Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CELE DIN URMA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 198 pentru ÎN CELE DIN URMA.
... să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice ... lumină nouă. Mă simt ușor, mi-e cald, mi-e bine, Și oamenii, mai veseli astăzi, Privesc cu dragoste la mine; Și toate par înfiorate, În aer e o sărbătoare... Natura, în extaz, palpită Ca-n primul răsărit de soare. Pricep... ea a deschis fereastra, Și din albastra ei privire S-a revărsat asupra lumii O sfântă rază de iubire, Și toate-au tresărit atuncea Ca de fiorul cel dintăi... Iubito, farmecul acesta Are ceva din
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... desăvârșit îmi par cele trei strofe copiate la început. Vizualitate și humor: adică Adrian Maniu. Cu ce delicată ingeniozitate e construit ritmul larg, mișcarea rallentando, în perechile de versuri care încheie primele două strofe și în prima pereche a strofei din urmă! E liniștea serii rurale; e și calmul humorului, care ne așteaptă în cele două rânduri finale, din ce în ce mai scurte și mai uscate. Spanac rezonanță metaforică persiflantă; sonoritate colțuroasă, seacă, în finala cu măcăit batjocoritor: aci e maximum de contrast cu strofa centrală, neumoristică. Virtuozitatea căreia i-a reușit această construcție nu e obișnuită ... E meșteșug iritant ca nealtul. Cântecul vorbelor cântecul fizic e o scăpare. Dar nu e toată scăparea. Muzica suie tot mai sus, geometria gândului rămâne în urmă, ciudată ca râpile oarecum simetrice pe o planetă moartă... Trebuie să vie spiritul. Astfel: Avuzul. Copilul bolnav face gargară, scornind din boala lui o jucărie nouă. Schemă spirituală a unui poem care s-ar putea să fie extrem de geistreich, și de loc să ... care sar prepelițe grase, / Și prin arături în care urme de coceni sunt rămase, / Floarea tutunului roză rămâne în
... Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele ... în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți ... el, i se părea doar bâzâituri de albine. Și în vălmășagul sângeros, în vârtejul de moarte
... la iesle; el, bătrânul, avea să fie mutat mai încolo, în colț, iar noul-venit îi lua locul, în fața ferestruii. Bătrânului parcă îi veni din nou vlaga tinereții, ridică în sus capul, se uită la stăpânul lui, apoi rămase cu ochii pironiți pe acel care-l înlocuia. Iar când se duseră cu toții, se închise ... el luă, pentru întâiași dată, de la soldat, două lovituri de vargă. A două zi, dimineață tare, generalul veni, porunci să se puie, în fața lui, șaua pe calul celălalt, încălecă și porni. Bătrânul întoarse capul și-i urmări cu ochii până departe. În fiecare zi, cei doi cai se măsurau cu privirea, și câteodată bătrânul, reînsuflețit, se smuncea să se arunce. În urmă primea loviturile de vergi și se punea să mestece, liniștit, nutrețul, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Într-o seară, după multă ... câtva așa, apoi bătrânul se încordă, rupse belciugul și, rămânând slobod, veni încet, se alipi de celălalt și începură să mănânce liniștiți unul lângă altul. Din seara aceea nu-i mai legară. Se deprinseră împreună; aproape nu se mai puteau despărți. Când ...
Vasile Alecsandri - Păunașul codrilor
... birui, Eu cu dânsul m-oi iubi..." Voiniceii se izbeau, Și mai tare s-opinteau, Și mai tare se-nvârteau, Și mai tare se trânteau. Din doi unul dovedea, Din doi unul jos cădea; Cine că mi-ș dovedea, Și cu mândra purcedea? Păunașul codrilor, Voinicul voinicilor! Cine-n luptă jos cădea Și-n urmă ... Voinicel tras prin inel, Moare-n codru singurel! [1] Păunaș însemnează un voinic tânăr, mândru și misterios, mândru ca păunulși misterios ca Pan, zeul codrilor. În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se fi păstrat numelezeului Pan și să se fi schimbat cu timpul în Păunaș, precum s-au păstrat numelezeilor păgânismului, Joe, Mercur, Venere, ce se văd figurând în povești sub chi-puri de sfinte creștine; sfânta Joe, sfânta Miercure, sfânta Vinere. Prin urmare, ede crezut că Păunașul din această baladă nu este altul decât chiar Pan, zeul codrilor. [2] Imagine grațioasă și expresie foarte poetică. A jura credință în cosițelefetelor este un vechi obicei ce face parte din șezătorile flăcăilor și copilelor,noaptea, pe prispa casei părintești. [3] Lupta era la vechii romani un exercițiu zilnic și o petrecere: lucta . Asemeneala românii de
Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii
... acestea - nu împărtășim vederile diletanților politici. De când fericirile liberalismului s'au revărsat asupra țării noastre, liberalii și conservatorii mereu se luptă, și, cu deosebire în cursul celor din urmă doi ani, ne-au dat destule dovezi că o sinceră și neîmpăcată ură îi desparte. O mulțime de oameni au fost dați în judecată; altă mulțime a fost perchiziționată; s'a ticluit catastiful de păcate: în sfârșit, pentru ca toate aceste să se poată face, trebue să fie la mijloc o ură sinceră, iar pentru ca să se poată urî, oamenii ... de prin străinătate o mulțime de tineri, care știau multă carte, aveau multe aspirațiuni frumoase, dar nu cunoșteau țara. Ei cer să se facă schimbări în așezămintele țării și aveau tot dreptul să facă această cerere, deoarece, în adevăr, era trebuință de anumite schimbări. Din nenorocire însă acești tineri nu cunoșteau îndestul starea și adevăratele trebuințe ale țării; astfel cereau niște schimbări, pe care bătrânii, ca niște oameni, cari cunoșteau ... singur leac, ura personală, și d. C. A. Rosetti, ca un eminent bărbat politic, își dă toată silința spre a deștepta în țară acest sentiment binefăcător. Și d. C. A. Rosetti a izbutit: ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii de primprejur mureau la granița țării; vălmășagul veacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Ei au deschis ochii într-un leagăn ... și faimosul dativ cu prepoziția la (dai o patrie iubită la tristul exilat), poate cea mai puerilă dintre toate traducerile textuale din uzul limbilor occidentale (din cea franceză mai întâi), pe care le-au practicat, în zelul lor nestăpânit, primii noștri poeți de inspirație apuseană. Versurile citate până aci sunt scoase din două bucăți, ambele purtând titlul Portret. Sunt tipice pentru poezia pe care putem să o numim: poezie de album. Era în natura lui Alecsandri să producă acel fel de poezie care în teoria literară se numește poezie ocazională - însă nicidecum în înțelesul, foarte deoseibit de ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se ... cufundă-n valuri. Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o bucată bună spre răsărit și se-ndoaie-n formă de potcoavă în țărmul românesc. În fundul acestei potcoave e Ostrovul Corbului, în care un război între ruși și turci, spun localnicii, ar fi lăsat corbilor de mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge ... de vite se scoboară la adăpat. În
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
... văd trecând în zbor, drept soare, Făt-Frumos cu Trestiana pe-un cal sprinten zburător. Trestiana răsturnată lângă-un sân plin de iubire Strălucea zâmbind în aer ca un vesel meteor. Făt-Frumos cu păr de aur se părea că-n fericire Duce raiului din stele al pământului odor. Pept la pept, gură la gură, ochi în ochi duios privind, Se duceau, păreche dulce, ca prin vis călătorind. Urlă-n vaiet urieșii!... Amândoi, cuprinși deodată În vârtej de nebunie, se fac Dunăre turbată S-în văzduh încep s-arunce, împroșcând ca doi vulcani, Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani. Zbor copacii cătră soare, stâncele prin nouri zbor, Și din cer, ca să-i zdrobească, ele cad pe capul lor! Spun poveștile c-atuncea Statu-Palmă dintr-un plop Chicoti... apoi călare sări pe-un ... Făt-Frumos este eroul ce se luptă cu zmeii, cu balaurii, cu urieșii și cu fearele codrilor pentru apărarea fetelor de împărați care se dau în dragoste cu el. Pepelea reprezintă spiritul glumeț al românilor; el știe să se descurce cu dibăcie în toate întâmplările, să joace feste dușmanilor lui și, strecurându-se ușor prin valurile lumii, să iasă totdeauna
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... ISTORIA POEZIA PACEA LIBERTATEA persoane tăcute COMERCIUL TIMPUL Mai vechi și decât lumea, am fost de față la zidirea ei; am văzut pe rând neamurile în zgomotul slavei și al bucuriei, în vârful strălucirii lor, și m-am uitat pe urmă și la a lor țărână zăcând în tăcerea morții, și mușchiul veacurilor înverzea dasupra faptelor mâinilor lor. Peste monumente și generații am trecut, și am văzut în urmă-mi grămădindu-se a lor cenușă și vijeliile veacurilor spulberându-o în văile uitării. În zborul meu cel repede las în urmele mele veacuri, vă aduc timpii anului, icoana vârstei voastre, fac să răsaie soarele și să apuie întru a sa slavă; și m ... a pământului vostru, și numele lui, pe care îl serbați astăzi, va fi atunci nume de cinste și de sărbătoare la urmașii voștri. POEZIA În zborul meu cel slobod, în sfânta mea-nfocare, Mi-i drag a cânta prinții și stăpânirea lor; Înger trimis din ceruri fac buna guvernare, Pe cea rea o fac spaimă, Satan pustiitor. Lira-mi dulce suspină plăcuta pomenire, Zefirii p-a lor aripi ... ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... decoruri și costume, spezi și pumnale de lemn, chivere și coroane de carton, lemnărie și tencuială, toate au căzut la pămînt și s-au prefăcut în cenușă. Zidurile singure au rămas, decoruri triste, și între ziduri, ici-colo, urme din chilioarele cu balustrade de pliușă roșă, unde atîtea guri frumoase au surîs, atîtea capete grațioase s-au înclinat și atîtea binocluri au cercetat, căutînd o ... și zăpada au căzut peste ziduri, ruinele au stat o bucată de vreme în fața soarelui și a lunei, și într-o zi, în căsuțele din dosul teatrului, ce rămăseseră neatinse de puterea flacărei, s-a stins și actorul cel mai adorat al mulțimei. Într-o odăiță scundă, joasă în tavan, cel ce stîrnea rîsul tuturora, cu o lumină aprinsă la căpătîi, după ce murise de atîtea ori, își dormea acum somnul cel din urmă. Mîni grațioase și înmănușate puteau să bată și să cheme, căci mortul ar fi rămas surd la aplauzele atît de iubite într-o vreme. O ... apăru într-un gang, desenă o siluetă neagră și dispăru. Fața-i era plînsă de adevărate lacrimi, și nu de lacrimi de cabotină, iar el, în sicriul de lemn, pentru cea ...