Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCREDERE ÎN SINE

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 73 pentru ÎNCREDERE ÎN SINE.

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

... de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ziua aceea, și se întoarse iarăși în Curtea domnescă, unde răsunau clopotele bisericii, pe care o zidise chiar Mircea Vodă Ciobanul [6] , și în care, dintre toți Domnii, el mai întâi s-a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la ... cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror cai și arme se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele pe așa mâini pângărite! Scârbă să vă fie ... Socol, boier odinioară mare și tare în ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda ... profesorul veni și, după acea de datorie bună-dimineață, scoase din sân o broșură cartonată cu hârtie pestriță, zicându-mi c-un zâmbet plin de încredere în sine: — Nădejduiesc că ne vom înțelege amândoi. Această filadă nu sunt la îndoială că în puține zile o vei învăța. "O! am gândit, acesta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de învățătură." Am luat-o cu ... mine, care nu mai eram un copil, aveam treisprezece ani, să învăț a b c  ! pre mine, care înțelegeam pre Erodian din scoarță în scoarță! Era un înfrunt care iubirea mea de

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... dascăl pe marele Savigny, celebrul profesor de dreptul roman, celebrul ministru de justiție și unul din fiii cei mai distinși ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui de Savigny, am fost prezentat și lui Alexandru Humboldt (1769 — 1859), care îmi arăta în general un deosebit interes pentru țările române, atât de necunoscute pe atunci, încât nici numele de români nu se știa. De aceasta, în adevăr, nu trebuie să ne mirăm, când însuși în Moldova și în Muntenia numele de români nu era întrebuințat, înlocuit fiind prin numele provincial de moldovean și muntean . Bătrânul Asachi toată viața lui n-a putut ... pe atuncea, pe care am publicat-o în Lehmann's Magazin fĂ¼r die Litteratur des Auslandes . Tot pentru Humboldt am publicat apoi o broșură în limba franceză, Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue de Cigains (Berlin, Behr, 1837), în prefața căreia chemam luarea-aminte a filantropilor asupra acestui nenorocit popor sclav în țara mea, în sânul Europei civilizate, și tratat ca lucru prin înseși legile țării noastre. Vacanțele le petreceam ordinar în ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... cale, căci altfel ea odată cu capul nu ar fi plecat. Încă sâmbătă dupăamiazăzi sluga trebuia să rânească grajdul, curtea și locul de dinaintea cârciumii, în vreme ce bătrâna și Ana găteau cârciuma pentru ziua de duminică. Duminică în zori bătrâna primenea copiii, se gătea de sărbătoare, mai dădea o raită prin împrejur, ca să vadă dacă în adevăr toate sunt bine, apoi se urca în teleagă. Ana și Ghiță îi sărutau mâna, ea mai săruta o dată copilașii, apoi zicea: "Gând bun să ne dea Dumnezeu!", își făcea cruce și ... un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasă croncănind de la deal înspre câmpie; fundul văii, în sfârșit, se întunecă, și din dosul crângului depărtat iese turnul țuguiat al bisericii din Fundureni, învelit cu tinichea, dară pierdut oarecum în umbra dealurilor acoperite cu păduri posomorâte, ce se ridică și se grămădesc unul peste altul, până la muntele Bihorului, de pe ale cărui culmi troienite ... răsucite asupra grumajilor goi; oameni erau și ei, chiar oameni cinstiți, care mănâncă, beau și plătesc. Într-o zi de luni au venit trei inși în ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... a primi domnia, el ocupase de la 17 august 1758 vechea însărcinare a tătâne-său de dragoman al Porții. La anul 1764, în 29 mart, prin favorul marelui vizir Mustafa Bahir, el primi tronul Moldaviei; însă după trei ani, la anul 1768, în vreme când Turcia se gătea de război asupra Rusiei, hanul tătarilor, vestitul Crâmghirai, în divanul împărătesc, arătă cum că în asemene grele împrejurări tânărul Alexandru Ghica, fiul lui Scarlat Ghica, nu avea destule însușiri și încredere ca să i se lase domnia Țării Românești și că Grigore Ghica, vărul lui, ar fi mult mai destoinic pentru apărarea țării. Sfătuirea hanului fu ... și porniră; și în vara următorului an, 1769, luară sub stăpânirea lor toată Moldavia, prinzând rob pe însuși domnul acei țări, Constantin Mavrocordat, care domnise în viața sa de șase ori în Țara Românească și de patru ori în Moldavia [2] și în sfârșit muri în Iași la 4 decembrie 1769. Operațiile războiului după această izbândă se întinseseră și în Valahia. La 7 octombrie 1769 în zori de zi leitenantul-colonel Karozin, cu patru sute de ruși și întovărășit de mai mulți români povățuiți de arhimandritul de Argeș, care avea două ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... atât mai mult trebuie să mă fi înțeles greșit alții. Pentru a nu lăsa loc la nici o confuzie și pentru că chestiunea în sine e de o mare importanță, m-am decis să scriu acest articol. Aici voi explica mai pe larg și mai deslușit cauzele pesimismului în literatură și viață. Înainte de a trece la cercetarea cauzelor pesimismului, trebuie să ne înțelegem asupra cuvântului pesimism . După cum am arătat în ... fiecare om poate întrucâtva să priceapă altmintrelea cuvântul pesimism, de aceea vor fi mai tot atâtea feluri de pesimism câți oameni sunt. Alții nu cad în această greșeală. Ei întrebuințează un metod științific întru atâta întru cât caută să se lămurească în privința pesimismului din viața reală, din istoria omenirii. Dar mulți dintre acești din urmă cad în altă greșeală. Ei studiază pesimismul în felurite epoci, caută ce are comun pesimismul tuturor epocilor, pe urmă, cu acest rest comun la toate, vor să caracterizeze pesimismul fiecărei epoci în parte. Așa, spre pildă, nemulțumirea în privința condițiunilor vieții va fi comună tuturor epocilor pesimiste, deci caracteristica pesimismului modern va fi nemulțumirea. Aceasta e tot așa de absurd cum ar fi ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... de Salvator Rosa, apoi vin cele de pensulă toscană, fără a mai numi magnificele statue de cele mai celebre dalte ale Italiei, picturile în afresco și basoreliefele împănate cu aur, ce uimesc pe vizitator. Curtea monasterului este înconjurată cu zid de piatră, iar locuințele monahilor sunt clădite în formă de cruce, avînd în centru o sală mare, rotundă, ce servă de refectoriu [1] , cu care apoi se leagă patru linii îndoite de locuințe numai cu un rînd și ... depuse ori constituția ordinului sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se compune din portretele celor mai remarcabili anacoreți catolici. Privirea acestor locuințe deșteptă în mine ideile cele mai melancolice; simții operîndu-se în inima mea o mare schimbare: pentru prima oară de cînd îmi am existința, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar din leagăn și a ... pe fratele tău și chiar pe creatorul tău. Iată ce este călugăria! Spune-mi, te rog, mai voiești acum să te faci călugăr? — Nu, în adevăr, frate Gerolamo — astfel era numele lui — dar ia spune-mi, amice, tu de ce te-ai călugărit daca cunoști atît de bine ...

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... al-Rașid, un neguțător bogat, care avea o nevastă bătrână și un fecior, Abu-Hasan, crescut pînă la vreo treizeci de ani strîns de aproape în toate privințele. Neguțătorul a murit, și Abu-Hasan a intrat în stăpînirea avuției pe care o grămădise tată-său o viață întreagă. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. În tinerețe nu căpătase niciodată o para mai mult decît îi trebuia ca să-și ducă viața ; acum a pus de gînd să cheltuiască ... s-a lăsat înduioșat de vorbele lui frumoase, ba, unii chiar, l-au dat afară. S-a întors acasă, amărît pînă în fundul sufletului și i-a zis bătrînei: -A, mamă, bine mi-ai spus tu: în loc de prieteni am găsit niște ticăloși nerecunoscători. S-a isprăvit ; să nu-i mai văz în ochi! Abu-Hasan s-a hotărît dar să se ferească de acu-ncolo de orice galantomie. După ce și-a socotit ... ca să nu-l cunoască nimeni. Stăpînitorul acesta, deși avea destui slujbași foarte pricepuți și strașnici, tot voia să cunoască el singur cum merg lucrurile în ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

... pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era la loc. Ajuns în sat, auzii felurite zvonuri care posomorau fețele; ba că rușii trec Prutul, ba că turcii năvălesc în țară, ba că românii intră în bătaie cu turcii ori cu rușii, nimic lămurit, tot vorbe fără șir, însă era ceva; văzduhul părea a furtună! Peste câteva zile un ... mă chemă la primărie unde găsii adunați toți flăcăii din sat, care erau soldați în batalionul meu. Căpitanul ședea în capul mesei cu o hârtie în mâni. — Andrei Florea! strigă el. — Față!... răspunsei eu. — Neculai Drugă! — Față! — Petrea Doncilă! — Față! — Vasile Grăunte! — Față ... departe ne chemă pe toți de-a rândul după izvodul ce ținea în mână. — Copii! ne zise el. Avem poruncă să mergem în lagăr la Dunărea; grijiți-vă bine armele, luați-vă schimburi îndeajuns, și de astăzi ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... extravagante). Poate că mă enervează mai mult faptul neputinței logicii mele decât motivul însuși al întârzierii scrisorii. Cum? Să nu pot deduce ce ar fi în stare să facă Irina în lipsa mea, după ce am trăit atâția ani în preajma ei și, chiar dacă nu m-am ocupat special s-o analizez, totuși o cunosc, fatal, destul de bine? Să mă gândesc la sărutările ... toate că încetișor, era dat fără ezitare, întreg, explicit. Însă cu tot glasul franțuzesc și sigur, picioarele dezvelite și fardul mi se păruseră exagerate. Și în altă sală, în aceeași zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele meu. Într-o bluză albă, capul ei mi se păru mic, cu părul, din cauza ... într-adevăr, la o întâlnire pe scara mare a Universității — ea urca, eu coboram — cu tot aerul ei semeț, înfoindu-mă în hainele mele noi, i-am aruncat o privire încrezătoare în acele ce vor urma. Curaj mare pentru sfiiciunea mea obișnuită. Cunoștința se făcu într-o zi întâmplător, din nimic. O excursiune studențească la Curtea de ... puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ar fi fost bine primită. O exclamare acolo, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>