Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BINIȘOR
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 124 pentru BINIȘOR.
Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...
... a-nțeles, auzindu-i, că cu așa prilej de-mbogățire trimis de sfânta, nu se mai întâlnește multă vreme. S-a apropiat binișor fără să sufle de cei doi cerșetori, și cu câte o mână le-a smuls și unuia și altuia pălăria din cap, după ...
... a stăpânit toata ziua. - Ce-i de făcut? întreabă. - Dorm toți butuc, șoptește cald șașiul... Ușa e scoasă din țâțâna de jos... Dacă o ridici binișor, poți intra pe dedesubt; poți pe urmă s-o descui pe dinăuntru și să ieși frumos. Intră încetinel; lasă-te pe vine; mergi pe dibuite ...
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... eroică, întreabă: - Un'e me'gem? Noi medităm un moment... Eu ridic din umeri... Ceilalți, ca și mine. - Bi'jar! Și, câte doi, câte doi, binișor, ne-am așezat frumușel în trei birji. Eu cu Costică pornim în frunte... Zic, eu acuma, lui Costică: -Un'e me'gem? Costică ridică din ...
Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte
... a-i zice cu autorul libretului: Presto andate via di qua Non ci state piĂ¹ a secar. Partițiunea bărbierului au fost susținută binișor de domnul Steller, dar n-a escelat într-însa [1] Doamna Guerrabella, privită din punctul de vedere al esecutărei iar nu al vocei ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... de multe ori a trage profit chiar din părțile cele mai contrarii meziilor vocei sale. Astfel și acum reuși a susține binișor această dificilă parte și a trage asupră-i favoarea și aplaudele publicului întreg. Între părțile care fură mai bine esprimate și atraseră mai ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... proprie a sa, și care în marele său amor pentru cultura muzicei vocale inventă faimosul taur de aramă pe care, după ce-l ardea binișor, adică pînă se făcea roșu, apoi băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în pîntecele dobitocului începea să cînte din toate ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut Voinicul cel cu cartea în mână născut de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o babă și un unchiaș. Ei până la vreme de bătrânețe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele și ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea. Ajunși la vreme de bătrânețe, începură a se îngrijura. - Ce ne facem noi, babo, zise într-o zi unchiașul, de vom ajunge niscaiva zile de neputință ori de nevoie? Tu știi că am făcut tot ce mi-a stat prin putință, și ca să ne dea Dumnezeu și nouă un copilaș, care să fie toiagul bătrânețelor noastre, nu s-a îndurat. - De! unchiaș, cine e de vină? Tu știi că am umblat și cruciș și curmeziș pe la meșterese, pe la vraci, am făcut tot ce m-au învățat unii și alții, și ca să avem și noi o mângâiere ...
... în minte parcă i se înțepeni gândul acesta: să vadă unde se lovise. Cu ochii la revolver, să nu cumva să-l atingă, luă mortul binișor de umăr și-l întoarse. Atunci trupul țeapăn se rostogoli repede pe spate. Pulpana paltonului se desfăcu peste marginea băncii, și pe partea stângă a ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... bătrânul înainte și cum îi acum! Când l-am rugat, mai înainte, să ne îngăduie să rămânem la moară, el s-a sculat binișor în picioare, a băgat o mână în buzunarul pantalonilor, iar cu cealaltă a luat pipa din gură, a scuipat ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... el așa. - Å ine icea, puișorul mamei, ața aceasta. Să nu știe el de dânsa, că n-are leac. Să te scoli când doarme el, binișor
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se ...