Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROMÂNĂ
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 722 pentru ROMÂNĂ.
Dimitrie Anghel - Crizanteme Crizanteme de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul Se trec și florile de toamnă ) Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune; A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină. Norocu-ntăilor brîndușe culese-n zori de zi pe rouă... Cum s-a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme; Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme; În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui
Dimitrie Anghel - Divanul Divanul de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , II, 9, sept. 1912, p. 156—157. Le sofa sur lequel Hassan Ă©tait couchĂ© Etait dans son espèce une admirable chose. A. de Musset Porniseră de-acasă, veseli, amîndoi la braț și zîmbitori ca o pereche luată de curînd. Exagerată în toate, felul ei de-a merge și expansiunea ce-o arăta față de tovarășul ei, făcea lumea să se întoarcă și să-i privească, fericindu-l pe el. O lume grăbită furnica pretutindeni. Uvrierii cu mînele negre de muncă, ființi muncite de chinuri, fețe triste și fețe rîvnitoare ; elegante de suburbii, alături de luxul strigător, pene de struț și fulg de simplă volatilă, flori de tafta și somptuoase roze murind pe corsajul alb al frumoaselor decoltate. Pierdută în mulțimea aceasta, fericita pereche mergea oprindu-se ici-colo la vitrine, unde tot ce-a născocit imaginația omenească pentru a aprinde ochii femeilor, dantele și muselinuri ca spuma, mătăsuri cu schimbătoare ape fugare, pălării variindu-și la infinit formele și cîte alte încîntătoare și fragile nimicuri, se revărsau aducînd și răspîndind sclipiri, chemînd în graiul lor colorat la voluptate, ...
Dimitrie Anghel - După ploaie După ploaie de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 noiembrie 1900 S-a dus furtuna-n zări ș-acuma se-ntrec miresmele-n putere: Se-ntrec care de care parcă, stăpînă să rămîie-anume Peste-ntunericul acestei nopți dulci și pline de mistere ; Se bat și florile — se vede că nimeni n-are tihnă-n lume. Se războiesc mereu și ele să stăpîneasc-un ceas pămîntul... — Dar cine nu-și încearcă oare o dată-n viața lui norocul? În van să le despart-aleargă sub negrele umbrare vîntul... — Biruitor pînă acuma domnește singur busuiocul. Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă, Dar se trezesc în umbră crinii, vărsîndu-și boarea lor profană, Văzduhu-i greu cît n-ar fi-n stare vîslind să-l taie o aripă, Un trandafir murind se farmă pătînd cuprinsul ca o rană. Și tot mai grea, mai tare crește naiva florilor urgie, Se-ntrec care de care parcă să-nvingă ori să moară-n luptă. În van trimite-un gînd de pace un miros blînd de iasomie, Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă. Hodină ...
Dimitrie Anghel - Dureri ascunse
Dimitrie Anghel - Dureri ascunse Dureri ascunse de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 octombrie 1897, sub titlul În grădină III Sunt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare, Mai sunt și ochi ce plâng în noapte și-adorm când soarele răsare, Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai știe? Cine-a-nțeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie? Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară, Și totuși veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioși, visau asară Doi trandafiri ca doi prieteni, și azi vîrtejul de petale Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale... Ca ei, ții minte, stam alături...Dar tu nu poți să mai ții minte: Ochii închiși nu mai visează și foile ce mai-nainte Erau o floare roșie-acuma-s doar un prilej de amintiri, Iar viața re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri. Așa mor florile-n neștire, așa-și sting ochii buni lumina Și-n preajma vieții care râde, cine-ar gândi, privind grădina, Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie! Cine-a-nțeles cît ...
Dimitrie Anghel - Fantazie, 1 Fantazie de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , octombrie-noiembrie-decembrie 1903 La Elseneur e pace de mult și nu s-aude Decît un joc de apă cum liniștea o taie. În parcul vechi sub ramuri aleele sînt ude, Și aerul e dulce și clar, ca după ploaie. Un miros trist de roze, ce mor pe crengi uitate, Pătrunde pretutindeni parc-ar voi să spuie Că se petrece-o taină în vechile palate, Dar taina ce-o păstrează n-o spune nimănuie. Chemat de-a ior mireasmă, Hamlet în neagra-i mantă Coboară între ele, vrînd una să-și culeagă — Ce albă și frumoasă e blonda lui amantă — Și brațul lui tresare, simțind cît-îi de dragă. O roză, ah, o roză cit de ușor se frînge. Dar cînd să frîngă roza, învoaltele-i petale, Lucind o clipă-n umbră ca niște stropi de sînge, Căzură deodată pe mîinile lui pale. Și tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă... Dar el fugea, și-n goană, cu poala lungei mante Și-adăpostea de sînge strălucitoarea spadă, Gîndind ce-o să răspundă nebunei lui
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte Farmec de noapte de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 oct. 1897 (sub titlul "În grădină II") În pragul scărilor rămas-am și nu-mi mai recunosc grădina. E noapte,-o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină, E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadînă. Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rump farmecul uimirii, Se frînge umbra-nduioșată pe-alocuri unde trandafirii S-aprind prin crengi; iar nalba toată și micșunelele-bătute Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute. Și blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă, Și-n luminiș de drum scăpată, pe unde aiurit s-abate Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate. Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape De vîsle-ntîrziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul Bătăilor pripit de ...
Dimitrie Anghel - Floarea-soarelui
Dimitrie Anghel - Floarea-soarelui Floarea-soarelui de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 Dă-n sînge lăurusca pală și cîrtița-și face mormîntul, S-adoarmă, cu venirea iernii, sub țarina din moșunoaie, O floare-a-soarelui uitată se scutură și își despoaie Podoaba razelor apuse, încetinel, cînd bate vîntul. Și s-a făcut parcă-ntuneric cu cea mai de pe urmă rază, Ce s-a desprins lucind în aer, din nimbul palid de lumină: De-ajuns i-o candelă-ntr-un templu și-i de ajuns într-o grădină O floare ca să-nveselească un suflet singur ce visează. Căci vezi, în ea lucea lumina întîi cînd pasările cîntă, Și iarăși, ca un frate dulce, cînd da-n apus, mîhnitul soare Tot ei îi trimetea pe gînduri cea mai din urmă sărutare, De tremura în umbră preajma ca-n jurul unui cap de sfîntă. De-acum, ca peste-un cîmp de moarte, o să răsară jalnici zorii ; Frumos era cuibul de aur și dulce galbena-i văpaie... — Ce greu trebui să fie somnul sub țărîna din moșunoaie ! Cuceritoare umbra crește ca-n amurgitul unei
Dimitrie Anghel - Marină Marină de Dimitrie Anghel Publicată în Ilustrațiunea română , dec. 1912 O, mare iubită ! Ce bună amică ești tu cu poeții ! Pornește vaporul, și iată-mă singur din nou lîngă pupă. Viu aeru-mi umflă plămînii de parc-aș sorbi dintr-o cupă Demonică, filtru-ncărcat de toate puterile vieții ! Ah, gustul trecutelor lacrimi, pe care le-am plîns altădată, Pe buzele-mi pale acuma-l simt iarăși — mărgelele de sare ! Ce altă dovadă mai vie că matca-ți adînc zbuciumată E albia primordială a vieții, o, tainică mare? Ce giulgiu imens peste-un leagăn strîng apele verzi mișcătoare, Ce-albastru a prins peste tine în cuie de foc baldachinul ! În noaptea aceasta simt bine că-s clipa etern călătoare, Că-s una cu apele mării și una sînt cu seninul ! Greu cade nămolul la funduri, ca după furtună, și cine În apa privirilor mele ar fi să privească de-aproape, N-ar crede c-așa limpezime l-ascunde atîta de bine precum îți învăluie taina imensul tău giulgiu de ape ! Și gîndul meu fuge-nainte departe pe-ntinderea mării Ce splendidă-mi pare această albastră și unică oră ! O, dacă pe ...
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse Puteri ascunse de Dimitrie Anghel Publicată în Românul , [Arad], I, 1, [14] ian. 1911, p. 1—2. Ce lucru fragil e o femeie ! Cea mai mică oboseală îi înclină fruntea, cel mai ascuns fior îi zugrăvește cearcăne viorii sub ochi, o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea. De cîte nebunii nu sînt în stare cînd iubesc, ce jertfe n-ar face pentru o ființă scumpă. Legănări de valuri au în mersul lor și mlădieri de creangă înflorită. Dar aceste nu-s decît o părere, o cochetărie poale, căci cînd bate furtuna, asemenea valului, ele undoiază ca să se ridice, deopotrivă ramului se înmlădiază ca să nu se frîngă. Liniștitul val ce cîntă cît e cerul senin talaz se preface în mînie, și vai de cel ce se joacă cu astfel de talazuri ; înflorita creangă ce presară flori cînd o mîngîie zefirul arc se poate preface sub încordarea durerii. Un singur cuvînt o rănește și o face potrivnică, o lacrimă numai și e de ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...
Dimitrie Anghel - Tovarășilor mei
Dimitrie Anghel - Tovarăşilor mei Tovarășilor mei de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul În grădină ). Atîtea flori și nu sînt două să-mbrace la un fel vestminte... Cîți ochi frumoși nu-și pierd vederea în horbotă de-odăjdii sfinte, Și cîtă purpură și aur pentr-o hlamidă-mpărătească, Cînd de ajuns e pentru ele ca soarele să strălucească. Atîtea flori — dar azi, pe cine îl mai oprește-n drum o floare ? Făr' de ghirlănzi de roze-odată, nu era zi de sărbătoare, Și-un zid încununat de-acante, de crengi de dafini și liane, Spunea la trecători splendoarea și faima unei curtezane. Flori — pretutindeni flori, podoaba cea mai iubită de lumină, Un fir de romăniță rîde atît de dulce pe-o ruină: Căci toate au un grai pe lume și florile îl au și ele... Ce ochi nu se-ntrista alt'dată de jalea unei asfodele ? Și care gură poate face mărturisiri de-amor mai bine ? Leandru a trecut o mare ca să ajungă pîn' la tine, O, Hero, vergină duioasă, și toate-aceste pentr-o floare... Ferice-i cine poate strînge mănunchiul de nemuritoare ! Plecați pe fața ...