Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EA
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 2249 pentru PE EA.
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
... și același în două fețe, doime de o ființă și nedespărțită. Viața lor seamănă foarte mult cu un sistem solar dublu, în care fiecare joacă pe rând rolul centrului, pe când celălalt i se rotește împrejur. Când buzunarul lui Lache înfățișează o greutate oarecare, dânsul este soarele sistemului, iar Mache planeta respectivă. A doua ... după ce-ți mai ia și câteva foițe de hârtie, merge să-mpartă prada cu celălalt. Dacă vreun cunoscut voiește să cinstească cu o cafea pe Lache, acesta refuză cinstea în favoarea lui Mache, și astfel cunoscutul e silit să-i cinstească pe amândoi. La teatru merg câteodată amândoi la galerie cu un singur franc: unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi cu contramarca aceluiași bilet. Biliard nu joacă niciodată, fiindcă în orice caz tot o jumătate din ei ar trebui să păgubească — ar fi ... unul ia la carambolaj pe vreun ageamiu vădit, și cât ține partida, cel ce nu joacă stă împrejurul biliardului, făcând toate chipurile ca să demoralizeze pe adversarul jumătății sale. Pentru că-și plătesc cinstit datoriile, când și le pot plăti, Lache și Mache se bucură de oarecare credit la cafeneaua unde ... ...
... moldovenești Și prin rădăcini încurci Bărbi cărunte, bărbi de turci! Spune, Prutule, măi frate, Spune-mi, ale cui păcate? Oliolio! Voinic durut! De când sunt pe lume Prut Ce văzui n-am mai văzut! Cât cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci bătrâni călare, Numai turci, numai ... i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci Tot erau mai mulți cazaci. Barba lor bătea-le brâul Și țineau cu dinții frâul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Și când i-am văzut, creștine, Că iau calea către mine, Și când le-am văzut mai bine Ochii cu ... ngrozit, Că mi se negrea vederea Și mi se topea puterea Și-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă-ntorsei spre deal, Maică, ce văzui pe mal! Cât ai face cruce-o dată, Măre iacă mi s-arată Moldoveni, știuții mei, Prăfuiți și puțintei Nici să nu te uiți la ei ... cel vodă bogdănesc Da năvală-n căzăcime, Și dă proșca-n tătărime, Iama prin ianicerime, Și prin deset năvălea Desetul de mi-l rărea Și, pe turci cum îi izbea, Zarea nu-i mai încăpea! Și-mi părea de-atâta bine Că vedeam că vremea vine Și-au să-ncapă ei ...
... nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău! Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău, Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi, Țin a tale zile-n mână, ș-a ... Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsari Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari, Și când vezi pe ... acești mișei Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare: Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare! Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi! Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi! Cum să mai vedem în țară cinste, muncă ... norma după care poți s-ajungi unde poftești! Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești, Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi, Cearcă-ți sabia în gâtul conștiinței tale-ntăi! Asta-i lecția ...
... inimă de dor plină Colo-n țara cea vecină! Mândri-s ochii ca din rai, Dulci ca soarele din mai. Inima e mândră iară, Căci ea saltă ca o fiară În sân falnic de maghiară. De-ai fi pasăre sau vânt, S-alergi lumea pe pământ, Ca maghiara scumpă floare N-ai vedea lucind la soare, Nici în luncă, la răcoare! Alb i-e sânul, dulce crin, Dar hrănește-amar ... lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codri merei pustii Unde urlă fiare mii, A intrat fata voinică Și se duce fără frică Pe-o strâmtoare de potică. Umbra nopții s-a lățit, Groaza-n lume s-a pornit, Vântul suflă, vâjâiește, Codrul urlă, clocotește ... mult drum în urmă-i lasă; Că cine doru-l apasă, De furtuni cerești nu-i pasă! Iată-a sosit în ceas rău Pe malul unui pârău, Pârău mic și fără nume Ce curgea tainic în lume, Printre flori revărsând spume. Hai, voinice, la cel mal (Zis-a ... voinice, nu te teme... Calul trist a rânchezat Și-n pârău năvală-a dat. Apa-i crudă ca o fiară!... Iar ...
... A fost odată ce-au fost; a fost un om și-o femeie, bărbat și muiere, oameni de treabă, el bun și ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine și toți se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieșea din voile lui, și de aceea era liniște la casa lor și toate le ieșeau bine și cu spor. Aveau însă și oamenii ... omenească sunt, și dacă-ți dă dregătoria de părinte, te și ajută s-o porți. — Ți-o fi dând, dacă miști și tu! răspunse ea, și de aici înainte nu mai era pace-n casa lor. El una, ea alta, el da, ea ba, mereu se ciondăneau ca niște deșucheați, până ce el, nemaiputând să rabde gura nevestei, și-a luat lumea-n cap și-a ... le măsurăm, răspunse omul cu o îndrăzneală de-ai fi crezut că viața lui toată și-a petrecut-o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... să mă sfiesc, dânsa fiind ocupată numai de ceea ce avea în pahar și pe taler. Dar cu cât o priveam mai mult, vedeam la ea mai puțin. între două vârste, nici bătrână nici tânără, nici frumoasă nici urâtă, nici înaltă nici scundă, nici grasă nici slabă, la trăsuri potrivită și ... Sfinții-Apostoli, case gemene, sistem vagon, una în fața celeilalte, amândouă cu totul la fel, în afară de un singur lucru : curtea celei din stânga, pe care o locuiau proprietarii îmbuca fundul celei din dreapta, închiriată unui becher bătrân pe o mie-două-sute de lei. Poate ce-l făcuse pe Gogu Nicolau să se însoare cu Elena Zaharescu, fuseseră acele case, la cari cred că, în felul pisicesc, ținea mai mult decât la stăpâna lor ... în care s-au suit împreună ca să se întoarcă la București. La Câmpina, Gogu Nicolau a cumpărat două ciorchine de cireși legate pe bețișoare ca să le ducă acasă. Când au ajuns în gara de Nord, pe înnoptate, au ieșit prin gangul din stânga, ca să ia, în dosul gării, tramvaiul roșu, de Luther, 12, să-i lase la Casa de Depuneri ...
Ion Luca Caragiale - Lună de miere
... patra tovaroșe a mea de compartiment este o femeie uscățivă de vreo patruzeci și ceva de ani; trebuie să fi fost tare frumușică pe vremea ei; un tip picant, și niște ochi scânteietori plini de vioiciune și de viclenie. Îndată ce și-a culcat pe domnul cel gros, cocoana se urcă pe banchetă și dă la loc perdeluța peste lampă. În toată vremea asta, eu mă fac că dormitez trăgând cu ochiul pe sub cozorocul șepcii. — Mamițo! întreabă încetișor doamna cea tânără, ridicând capul de pe rezemătoare; ce face Mișu? doarme? — Ei! aș! răspunde și mai încet domnul cel din fața mea. — Atunci, de ce nu vii la loc ... în colțul din fața mea. Eu mă culc la loc: mai am nevoie de odihnă. E ziua mare... Domnul cel gros se ridică și șade pe banchetă cu picioarele descălțate-n jos. Doamna tânără s-a rezemat iar cu ochii-n-chiși. Cocoana-n vârstă, alături de ea, cască. — Coană Sofițo — zice domnul cu glas blajin — ia vezi unde mi-e cornul... Cocoana caută în plasă și dă jos un ... ...
... amic iubit. Sfetnicii și-oștenii țării stau mirați și n-au putere Să-nțeleagă cine-i mortul cel necunoscut ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie-n tăcere Și se duc după sicriu. Și cu guri ... drum; Nici ei nu-nțeleg convoiul, dar pornesc cu el deodată, Și mulțimi mereu s-adună spre mulțimea adunată, Neștiind de ce și cum. Și pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale, După mortul fără nume se strecoară lungul șir De popor, de domn și sfetnici și de-oșteni în albe ... cale Spre mormântul strâmt și jalnic dintr-un colț de cimitir. Și deasupra groapei Ștefan, cu boieri ce-l înconjoară, Ia sicriul și-l așează pe frânghie. Și-n mormânt Însuși el, prinzând frânghia cu alți trei, încet scoboară Mortul în pământ, el însuși peste mort de-ntâia oară Zvârle-o ... se clătește, Iar deasupra lor în aer duhul Domnului plutește Cel-atotstăpânitor. Nu-ntrebați ce mort e-n groapă! Răsărirea unei spume Nu e volnică: ea-și are rostul hotărât de cer! Când tu crezi că n-ai
... întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n-o să pun mâna pe ele. — Pe mine, urmă el, m-a îndepărtat de ele o amintire tristă, pe care o să ți-o spun. Căpitanul începu să se plimbe prin odaie, între fereastră și sobă, apoi, cu glasul lui răsunător, care se revărsa ... Eu, unul, nu i-am văzut începând jocul; îl începuseră cu șapte ani înainte; acum îl urmau. Poate aveau un răgaz de un ceas, două pe zi, și tot atâta pe noapte. Dimineața, când mă sculam să-mi revăd lecțiile, la fereastra ceea totdeauna licăreau cele două mucuri ale lumânărilor pe sfârșite. Și deasupra foițelor de hârtie, capetele buhoase, aproape fără ochi, de adânciți ce erau în orbite, tremurau în neastâmpărul dorului de câștig. La început ... la fereastra unde eram, într-o ochire repede, văzui înfățișarea mândră a unei femei, cu fața albă, cu ochii întunecați, cu o mână pe rezemătoarea jilțului în care sta, cu ceealaltă la piept, pe ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă ... vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa străină pe care o cumpărase tata, cu tot cuprinsul și gospodăria ei, am resimțit-o fără să vreau de la întîiul pas pe care l-am făcut trecînd pragul... EI însă era vesel și zgomotos, căci omul de afaceri nu are timp să viseze și nu se poate ... alb prin care prismele de cleștar jucau curcubeie, oscilă încet și în aceeași clipă stolul porumbeilor trecu din nou fulgerător, zugrăvind o goană de umbre pe zid. Dintr-o ramă de mahon, un boier bătrin, cu ișlicul
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire ... omăt în care ochii luceau negri ca două bucăți de cărbune, a trecut la cîțiva pași de mine. Luminele acelea licăritoare și nenumărate, pe cari le înviora ori le stingea vîntul, erau o retragere cu torțe sui-generis, improvizată din chibrituri de ceară, din chibriturile acelea pe cari vînzătorii ambulanți le vînd la toate colțurile străzilor, îmbiindu-te cu glasul lor sonor : Cento cerini un soldo. Era dar o manifestație a ... despletiră spiralele, un cor de glasuri armonioase ca de serafimi se înalță după o perdea de chiparoși, un miros puternic de roze ce mor lăsate