dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău detot. Nu crede că, strălucind în fața unei femei mai mult decât amantul ei și eclipsându-l, ai putea s-o întorci către tine. Nu vei reuși decât să-ți atragi antipatia și invidia ei. De ... a minți este o sforțare, pe care și-o impune penibil, minciuna contrazicând raporturile reale din lume, prea clare și tiranic impuse minții inteligente. Mai degrabă vei păstra relații bune cu cineva dacă nu-i dai nimica, decât dacă-i dai mai mult decât poți continua să-i dai -- sentimente sau lucruri. Omul nu renunță decât la ceea ce nu-i trebuie, ori la ceea ce e imposibil ... în reformatorul social condus de ambiție și de vanitate, decât în acela condus de iubirea de oameni, pentru că cel dintâi este mânat de mobile ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian
... repertoriului cu opere mai noi, cel puțin pentru publicul nostru, fiindcă cele ce compun repertoriul de astăzi a ajuns a nu mai mișca curiozitatea publicului. Iată condițiunile cele mai proprii, dupe părerea noastră, să putem avea în viitor teatru bun. Ca să putem dar avea toate cîte ziserăm mai sus, se cer mai întîi două condițiuni fără care teatrul va sta pe loc. Prima condițiune este de a se mări resursele teatrului sau, ca să fim ... întreținerii unui teatru bun, nu se mai pot împăca cu resursele de astăzi ale teatrului; a doua condițiune, și pe care o credem mult mai necesarie pentru îmbunătățirea și progresul teatrului, este aceea a alegerii persoanei căreia are să se încredințeze impresa sau direcțiunea teatrului; acea persoană, după ... de resursele teatrului și de condițiunele noastre pentru formarea unii companii de operă, ca ea să le publice, și dupe aceasta am putea avea concurenți mai mulți și speciali, dintre care am alege pe cel ce ar oferi mai multe avantage și mai bune garanții pentru teatru. Precizarea condițiunelor contractului și paza lor riguroasă fiind principala garanție pentru progresul teatrului nostru, ne permitem a o cere
Constantin Stamati-Ciurea - Introducere la volumul Răsunete din Basarabia
... ce le-am citit încă în tinerețile mele, m-au îndemnat să scriu și eu impresiunile unei vânătoare să¬vârșite de mine în tovărășie cu mai mulți amici ai mei prin Basa¬rabia, patria mea mai restrânsă, începând de la Chișinău și cutreierând stepele bătrânului Bugeac până la gurile Dunării. Descrierea primei mele excursiuni vânătorești, scrisă în lim¬ba rusească și ... VIII. Nepotul meu Pătrăchel . IX. Contrabandistul . X. O năplăire literară . G) Trei suveniri: XI. Victima veacului . XII. Omul enigmatic . XIII. Floricica codrului . analizat în modul cel mai amabil aceste lucrări. Mai ales sunt recunoscător dlui dr. Marzini, pe atunci prim-redactor al gazetei „Le Danube“, pentru binevoitoarea-i critică. Ce s-atinge de scrierile ... am în patria mea nici un institut național, nici o școală poporală măcar; am fost și sunt o insulă solitară în imensul ocean al slavismului. Mai mult nu zic. Ofer iubiților cititori români, în aceste pagini scrise fără nici o pretenție, narațiunea unei vânătoare prin Basarabia, făcută cu aceiași camarazi, care m ... a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe, ceea ce nu corespunde adevărului. 5 1) Copiii condamnatului; 2) Alexis, fiul lui Petru ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei
... amenința de a o stinge pentru de-a pururea". Asemene înalte considerații, întâmplările timpurilor trecute, adică istoria, ni le pot insufla mai cu ușurință. Într-o epocă ca a noastră, plină de toate decepțiile, în care spiritele atât de mult lucrează și inimile atât de viu simțesc nevoile unei credințe, ce hrană putem să avem mai îndestulătoare pentru nerăbdările și îndoielile noastre decât cultul țării noastre? Citindu-i istoria, am avea mai multă ispită prin trecut, ne-am prețui mai mult prezentul și am spera mai mult de la viitor, căci analele noastre ne-ar arăta vederat că providența niciodată nu ne-a lipsit și că părinții noștri, deși au ... secolelor mă fac să mă lepăd de întâile mele dorinți de libertate, ca de niște iluzii ale juneții; dimpotrivă, eu mă lipesc către ele din mult în mai mult. Tot iubesc libertatea, dară cu o afecție mai puțin nerăbdătoare. Îmi zic că în toate epocile și în toate țările s-au aflat mulți oameni care, într-o situație și cu opinii deosebite ... încet, și fiecare generație ce trece nu face decât a lăsa o piatră pentru zidirea edificiului ce-l visează spiritele fierbinți. Această convicție, ...
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
... precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece pagină și de toate speranțele ce le-am închis în ele. Aceste cei chemați să ne ... crea e a renaște mereu, e a supraviețui zilei de ieri și a păși pe ziua de mîine. Voluptate mai mare nu poate să fie, și goana aceea nebună după himera visată ce dă străluciri ochilor și te face să nu mai simți oboseala ceasurilor care curg peste tine, să uiți cine ești și mizeriile ce te înconjoară, să te transpui în eroii fanteziei tale, să suferi ... lor ori să te bucuri de fericirile ce li le dăruiești tu singur, nu este dată, desigur, oricui. Nouă ne rămîne aceasta, pe cînd celor mai mulți dintre iluștrii de la care așteptăm sancțiune nu le mai rămîne nimic. Să fim bucuroși dar că existăm, și dacă n-am fost premiați de astă dată — o, tovarășii mei ! —, să încercăm și ... la anul, să așteptăm cu resemnare moartea, care știe