Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎL

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1333 pentru ÎL.

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... nici pre unul n-au luat, dăn câți era cu dânsul,     Fără cât pre nepotu-său luatu-l-au cu dânsul,     Pre Dumitrașco adecă, căci îl avea mai bine,     Nedespărțit de fiii lui, așa îl avea mai bine,     Și de cele ce-i să întâmpla, spre el avea credință,     Numai cu el să sfătuia, făr'dă nici o ferință,     Neavând ... găsească bine,     Ca să slujască, mult-puțin, să dobândească minte.     Și unchiu-său l-au priimit cu bine și cu cinste,     Și între coconii lui îl avea, la mare socotință,     Ca pre un fiiu îl iubiia, cu bună cuviință,     Cu totul nevoindu-să ca să să pedepsească,     Și de rele ce avea el să se pedepsiască.     Iar încăș și mătușă ... vrea să trimită bani la înpărăție,     Nici țara să scuture de multa datorie.     Pentru aceia s-au lipsit îndată dă domnie.     Și așa la temniță îl trimite, cu scârbă și urgie,     Și de domnie socotescu pre altul ca să facă     Și să mira: care ar fi viziriului să placă?     Iar Costandin ... mersu în țară, au fost cu vrednicie,     Și cu vreme au ușurat țara de datorie.     Că sfiatnic bun lui îi era, și bun învățătoriu,     Cât ...

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... așa, mâine așa, până ce, într-o zi, îl chemă de vorbi cu el. Să se prăpădească băiatul de rușine când văzu că pe dânsul îl cheamă! Se făcu roșu ca sfecla, se zăpăci până într-atâta de nu știu deocamdată să zică nici două boabe legănate. Atât de mult se ... Și așa petrecând ei, căsătoria lor fu binecuvântată cu un copilaș, ce se născu împlătoșat cu un piept de aur. Mumă-sa, fata împăratului, cum îl văzu așa, se sperie, și îi și puse gând rău. Dară fiind rodul pântecelui său, îi fu milă să-i facă de petrecanie. Se duse ... sugrumă și căzu jos moartă. Atunci și copilul, coborându-se din copaci, o apucă razna pe câmp. În cale se întâlni cu un cocor. Cum îl văzu, se împrieteni cu el. Cocorul dând peste o așa bunătate și frumusețe de copil, nu se mai îndură a se dezlipi de ... Găsind o carte pe unde colinda cocorul, o aduse băiatului, și acesta învăță să citească și să scrie. După ce se mai mări băiatul, cocorul îl învăță a face o luntre, cu care se plimba pe apă. El lua oameni cu dânsul în luntre, cu care se învăța la

 

Emil Gârleanu - Patima

... aduc aminte, numele de familie îmi scapă. Zid în zid cu noi, deci în preajma cuconului Gavrilaș Corbu, stătea un alt boier, pe care târgul îl poreclise, pentru averea risipită în tinerețe, Mână-Spartă. La dreptul, această poreclă se cuvenea amândorura. Și unul și altul vânturaseră miile de galbeni cum vântură ... jucau numai la cuconul Gavrilaș, într-același loc, lângă fereastra a doua din partea stângă. Eu, unul, nu i-am văzut începând jocul; îl începuseră cu șapte ani înainte; acum îl urmau. Poate aveau un răgaz de un ceas, două pe zi, și tot atâta pe noapte. Dimineața, când mă sculam să-mi revăd lecțiile, la ... câlțul ieșit, telurile scoase. Parcă pustiise și mistuise focul. De la o vreme însă lucrurile începuseră să treacă numai din casa cuconului Gavrilaș dincolo. Norocul îl părăsise cu totul: într-o săptămână rămăsese numai cu paturile. Pe ce o să mai joace? mă gândeam eu. Când, într-o seară, slugile purtară ... un tablou mare, acoperit. Ținuse mult, tare mult, conul Gavrilaș la dânsul, și mai cu seamă nevasta lui. Când l-au scos pe poartă, amândoi îl urmăriră cu privirile de la fereastră. A doua zi ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... Garabet Ibrăileanu - Varia Varia de Garabet Ibrăileanu 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe care îl cauți în zadar. 2. Prietenia din tinerețe devine adesea cunoștință veche la bătrânețe. În bătrânețe ideile și mai cu seamă sentimentele se răcesc și rămân ... un temperament și o cultură potrivite cu epoca sa, cu mișcările sociale etc. ale epocii sale. 13. Un actor, când interpretează un tip, în realitate îl creează și orice creațiune presupune o îndelungată observație, o observație fără voie, de toate zilele, care permite actorului de a memora mii de ... de curioasă ar părea. 27. Moralistul face observații asupra sufletului și a conduitei omului, caută cauzele stărilor sufletești tipice etc. Analistul observă sufletul, îl descompune (,,analizează"), îl descrie, îl redă, așa cum este el, cât poate mai exact. Moralistul observă mai mult pe alții; analistul se observă mai mult pe sine. Moralismul presupune gustul ... interioară, fie că e vorba de autoanaliză, fie că e vorba de analiza altuia. (Aceasta din urmă o presupune pe cea dintâi, căci sufletul altuia îl cunoaștem prin analogie cu al nostru.) Firește că rar cineva e numai una sau alta. Și dacă există analiști, care nu-s moraliști, ca Dostoievski ...

 

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

... Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă vreme ca să se informeze, fiindcă n-avea critică, nici ... France însuși față de Flaubert cere, cred, oarecare explicații. Pentru aceasta, trebuie să ne ajute domnul Henri Laujol. Cine este domnul Henri Laujol? Anatole France îl recomanda, cu multă simpatie: un tres aimable fonctionnaire de la republique, autor de nuvele și de critici literare remarcate. În paginile domnului Laujol, cultul artei ... și de bun-simț, avea, pe deasupra, și cultul artei, era, prin urmare, un om cum nu se poate mai bine. Totuși, echilibrat așa cum îl vedem, și-a pierdut sângele rece când a citit corespondența lui Flaubert; fiindcă, zice France: ideile lui Flaubert trebuie să înnebunească ... nu se află nimic din inconsecvențele și entuziasmele nesăbuite ale epilepticulul Flaubert; frumosul și arta stau în perfectă armonie cu viața domestică. Și tocmai aici îl ...

 

Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti

... Betli și Asediul de Calais pentru Palermo, iar la 1837 dete pentru teatrele din Roma pe Roberto d’Evereux cu un mare succes, pe care îl plăti prea scump prin pierderea soțiii sale, pierdere nereparabilă și care contribui prea mult la nenorocirile ce încongiurară restul vieții acestui mare geniu. După consiliul ... Această operă este unica compozițiune scrisă de maestrul Donizetti în care el reuși a da melodii și armonii dupe gustul francez și care îl puse pe un picior egal cu cei mai celebri maeștri ai epocii. Mai scrise și alte opere pentru teatrele Parisului, dar nu de mare importanță ... sale la Viena dete mai multe probe de eminentul său talent muzical, atît în muzica ecleziastică, cît și în cea teatrală. Însă o impulsiune fatală îl îndemnă a părăsi Viena, unde era atît de mult stimat de publicul teatral și de confrații săi de artă, și a se ... fu condus într-un stabiliment de sănătate de la Ivry, dar sosind o rudă a sa din Italia și neputînd suferi această umilire, îl transportă într-o locuință frumoasă din Cîmpii Elizei, iar mai în urmă ...

 

Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului

... după ei Ceată de arnăuței, Lefegii și darabani Cu-ai lor mândri căpitani. Ei la Ieși cât ajungea, Iordache la domn mergea, Dar domnul cât îl vedea, De mânie s-aprindea Și striga: ,,Jos pe covor, Tăiați-i capul din zbor." Un călău se repezea, Iataganu-și netezea, Dar Iordache-l ... Pâinea, sarea ți-am mâncat, Nu mă vârî la păcat!" [9] Din nou vodă poruncea, Arnăuții se-mbrâncea, Pe Iordache s-aruncau, De păr lung îl apucau, Pe covor îl întindeau Și din zbor capu-i tăiau. Capul se rostogolea, În sânge se tăvălea Și pe scări se cobora Și-n rădvan apoi sărea. Iar ... cel Mare, și cum sosi în capitala Rusiei, el fu instituit preceptorul tânărului Petru Alexievici. Această poziție îi dobândi multă onoare și mari avuții. Împăratul îl avea de-aproape credincios și îl însărcină cu misiuni importante. Astfel fu trimis ambasador în China, unde, câștigând încrederea împăratului chinez, primi după trei ani prezenturi mari și un talger plin ... împărătească. După moartea lui Alexei Mihaiiovici, Petru suindu-se pe tron și aflând că preceptorul său se găsea exilat în Siberia în timpul anarhiei strelizilor îl aduse îndată la Moscova și ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... auziră răcnete îngrozitoare, Ca a hoților de codri ce trăiesc cu prădăciuni; Ce acolo ospețimea pe nemernic primea, Îi da lăcaș de odihnă, îl încălzea, îl hrănea. Deci acești europei mândri s-au mirat de ospețimea Acestor păstori cucernici, și-n glas au mărturisit: "Ce-nsemnează învățătura și-a Europei ... rădăcina suge sucul negrului pământ. Dar îndată ce se mută în grădini sau în livezi, Pierde a sa vietate și-n pripă pierind îl vezi. Deci bătrânul său părinte, plângând cu lacrimi amare, Îl poprește să se ducă și îi zice suspinând: "Dragul tatei, cum se poate să te duci din a ta țară Și să cerci ... mor"... Acest fel grăind bătrânul, cu inima la pământ Zace și ochii săi lacrimi ca pâraiele vărsând, Pân’ ce a lui seminție leșinat îl ridicară, De îl duse în a sa casă, unde din leșinul greu Trezindu-se, cată dornic la acei ce-l împresoară, Zicând: "Toți sunteți aice, afară ... pentru acești boieri flori"... A sosit însă minutul unde a lui suflet mare Nu au putut să mai rabde focul ce ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaștei, și simți un nu știu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Șezu iarăși jos. Ar fi voit să plece, dară parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva cumva, așa ca să se depărteze, dară în deșert. Picioarele nu se mai mișcară, ca și ... când auzi pe broască vorbind. Ar fi rupt-o d-a fuga, dară graiul ei era dulce și viersul cu lipici ce avea îl făcu să-i rămâie tălpile lipite de locul unde sta. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zână gingașe, și ... grăi despre dânsul cam în dodii. Îi ținură de rău tatăl lor, căci de, orice s-ar zice, fiu îi era și ăl mic, și îl durea la inimă când îl luau în râs, dară toate fură în deșert, căci, deși nu mai vorbea de rău aievea în fața împăratului, pe din dos, însă, își băteau ... unul ce nici dânsul, deși era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Și fiind gata băile și apa încropită numai ca laptele când ...

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... înălțară, deci, în slava cerului și îndată pieriră din ochii lui. În deșert mai rugară mesenii pe fiul împăratului să șează la masă, în deșert îl îndemnară părinții să nu-și mai facă inimă rea, căci el rămăsese cu ochii după porumbei și nu se mai puse la masă. A ... cu sufletul zdrobit de mâhnire, și cu dogorul dragostei într-însul, umbla ca un zmeu și ca un leu paraleu, dară toate în deșert. Uneori îl bătea gândurile să-și facă seama singur, să se dea de râpă, ori să-și sfărame capul de colții de piatră de prin munți; dară ... l izbândească. Rupt de oboseală și de zdruncinare, se dete nițel la umbră într-o vâlcea, să se mai odihnească oleacă. Și stând el acolo, îl fură somnul. Deodată se deșteptă, auzind o gârâială de graiuri omenești, și sări drept în sus. Ce să vezi dumneata? Trei draci se certau de ... ci numai ne sfădim. - Și pentru ce vă sfădiți voi? îi întrebă el; căci gălăgia ce faceți voi, mort d-ar fi cineva și tot îl deșteptați. - Uite, avem de moștenire, de la tata, o pereche de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă

... tânguia de ți se rupea rărunchii de mila lui. Și, aducându-și aminte de cuvintele bătrânului, tatălui său, se sui în podul colibei, găsi frâul, îl luă și se dete jos cu el. Am uitat să vă spui. După moartea bătrânului, smochinul se uscă de tot, nemairămâind decât un buștean pârlit ... trebuie să fie îmbrăcat. Și, după povața calului, băgă mâna în urechia lui cea stângă și scoase niște haine, cu care se îmbrăcă. Și încălecând, îl duse calul la un oraș și trase la un han. Se miră el de tot ce vedea și lua aminte la tot ce făcea ceilalți ... mai frumoasă decât alta, una mai mare decât alta. El nu știa ce sunt alea, se juca cu dânsele ca copiii cu pietricelele. Calul însă îl învăță ce să facă cu ele. Luă numai câteva și se duse pe la neguțători de le schimbă pe bani. Plăti la han, își cumpără ... și să le ducă în dar la împăratul locului aceluia. Și el făcu așa. Iară daca se duse la împăratul cu darul și văzu că îl priimește împăratul cu mare cinste și atât îi prețuiește darul, el spuse că mai are încă multe. Se sperie și împăratul de atâta bogăție ce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>