Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN DOUĂ

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1043 pentru ÎN DOUĂ.

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu Rosetti, Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova, în care se susține că "elementul roman rămas în Dacia după retragerea legiunilor n-a putut să se mănție și a trebuit să dispară fără urme în potopul de barbari năvălitori" și că "naționalitatea română s-a născut exclusiv numai din contopirea slavilor ce venise să se așeze în țările noastre cu elementele romanizate de peste Dunăre, aduse ca captivi" (eufonia este a d-lui Radu Rosetti) "în urma neîncetatelor năvăliri slave, sporite prin numărul acelora care fugeau din imperiu de greutatea birurilor" ș.c.l. În ședința anuală a Academiei noastre de la 12 ianuarie 1907 chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat ... și 1866 erau poate poeziile curat lirice mai sugestive. Îmi aduc aminte că pe mine și pe câțiva din compatrioții mei ne încântase la 1857 ...

 

Grigore Alexandrescu - În iad mai dăunăzi, câțiva răposați

... Grigore Alexandrescu - În iad mai dăunăzi, câţiva răposaţi În iad mai dăunăzi, câțiva răposați de Grigore Alexandrescu În iad, mai deunăzi, câțiva răposați, Care în viață treceau de-nvățați, Dăduseră jalbă,arătând că cer Să se pedepsească jupânul Voltaire, Pentru câte rele de dânșii vorbea, Atunci când trăia. "Domnilor, strigă ... dat este de prisos; Ce pedeapsă-mi vreți? ce rău îmi doriți? Eu vă socoteam destul mulțumiți, Când în București, după cum v-am spus, Doi

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... Titu Maiorescu - În contra direcţiei de astăzi în cultura română În contra direcției de astăzi în cultura română de Titu Maiorescu 1868 Convorbirile literare au publicat un șir de cercetări critice asupra lucrărilor mai însemnate prin care s-a caracterizat ... într-o atmosferă stricată și se inspiră de ideile si de simțămintele ce caracterizează marea majoritate a "inteligențelor și anteluptătorilor" români. Viciul radical în ele, și, prin urmare, în toată directia de astăzi a culturii noastre, este neadevărul, pentru a nu întrebuința un cuvânt mai colorat, neadevăr în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr pănă în gramatică, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public. Cufundată până la începutul secolului XIX în barbaria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia atunci de mișcarea contagioasă prin ... mult sau mai puțin academice și programele discursurilor ținute asupra problemelor celor mai grele ale inteligenții omenești; dacă te interesezi de arta frumoasă, te duc în muzee, în pinacoteci și gliptoteci, îți arată expozițiunea artiștilor în ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

... flori roșii zugrăvite cu puțină artă; însă aceste vestigiuri arată că apartamentele au fost acoperite cu frescuri, peste care s-a lățit mai în urmă varul vandalismului călugăresc. În unghiul din fund, în dreapta camerei din fund, este o ușă foarte îngustă și scurtă care se deschide în zidul dinspre ogradă. O scăricică săpată în acel zid, și luminată numai prin o ferestruică rotundă, duce în o cameră numită iatacul doamnei , și care se găsește sub odaia lui vodă . Acea cameră misterioasă, boltită cu piatră, puțin ridicată și luminată prin două ... vatră. Ferestrele ei privesc în partea Prutului. Așadar, rândul de sus al palatului se compune din cinci camere, dintre care una tainică și subașezată. Intrarea în beciuri este pe din față, adică din partea ogrăzii. Ele sunt săpate în pământ, boltite și zidite de-a curmezișul palatului, în număr de cinci sau șase, dar nu au nimic remarcabil. Iar intrarea în tainițe se găsește în peretele palatului care privește spre oraș. O ușă mică, rotundă și ridicată de la pământ ca de vreo doi coți, duce într-un fel de tindă îngustă,

 

Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul

... Ion Luca Caragiale - Plăteşte vizirul Plătește vizirul de Ion Luca Caragiale Guvernul a izbutit în sfârșit a se spăla pe mâini de orice amestec în cestiunea revizuirii. Stăruind până în cele din urmă a se ascunde de orice răspundere la spatele credincioaselor sale majorități, și neascultând dreptele pretenții ale minorităților, cari cereau să ... în numărul său de azi, conține un articol foarte prețios. În partea întâia a acestui articol, țara este amenințată, la caz de nesupunere în fața Europei, cu soarta Kedivului din Egipt și cu intervențiunea străină. În a doua parte ca să se mai aurească puțin hapul, se face o paralelă între administrarea finanțiară a acelui nenorocit prinț ... săi din străinătate, și mai cu seamă pentru că nu s'a supus voinței și ordinilor lor. Acest act de o suverană nedreptate în ceea ce privește autonomia statelor, dar care-și va găsi poate o compensare în garanțiile ce ar putea oferi colectivitatea europeană, sigurității fiecărui stat în deosebi, trebue să pună serios pe gânduri mai cu seamă pe țările cele mici. ...

 

George Coșbuc - Vântoasele

... ici, dincolo nun, Și-n mijloc el, mai mare dragul! Și-așa deodată l-au cuprins Călduri — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până să băgăm de seamă, Vântoasele-și făcură rostâ ... nu știu eu ce-a fost, Atunci eu nu știu cum mă cheamă! În curte el de vorb-a stat Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el ... Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat în grabă, Trecând prin râu. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu Necuratul treabă. Pe mal dincolo nu ... cu dânsul: Eu n-aveam lume pe pământ Să știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă ...

 

Ion Luca Caragiale - Arendașul român

... Caragiale — Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa? — Păi?... eu știu că le-am făcut. — În doi ani de când sunt aici, numai tu nu te-ai dat pe brazdă, așa? — Păi, cocoane, am casă grea... — Apoi eu n-am ... cu prașila, drept și drept. — Stăi să-ți dau eu drept, mă Ioane. Se apropie de țăran și începe să-i care la pumni în cap. Țăranul iese năucit și se duce la primărie să se jeluiască. După un ceas se ivește primarul cu căciula în mână la poarta boierului. — Dar ce-a făcut blestematul ăla de Ion, cocoane? — Nu-i treaba ta, primarule; ia vezi să ... interese private cu arendașul, trimite pe țăran acasă, spunându-i că-l ajunge pe drum. Și-l ajunge în adevăr și-l și lasă. Sosind în comună, trage firește la arendaș. Mănâncă, bea bine, doarme un ceas, două, vine la primărie la braț cu arendașul și cheamă pe țăranul cu hârtia ... la cercetare. Îndată ce țăranul se ivește, arendașul, roșu de furie, începe să-i strige: — Opincarule, mămăligarule, țopârlanule, să mă dai tu pe mine ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa

... Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s-aprinde, Dar o adâncă-ngândurare Umbrește chipul frunții sfinte. Nu-i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe ... Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca un răsuflet al tăcerii Trecut-a printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că ... Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca

 

Alexei Mateevici - Păcătoasa

... Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s-aprinde, Dar o adâncă-ngândurare Umbrește chipul frunții sfinte. Nu-i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe ... Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca un răsuflet al tăcerii Trecut-a printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că ... Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca

 

Mihai Eminescu - Junii corupți

... spirite-amețite,         Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară         Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată,         De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,         Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite         De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată ... s-a serbat. Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte, Aci vă poarte vîntul, cum știe să vă poarte         A țopăi în joc! Aci vă duceți valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mînat în uragane,         Diluviul de foc. Vedeți cum urna crapă, cenușa reînvie, Cum murmură trecutul cu glas de bătălie         Poporului roman; Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate, Și frunțile cărunte le nalță de departe         Un Cezar, un Traian. Cad putredele tronuri ...

 

Alexei Mateevici - La noul-Neamț

... Alexei Mateevici - La noul-Neamţ La noul-Neamț de Alexei Mateevici (Clipe trăite) Clopotnița înaltă domnește-mprejurimea Tihnitei mănăstiri, Și plopii de la Nistru privesc în adâncimea Măreței oglindiri. Intrăm. Portarul-frate ne-arată găzduirea, Înalt și somnoros... Răcoarea ne cuprinde, și toată mănăstirea Ne pare-un rai frumos. Ne hodinim ... i la chindii. Mă-ntorc. Aproape-i slujba și frații se adună De prin chilii ieșind. Chemarea își îndeamnă a clopotului strună... Lumini în hram s-aprind. Mă duc pe la egumen. La slujbă se gătește După un somn ușor... Dar bucurie mare că știu moldovenește: — Bătrânu-i ... Ar' să-mi arate mâine cucernicul părinte Din amândouă părți. Grăbim la slujbă. Mare-i biserica de vară, Frumoase zugrăveli. Urmează proslăvirea cântărilor de seară În cin și rânduieli. În două străni frățimea călugărilor cântă, Și ruși și moldoveni. Și parcă-i nesfârșită caftisma slujbei sfântă, Cântată-n două străni. La ușă se îndeasă tot ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>