Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘOAPTĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 203 pentru ȘOAPTĂ.
Cincinat Pavelescu - Păsările nopții
Cincinat Pavelescu - Păsările nopţii Păsările nopții de Cincinat Pavelescu Într-o zi vulturul mândru, Rege-al culmilor cărunte, Toate păsările lumii Le-adună p-un vârf de munte, Și le zise: Mi-este milă De eterna voastră noapte... Tremurați în fund de cuiburi Speriate d-orice șoapte, Pe când eu, dacă furtuna Peste fruntea mea s-abate, Fac din ochii mei oglinda Trăsnetelor scăpărate. De la îngeri smuls-a Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită prin noroi? Hai! spălați-le-n seninul De pe culmile înalte! Pe albaștrii munți din zare Zborul vostru să tresalte. Mai lăsați pădurea sumbră, Cuibul, streșina ruină, Și zburați din întuneric Către viață și lumină. Ceru-nalt e lumea-n care Suferinți și păsuri nu-s; De muriți suind acolo, Cel puțin cădeți de sus. Hai, urmați-mă și-n aripi De vă-ncredeți cum mă-ncrez, Către soare zborul vostru Voi căta să-l îndrumez. Într-un fior de bucurie Un stol voios de zburătoare, O rândunică, niște mierle, Un grangur, o privighetoare Deschiseră-aripile-n dorul Acestui zbor către azur, Când bufnița și liliacul Grăiră mândrului vultur: Vrei să ne scoți din umbra-n care ...
Cincinat Pavelescu - Pentru ochii tăi...
... O să scriu niște povești. Numai tu să le citești Când mergi seara să te culci. Ritmul lor să fie lin, Drăgălaș, adormitor, Ca o șoaptă
Cincinat Pavelescu - Poetul (Pavelescu, 2)
Cincinat Pavelescu - Poetul (Pavelescu, 2) Poetul de Cincinat Pavelescu Vezuviul în marea albastră își răsfrânge Și casca lui de aur și pana ei de fum; Iar lava când din beznă spre vârf își face drum, Cu negru-mpestrițează văpăile-i de sânge. Poetul e asemeni vulcanului stingher: În preajma lui mulțimea naivă se îmbată, Trăiește, țipă, cântă și-ntreabă-apoi mirată La ce slujește lumii sterilul său crater? El, calm și mândru, fruntea spre ceruri și-o ridică, Simțind că poartă-n coaste o rană sângerând De-a cărei adâncime și cerului i-e frică. Apoi zbucnind de-odată în viforul de șoapte Și spintecându-și sânul cu bulgării arzând, Aprinde marea-ntreagă cu soarele-i de
Cincinat Pavelescu - Romanță (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Romanţă (Pavelescu) Romanță de Cincinat Pavelescu Iubirea mea nu-i zvon de șoapte, Nici mandolină pe sub geamuri, E vânt sălbatic, vânt de noapte, Ce smulge flori și frânge ramuri. De-ți place urletul furtunii Și balul mării-nfuriate, Cu frică pleacă-te spre iadul În care dorul meu se zbate. Dar dacă-n inima ta plină Nu-ncap simțirile eterne, Atunci înfundă-ți capu-n perne Și-adormi în cânt de
Cincinat Pavelescu - Simfonia ploii
Cincinat Pavelescu - Simfonia ploii Simfonia ploii de Cincinat Pavelescu Dlui Take Ionescu E noapte de toamnă și plouă! Ce trist e când plouă în noapte, În plânsetul ploii nu-s șoapte De flori sărutate de rouă, Sunt lacrimi ascunse și mute Ce nasc și ce mor neștiute. În fiecare picătură Ce picură din ramuri, În fiecare picătură Ce-alunecă pe geamuri, Sunt voci de jale și de ură, Sunt rugi, crâmpeie de blesteme, E o largă, surdă simfonie, E toată sumbra tragedie A sărăciei care geme Pe bănci, sub poduri, prin grădini Întunecând cu ochi haini Și glasuri amărâte Tăcerea plină de fiori A nopților posomorâte! Sub lustrul apei strada pare Un râu statornic, fără val, Și flacăra de felinare E ca o lamă de pumnal. Pe când visezi la pianu-ți, doamnă, Și-asculți al sobei dulce cânt, N-o să-nțelegi ce triste sânt, Când plouă, nopțile de toamnă. Paris.
Constantin Alexandru Rosetti - Dorința (Rosetti)
Constantin Alexandru Rosetti - Dorinţa (Rosetti) Dorința de Constantin Alexandru Rosetti De ce nu sânt dumbrava, ce seara pe răcoare De braț cu un prieten ți-e drag a vizita? De ce nu sânt o roză, de ce nu sânt o floare C-atunci gândesc, o, dragă, că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt zefirul ce sânu-ți răcorește, De ce nu sânt parfumul ce pui pe haina ta! De ce nu sânt eu valsul ce șoapta îți lesnește C-atunci aș crede lesne că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt sticluța cu apa înflorată Ce-n toată dimineața îți spală fața ta, De ce nu sânt oglinda frumoasă ce te-arată, C-atunci aș fi mai sigur că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt eu luxul ce sufletu-ți iubește, De ce nu sânt podoaba ce pui pe fruntea ta! De ce nu sânt eu slava ce inima-ți dorește, C-atunci aș fi prea sigur că tu nu m-ai uita! Dar vai! Nu sânt nimica! Sânt, simplă, o ființă Ce-a te iubi din suflet amorul m-a-nvățat; Eu nu am ...
Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel)
... neguri dormeau grămezi de somn învinse. Ca niște pasări uriașe ce dorm cu aripele-ntinse, Stînd gata ca să-și ieie zborul la cea dintîi șoaptă dușmană. La adăpostul lor noi singuri, ca-n vremea nopților albastre, Venisem duși unul spre altul de un prisos bogat de viață, Dar gura mea ...
... și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii ...
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte
... dacă-s flori adevărate. Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape De vîsle-ntîrziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul Bătăilor pripit de aripi ce-și lasă pe adîncuri zborul ...
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină ) În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute... De știi s-asculți, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute: S-a potolit atîta viață, ș-a ars atîta foc de soare, De ani și ani, de cînd tot curge împrăștiind mărgăritare. De ani și ani... dar de atuncea grădina ș-a schimbat stăpînii Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure, Ș-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde-i oare Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ? Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi firul Arianii Mai rătăcesc ș-ascult cum cîntă pierdut pe-aleele deșarte În murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte. Eu ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...