Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN AFARĂ

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 795 pentru IN AFARĂ.

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... peste puțin iar a venit Huțu, ne-a luat pe noi, care eram mai mici, și ne-a scos afară, iară după ce ne-a scos afară ne-a pus în rânduri și ne-a întrebat dacă știm să stăm într-un picior. Eu am stat mai bine ... și pe mine. Pus fiind astfel sub ocrotirea celui mai strașnic dintre "cenzorii" din școală, nu mă mai temeam de nimeni și de nimic. Știam, afară de aceasta, că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu, și pentru aceea îi prindeam apucăturile și, înainte de toate, din copil neastâmpărat ... Veturia ședea între băieți și se cotea cu ei, iară Mili abia știa să umble și nimeni n-avea voie s-o poarte în brațe afară de Huțu, pe care dascălul îl însărcinase cu purtarea de grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... în mine. Și mă uitam pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să nu ieșim câte doi deodată; și-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam că nu mai vine, să mă scutesc de ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea Kir Ianulea de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 Zice că odată, acu vreo sută și nu știu câți ani, a dat poruncă Dardarot, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pân la mic, unul să nu fle lipsă, că-i scurtează coada și-i lungește urechile! Și, dacă s-au adunat ei cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrâșnind strașnic, a tușit de i-a pârâit jețul, a holbat ochii la el și le-a zbierat așa: - Afurisiților! care dintre voi nu e zevzec, să-i treacă pe sub nas toate și el să nu bage nimic la cap, trebuie să fi luat seama, ca și mine, că toți oamenii sosiți de pe la dânșii aici la noi nu se plâng decât numa și numa de soțiile lor; toată vina pentru pierzarea lor o aruncă în spinarea nevestelor; pe care-l întrebi de ce a ajuns aici: "femeia" și iar "femeia". Măi, am zis eu în gândul meu, adevărat să fie asta?... Pe spusele oamenilor, firește, mare temei nu putem pune, fiindcă-i ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s-a călugărit. — Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... înstări urmașii celor ­răposați. Nobilul îi putea lua chiar și moșia. Fetele nu puteau moșteni fără învoirea no­bilului (nemeșului, domnului de pământ) nimlc afară de haine. Unii nobili opriau fetele și văduvele române dela măritat, numai ca să se pustiească neamul românesc, atâta frică aveau că odată și odată ... copiii lor, munciau moșia nobilului, lucrau în curtea lui, uneori săptă­mâna întreagă, așa că nu-și puteau vedeĂ  și de pământul și vitele lor. Afară de munca aceasta trebuiau să facă nobilului daruri: vaci, caș, unt, grâu, fân, ouă, pui, găini, a zecea parte din porci, din miei ... așeze. În Sibiu obișnuiau cei din Sfatul (consiliul) săsesc al orașului să poruncească din când în când să se dea foc caselor Românilor așezați în afară de ziduri, dacă li se părea că prea se înmulțesc. Carte rar de puteĂ  învățĂ  Românul și și atunci numai dacă aveĂ  să se facă ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... trotuarelor. Crivățul su­fla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... care..." n-ar ști răspunde-or cine: Baros! , să știți că vrăjmașul vine! Deci îndată strigați de departe Cătră-ai noștri: ,,La-arme, la-arme-afară!" Iar' voi să vă-apărați păn' la moarte, Ca să nu vă faceți de ocară." Așa străjile-învățate bine Să-împărțiră-în tufele vecine. [5 ... puțin și pe dânșii iacă Vine tot aceaiaș' belea neagră; Călăban nu știea cum să facă Ca să-și cruțeze viața dragă: Ori la vrăjmaș afară să iasă, Ori să șază-ascuns în tufa deasă. Așa socotind, o poftă-îi vine Să-și ivească capul puținel, Ca să poată-oblici de ... câteodată lăturiș. Bietul Păpuc carele-ațipisă În fagul bortit, atunci deodată, Tocma-într-un ceas rău, ochii-ș' deschisă Căci ivind urechea spăimântată Din scorbură-afară, ca s-audă, Și pe dânsul tâlni soartea crudă. Fiindcă pe-acolea cătrănit Ursul trecea-într-aceaiaș clipită, Ș-oblicind capul din bortă-ivit, L ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici ... o să pierzi zece lei. Și negustorul zgârcit, dar cunoscător la oameni, acorda creditul cu o strângere de mână seacă, cum îi era și viața. Afară, cu marfa sub braț, Stavru se grăbea să facă o glumă, să arunce o salutare vreunei vagi cunoștințe și să sară într-un picior: â ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Paraziţii Paraziții de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina "Costandin". Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără a clipi. Nici "băieții" care gonesc cu farfurii, sticle și pahare, nici mulțimea zgomotoasă și lacomă nu-i tulbură privirea melancolică. În grădină se aud, din toate părțile, strigătele obișnuite: "Băiete, o baterie!", "O idee!", "La moment!", "Un patrician!", "Gaata!", "Pârjoala, Mitică!", "A sosit!", "Un taifas, la a cincea!", "Soseș-teee... pe telegraf!" Peste zarva aceasta piruie naiul lui Dinicu. Maistrul muscalagiu cântă Ciocârlia , o scăpărare uimitoare de sunete. Pentru Cosmin lumea, așa de vie și de apropiată, se proiectează într-o depărtare tăcută și fumurie. La lumina felinarelor oamenii îi par ca niște umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>