Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCURTĂ
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 439 pentru SCURTĂ.
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
Alecu Russo - Cugetări (Russo) Cugetări de Alecu Russo Cuprins 1 Partea întâi 1.1 I 1.2 II 1.3 III 1.4 IV 1.5 V 1.6 VI 1.7 VII 1.8 VIII 1.9 IX 1.10 X 1.11 XI 1.12 XII 1.13 XIII 2 Partea a doua 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 2.5 V 2.6 XIII 2.7 XIV 2.8 XV Partea întâi I Oamenii care au ieșit la rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui de franțuz, cu care uniibătrâni din Moldova porecliseră tinerii de pe la 1835, oamenii deastăzi. Acei bătrâni, ce se născuseră în giubele și caftane, încet câte încet au părăsit lumea, și câmpul a rămas nemților și franțuzilor. Curioasă nălucire omenească!... Deși un pătrar de veac aproape a trecut de atuncea, ...
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb Povestea lui Harap-Alb (1877) de Ion Creangă Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii ...
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu
Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpuşneanu Alexandru Lăpușneanu (1564 - 1569) de Constantin Negruzzi Dacia literară , tom I, ianuarie—iunie, 1840; vol. Păcatele tinerețelor, 1857 Cuprins 1 Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… 2 Ai să dai samă, doamnă!… 3 Capul lui Moțoc vrem… 4 De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu… Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de Buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cîrmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum sa izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vîndut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii și de vreo trei mii oaste de strînsură. Însă pe lîngă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tatarilor Nogai, ca să-i deie oricît ajutor de oaste va cere. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pănă în picioare. — Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? — Să nu ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
Garabet Ibrăileanu - Privind viaţa Privind viața de Garabet Ibrăileanu Celor pe care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale. Nimene nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui. Nu mărturisi sentimentul nobil pentru care ai făcut o acțiune, căci nu vei fi crezut. Inventează unul mai puțin nobil și dă-l ca motiv al acțiunii tale, pentru ca oamenii să nu-ți atribuie unul rău detot. Nu crede că, strălucind în fața unei femei mai mult decât amantul ei și eclipsându-l, ai putea s-o întorci către tine. Nu vei reuși decât să-ți atragi antipatia și invidia ei. De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ți-ai lăsat zalele acasă. Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii. Când ai cincizeci de ani și, în loc să fii grav și pozitiv, citești poezii, arăți entuziasm pentru muzică, te extaziezi în fața naturii -- poți inspira ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... puterea-întie, Acel unirea deobște dejghină, Pierde țara, după-a mea părere!... Dă sabia-în mână la turbat Și cuțit pruncului neînțărcat. În scurt, la macar ce repĂșblică Tu n-afli liniște-adevărată, Toate să strămută, să-înduplecă, Nu e lege statornică,-așezată; Nici poate fi, că porunci-s ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și-i ține peste secoli Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare. O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume, Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră! Mută să fie buza profană ce te cheamă Să amăgească omul și cerul să insulte. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare! Eroica ta liră acordă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii. Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare, În sânul meu revarsă mânia ceea sacră; Aprinde-a ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spațiu al revistei d-sale literare "Convorbiri", nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu. Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
Ion Luca Caragiale - Smărăndiţa Smărăndița (Roman modern) de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Fata mamii Ilinchii era bălană, plăviță, cu părul galben-auriu ca spicul grâului copt, răscopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e pâinea a bună de mâncat și-i place puiului golaș de pitpalac să-l ciugulească și să-l înghiță pe nemestecate în gușa lui îmbrăcată în puf bogat, moale și dulce. Smărăndița mamii Ilinchii era tânără ca o dimineață de primăvară caldă, blândă, senină, mânoasă și încropită, când ciocârlia se avântă și-și dă drumul, nebună, săltă- toare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională de Mihail Kogălniceanu Domnilor, După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimică nu este mai interesant, mai măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria . Istoria, domnilor mei, după zicerea autorilor celor mai vestiți, este adevărata povestire și infățișare a întâmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vârstelor și al experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de a face lucruri mari și drepte și, prin urmare, de a trăi în viitorime. Lauda neștearsă și ...