Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN FIECARE CLIPĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 192 pentru ÎN FIECARE CLIPĂ.
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea ... universul cu miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de miliarde de pelerini cu făcliile aprinse, și ... desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate acele înălțimi nebănuite ; și răzlețe de roi, tremurau o clipă, se făceau albastre, se fărîmau în pulbere violetă și apoi dispăreau. Altele, ca niște semințe de diamant aruncate prin voința și știrea cuiva, se apropiau tremurătoare la un loc, păreau că ... bogată în decoruri și în priveliști, pe care cei patru mari pictori, ce sînt anotimpurile, vin pe rînd s-o zugrăvească cu penelele lor înmuiate în aur și purpură, ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n ... pe bătrînul mag, ce i-a învățat într-adevăr să cînte și le-a pus de atîtea ori lacrimi de duioșie în ochi și atîta miere pe suflet. Și minuta aceea fericită a venit și ea, în sfirșit. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte slabe de lumină au lucit, s-au adunat tremurătoare la un loc, au devenit nenumărate și, plecîndu-se ... văzuse încă, aceea ce nu se poate vedea, desigur, decît după moarte... Și a doua zi, l-am văzut iarăși. Era altă sărbătoare în grădina Pincio, unde brazii și chiparoșii nu se vestejesc niciodată, iar gloriile sunt reîmprospătate în toate anotimpurile. În această grădină-panteon, unde toate gloriile Italiei și ale Romei vechi își au busturile lor, consiliul municipal găsise de cuviință să înalțe un bust de ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice lucru e o enigmă. Enigma universului întreg se răsfrânge și se întrupează în fiecare parcelă a realității care ne înconjoară. Se zice că un chibrit, un banal și ridicol chibrit, în momentul când se aprinde a scos din haosul microcosmic al gămăliei sale un sistem întreg de lumi autentice, o puzderie de constelații adevărate ... Istoria ei sufletească, însă, e cu atât mai bogată în nuanțe și în amănunte. Faptul că autorul de care ne ocupăm e o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă ... la viață. Toate scrisorile Biancăi Porporata strigă cu pasiune acest drept. Sub frivolitatea lor aparentă, se ascunde o suferință reală și profundă, o protestare de fiecare clipă, zbuciumul tragic al ființei care se crede oprimată, răzvrătirea zadarnică împotriva fatalităților care încătușează viața unei femei. Dna Papadat-Bengescu nu e o feministă, în ... și condus la început parcă în ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de ... dus departe, Și-anume-n clipa aceea nu ști ce amintire, Căci nu le mai ții minte cînd ești de moarte-aproape Și totuși simt în mine cum se închid pleoape ! Așa trăiam pe atunci, și cînd tăcea marea cu glasurile ei, atunci ne vorbeau ruinele de care e plină Constanța ... ne strecuram în templul lui Poseidon, prin gangurile vechi, unde se serbau poate riturile antice în onoarea lui Neptun, zeul mării, al romanilor. Cu tridentul în mînă, desigur, și cu pletele și barba încîlcită de alge, așa trebuie să fi stat cu fața întoarsă spre ape, cînd templul lui era în ... și colonade trunchiate ne povesteau de glorioase vremi, de biruinți trecute, de întristările lui Ovid și de cîte alte lucruri ce nu mai sînt. Pe ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... Cuminte, Clatină urechile învechite, Ca două limbi de ceas potrivite, Să foarfece timpul zbieratului. Și seara cade. Înainte Pe marginea satului Casele se fac o clipă roșii. Pentru că soarele s-a tăiat în spini" este qeistreich, desigur. Și care animare poetică nu e geistreich? Așa, orice poezie, care nu copiază, e geistreich. Ca să găsești: Amurg. Dama cu ... a Eliade Rădulescu (...Și focuri blestemate scot limba pe comori... Unde-i fi tu acuma, copilă de-altădată...), sau și de-a Eminescu (În inel de piatră sură, ape cercuiește unde). Dar, iată, independent de orice joc în felul altora: încântarea prin neașteptat schimb de tonalitate, tempo și figură ritmică în Salomeea Iese luna argintie ca un fulg de păpădie. / Scutură-te lună-n nori și însămânțează stele. / Când o fi la cântători... În cireșul din grădină greierul cânta. / Venea mierla și, blajină, îl mânca și fluiera; rime populare ce izbucnesc printre versuri libere, libere în ritm și în substanța lor intelectuală. Poemul Salomeei strălucește de frumusețe nouă. Cu deopotrivă putere și finețe se întrețese spirit și simțuri în ...
... Emil Gârleanu - Musafirul Musafirul de Emil Gârleanu În lungul câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din ... întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte ... te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro ... a ajuns și-a dat de baltă, se repezi, nebun de bucurie, gonind păsările, care zburară înfricoșate. Se afundă, până la urechi, ...
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura ... A doua zi către prânz eram pe ulițele Bucureștiului, cu Turculeț după mine. Eu, cam stingherit, o luasem cu câțiva pași mai înainte. Turculeț venea în urmă, cu pălăria lui cea mare cât o roată de car, cu cizmele înalte, de iuft, în ale căror crețuri aducea aninate câteva paie tocmai din Urziceni. Am ajuns și am intrat în prăvălie. Turculeț al meu și-a scos pălăria, s-a plecat la ușă să nu se lovească, a venit ... lovească bine cu ăst de-l am. Neamțul zâmbi, îl luă prietenește de mijloc și-l duse la fereastră, să-i vadă culoarea. Apoi căută în sertare, prin cutii, și așeză flăcăul pe un scaun. În scurt, treaba era făcută. După ce sfârși, luă pe băietan de mână și-l duse în ...
... de George Topîrceanu Am îndrăgit, fără nădejde, Pe zâna moartă — Fericirea. Să nu vă bateți joc de mine, Sunt om — ca voi — în toată firea... Și-o văd, în fiecare noapte, Mireasa tânără cum vine; Ca o vedenie ușoară Încet s-apropie de mine. Din creștet, vălul alb, subțire De-a pururi fața ... ori părere, Eu te iubesc de mult, zeiță! Dar ochii tăi, ascunși vederii Nu vor, cu dulcea lor otravă, Să-mi vindece durerea-nfiptă Adânc, în inima bolnavă. O, vino, vino mai aproape, Aruncă vălul de pe față! Să simt fiorul sărutării, Să te cuprind odată-n brațe!... — De la ... menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E vai de cel ce-n viața asta, În suflet, taina mea o poartă. Când toți vor crede că sunt vie, El singur știe că sunt moartă!... ..................... Plutind, pornește pe alee, S-ascunde-n ...
... luptele, dar erau destul de numeroși pentru a pune stavilă hoților, mai ales când aceștia aveau să vie ziua mare, cu pieptul deschis, în urma unei scrisori prevestitoare. Câte un pahar de rachiu fu împărțit la fiecare străjer și, mulțumită îmbărbătărilor necontenite a lui Aliuță, ei se țineau bine la posturile lor. Două oare stăturăm așa în așteptare... când deodată omul din clopotniță prinse să sune. El zărise un colb pe muchea dealului învecinat și, puțin după aceea, numără treisprezece inși călări ... împușcăm într-ânșii; să fim împușcați de dânșii; și câți din noi aveau să moară?... și câți să scape?... iată întrebarea ce și-o punea fiecare, întrebare groaznică ce o vedeam zugrăvită cu colorile spaimei în fața tuturor. Iar eu, care cu o oară mai înainte făcusem atâta ispravă cu teaca iartaganului lui Aliuță, simții acum că mi se taie picioarele ... Ah! Iată-i... iată-i... sosesc! Ajuns dinaintea bisericii, Bujor deodată se oprește, ia la ochi pe clopotar, și... o! Doamne, ce văzui!... În momentul în care trăsni arma, văzui pe nenorocitul clopotar căzând de-a roata în aer din înălțimea turnului, cum ar cădea o țarcă din vârful unui plop. ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ele i se strecură o picătură caldă în suflet. Se ridică repede și alergă la geamul ușii, în sală. În poartă răsări ceva negru, care se mărea, se apropia, până ce se desluși că e un poștalion. Caii se izbiră cu piepturile de fruntea troianului ... și, cu capetele în sus, începură să taie pârtie prin zăpadă. Dar cu toate puterile lor încordate, după câteva clipe, se opriră. Surugiul se înălță în scări și se auziră, întretăiat, strigătele lui: Măăi, Măăă... să vie argați cu lopețile... Cine dracul să poată intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură ... cu lopețile pe umăr, înotând până la gât prin troian. Musafirul ce venise se coborî din sanie și o luă spre cerdac, dezgropându-și, la fiecare
... Din pragul tristei mele-adolescențe. Dar vrând să-mpac a' patriei zâzanii, Mărunte intrigi, lupte intestine, Cu ură grea m-au prigonit dușmanii. În crud exil, pribeag prin țări străine, Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține Săpate în granit pe veșnicie; Și ca o răzbunare milenară Am publicat Divina Comedie. Un op, pe care anii-l îngropară Sub comentarii sterpe și pedante, Ce ... mi fac contemporanii de ocară... — Cum, tu, ești tu nefericitul Dante, Cel care-a Morții jalnice mistere Le-a evocat în rapsodii vibrante? Nu pot, Maestre, nici n-am precădere Să te slăvesc așa cum se cuvine!... Dar mult aș vrea, spre umedele sfere, În patria eternelor suspine Să mă conduci, precum odinioară Virgiliu te-a călăuzit pe tine. El, mie: — Oare, crezi că tot ce zboară ... lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de întrebare... Văzui apoi o namilă urâtă, Un fel de baci cu sarica sub glugă, Ce sta deoparte sprijinit în bâtă. De propria lui umbră vrea să fugă, Dar se trezea că-n juru-i gravitează, Mânat de-o oarbă forță centrifugă. O