Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (SE) ÎMPRĂȘTIA

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 213 pentru (SE) ÎMPRĂȘTIA.

Vasile Alecsandri - Borsec

... un neguțitor de postav. Si cu toate aceste, nu numai că ea îndestulează pe fieștecare zi sute de stomacuri, dar apoi totodată din sânul ei se umplu sute și mii de sticle mari ce se împrăștie în lume. Ea este îngrădită cu ostrețe de lemn și are în stânga un loc ce se numește grădină, iar în dreapta un șopron lung ce se cheamă galerie. Amândouă aceste locuri sunt menite spre a sluji de primblare persoanelor care fac cura. În adevăr e un spectacol foarte curios ... opt ceasuri, în care vreme muzica cântă necontenit tot soiul de arii vesele; și cu cât razele soarelui se mai încălzesc, cu atât fețele bolnavilor se mai înseninează. Zâmbetul se ivește pe buzele lor; șăgile veselitoare zboară în văzduh; cavalerii și damele se formează în grupe, și convorbirile se fac mai interesante. Atunci încep criticile între deosebitele cete; un soi de război spiritual naște pretutindeni, și locul primblării dinaintea fântânii este un adevărat câmp ... uciși de săgețile sarcasmului. Însă, o! ticăloșie omenească! Vine o vreme, un minut, unde fieștecare luptaș din acel război, până și cel mai mare erou, se vede silit a părăsi câmpul gloriei și a se face nevăzut ca un fugar... Grupele

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... nucul acesta, care pe atunci să fi fost copac de un an, crescut în vale, la poalele dealului dinspre răsărit. Dar, peste noapte, Odobac voinicul se gândește ce se gândește, se scoală, se duce la nuc, îl apucă bărbătește de trunchi, îl smulge cu rădăcini cu tot și se suie de-l înfige drept în creștetul dealului. S-o fi mirat el Cârlibaba, Dumnezeu știe, dar prin minte n-a putut să ... Satul nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și se risipeau, parcă se luptau între ele; multe-multe îi mai veneau în minte. Și dintre toate, faptul că nepotu-său îl nesocotise i se înfipse ca un cui în minte. Și asta din ce pricină, din pricina unei femei! Femeile din ziua de azi nu se asemănau cu celelalte, și tocmai pentru asta el nici nu se ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... cartușe, nici boambe, s-au hotărât împrotiva obiceiului lor să se slujască cu arma albă. Lupta fu ferbinte, se dumica cu iataganile; în partea turcilor se văzură suliți, lucru ce pân atunci ei nu avea; acele suliți era rusești: Zaporojanii se oștea în rândurile lor. Eteriștii, după hotărârea împăratului nostru, putea trece Prutul ca să scape în carantina noastră. Ei începură a trece. Contoguni ... mai adânc, și prin acest chip a putut ajunge cu sabia pe ucigașul său și împreună cu el a căzut. Tot se sfârși. Turcii rămaseră biruitori. Moldavia se curăți, ca la 600 arnăuți se împrăștiară prin Besarabia; nevăzând nici un chip de a se hrăni, toți au fost datori Rusiei pentru ocrotirea ce le a arătat. Ei trăia nedetelnici și nedesfrânați; totdauna îi putea vedea cineva în ... hârtie și plecându-să, începu a ceti în limba moldovenească. Din când în când să uita trufaș la legatul Cârjaliu, pe care, cum se vede, îl privea hârtia. Cârjaliul îl asculta cu luare-aminte. Impiegatul sfârșind citirea, strânse hârtia, strigă la norod să se dea în lături — și porunci să ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

... gârbovit. În cea mai naltă treaptă să zicem c-ai ajuns Și numai țarul este mai mare decât tine; Ca viermii la picioare-ți norodul se târăște; Cu o căutătură împrăștii întristări, Cu alta fericire și bucurii reverși, Și toți ca pre un idol te roagă, te tămâie, Se tem precum se teme un corb de-o matahală. Un gust ș-o iscusință palatul îți zidi, În care se adună acele rarități Ce pot produce China, Italia și Franța, Și care-aduc mirare la oricine le vede; Tot trupu-ți e în aur și ... lucru și în muncă, ar fi prea folosiți; Și zile îndestule atunci le-ar rămânea, În care să-și îndrepte purtarea cea trecută. Dar cum se naște omul, abia găsește vreme A se uita-mprejur și intră în mormânt! Și din acest trai încă scurtează de ajuns Copilăria, boale și triste bătrânețe, Iar timpul care zboară în veci ... un pedagog cu vergi, De mârșave deprinderi să-l poată dezbăra. Silven când vindea untul într-un paner pe piață Era mult mai ferice și se hrănea mai bine; De frica sărăciei nu se-ngrijea atât, Pre cât ...

 

Dimitrie Anghel - Clopotele

... plămînii de aerul curat și binefăcător al cerului, și să mă încălzesc din nou la lumina fericită a soarelui. În neguri clopotele plîng, se tînguiesc, se cheamă, cum nu le-am mai auzit nicăieri în altă parte. Sunete grave pornesc coperite, călătorind parcă prin apă, se ajung cu altele, se-nfrățesc, se-mpreună, pentru ca să amuțească și să reînceapă iarăși într-o armonie surdă, într-un murmur confuz. De multe ori mi se parc că am pus urechea la pămînt și că ascult, așa vine de departe sunetul, așa de trist plîng clopotele. Parcă e glasul unei vieți ... să rămîi înnămolit pe totdeauna. O părere de rău însă mă prinde de tovarășii mei, căci lașul e ca o vastă familie, în care toți se cunosc, se ajută și se tolerează. Cea mai mare parte dintre ei parcă nu mai vreau nimic ; se mulțumesc că sunt la adăpost și pot să mănînce și să se îmbrace. Un rest din fastul vechei boierimi le impune încă fațada, aparența: și toată truda lor e de a-și îngriji ființa lor ...

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... care te vei face un împărat ca Solomon împărat și cum altul nu va mai fi pe lume. - Ii! tată, răspunse fiul de împărat, carele se rușină și se roșise ca o sfeclă, cum de mă osândești astfel ca pe un vinovat de codru? Și sculându-se de la masă, se duse unde se duse el, și se întoarse numaidecât, peste așteptarea tutulor, cu o slugă a lui credincioasă, aducând niște scânduri, stinghii, drugi, odgoane și pânze. Cu aceste se apucă, ajutat de sluga lui, de clădi un fel de foișor. Gătindu-se foișorul, se urcă într-însul și, învârtind niște șuruburi și niște vârtejuri la niște meșteșuguri ce avea acest foișor, începu a pluti în vânt și ... și pe morți. Bietul hoț rămase ca lovit de trăsnet. Simți că alt n-are cine să-i fi jucat renghiul acesta, decât ucenicul lui. Se suci, se învârti, dete târcoale prejmetelor; ipângeaua nu e. În cele de pe urmă, după ce îl înecase necazul, se duse să-și deștepte ucenicul. Acesta dormea mort. Îl zgudui, îl scutură, ca de când începui să vă povestesc și abia, abia se deșteptă. Somnoros cum era, și tot frecându-

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... Zvelte, trupurile s-au ridicat și mînele cu încheieturile neînchipuit de fine s-au înălțat spre el într-un avînt. Singuri apaticii urși ce nu se mai pot bucura cu ochii lor orbi de bucuria luminei au clătinat din cap triști, sunîndu-și lanțurile. Captivii eternilor liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă ... Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni. Și cum sta așa, vorbind în răstimpuri cu un flăcău ce o privea cu ochii liniștiți, nudul ei sănătos ... pocnete de bice, căruțe greu încărcate vin, urmînd una după alta. De pretutindeni, izvorînd ca din pămînt, răscrucile îi adună și-i împrăștie, pe jos se strecoară unii, călări fugăresc alții, și tăpșanul ca prin farmec se umple de corturi, de căruțe, de danci goi, de fete cu părul aproape albastru și cu dinții ca fildeșul, de oameni vînjoși, cu privirile viclene ... cum au sosit așa și dispar. Cort lîngă cort, la un semn dat, ca și cînd un vînt puternic ar bate, cad la pămînt, focurile se ...

 

Petre Ispirescu - George cel viteaz

... la strachina lui cu tărâțe, ci tot înainte trăgea să se ducă. Pustnicul se luă după dânsa, d-a minune, să vază unde se duce. Capra, nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul, și se puse lângă dânsul, dându-i să sugă. Călugărul intră după dânsa și, când o văzu, stătu locului, temându-se să nu fie vreo nălucă. Se închină, făcu rugăciunea ca să-l apere Dumnezeu de rele și să piară năluca dinaintea lui. Ași! unde? ce nălucă să piară? Căci ceea ce ... ce găsi în podul chilioarei, unde șezuse el cu pustnicul. Merse ce merse pe acea potecă, până ce văzu că copacii încep a se rări, apoi se coborî în niște câmpii cu fel de fel de buruieni. Mai merse o bucată de loc și intră într-o cetate. Se ameți și se fâstâci când se văzu încongiurat de o mulțime de lume, și-l asurzise zgomotul ce se făcea în acel oraș. Mergea, și nici el nu știa unde se

 

Alecu Donici - Tunsul

... mișcânda lăcomie de bani, factorii evreiești. Iată țiganii pe jumătate goli și desculți. Iată moldoveanul ce și-a muls turma de oi, care se paște în preajma orașului, vă strigă la ureche: "Lapte dulce!" Iată calesce, căruțe, cai, boi, bivoli, oi; tot se mișcă, aleargă, fierbe. Pe la unghiurile orașului și prin mahalale e și mai vie mișcarea; vă sfătuiesc însă pe acolo să nu vă întindeți privirea ... nu mai aveau ochi înfocați, nici sprâncene negre; ciubucciul arnăut însemna, că cu toată frumusețea chihlimbarului, curățenia ciubucului și bunul miros al diubecului, ciubucul agăi se stingea nefumat. El nu mai cerea nici cafe, nici dulceți. Se închidea în cabinetul său și sta pe gânduri nopți întregi. Necontenit da poronci la zapciii și pandurii ce i se înfățoșau cu raporturi, și din zi în zi se făcea mai tăcut și mai serios; în așa stare nu l-a văzut nime în curs de zece ani de când el ocârmuiește ... încălecând pe cal a aruncat la săraci câteva jumătăți mahmudiele, poroncindu-le să spue agăi că Tunsul e foarte mulțămit de rânduiala ce se păzește la obor. Cuvintele: Tunsul! Tunsul! se repetară în norod; gloata ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... popoare — atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura celui slab, se strică cuiburile, se mănâncă ouăle și puii, se bat până la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele se petrec fără frică de lege și de Dumnezeu. Un gușter face douăzeci de omoruri pe zi; o furnică fură și robește pe bieții purici de ... într-un chip rușinos! Câți nevinovați înșelați! Câte zavistii! Câtă ură! Câte talente ucise! Și câți neghiobi în fruntea bucatelor! Aceste partide, ori aceste noroade, se mișcă, se ațâță, se-nșeală, se ucid și-și duc viața într-o luptă egoistă și înțestată. Și când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare ... apără de zăduf și de singurătate. Lungit cu fața la cer, cuprins de liniștea senină de sus, gândurile încep să-mi tresară în creier și se ...

 

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un așa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul și se tot uita pe de toate părțile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci. A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite și să-și împace nesațiul ce avea de a ... Și atâta larmă făcură, încât se deșteptară toți slujitorii împărătești. Și viind în grădină, găsiră pe Făt­Frumos cu colivia în mână și pasările dându-se la el să-l sfâșie, iară el apărându-se. Puseră slujitorii mâna pe el și-l duseră la împăratul, carele și dânsul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>