Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) SPARGE ÎN BUCĂȚI

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 59 pentru (SE) SPARGE ÎN BUCĂȚI.

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... tu pulbere? Pulberea e ceea ce există întotdeuna... tu nu eÈ™ti decât o formă prin care pulberea trece... Ceea ce-nainte de doi ani se numea regele TlĂ  este atom cu atom altceva decât ceea ce azi se numeÈ™te tot cu acelaÈ™i nume... — Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest cerc erau aninate fiinÈ›e ca o scară... Jos, minerale în care plantele îÈ™i duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul în animale, È™i pin toate aceste forme tremura cercul roÈ™u È™i făcea să joace formele negre pe firul ei roÈ™u... — Am ... i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd de voi, regi ai pământului, râd de voi... Ce căutaÈ›i a prinde eternitatea în niÈ™te coji de piatră, care pentru mine sunt coji de alună... În mine, în pieire È™i renaÈ™tere este eternitatea... Voi... o umbră ce mi-a plăcut a zugrăvi în aer... voi vreÈ›i să mă prindeÈ›i pe mine... Nebuni! Apoi se limpezi oglinda È™i eternitatea din cer se

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... bucurăm că suntem de aceleași păreri, și cu atât mai mult, cu cât multe din ele le spusesem mai dinainte în Contemporanul . Dar criticul nu se mulțumește numai cu atâta, cu analiza scrierilor dlui Caragiale, ci, în scopul de a le apăra, se aruncă în teorii înalte asupra moralei în artă și tocmai aceste generalizări ni se par lipsite de temei. Dl Maiorescu vrea să apere lucrările dlui Caragiale împotriva învinuirii de nemoralitate. Spre acest sfârșit d-sa își pune întrebarea dacă ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează în ,,lumea impersonală". Să analizăm mai departe. ,,Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... șade bine îl încredințase. Căci cine-ndrăznește la unul mai mare Să-i spuie de față cusurul ce-l are? Tot pe acea vreme ș-în acea cetate Era ș-o cocoană gheboasă în spate, Ce o amăgise lingăii să crează Că ea e în lume cea dintîie rază, Cu poezii, versuri o încorunase Ș-a se ținea zînă o înfumurase. Aceasta se duse la craiul odată, Cu alt oarecine avînd judecată, Și văzînd că craiul hatîr ei nu-i face Să vorbească-n parte-i după cum ... spinare? Cusurul cel mare nu ți-l simți din spate Și judeci p-al altui, el ț-e greutate. Plecînd ea să meargă și ieșind în tindă, Zise craiul iară, privind în oglindă: — Nu a fost minciună ce a zis neștine Că greu se cunoaște cineva pe sine! 2. Despre pedanți sau copilăroși Despre pedanți sau copilăroși Pomul se cunoaște din roadă Și omul din mintea neroadă. Că el Nici în cap ce nu-ți pocnește A vorbi se pomenește. Și trîntește vorba, Hodorog-tronc! ca o roată De la o moară stricată. Și Tot înșiră la gogoși, Spuind despre moși păroși. Și Vorbește ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără ... fată ș-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere. Hei, hei! când aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gânduri, alte măsuri: încep a mă da la scris, și la făcut cadelnița în biserică, și la ținut isonul, de parcă eram băiat. Și părintele mă ia la dragoste, și Smărăndița începe din când în când a mă fura cu ochiul, și bădița Vasile mă pune să ascult pe alții, și altă făină se ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... cu rutina și cu obscuri­tățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre largi și lumi­noase, în care se vede clar. Acest om este Lancereaux . Și ca să știți cine este Lancereaux, e de ajuns să vă spun că omenirea n - a avut ... câteva cuvinte de­spre spiritul ce se cuvine să - i însuflețească pe medici, când se află în fața bolna - vilor, într - un spital ca acesta în care ne aflăm. Dar, ce este un medic? Ce este un bolnav? Ce este un spital? I. Ce este un medic? Un medic este un ... sau să prevină bolile, - ci încă să perfecționeze pe oameni și să-i facă mai fericiți, făcându-i mai buniâ€�. Medicul trebuie deci să fie, în acelaș timp, un sa­vant care iubește din tot sufletul știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jert­fește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei... și așa ar fi în realitate, dacă confrați ne­demni n-ar fi deschis tarabă ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... ghemotocul și începu să șteargă degetul împuns în vârful căruia, după fiece storsătură, creștea repede la loc o mărgea mare roșie. Ghemotocul izbit cu necaz în pământ se desfăcu... Între cutele lui o floare!... Cu mirare și cu mai multă luare aminte ca-ntâia oară, el ridică binișor hârtia... în adevăr era o garoafă - ca sângele ce-i curgea din deget - ruptă de curând... Desfăcu atunci mai bine... Ceva scris... Trupul tânăr se simți furnicat din creștet până-n tălpi de un fior fierbinte... Căldura toată i se urcă la frunte... Ascunse în sân hârtia și floarea, cercetă de jur împrejur cu ochii să nu fi văzut cineva din școală cele petrecute, și fugi înăuntru fără a ... îndată se deschide. E lumină înăuntru - lumină albastră... un albastru molcom și leneș... Femeia care l-a condus prin întuneric îl împinge binișor în lumină. Coloana cedând se apleacă, cu toată greutatea trupului puternic de douăzeci și trei de ani, în albastru... și ușa se-nchide pe dinafară. Vorbe?... încap vorbe? Cum o femeie știe alinta - cum degetele ei delicate se înfig ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... ILEANA, fata pârcălabului Ivașcu HERA, fata pârcălabului Grumază STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia OANA DOCHIA Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari [1] etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească ... eu... DOMNICA: Și eu... LISANDRA: Și eu... JOIȚA: Și eu... HERA: E înzăoat! NEAGA: Când s-a născut, l-a scăldat în sânge de șerpoaică... IRINA: Și de vultur... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... ce-i drept, mai tânăr decât taică-său, însă tocmai fiindcă era mai tânăr și fiindcă îl avea pe Busuioc bogătoiul tată, învățase mai mult în viața lui și era oarecum mai cuminte: asta o simțea Iorgovan, dar Busuioc o știa, și în fundul inimii se bucura de ceea ce știe. Iorgovan umblase cinci ani de zile la școlile din Arad; era vorba să se facă „domnâ€�, fiindcă avea pe ce, și Busuioc visa nopți întregi la domnia feciorului său și nici n-avea de ce să nu viseze ... și verișoare, și e greu lucru să ai neamuri multe și să te temi de gura lor. „Busuioc nu știe să-și ție feciorul în frâuâ€�: asta n-ar fi voit Busuioc s-o zică neamurile nevestei sale despre dânsul, pentru că avea și el neamuri, și aceste se supărau când acelea îl grăiau de rău, și apoi se supăraul și acelea când știau că aceste s-au supărat, încât Busuioc se bălăbănise câte un an de zile până ce ajungea să se împace. El se duse dar la popa, fiindcă popa era cel mai cu minte dintre toți. - Lasă-l frate! – a grăit popa – că el ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... DASCĂLUL TÂRGOVEAȚA I TÂRGOVEAȚA II TÂRGOVEAȚA III TÂRGOVEAȚA IV TÂRGOVEȚUL I TÂRGOVEȚUL II TÂRGOVEȚUL III FATA I FATA II SLUJITORI de la vătăvie O piață în Iași, în fund o biserică, mai încoace o piatră, în lături case. TĂNASE (șezând pe piatră) Miluiește-mă, jupâne! Dumnezeu va da-nzecit Sufletelor ce se-ndură de-un sărman nenorocit! SBIEREA (oprindu-se în drum) Cum? ce spui? La sută mia? O camătă minunată! De-ar fi astfel, toată starea-mi eu ți-aș da-o chiar îndată... Să ... ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E curat un fel de boală, ce de noi când se lipește, Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește, Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos: Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!... Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă? RĂZVAN Pe mine Răzvan... Smaranda chema ... Mare păcat că-i țigan!... (Iese.) RĂZVAN Bietul om!.. Ce fudulie! Ce vorbe late! Ce toană! Cineva, privind, l-ar crede că-i un împărat

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem ... de a-l face să retrăiască înaintea ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. Deosebit de cutreierătorul culcușurilor de noapte ale destrăbălării bucureștene, în Pașadia, eu am cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini fără flori, se ridica, neprimitoare și posomorâtă, o casă veche. Eram unul din rarii privilegiați ce treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI

... pisma noastră zidită, Înălțându-și pănă la ceriu firea Și pănă la partea cea mai fericită, Râvnind a fi-oarecândva părtașă Deșertelor noastre-în ceriu lăcașă. [7] Însă nu fie-asta-adevărată!... Ca marele Sătana să vadă Urgisita făptură vodată ColĂ² sus, în cereasca livadă, Mai mulțindu-să de-acum nainte, Juru-mă pe tartarul fierbinte!... Întii, creștinătatea să piară, Războiu în tot pământul să fie, Întunerecul să-întoarcă iară Cu tot feliu de păcat ș-urgie; Aceste-s în scurt poftele mele, Ce răspundeți voi acum la ele?" [8] Atunci VelzăvĂșv, hatmanul mare Oștilor negrii mării sale: ,,Întunecate Doamne! mie-mi pare (Grăi) că ... Pentru gălbănași, iar' patriarhul Din VizĂ¡nt le cumpără-înainte. Din episcĂ³p pănă la eclisiarhul, Toți își prevând cele cumpărate Ce trebuiea să fie-în dar date. Craii și miniștrii având sete De-argint, ațâță războaie crunte; Aurul ia cununa de la fete, Sparge căsătorie și nunte; În scurt, lăcomia nesătulă Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă. [12] Și cu-aceasta orbind eu prăsila Lui Adam, o-întorc de la cărare Bună ș'o duc pe-încet la topila Noastră aici ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>