Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PENTRU CĂ

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1518 pentru PENTRU CĂ.

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o negligență remarcabilă pentru această parte a vieței noastre publice. Noi cei dintâi admitem pentru multe din producțiunile literare ale românilor, tăcerea absolută este încă sentința cea mai blândă ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba ... mă coc, mă port fetele-n joc? - Trandafire, n-ai mai fi, Nici în cale-ai înflori! - Dar de ce să nu mai fiu, mă poartă lelea viu? - Tu ești viu, dar eu sunt mort, Și de-abie-n lume mă port. - Mergi în horă, saltă-n joc, S ... din aceea poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem mulți poeți de salon ar fi încântați când ar putea descoperi în fantazia d-lor idei cu o umbră numai de frumusețea celor populare, precum ... leagăni sus pe vânt, Eu mă leagăn pe pământ. Du-te-n cale-ți, mergi cu bine, Făr-a te gândi la mine.

 

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F

... a se lua teatrul ca un gen de literatură; din acest punct de vedere teatrul ar avea mai multă rudenie cu arta oratoriei. Se înțelege , la urma urmelor, izvorul comun al tutulor artelor este conceptiunea omenească; dar formulările interne, manifestațiunile si modurile de transmitere intenționată a concepțiunii sunt ... împrejurări și fapte umane. Mai scurt: pe cît de puțin planul arhitectului este pictură, tot atît de puțin e scrierea de teatru poezie. Fiind însă teatrul ne arată oamenii, și fiindcă în împrejurări omenești, acțiunile, cări sunt chiar viața, sunt însoțite de vorbire, oamenii dramaturgului trebuiesc firește să vorbească și ... să se bată, ori să se ucidă chiar (fapte ce nu se pot întîmpla în lume tot pe tăcute) mai trebuie să și vorbească și poetul nu are alt material extern de comunicare a gîndirii sale decît cuvîntul - din această împrejurare, un element material este comun, și aceasta în proporții de întrebuințare și ordine foarte neegale, între două arte atît de fundamental deosebite prin modul de ... între alte arte foarte deosebite: marmura, comună sculpturii și arhitecturii, linia și chiar culorile comune arhitecturii, picturii și sculpturii și, cea mai caracteristică dintre toate ...

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

... filozofie. Zeci de ani au mers așa lucrurile printre literații europeni cu ambiție de filozofie; sumedenie dintre aceștia au trăit și au scris în convingerea mijlocul eminent pentru a cunoaște filozofia lui Kant este răsfoirea lui Schopenhauer. Doar acesta însuși se afirmă cu abilă naivitate ca porte-voix autentic al celui ... niște reflexe din nihilismul budist: poetului îi trebuia acumulare de imagini, pentru a da substanță cât mai densă unui acord de tonuri afective, pentru a înscrie cu o apă tare cât mai concentrată sentimentul irealului. O poemă nu e o expunere coerentă de teoria cunoașterii. Judicios încheie ... variantă, uneori și mai mult, un comentariu al filozofiei lui Schopenhauer. În total, filozofia teoretică a lui Eminescu este eclectică. Evident, interesul său pentru metafizică, și prin ea numai, și pentru teoria cunoașterii, era considerabil. Fragmente filozofice în versuri și în proză, din materialul manuscris, întăresc destul acest fapt pe care-l arătase, din capul locului ... autentică cu voința ei oarbă de a trăi. Pătura suprapusă este inventatoarea formelor goale de cultură, necesare parazitismului său esențial, apăsătoare și distrugătoare pentru singura clasă pozitivă a societății românești, ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... ieșind din grămada hoților și punându-se în fața lui, îi zise cu ton hotărât: — Căpitane!... Tovarășii mei m-au însărcinat să-ți spun ei s-au săturat să-și vază puștile totdeauna pline și pungile totdeauna deșarte, ei n-au venit în codru să prindă vrăbii, nici să culeagă urzici, nici să ofteze de dor de muiere; și dacă tu ai ajuns ... destul de măruntă. — N-am parale, dragul meu, iartă-mă, răspunse el. — Dumnezeu să te ierte! Dă-mi măcar o bucățică de pâne, n-am mâncat de trei zile. Omul cu cațaveica albastră încreți iarăș din sprâncene și căută într-o desagă: Aici am pâne pentru mine, aici un curcan fript. E prea bună mâncare pentru un calic. — Iartă-mă, n-am ce-ți da, întâmpină el, căci n-am eu singur pentru mine. — Domnul să-ți deie!... Dar, dacă nu-ți va fi cu bănuială, ia-mă măcar în căruță pănă la Iași, căci sunt olog ... care mâne-poimâne o să moară în ștreang... Ce păcat!... Ce rușine, să trăiască c-un asemene om în nelegiuire! — Ai dreptate, zău, muierea pentru ...

 

Ion Luca Caragiale - Apelul la unire

... proiect în regulă, pe lângă care să caute dacă va putea să-și alieze două treimi ale Camerelor. De când s'a ridicat pentru întâia oară cestiunea israelită, partidul roșu n'a încetat un singur moment de a striga partidele, lăsând d'o parte urile și pasiunile lor, trebue să fie unite într'o cestiune care atinge nația întreagă. Alaltăieri, d. C. A ... fără enunțarea unui temeiu, unirea nu se poate înțelege a fi decât platonică, teoretică; ei bine această unire întru câtva s'ar presupune există. Dar nu este vorba de asemenea lucru, este vorba de o unire de aplicare, care să ne ducă la o soluțiune practică a ... cele două treimi pentru revizuire, și având totuși majoritatea necesară existenței ministeriale, propun unirea; arată-și părerea, intențiile ce au în privința unei soluțiuni practice, pentru ca minoritățile să vază dacă poate fi sau nu vorba de unire. În amândouă Camerele, pe băncile minorității stau foștii miniștri conservatori, dați acum trei ... nici o patimă contra purtării nebunești ce au avut radicalii față cu dânșii; afară de asta admirația Europei este un lucru foarte frumos și măgulitor ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca să-și azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare din unde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsul când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau mai ... venit, Făt-Frumos! zise împăratul; am auzit de tine, da' de văzut nu te-am văzut. — Bine te-am găsit, împărate, deși mă tem nu te-oi lăsa cu bine, pentru am venit să ne luptăm greu, destul ai viclenit asupra tatălui meu. — Ba n-am viclenit asupra tatălui tău, ci totdeauna m-am luptat în luptă dreaptă. Dar cu tine ... ei goale grumazul lui și se uită lung la el, în ochii lui. — Ce-mi pasă a cui ești, zise el, destul te iubesc. — Dacă mă iubești, să fugim atuncea, zise ea lipindu-se mai tare de pieptul lui; dacă te-ar găsi mama, ea te ...

 

Antim Ivireanul - Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri

... om adevărat. Și s-au răstignit supt Pilat din Pont și au pătimit și s-au îngropat. / Această alcătuire ne învață să crĂ©dem cum domnul nostru Iisus Hristos s-au răstignit de Pilat (carele era din Pont), vărsându-și preacinstit sângele său pre cruce, pentru ca să ne mântuiască pre noi din păcat; și nefiind păcătos au pătimit, însă nu dumnezeirea, ci omenirea. Și precum cu adevărat au pătimit pre ... prorocit prorocii și după Scripturile legii cei vechi, precum însuși Hristos la Marco, cap 17 zice: Însă Fiiul omenesc mĂ©rge precum / s-au scris pentru dânsul. Și s-au suit la ceriuri și șade de-a dreapta Tatălui. Aceasta ne învață să crĂ©dem cum cu trupul carele s-au născut Hristos și s-au îngropat și s-au sculat din morți, cu acela s-au și înălțat la ceriuri ... precum însuși la Mathei, cap 25 zice: Iară [când] va veni Fiiul omenesc întru slava sa și toți sfinții îngeri împreună cu dânsul. Și iarăși pentru răsplătire la Ioann, cap 5 zice: Și vor eși cei ce au făcut ...

 

Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen

... Istoria pe care am citat-o e, aproape în toată cartea, singura care nu sună fals. Ideile din poveștile lui Andersen sunt astăzi deopotrivă mincinoase pentru sărac și pentru bogat. Cred , pentru oamenii foarte lucizi, tonul general și intenția cărții au fost totdeauna de o neplăcută dulcegărie. În sentimentalismul burghezesc care o inspirase, exista în fond o ... acestor adevăruri nu va însemna cumva, în practică, întoarcere la stări primitive în care se vor naște adevărate povești populare, iar nicidecum idile și parabole pentru pomul de Crăciun al burgheziilor umanitare din vremea lui Andersen. Dacă vremile sunt așa, trebuie să tragem concluziile și pentru literatura copiilor. Cred totdeauna lecturile sentimentale au fost o literatură proastă din punct de vedere pedagogic. Proastă ca gust și ca intenție morală. E de prost-gust să ...

 

Alexandru Mocioni - Debutul lui Alexandru Mocioni în Camera Ungară

... aflătoare în minoritate (ilaritate).» «Pentrucă, într-adevăr, expresiunea «națiunei maghiare», folosită în acest paragraf a proiectului de adresă, -sau însemnează numai națiunea maghiară se adresează monarhului, sau întreaga populațiune a Ungariei e maghiară. Eu așa cred, și unul și altul dintre aceste înțelesuri se lovește de realitatea faptelor, și chiar nu numai pentru aceasta n'ar avea loc în adresă. Dar, care e consecința acestui fapt? Dacă primul înțeles e dătător de directivă, celelalte națiuni afară de cea ... care nu cere această, ci cere numai să nu fie numită cu nume străin (Zgomot, întreruperi: maghiarul e străin?)» «Observarea domnului deputat Makay, el vede cum noi prin aceasta ne îndreptăm armele spre interior, într-adevăr nu o înțeleg. S-a atins și chestia, oare sunt într-adevăr sau nu sunt mai multe națiuni? Așa cred e păcat să vorbim pe tema aceasta, pentrucă chestia e de mult rezolvită, iar pentru cine nu e încă rezolvită, acela cred nici astăzi nu se va convinge despre aceasta.» «Stimatul coleg Szentkiraly Mor (ilaritate: să auzim) zicea ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... șase ... șapte... opt... O, ce pilă neghioabă!... De nu mergea în părete, o mai aruncam de zece ori. IULIE: ție să-ți afli de vină pentru ce ai aruncat-o într-o parte, Acum e rândul Emiliei. Să fii încredințată te va întrece. EMILIA: Nu cânta de biruință până nu ai biruit. Cel care se sumețește, tot târziu și rău plătește. (Aruncă.) Una ... două ... trei ... edecare. IULIE: Ce jale-mi este dumneata te-ai schilăvit apărând pe tatăl meu!... DION[ISIE]: Cea mai mare jale pentru mine este cum prin aceea m-am făcut nedestoinic pentru slujba militărească. Am plâns ca un prunc când m-am despărțit de tovarășii din scadronul meu. Dar domnul maior a știut să verse ... știu cu ce îți sânt datoriu: frumoasa ta faptă o voi da în cunoștința generalului, ca pieptul tău să fie împodobit cu medalia eroicească. Îngrijește pentru vindecarea ranei tale, iar pentru viitoriu nu te supăra nimic. Eu îți voi răsplăti scumpa ta slujbă.» CORNELIA: Și bunul nostru tată și-a împlinit făgăduința. DION ... câte mi-au mai rămas îndărăpt. Cu toate acestea, una îmi lipsește. De câte ori văz trecând câte un scadron de călăreți, mă apucă suspinuri, ...

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... — Să râdic un drit ci el ș-au dobândit asupra oamenilor de țară prin chipul faptelor sale. VALER: — Tu vii deci chiar apropo pentru n-am nici un ban și tu trebui să fii în stări ca să mă împrumutezi. CRISPIN:— Ba nu, monsiu, noi n-am făcut ... plăcut. Dar Lizeta, slujnica sa, mi-au spus o vesti care mă diznădăjduiește! CRISPIN:— și ce ț-au spus ace diznădăjduitoare Lizeta? VALER: — am un rival. M. Oront au dat parola sa unui tânăr om din provinție, cari să așteaptă să sosască la Paris ca să ia pe Anghelica. CRISPIN:â ... nevinovăția me. CRISPIN:— Bine este să aibă cineva puternici prietini! LABRANCHE: — Această întâmplari m-au făcut să ieu mult sama. CRISPIN:— Cred nu vei mai fi perĂ­ergos să știi vești din pământuri streine. LABRANCHE: — Nu, pentru Dumnezău! Eu m-am apucat de slujit și tu, Crispin, ce faci tu? CRISPIN: — Mă aflu ca și tine un tâlhari de cinste, și ... duci împreună. LABRANCHE: — La această lucrări îți voi sluji de tovarăș. Lucrarea, te încredințăz, esti cam sămeață dar bărbăție me să rădică, și simțesc

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>