Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (I)LUMINA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 255 pentru (I)LUMINA.
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... pentru potolirea tumultului trecură peste mulțime, dar neastîmpărata gloată își urma murmurul, fiecare trăindu-și dinainte clipa fericită cînd vor vedea pe bătrînul mag, ce i-a învățat într-adevăr să cînte și le-a pus de atîtea ori lacrimi de duioșie în ochi și atîta miere ... flori, adăpostit sub pălăria lui uriașă, cu o bastistă de mătase legat la gît, cu cele două puncte negre neclintite, ca două note pline ce i-ar fi adormit în ochi, privea la rîul tulbur stropit de lumini fără să-l vadă parcă, privea mai departe, dincolo de lume, ca și ... să înalțe un bust de marmoră și celui ce nu devenise o glorie postumă și al cărui cap nu cunoscuse încă mîna sacrilege care să-i fi aplicat inevitabila mască de plastilină. Tot ce era oficial îndolia de astă dată luminele, rozetele și decorațiile iluștrilor rivalizau cu sclipirile florilor și ale ...
... cer Și într-a lor albastră zare Păduri întunecoase pier. Dorm toate. Singur priveghează Albin, adânc îngândurat... Și gândurile-l îngrelează Și sufletul i-i tulburat! Breslaș slăvit, ostaș puternic, Vrăjmaș creștinilor fierbinte, El umblă ca un rob nemernic -- De dorul muceniței sfinte. Sub vălul mut al nopții line, Uitând ... mintea tânguioasă. Închipuirea ațâțată Pe el la desfătări îl cheamă, Și-i naște mintea îmbătată Vederi plăcute fără seamă. Albastra noapte-a primăverii I-arată însă chipul drag Și-n ochi nădejdile-nvierii, Ce chipul luminos îl fac!... III De-atunci, când tânăra fecioară La judecată a venit ... lui a prins să-i pară Că el din moarte s-a trezit. În piept a curții desfrânare Dorinți curate-i ucisese Dar a iubirii înfocare Tot greul păcătos frânsese Și, hotărându-i pedepsire Mariei, el, vestit breslaș, În inima lui fără știre Era al lui Hristos ostaș, Ș-a sfintei tinere cuvinte El cu-nsetare ... Pentru al său Mântuitor; Și într-acesta ceas de moarte, Iertând chinuitorii mei Eu rugăciunea mea, ce arde, O duc în ceruri pentru ei... Să-i ...
... tace, Căci n-are ce face. Fira mi-o vedea Și din cap dădea Și din grai grăia: Fată, draga mea! Nu știu cum, nu-i bine, Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat De te râd prin sat, Și porți jale-amară De te râd prin țară! Nu știu ce-i cu tine Că deloc nu-i bine Că oftezi mereu, Lacrimi verși din greu Și tot gemi de sună, Parcă ești nebună, Și-apoi zile întregi Tu tot vii și-alergi ... a finii Și-a-ntrebat vecinii Și-ntrebat-a frații Și-a-ntrebat cumnații Doar vor ști să-i spună Vro povață bună. Și-a umblat, umblat Zile-ntregi prin sat Și-a tot întrebat, Dar i-au spus cumnații, Rudele și frații Și i-au spus vecinii, Oamenii și finii Să nu-și bată gândul Unde nu-i cu rândul, Să n-apuce codru, Unde nu-i cu modru. Însă Fira sta, Sta și cugeta, Mult se frământa Și-ntrebat-a iară Prin lume și țară Și-a-ntrebat ... ...
... întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și ... lovi de câteva ori aerul și se lăsă, ușor ca un fulg, deasupra unei garoafe bătute, creață și îmbălsămată. „Uite-o floare care nu-i năzuroasă, își zise; o găsești pretutindeni; și, cu toate astea, ar avea dreptul să fie mândră cu fața ei îmbujorată. Da, garoafa într-adevăr mi ... curtenitor, se închină în fața fiecăruia. „Flori de paradis, flori măiestre, flori...â€�, dar cum se întorcea, în dreapta și-n stânga, complimentând, aripa i se zgârie de-un ghimpe. Craidonul o șterse repede, fără să se mai uite înapoi... Trecu pe lângă lalele fără să le privească; dar în ... o sărutare unei cicori , rătăcită pe acolo cine știe cum. Și cicoarea îi aduse aminte de câmp. „Tot mai frumos e câmpul... Dar nu-i vorbă, și-n grădină!...â€� Și parcă departe, într-un colț, zări o floare învoaltă, necunoscută. Grăbi, dar, deodată, începu să orbecăiască. Nici nu băgase ...
... aminte luătoare Plivește flori de aur și fire de pelin. Cunună-și împletește și-o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încâlcit Și ochi-i râd în capu-i, și fața-i jăratec  A lanurilor zână cu chip frumos, răstit. Ș-apoi în codru trece și cântă doina dragă Sălbatec este glasu-i, răstit, copilăros, El sună-n codrul verde, în lumea lui întreagă Albele ei picioare îndoaie flori pe jos. Ah! de aș fi  ea strigă ... albă Să se înșire tainic și ziua înviorând. De ai dori în gându-ți tu un palat de gheață... Să se coboare Nordul cu munți-i plutitori Și vânturi uriașe cu lungile lor brațe Să suie stânci pe stânce... ș-un munte să înhațe Cu codri-i să-l așeze drept cupolă din nori. De-ai vrea ca mări să sece, pustii să inundeze Oceane să devie lungi și-nstelate văi Cu ... adâncă-neghicită Acela să fiu eu! Nu-i asta... zise dânsa  nu mă-nțelegi, iubite. Prin pletele lui negre ea-și strecură adânc Mânuțele-i
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... scăpărat în ochii bărbaților și zarva obișnuită s-a pornit în lumea măruntă a dancilor. Și soarele, vechiul lor cunoscut, ce i-a văzut de la începutul vremurilor pretutindeni, bătrînul soare, prietenul bun ce i-a încălzit, rumenindu-le pielea lucie ca bronzul, darnicul cuptor, în fața căruia s-au zbicit de atîtea ori de umezeala ploilor, luminoasa ... unei rochii imaginare. Bărbații, un ritm ciudat al capului, ca atunci cînd îți apleci urechea ca să asculți un sunet. Promiscuitatea în care trăiesc nu-i degenerează și te întrebi din ce izvoare ascunse își reînnoiesc mereu puterile. Aerul, lumina, libertatea poate. Eu i-am pizmuit totdeauna, și unde i-am întîlnit mi-a fost drag să-i privesc. Să nu te obișnuiești cu nimic, să fii antipodul statorniciei, să nu-ți legi eul de toate micile lucruri din care e făcută viața ... să asculți de forța obscură care te mină și să mergi înainte mereu, fără să regreți nimic. Trași de firul lor nevăzut, pe unde nu i-am întîlnit, și totuși un prieten îmi spunea că pașii aceștia rătăcitori știu unde merg și că voințele acestea în mișcare au o țintă. Îmi ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... care o chema Gherontia, supărată de cine știe ce necazuri, a mustrat-o cu asprime, și dacă a răspuns Ghenoveva, bătrâna i-a tras o palmă, ca mamă ce-i era. Ce să te pomenești? Cum i-a tras palma, numaidecât Gherontia și-a pierdut vederea... A-nceput să se vaite că, după ce e sărmană ... de înecuri, scoteau moaștele ocrotitoarei cetății, și îndată simțea lumea ușurare. Acu vreo sută și cinzeci de ani, s-a fost hotărât să-i ridice întru pomenire, cu hramul ei, o biserică nouă, unde să-i așeze și moaștele. Dar ce s-a-ntâmplat? Până să se isprăvească biserica, a izbucnit Revoluția cea mare, una din cele ... a rămas acolo sus, zicând: „Dacă Parisul meu nu mai are nevoie de ocrotirea mea, atunci cu de-a sila nu i-o voi mai da!" Și nici nu i-a mai dat-o... Când în anul 1871, generalul Trochu, apărătorul Parisului, împresurat de germani, a văzut că nu- ...
Mihai Eminescu - Înger și demon
... a umbrei tale umeri vii ce se întinde? Două umbre de aripe ce se mișcă tremurânde, Două aripe de umbră cătră ceruri ridicate. O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază; Lângă marmura cea albă văd ființa-i aeriană. Peste viața-i inocentă, viața lui cea sântă plană, Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchează. Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este, Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfințiți de-a omenirii rugăciuni îndelungate Văd aripile-i diafane și de dânsele dau veste. Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui ... glorii și putere, l-a ei poale-ar fi depus, Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus Și în mâna-i însceptrată, mâna ei îngustă, mică. Dară nu - mute rămas-au buzele-i abia deschise, Mută inima în pieptu-i, mâna ei trasă-ndărăt. În a sufletului taină, ea iubea. Clar și încet Se ivea fața de demon fecioreștile ei vise. Ea-l ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
... Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii ... șterge-a omenimei neputință Ori izvorul cel de taină a luminii-adevărate? Va putea să risipească cea neliniște eternă, Cea durere ce-i născută din puterea mărginită Și dorința făr- de margini?... Lăsați vorba-vă pripită, Mergeți regi spre închinare la născutul în tavernă. În tavernă?... -n umilință ... dafini, cu dumbrave de măslin Povestind povești bătrâne, au văzut păstorii steaua Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de neauă Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. ..................................................................... Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său, Dară inima-i deșartă mâna-i fină n-o urmează... De a veacului suflare a lui inimă e trează Și în ochiul lui cuminte tu ești om ...
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... ediție Imitație dupre o tradiție poporană. De la curtea unui sat, Prin preluca cea umbroasă. Întristat-au alergat Fata-Irina cea frumoasă ; De plîns ochiu-i roura, În vînt păru-i flutura. Cînd din luncă a trecut Unde-un rîu în lac s-afundă, Fata-Irina a stătut Și, uitîndu-se la ... trecu pe cea carare, Că-nsurățeii s-a dus Pe-acolo la preumblare, Pentru că-n rediul tufos Paserea cînta frumos. De departe i-a urmat Și, ascuns în cea camară, El aici i-a așteptat După prînz, pănă în sară, Ca să vadă pe-amîndoi, Să se-ntoarne înapoi. Însă-n urmă, îngrijit, El din palmă ... n jos, în sus, Și, plin de prepusuri rele, Tremurînd, cu pas încet, De lac s-a apropiet. Dar la ochi naintea sa I s-arată o minune : Unde apă-ntăi era, De arină-amu-i genune ; Pănă-n fund lacul e sec, Pe-unde lupi și șerpii trec. În fundul acestui lac Vede cu nedumerire Vestimente două zac, Dar nu ... ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
... Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o ... pe-a cerului cărare Coronați de-o strălucire de lumini dumnezeiești, Heruvimii se coboară într-a gândului cântare Pentru-a-i da și consfințirea armoniei îngerești, Sau că roua pică, poate, pentru frunze ce zac moarte Prada pulberii în care le ia vântul să le poarte ... a fost foame, însă nu v-ați umilit. Voi, care în nopți senine ați pândit pe sub ferestre Pe când luna-mbracă zidul cu tapetele-i maiestre, Pe când vântul pleacă fruntea teiului mirositor; Inimi vecinic zbuciumate, sub al dragostei fior, Tineri care, din femeie, v-ați făcut o zeitate, Corpuri ...