Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂRARE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 295 pentru CĂRARE.
Ștefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pe deal (Iosif) Pe deal de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Pe deal stă vechea cetățuie, Popas din tainice visări, Arare vreun drumeț mai suie Spre dînsa strîmtele cărări... De veacuri zace-n părăsire Cetatea unde-un voievod Își doarme somnul în neștire, Cu credinciosul său norod... Și-adesea, cînd se face sară Și glas de taină toate au, Sus, la ruina solitară, Sub lună, dus pe gînduri, stau. Iar cînd cobor, și, dintr-o dată, În lumea ce de astăzi vin, În manta mea întunecată Trec prin oraș ca un
Ștefan Octavian Iosif - Sărbătoare de primăvară
Ştefan Octavian Iosif - Sărbătoare de primăvară Sărbătoare de primăvară de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iulie 1900 A primăverii tristă petrecere-a-nceput: Sălbăticita ceată de gingașe fecioare Aleargă-n aiurire, bocind rătăcitoare, Cu sînul gol, cu părul în aer desfăcut: "Adonis ! Adonis !" Pustie noapte cade. Pe umede cărări S-afundă-n întuneric, trecînd cu torțe-aprinse, Și sperie tăcerea pădurilor întinse De-atît suspin și plînset, și hohot, și strigări: "Adonis ! Adonis !" Pe iarbă zace, palid și mort, un făt-frumos, Îl caută prin codri fecioare-ndurerate; Plîng florile-mprejuru-i, și-s toate-nsîngerate, Văzduhul tot se umple de vaier dureros: "Adonis !
Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900 ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...
Alecu Russo - Alte cugetări Alte cugetări de Alecu Russo Nu e nimic mai dulce pe lume decât o dușcă de aer liber. * Prefer de o mie de ori cărarea de la munte decât carieră deschisă dinaintea mea. * Câinele este cea mai sublimă expresie a desăvârșirii omenești. * O! Vlad Țepeș, unde ești ca să-mpodobești cum trebuie toate aceste țepi înfipte în pământ românesc de dușmanii românilor. * Chiar dacă scapi din nodul alunecos al spânzurătorii, în prima zi ești pe jumătate strâns de gât. Să fie un efect al gâtului? Ah! dacă n-am avea gât, cum am râde de spânzurătoare! Rămâne țeapa, e
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Alexandru Macedonski - Calul arabului
... cu zel! Cu dinții apucă priponul cel tare, Îl mușcă, îl roade și-l rupe,-n sfârșit Deschisă îi este pustia cea mare, Cu albă cărare, Cu sân împietrit! Dar calul atuncea, de brânele-i late, Cu gura-l ridică, mișcat de-al său dor, Prin noapte, cu dânsul, fantastic străbate ...
Alexandru Macedonski - Chipul poeziei
... mi-ieșea în cale Un chip ceresc și blând. Îmi surâdea cu-nduioșare Cel chip de mic copil Și-mi lumina a mea cărare Sub soarele d-april! D-atunci adeseori în viață Cel chip l-am revăzut, Dar întristat într-a lui față Și-n reverii ...
Alexandru Macedonski - M-am dus departe
Alexandru Macedonski - M-am dus departe M-am dus departe de Alexandru Macedonski M-am dus departe-n lumea cugetării, Dezgrănițat-am lumile simțirii Și deslușit-am fundurile zării... Lăsat-am omul pradă omenirii, Ghicit-am vieți oriunde e lumină, Lumină unde cugetul n-atinge, Dar ce folos? Tot omul mă învinge, Și tot ca el, e inima mea plină. Cărări în van croitu-mi-am prin stele, Zadarnic zborul în sus mi se tot duce, Nu le pricep, nu mă pricep nici
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
... de foc ceresc e arsă Și străbate c-o scânteie l-ale raiurilor porți, Vrea să știe de-omenire, când pe-a cerului cărare Coronați de-o strălucire de lumini dumnezeiești, Heruvimii se coboară într-a gândului cântare Pentru-a-i da și consfințirea armoniei ...
... și de ce sunt ele-aci? Într-a ocnelor urgie cine-n drept e să le-arunce? Și pe-a răului cărare cin' le-a-mpins a rătăci? Ce?... Se naște omu-ntr-însul cu a răului menire? Merge el ca ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
Alexandru Vlahuţă - Dormi în pace Dormi în pace de Alexandru Vlahuță Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul, Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul! Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine Gândurile să-mi desfășur, și să stau la sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înțelept, Ș-ale lumii toate parcă le văd limpede și drept. Cât de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii... Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea și viața fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine Ca o furie nebună. Ș-aș voi atunci, aproape, Față-n faț-acolea, lângă piatra astei triste groape, Să-mi descind-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuiește, și-n văzduh ...