Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AMEȚIT

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 169 pentru AMEȚIT.

Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă

Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă Poveste de contrabandă de Ion Luca Caragiale S-a zis că, în război, culmea ar fi să descoperi un obuz care să poată străbate orice cuirasă și o cuirasă pe care să n-o poată străbate nici un obuz. La vamă, culmea ar fi să găsești un vameș căruia să nu-i scape nici un contrabandist și un contrabandist pe care să nu-l prinză nici un vameș. Am citit undeva sau mi s-a povestit, nu știu bine, o anecdotă, care sper că va interesa pe cititorii acestei reviste. Iat-o. Vameșii francezi pe granița despre Belgia sunt de o asprime și de o istețime nemaipomenită. Fiscul francez are aci nevoie de copoii cei mai de rasă din cauza contrabandelor de mărfuri de lux și mai ales de dantele. Călătorii, mai cu seamă cei bănuiți, sunt supuși la revizii și scotoceli, cari răzbesc totdeauna până la piele. Se-nțelege de la sine că pentru călătorii feminini este o anume sală de revizie și femei revizoare. A amăgi, a dejuca vigilența acestui Argus fiscal s-ar părea absurd; sunt însă oameni și mai ales femei, ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție... Un amic, reporter de ziar. A venit să asiste la plecarea suveranilor, spre a face cuvenita dare de seamă în ziarul său, un ziar foarte belicos. - Ai aflat? - Ce? zic eu. - Care va să zică, nu știi nimic? - ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855 Suvenire din 1855 de Vasile Alecsandri Lui Ion Ghica Amice, În cumplitele catastrofe de la Sedan și de la Metz, doi oameni nenorociți, mareșalul Bazaine și generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulații din istoria militară a lumii. Acești doi capi de oaste, dintre care unul, mareșalul Bazaine, implicat într-un proces celebru, a fost condamnat la degradare și la închisoare pe viață, am avut ocaziune de a-i cunoaște la Crâm, în niște împrejurări ce-mi place a-mi reaminti, căci ele se raportează la un timp de glorie pentru imperiul Franței, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre. Iată notele ce găsesc în jurnalul meu de călătorii. Ți le trimit în toată simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simțit în primblarea mea printre ruinele orașului Sevastopol și pe țărmurile Crâmului ocupate de către armatele aliate în anul 1855. 25 noiembr. Pe Marea Neagră Gigantica expediție a puterilor de la Apus în contra colosului de la Nord și faptele săvârșite ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fata moşului Fata moșului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Copiii cutreierau voioși via părăginită. Un șir, ținându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhațe "mama-gaia". Fetele începuseră "de-a ulciorul". — Cum dai ulciorul? — Cum îl vezi, cu ochii verzi, ș-o lingură de păsat, să nu zacă de vărsat. Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură. — Așa să se scurgă ochii fetelor după mine. — Ei, aș! ți-ai trăit traiul, ți-ai păpat mălaiul, zise una dintre femei. Mai bine ne-ai spune câte ceva, da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu. — Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XII Țiganii la sfat încep gâlceavă; Războiul atuncea li s-arată Cu toată curtea sa cea gubĂ¡ Ș-învrăjbește țigănia toată; Mulți voinici să-ucig în bătălie; Vlad de voia sa merge-în urgie. Așa zisă Goleman și-aștepta Vorbă-înțăleaptă să-i întărească, Dar' alții nu să putea deștepta Din atâte sfaturi să găsască Care-i mai bun, și cei mai cu minte Nu voia să să certe-în cuvinte. Atunci Bobul a să răbda nu poate Și zice: ,,Dă ț-ar hi mintea lungă Ca căciula, Golemane! poate Că-ar nimeri doar sfat să-ți ajungă A ne-îndupleca-întra-aceaiaș' parte, Unde vrei să ne duci pe departe. [1] Dar n-am mâncat încă stregoaie Nici mătrăgună, să nu sâmțim Când ar vra cine să ne despoaie!... Și pentru ce să nu grăbim Așa tare, într-un lucru care Poftește mai multă judecare? Au doară ca să te punem pe tine Vodă, sau doar ban, sau cevaș' altă, Și țiganii ție să să-închine? Iar' tu la dânșii cu sprânceană naltă Căutând în zios, să scĂșpii dăparte, Uitându-ți dă-opincile sparte! Dar nu!... ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

Ion Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V 6 SCENA VI 7 SCENA VII 8 SCENA VIII 9 SCENA IX 10 SCENA X 11 SCENA XI 12 SCENA XII 13 SCENA XIII 14 SCENA XIV 15 SCENA XV SCENA I VICTOR,singur, în frac, legătură albă, cipici de lac, cu un șervet sub subsuoara stângă, șade pe un scaun în mijlocul scenii cu fața spre stânga și citește o broșură „Simptomele ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Irinel Irinel de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor. Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri... Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene. Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sunt mulți ca mine. Un singur lucru mă deosebește de ei: eu am priceput devreme de ce sufăr printre oameni, fără a-i urî, iar ei îi urăsc fără să știe de ce. După cum vedeți, nu sunt curajos — ferească Dumnezeu! — dar nici poltron. În fața unui revolver nu tremur. Dacă m-ați vedea cum mă reped printre muncitori — închizând ochii, bineînțeles, — desigur că m-ați crede un erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să fie așa de timid în fața domnilor liniștiți și galanți. Dar când vorbesc cu o femeie frumoasă? Ah, femeile, femeile! Nu, nu, ele nu vorbesc ca noi, nu privesc ca noi, nu ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei. — Da nu vedeți, mă rog, zicea ea în dreapta și-n stânga, ce mare și frumușel s-a făcut? I-au răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

Vasile Alecsandri - Balta-albă Balta-albă de Vasile Alecsandri (1847) Dlui I. Bălăceanu Într-o seară din luna trecută eram adunați mai mulți prieteni, toți lungiți pe divanuri, după obiceiul oriental, și înarmați de ciubuce mari, care produceau o atmosferă de fum vrednică de sala selamlicului a unui pașă. Afară cerul era învelit de nori vineți, care se spărgeau deasupra Iașului, cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor, ne zise el, vă mărturisesc cu rușine că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a mă încredința că, departe de a fi locuite de antropofagi, ele cuprind în sânul lor o societate foarte plăcută. -- Domnule, răspunse unul din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>