Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE PRIVEȘTE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 872 pentru ÎN CE PRIVEȘTE.
Mihai Eminescu - Femeia%3F... Măr de ceartă
... pe umeri i-ncărcară. A vieții comedie mișcată e de aur  Când scena astei viețe e-al mântuirei faur. Ironică e ziua ce vesel te privește Pe când în fire-o ființă pe alta prigonește, Ironică-i mișcarea a florilor în vânt Când sug cu rădăcina viața din pământ; Ironic e pământul  visternic de viețe Când sânul lui ascunde semințe mii, răzlețe, Cari ieșind odată ... viața și toată firea-i luptă, Milioane de ființe cu ziua întreruptă Susțin prin a lor moarte, hrănesc prin putrezire, Acea frumoasă haină ce-acopere pe fire. În van creați la vorbe și le-azvârliți în vânt: Plodirea este rodul femeii pe pământ. Priviți acele râsuri, zâmbiri, visări, suspine, Dorința de plodire o samănă în tine. Ce vă certați cu noaptea și buiguiți cu luna? De-ți face-o, de nu-ți face-o... tot una e, tot una. De nu-ți ... tont e-Adamul Vieței viitoare... și fie-un par de gard, Femei rămâie-n lume, de doru-i toate ard. O, moarte!  nu aceea ce-omori spre-a naște iară. Ce umbră ești vieții, o umbră de ocară  Ci moartea cea eternă ...
Mihai Eminescu - Femeia%3F... măr de ceartă
... pe umeri i-ncărcară. A vieții comedie mișcată e de aur  Când scena astei viețe e-al mântuirei faur. Ironică e ziua ce vesel te privește Pe când în fire-o ființă pe alta prigonește, Ironică-i mișcarea a florilor în vânt Când sug cu rădăcina viața din pământ; Ironic e pământul  visternic de viețe Când sânul lui ascunde semințe mii, răzlețe, Cari ieșind odată ... viața și toată firea-i luptă, Milioane de ființe cu ziua întreruptă Susțin prin a lor moarte, hrănesc prin putrezire, Acea frumoasă haină ce-acopere pe fire. În van creați la vorbe și le-azvârliți în vânt: Plodirea este rodul femeii pe pământ. Priviți acele râsuri, zâmbiri, visări, suspine, Dorința de plodire o samănă în tine. Ce vă certați cu noaptea și buiguiți cu luna? De-ți face-o, de nu-ți face-o... tot una e, tot una. De nu-ți ... tont e-Adamul Vieței viitoare... și fie-un par de gard, Femei rămâie-n lume, de doru-i toate ard. O, moarte!  nu aceea ce-omori spre-a naște iară. Ce umbră ești vieții, o umbră de ocară  Ci moartea cea eternă ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
... tînăr-adorată În templul de la Sestos, locaș dezmierdător, Ascultă preoteasa pe Hero-namorată Și vin în ajutor! Această lungă noapte Leandru meu nu vine! În dar veghez în turnu-mi și farul am aprins! Sufla pe mare vîntul, și prin întunecime Ast far de vînt s-a stins! De ce nu vine încă, poți tu a-mi spune, zee, Rămas-a în Abidos de vînt împotrivit? Sau marea amorată de dînsul, Cytheree, În unde-i l-a sorbit? De juna preoteasa ce-ți servă, zi și noapte, O, zee, te îndură și spune un cuvînt. Phebus acum apare și niște surde șoapte Aud trecînd pe vînt.â ... Ast sîn plin de iubire, de fermece, de vise; Perfida Cytheree, pe fruntea astui loc Făcînd ca să plutească cosița sa de foc, Prefumul voluptății în aer revărsase: Tot sufletul de dînsul în Sestos se-mbătase. O, timp de fericire ce nu poci să exprim, Amor, o, foc din ceruri, o, simțimînt sublim! Cum vă schimbărați cursui și cum divina miere În cupa vieții mele s-a prefăcut în ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta umbră-n lumină-nmuietă, În părul cel galbăn înalt-mlădietă. Îndură-te, scumpo! în mine aruncă Viole albastre și roze de luncă, Pe coardele-ntinse-a ghitarei să cadă În noaptea cea ninsă de-a lunei zăpadă. Iar ochii albaștri, mari lacrimi a mării, Să-ngăduie-n taină suspinul cântării; Cobori ... cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta umbră-n lumină-nmuietă, În părul cel galbăn înalt-mlădietă. Îndură-te, scumpo! în mine aruncă Viole albastre și roze de luncă, Pe coardele-ntinse-a ghitarei să cadă În noaptea cea ninsă de-a lunei zăpadă. Iar ochii albaștri, mari lacrimi a mării, Să-ngăduie-n taină suspinul cântării; Cobori ... cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... nedrept stăpân, M-a dușmănit trăind mereu Și-a pizmuit norocul meu! E un păgân și Dumnezeu, E un păgân. De ce să cred în el de-acum? În fața lui au toți un drum, Ori buni, ori răi, tot un mormânt! Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt! Credința-i val, iubirea vânt ... așa, Ne dori mai rău cu jalea ta: De-aceea, doamnă, te-am ruga Să nu mai plângi. Pe cer când soarele-i apus, De ce să plângi privind în sus? Mai bine ochii-n jos să-i pleci, Să vezi pământul pe-unde treci! El nu e mort! Trăiește-n veci, E numai dus ... N-am cap și chip pe toți să-i spui Și-aș spune tot ce știu, dar cui? Că de copil eu m-am luptat În rând cu Volbură-mpărat Și știu pe Crivăț cel turbat Ca țara lui. Ce oameni! Ce sunt cei de-acum! Și toți s-au dus pe-același drum. Ei și-au plinit chemarea lor Și i-am văzut murind ușor; N ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... Oh! și acolo să mor... Unde Ceahlăul desparte Pe Moldova de Ardeal, Și unde Bistrița cade Cu al său limpede val, Ca o fragedă mireasă, În brațele fioroase Al unui aprig bărbat Ca Siretiul tulburat. Acolo drag mi-ar fi mie Sus în văzduh să plutesc, De unde să văd o mie De cadre ce se zăresc; Aice-un șir de culmi nalte. Acolo văi, râuri late, Ce Dacia sfâșuiesc Și-n bucăți o împărțesc... Acolo ziduri căzute De cetăți ce pomenesc Faima Daciei trecute Și-a neamului românesc. II Dar cum de au pierit oare A României3 nume mare, Ș-a ... Unde-s cete cu sinețe A ghibacilor plăieși Ce la războaie-ndrăznețe Bătea numai în cămeși, Cu pieptul și brațe goale, Dușmanii ferecați în zale? Căci glonțul lor mergea drept În a dușmanilor piept; Unde-s trabanții de groază, Cu baltage și măciuci, Cu a lor barbe tufoase Și cu flocoasele burci ... fie În a sale vechi hotară Cum au fost odinioară; Și legi să-și întemeieză Unui guvern moderat, Pe pizmaș să-l înfrunteză
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, Călindu-se-n tăcere!... IV Suspinul, ca scânteia ce cade jos în paie Sau p-un covor de spice, Pândind o adiere s-o umfle-ntr-o văpaie Și-n slavă s-o ridice; Suspinul, când poporul ... În scurta lor vedere: "Nu-mi pasă de nimica! Nu mă-nspăimântă norii! E aburul ce piere!..." Da! abur este norul, suspinu-i o suflare Ce-n aer rătăcește, Ușoară, nesimțită, gingașă, dar în care Un trăsnet locuiește! VII A patruzecea iarnă, a patruzecea vară S-au dus p-a vremii roată, De ... X Și țara se deșteaptă, voioasă, zâmbitoare, Plăpândă, răsfățată; Jos florile dezmiardă, se uită sus la soare, De raze-nconjurată; Scăldându-se-n lumină, din ce în ce mai vie, Ca trandafiru-n rouă, O altă simte viață, o veche bărbăție Și o putere nouă!... XI Dar ce privesc, o, Doamne! Eu cânt, ș-acum d-odată Cutremurul m-apucă; O ceață se lățește, o brumă-ntunecată, O groaznică nălucă: Ciocoii se ridică ... ...
... învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața toată mi s-arată Frumoasă, și într-o lumină Cum n-am ... ne-am despărțit... cu-ntoarceri, Cu trăgăniri copilărești. Ș-am urmărit-o cum se șterge, Ca o minune din povești. Și mult am stat așa, în noapte, Să-mi deslușesc tot ce-am simțit. Aveam în mâini căldura, forma, Parfumul visului iubit. În sat cocoșii prind să cânte. Deasupra stelele clipesc. Mișcarea lumii întreruptă Reintră-n mersul ei firesc. Și când a doua zi, pe haină ... fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi-l pui în
... cei de aproape ai lui, nici o rudenie mai depărtată, nici măcar un prieten dintre acei cu care ar fi petrecut clipe tulburi, sau fericite, ce pecetluiesc trăinicia înfrățirii a doi oameni. Nu; ci un soldat, un străin, un om pe care-l avusese un an în frontul companiei... Așa vroia ofițerul să-și înlăture mâhnirea, dar nu putea. Gândul celalt, cel ce izvora fără voia lui, acela îi reîmprospăta alte lucruri. Își aducea aminte cum, în cutare zi de marș, pe o arșiță dogoritoare, ceruse apă la soldații din pluton mai nimeni nu avea, iar celor ce le rămăseseră câteva picături, le păstrau pentru setea lor de oameni trudiți ce duc atâta amuniție pe dânșii... Un singur om a întins bidonul, dar în așa fel că rămâinea ascuns, parcă într-adins, după ranița camaradului din rândul întăi. Când i l-a înapoiat, a ținut ... dragul mamei. Preotul sluji puțin, apoi patru soldați așezară sicriul pe o năsălie și-l scoaseră afară. Soldații se descoperiră. Ningea des, cu fulgi mari, ce cădeau ca niște flori albe de cununie. Preotul trecu înainte, apoi veneau cei ce
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... nchise fata-i împăratul. În ziduri de oțel lucea castelu-i Cu streșini de-aur și cu turnuri nalte Și scris pe muri-i, minunat în felu-i, Făptură grea a meșterelor dalte. În mari grădine i se arătă lui Izvorul viu, ce cade, vrând să salte. El se mira cum toate-astfel a fi pot: Grădine, rediuri, lacuri, ziduri, șipot. Dar un balaur tologit în ... mândrețe, fermăcări; Și-n trecătoarea tânără femeie Se-namoră copilul sfintei mări  Născut din soare, din văzduh, din neauă, De-amorul ei se prefăcu în steauă. Căzu din cer în tinda ei măreață, Se prefăcu în tânăr luminos, Și corpul lui sub haina ce se-ncreață S-arată nalt, subțire, mlădios. Păr negru-n vițe lungi ridică fața, Și ochi-albaștri-nchis, întunecos, Iar fața-i albă, slabă, zâmbitoare ... străine, Când tu m-ai duce-n ceruri lângă sori, Frumos ești tu, dar a ta nemurire Ființei trecătoare e pieire. El o privi atunci cu ochii țintă: În fața-i slabă  zâmbet dureros; Se face stea și iarăși se avântă În cerul nalt, ...