Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ABATE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 255 pentru ABATE.
Ștefan Octavian Iosif - Te duci... (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Te duci... (Iosif) Te duci... de Ștefan Octavian Iosif Te duci și, cum zâmbești nepăsătoare, M-abat din cale și mă simt murind... Pierdut spre tine brațele-mi întind Ca-n urma unei viziuni fugare, — Dar nu mai pot în ele să te prind. Te duci — și ca o umbră rătăcită Te voi dori în zilele pustii, Te voi striga în nopțile târzii, Și-n veci voi plânge vârsta fericită Când nu știam ce-nseamnă a iubi! O, dulce fericire risipită! De ce-ai venit și pentru ce-a fost scris Să-mi schimbi tu viața-n iad și-n paradis? Te duci și simt pe fiece clipită Că pierd în tine cel din urmă
... oameni sunt șarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate
Alexandru Macedonski - Moise Moise de Alexandru Macedonski Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți, Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți, Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste, Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste. Preanțeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt Era stei de nemișcare și cu ochii în pământ... Credincioși îi rămăsese vre o doi — dar fiecare ,,Oare nu mai ești tu Moise?" îi striga cu voce tare. ,,Marea Roșie nainte-ți zid de apă nu stătu? Faraonul înăuntru nu-l făcuși de s-abătu? Oastea lui cea strălucită n-o târâși să piară-n valuri Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri? Nu făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor? Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă dușmană, Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca mană? Scoală — ceasul de restriște nu mai este"... — Dar, tăcut, Se-nălță de jos profetul între-ai săi neîntrecut, Și urcându-se în munte sub a serii strășnicie, Cu nori groși de ...
Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân
Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu: Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...
Alexandru Vlahuță - Tactică...
Alexandru Vlahuţă - Tactică... Tactică... de Alexandru Vlahuță ...De ce-mi stai pururea în cale, Cu-același aer trist, pierdut? Ce vânt vrăjmaș te-a abătut Și de ai tăi te-a rătăcit? E-atâta-ntunecată jale În tremurul privirii tale, Și pari așa de ostenit!..." Peste viața mea pustie, Zvârlită-n vijelii pe veci, Ce milă te-a cuprins să-ți pleci, Copilă, ochii tăi frumoși? E o cumplită nebunie În taina care mă sfâșie... Nu te-ncerca s-o mai descoși. Pe mine-o nendurată soartă De-a pururea m-a prigonit, Și nimenea nu m-a iubit. E noapte-n juru-mi și pustiu, Și nu știu ce blestem mă poartă Pe-o lume sarbădă și moartă, În care n-am cerut să fiu!... Vezi, tânărul știuse bine Cum s-o aducă din cuvânt... Plecându-și ochii în pământ C-un lung suspin tremurător, El aștepta... O simt cum vine: Un pas e între ea și mine... Cât e-ntre milă și amor. * Copila...-nvinsă...-nduioșată, La piept îi cade suspinând, Căci glasul lui, atât de blând, A fost un cântec fermecat. Deasupra ...
Alexandru Vlahuță - Tu ești poet
... ți chemare sfântă E să mă-nveselești pe mine; Tu ești poet, deci cântă. Iar dac-un vânt de nebunie Peste viața ta pustie S-abate
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F Ce ne trebuie nouă? de Alexei Mateevici Am spus de multe ori că moldovenii trebuie să se deștepte, să muncească mult la învierea lor națională, adică la trezirea poporului lor, și să lupte pentru drepturile celea, la care năzuiesc toți binevoitorii lor. Am mai spus că toate acestea alcătuiesc nu un lucru de bună voie, care poate să fie lăsat și fără orice luare aminte, ci o datorie, căci, dacă nu va fi îndeplinită această datorie, apoi tot neamul nostru din Basarabia poate să fie șters, și atunci numai noi o să fim vinovați de pierirea noastră. Este foarte firesc lucru ca cititorul să se întrebe în ce stau îndeobște acele dreptăți, la care trebuie să ne gândim întotdeauna și care ne vor scăpa de întuneric și nevoi, dacă le vom dobândi. Trebuie să ne dăm bine seama de cele ce avem să cerem și să fie ele întipărite în mintea noastră tare și lămurit, ca să nu zică unul una, iar altul alta și astfel să ne încâlcim și să ne abatem din calea noastră. Pentru asta este de trebuință ca noi cu toții să ne înțelegem datoria noastră către noi ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...
Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită — Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește, Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină : Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică, Eram mai fericiți ; ...
Cincinat Pavelescu - Lui Mircea
... mereu în Cincinat: / Întotdeauna e păcat / S-ataci un leu în agonie. Leul, chiar în agonie, Are-n coada-i vijelie Și-n țărână îl abate
Cincinat Pavelescu - Păsările nopții
... Mi-este milă De eterna voastră noapte... Tremurați în fund de cuiburi Speriate d-orice șoapte, Pe când eu, dacă furtuna Peste fruntea mea s-abate, Fac din ochii mei oglinda Trăsnetelor scăpărate. De la îngeri smuls-a Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită ...