Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru - CREATOR
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 82 pentru - CREATOR.
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii, voind să-l glorifice Ca un moștean al gloriei, ca Verb și creator, Puteri, virtuți într-însul să se identifice Și-ntr-însul să cunoască p-al lor începător, Cerești, eterii trombe în spațiuri răsună, Puteri, tării de ...
Ion Luca Caragiale - Bubico Bubico de Ion Luca Caragiale 1901 Nouă ceasuri și nouă minute... Peste șase minute pleacă trenul. Un minut încă și se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon... Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aș găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de lângă cocoana capul unui cățel lățos, plin de funde de panglici roșii și albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si. - Bubico! zice cocoana... șezi mumos, mamă! "Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javră!" Bubico se liniștește puțin; nu mai latră; își retrage capul în paneraș, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaș de lână roșie; dar tot mârâie înfundat... Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din fața cocoanii și-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umblă pasajeri și vorbesc. Bubico mârâie arțăgos. - Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru. Acum Bubico scoate ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
Ion Luca Caragiale - O conferinţă O conferință de Ion Luca Caragiale S-a hotărât! trebuie sâmbătă să țiu la S.P.M.D.R. o conferență în ședință plenară. Imposibil să scap: am apucat, într-un moment de slăbiciune, să promit junei mele amice din tinerețe, madam Parigoridi — este pentru mine o chestiune de conștiință, de onoare, de inimă. Eu țiu la madam Parigoridi, fiindcă și dumneei ține la mine. De atâta vreme suntem buni prietini, și nici un nor n-a venit să întunece... în sfârșit, ce să mai vorbim? îmi zice: „nene Iancule". Asta, ce-i drept, nu-mi prea place... Când eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei să-mi zică „Iancule", ba, unele, chiar „mă Iancule" — nici un respect! Apoi, au mai trecut așa cam douăzeci de ani, îmi ziceau „domnule Iancule". Când am ajuns director, îmi ziceau „stimate domnule director..." Acu, după alți vreo douăzeci, toate — adică toate câte-mi mai sunt prietine — din „nene Iancule" nu vor să mai mă scoată. Toată lumea în serviciu public înaintează — numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De ...
Mihai Eminescu - Umbra mea Umbra mea de Mihai Eminescu Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine . Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce ...
Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti
Nicolae Filimon - Schiţă din viaţa şi scrierile celebrului maestru Donizetti Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti de Nicolae Filimon Celebrul maestru Donizetti se născu în orașul Bergama din Italia, la 25 septembrie 1798. Părintele său, trăind din puținul venit a unui post civil ce ocupa, nu putu a se determina la felul educațiunei ce urma sa dea fiului său. Tocmai pe atunci se formase în Bergama o școală de muzică prin stăruirea și după proiectul maestrului Simon Mayr, ale căruia opere făceau deliciul tutulor teatrelor peninsulei. Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de lecțiunile ce priimi, ca în anul 1809, la un esamen ținut la finitul anului școlar, susținu cu cea mai posibilă bravură partea de contralto din opera Alcide al Bivio , scrisă într-adins pentru acea solemnitate. Săvîrșind studiile elementare ale muzicei vocale, începu a lua lecțiuni de clavir de la Antonio Gonselis, iar după aceasta se dete cu o mare stăruință la studiul compozițiunii și în trei ani trecu cursul complect, sub direcțiunea lui Stanislau Matei, cel mai faimos maestru de compozițiune dupe acei timpi și preceptor al celebrului Rossini. Înainte de ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
Paul Zarifopol - Artă şi virtuozitate Artă și virtuozitate de Paul Zarifopol Note elementare Între răzoare de spanac, / Varză roșie și ardei... / Ascult un cântec de pitpalac, / Văd focul sub căldare la bordei. / Văd și șanțurile în lung și lat / În care argintul apei seacă, / Tot cerul e un argint viu picurat. / Luna stă între cer și o creacă, / Un fluier se îngână cu pitpalacul / Și un greier se întrece într una. / Ce e mai frumos e spanacul / Și pe urmă luna. Se vede ușor: în aceste strofe sunt o sumă de idei nepermise. Zarzavaturile și, mai întâi, tocmai spanacul; apoi varză roșie, în sfârșit, ardei. În versuri, toate astea. Însă cântecul de pitpalac ce se îngână cu fluierul, pe-nserate, în peisaj potrivit, e fără nici o îndoială poetic. Asemenea argintul apei, cerul argint viu picurat. Și luna neapărat. Dar: Ce e mai frumos, e spanacul și pe urmă luna asta ce e? Răspunde știința literaturii: aceasta e intervenție ironică, farsă, atitudine antilirică. Vezi bine. Totuși, e permis a bănui că intenția ironică, atitudinea antilirică, farsa nu sunt, prin voia lui Dumnezeu, cusururi absolute și veșnice; nici măcar în versuri. Să fie morala versurilor mai definitivă decât ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale şi arta Idealurile sociale și arta de Constantin Dobrogeanu-Gherea Am zis în articolul meu Asupra criticii științifice și metafizice că un scriitor în general are datoria să răspundă la observațiile ce i se fac, dar câteodată, în cazuri excepționale, această datorie de a răspunde se preface în datoria de a tăcea. Tocmai într-un astfel de caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al Convorbirilor literare a scris în contra mea un articol, Idealuri , articol confuz, fără început și fără sfârșit, cu o mulțime de chestii abordate însă fără șir, fără sistem, fără o idee conducătoare, sărituri de la una la alta, aluziuni personale malițioase care merg până la injurii, și toate astea într-un stil! Și ceea ce e și mai rău, cu pretenții absolut nefundate la spirit, și ce spirit! E evident că la astfel de articole nu se răspunde și n-am fi răspuns dacă n-ar fi intervenit următoarele considerații importante: articolul dlui Philippide e tipărit în Convorbiri literare , o revistă care a avut o influență însemnată asupra dezvoltării culturale a țării noastre și e tipărit ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități, ori în ce parte fie, aceasta nu rămâne îndoială că acea persoană nu va putea iubi o laudă potrivită cu urmarea sa, că, precum a iubit a face, va iubi și aplauza lucrărilor sale. Asemene dreaptă judecată singur Hs. ne-o propune în două ziceri; cea intâi: "Cu ce măsură vă vor măsura, măsurați și voi lor" și a doua: "Vor învie cei ce au făcut bine întru moștenirea fericirii; iară cei ce au făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol) Alecsandri de Paul Zarifopol Cu generația lui Alecsandri, occidentalizarea societății și a literaturii românești se modifică: tineretul moldovean, cultivat în Apus, începe a critica însăși influența aceasta apuseană. Îl cuprinsese grija de a nu fi decât imitator. E preocupat de a se emancipa de Apus, cum se emancipase de Orient; și bucuros ar fi adoptat formula naționalistă din timpurile noastre: prin noi înșine! Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri și insuflător de idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii de primprejur mureau la granița țării; vălmășagul veacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Ei au deschis ochii într-un leagăn moale de obiceiuri orientale; noi am răsărit în larma ideilor nouă ochii și gândul părinților se îndreptă la Răsărit, ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
Titu Maiorescu - Poeţi şi critici Poeți și critici de Titu Maiorescu 1886 Sunt de-abia 14 ani (acum sunt 36), de când prin câteva articole sub numele Direcția nouă în poezie și proză ne-am încercat să arătăm ce trebuie să se ceară de la o mișcare sănătoasă a literaturei române. Acele articole erau purtate de oarecare speranță, dar de mai puțină încredere. În poezie, Pastelurile lui Alecsandri erau un semn de renaștere, asupra lui Eminescu - "poet în puterea cuvântului" - se atrăgea luarea-aminte a publicului, Șerbănescu, Petrino, Matilda Cugler, Bodnărescu erau aprețiați. În proză - cu împotrivire energică în contra pedantismului Ciparo-Barnuțio-Pumnian - se cerea limba firească a poporului român, iubire de adevăr și cunoștință de cauză; din proza curat literară se relevau Alecsandri, Iacob Negruzzi, Gane; din proza științifică, între altele, primele încercări ale d-lor P. P. Carp, Lambrior, Th. Rosetti, Xenopol, chiar și ale d-lor Burla și Panu. Dacă privim astăzi la literatura din ultimii ani, timida speranță de atunci se poate schimba într-o încredere sigură pentru direcția sănătoasă a lucrărilor intelectuale în România. Nu doară că toți cei salutați la 1872 au împlinit ceea ...