Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCREMENI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 182 pentru ÎNCREMENI.
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat În tren accelerat de Ion Luca Caragiale Anecdotă realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut, Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€� Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală? Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă ...
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...
Mateiu Caragiale - Clio Clio de Mateiu Caragiale Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești. Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești, Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite. Căci, uriașe stoluri la zări încremenite, Zac norii ce, în pragul genunilor cerești, Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite. Dar ceața serii-neacă troianele de jar. Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar, Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul, Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți, Când negrul văl al nopții înfășură pământul, În gemăt să tresalte străbunii
Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă,  și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor  ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...
Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a ...
Mihai Eminescu - Vis Vis de Mihai Eminescu Ce vis ciudat avui, dar visuri Sunt ale somnului făpturi: A nopții minte le scornește, Le spun a nopții negre guri. Pluteam pe-un râu. Sclipiri bolnave Fantastic trec din val în val, În urmă-mi noaptea de dumbrave, Nainte-mi domul cel regal. Căci pe o insulă în farmec Se nalță negre, sfinte bolți, Și luna murii lungi albește, Cu umbră împle orice colț. Mă urc pe scări, intru-nlăuntru, Tăcere-adâncă l-al meu pas. Prin întuneric văd înalte Chipuri de sfinți p-iconostas. Sub bolta mare doar străluce Un singur sâmbure de foc; În dreptul lui s-arat-o cruce Și-ntunecime-n orice loc. Acum de sus din cor apasă Un cântec trist pe murii reci Ca o cerșire tânguioasă Pentru repaosul de veci. Prin tristul zgomot se arată, Încet, sub văl, un chip ca-n somn, Cu o făclie-n mâna-i slabă  În albă mantie de domn. Și ochii mei în cap îngheață Și spaima-mi sacă glasul meu. Eu îi rup vălul de pe față... Tresar  încremenesc  sunt eu. ............................................. De-atunci, ca-n somn eu îmblu ziua Și ...
Mihai Eminescu - Zadarnic șterge vremea...
Mihai Eminescu - Zadarnic şterge vremea... Zadarnic șterge vremea... de Mihai Eminescu Zadarnic șterge vremea a gândurilor urme! În minte-mi ești săpată ca-n marmura cea rece, Uitarea mână-n noapte a visurilor turme Și toate trec ca vântul  dar chipul tău nu trece. În veci noaptea și ziua șoptesc în gând un nume, În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng, Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume, Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng. Astfel în veci în minte-mi încremeniși frumoasă Și văd în veci aievea divinul tău profil. O, cum nu pot în brațe să te omor plângând, Tu, blond al vieții mele ș-al dragostei copil! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus Și noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus. Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge, În inimă cât fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge, Cu dânsa împreună și ele vor muri! O, rai al tinereți- ...
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească Povestea mavroghenească de Pitarul Hristache Fragmente Numai a-l vedeai dodată Prin tîrg trecînd fără gloată, Cu vro doi-trei, dinpreună Cu cîte-o sapă de mînă, Și după ce se-ntorcea Vedeai colea și colea Cîte unul atîrnat De cîte-o șandrama legat, Iar pe afară prin cîmpuri Stă țepele-nfipte pîlcuri • • • • • • • • • • • • • • • • Dacă mergeai și la curte Vedeai altele mai multe, Te uitai prin spătărie Rămîneai la aporie, Vedeai săbii ferecate Tot prin păreți spînzurate, Mai pistoale, buzdugane, Mazdrace și iatagane, Suliți, angere, cuțite, Ca acile ascuțite. Măciuci, mai puști ghintuite Toate prin păreți lipite. • • • • • • • • • • • • • • • • Apoi stai de socoteai Și-n rost nu puteai să-i dai Vedeai casele d-o parte Numai de arme-ncărcate. D-altă parte te uitai Și la el și înghețai Că-l vedeai cu-n hîrz străin Nu-și semăna a creștin. Cîndu-l auzeai vorbind Încremeneai tremurînd, Din damuit și din chiafîr, Și din as și din caldîr, Nu-l mai ...
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim şi a Haritei cei frumoase Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragmente. Ci acea odihnă nu fu delungată, Fiindcă iubirea vrăjmașă s-arată. Îi strică odihna, liniștita pace: În cuget, în minte schimbări mari îi face: Harite Margoala lui Aristef pruncă Într-a Ioaninei răsfățată luncă Și dintră oricâte Miletul fecioare Cu minte înaltă, fire zburătoare. Dintră toate câte Ținutul avea, Cea mai iscusită, alta nu-i ca ea, Aristef Județul n-avu multă grije Trudind oareșcare talant să-i câștige. Talanturi frumoase îi dădusă firea Și cum nu-i lipsisă nice iscusirea, Ajunsă fecioara nu fără lesnire La desăvârșita minții procopsire. De ani șaisprezece, era iscusită, Un suflet curat, față veselită! Ascuțimea minții cu dânsa născută, La trupșor subțire și oablă crescută. De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică Numai cum să pare lumei mai voinică, Ochișorii negrii, fața rătunjoară, La căutătură flacără și pară. Sprincenele încă negre și-nghinate, Tăcând despre alte daruri de sus date, Să creadă întocma Platon pe sine Ca Orfeu la cântec sau doar și mai bine. [.............................................................] Zărind-o, ce rod și ...
Vasile Alecsandri - Ștefan și Dunărea
Vasile Alecsandri - Ştefan şi Dunărea Ștefan și Dunărea de Vasile Alecsandri Baladă Dunăre! ce plângi tu oare? Plâng o floare de sub soare Ce din sânu-mi a răpit Ștefan-vodă cel cumplit! . . . . . . . . . . Pe cel țărm bătut de valuri, Sus pe zare, sus pe maluri, Sunt trei cete de oșteni, Turci, tătari și moldoveni. Una-i ceata hanului, Una-i a sultanului, Una-i a Ștefanului! Iar în câmpul cel turcesc Mii de săbii zângănesc; Iar în câmpul tătaresc Mii de arce săgețesc; Iar în cel moldovenesc Doi luceferi strălucesc: Ștefan-vodă cel frumos Ș-o copilă, chip duios. Fata plânge, fata zice: Lasă-mă să fug de-aice, O! Ștefane, scumpul meu! Domnul zice: Nu! nu vreu, Nu, pre sfântul Dumnezeu! Că-mi ești dulce la privit Și mai dulce la iubit, Ca lumina soarelui La lupta viteazului. De-ți sunt dragă, de-s frumoasă, Ia-mă, doamne, ori mă lasă. Ba! de-a fi să lupt pe dată Chiar cu Dunărea turbată, Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. Apoi dar, rămâi cu bine, Că tu n-ai parte de mine!" Fata ...