Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IESE
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1141 pentru IESE.
Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica
Alecu Donici - Cheltuitorul şi rândunica Cheltuitorul și rândunica de Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat În blană foarte crede. Dar într-o zi mergând după împrumutat, Din întâmplare el o rândunică vede. Găsește-ndată negustori Și ia pe blană bănișori. Căci rândunelele, cum zic din însemnare: A primăverii dulci sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară. Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros, Pornește în surtuc de-acasă Să capete vro masă. Dar cum la uliț-au ieșit, Pe rândunică el o vede înghețată Și, tremurând de frig, îi zice: "Blestemată! Pe faptă-ți ai pierit! Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar ...
Alecu Donici - Elefantul în domnie
Alecu Donici - Elefantul în domnie Elefantul în domnie de Alecu Donici Cine-i tare și mare, Dar minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. Pe elefant l-au pus în codri la domnie, Și de pe neam ei toți, De la străbunii săi până la strănepoți, Au îndestulă minte; Dar este rar acel preafericit părinte Să-i iasă buni copiii toți. Și elefantul meu, oricum era de mare, A înțelegerii n-avea îndemânare, Iar blând și plin de bunătate Era, cât nu se poate. Și iată că la domn au dat bietele oi O jalobă, zicând că "lupii răi pe noi De tot ne jecuiesc". — Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc! Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta Și-așa urla: — Măria ta! De noi nu te-ndura, Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă S-avem cu toții blană. Iar oile pârăsc, c-așa sunt învățate: Noi n-am luat mai mult decât pielcea de frate. — Atâta! domnul le răspunde, Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde, Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică, Și nici un păr mai mult,
Alecu Donici - Lupul și șoarecul
Alecu Donici - Lupul şi şoarecul Lupul și șoarecul de Alecu Donici Din turmă lupul sur o oaie au răpit. În codru s-au ascuns Și pe mâncat s-au pus. Iar șoarecul au mirosit Aproape de mâncare; Din borticica lui cu pază au ieșit, S-au furișat prin frunzișoare, Și tocmai de sub lup furând o fărmătură, Țuști! iute-n crăpătură. Iar lupul au pornit un răcnet foarte mare, Urlând: "Săriți! Tâlharii!" Asemenea s-au întâmplat În târg o întâmplare: De la jăcuitor tălharii au furat O pungă cu parale, Iar el la ceastie îndat-au
Alecu Donici - Lupul nazâr Lupul nazâr de Alecu Donici Oricât de bune rânduiele, Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți Și numai de al lor folos povățuiți, Se fac îndată rele. Spre pildă trebuie să știți Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi. Se vede că la el, precum și pe la noi, Tot trebui mijlociri, Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță, Rege către leiță. Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri, Prealuminatul leu ferind nemulțumiri, A poruncit la sfat Să facă tuturor chemare De o obștească adunare, La care mic și mare să fie întrebat: Ce știu de lup și ce purtări el are. Așadar, fiarele pe rând s-au adunat Și întru o unire glas bun de lup au dat. Pe urmă au ieșit porunca cea leiască: Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească. Dar oile ce-au arătat? La adunare ele au fost neapărat? Aceasta-i de mirare, Că sfatul au uitat să facă lor chemare, Când ele mai ales erau
Alecu Donici - Norocul în vizită
Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi în bordeiașul meu, Sau în lăcașul tău, Prea bune cititor! Dar trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată ...
Alecu Donici - Pietrenii și Bistrița
Alecu Donici - Pietrenii şi Bistriţa Pietrenii și Bistrița* de Alecu Donici Pietrenii au ieșit cu totul din răbdare, Nemaiputând a suferi Ei pagube struncinătoare, Pe care nu putea feri: Pentru că în tot anul, Cuejdiul** nimicit Pe mulți au sărăcit. Dar cine e deprins, ca viermele în hrean, Greu schimbă locul lui, unde au trăit an. Așadar, târgul tot, odat' s-au sfătuit Să deie jalobă la Bistrița cea mare, Prin care arătând dovezi lămuritoare De păgubirile ce mulți au suferit Și sufăr mai necontenit, Zicea: "Că pe Cuejdi, precum pe Bistrițoară*** Nici într-o primăvară Nu se stăvesc cu moară; * Și case cu zăplaz, ba uneori și vite Le sunt primejduite." Deci dar, ei socotind că Bistrița cea mare Va face celor mici căzuta înfrânare, Ca una ce folos de obștie aduce, Căci plute la Galați* cu cherestele duce, Au mers cu jaloba; dar știți ce au văzut? Pe însăși Bistriță, răpitul lor avut, Trecând cu valuri plini de spume! Iar un bătrân cu minte Au zis către un alt șoptind așa cuvinte: — Eu știu mai de mult, că oamenii în lume Asupra celor mici dreptatea nu-și găsesc: Când ei cu cei mai mari ...
Alecu Donici - Vulpea duioasă Vulpea duioasă* de Alecu Donici În timpul primăverii un tânăr vânător Ucise-o păsăruică; și prin a lui urmare Făcu un rău mai mare, Căci puii ei rămase sărmani în cuibușor! Abia ieșiți din ouă, goli, cruzi, fără putere, De-a foamei grea durere Ei casc din pliscușoare, cer milă piscuind; Cer hrană ș-aripi calde, pe mumă rechemând; * Dar muma nu-i!... Când, iată, O prea cinstită vulpe pe-acolo se arată Și de sub cuib începe a predica așa: — Ce inimă-mpietrită nu s-a înduioșa Văzând aste ființe atât de neferice! Voi, păsări ce zburați În preajmă-le pe-aice, Cum nu vă îndurați Ca să le ajutați?.. Tu, cuculeț, vecine? Tu schimbi acum la pene și oare nu-i mai bine Să le aduci pe toate în cuibul de orfani? Tu, ciocârlie dragă, ce cânți a ta plăcere În leagănu-ți de zefiri... au, doar, nu simți durere De ticăloasa stare acestor sărăimani? O! tu, mierlușcă dulce, tu trebui să fii bună. Zburând pe jos adună Și adă viermișori La bieții puișori. Iar tu, privighetoare, Ce cu a ...
Alecu Donici - Vulpea pedepsită
Alecu Donici - Vulpea pedepsită Vulpea pedepsită de Alecu Donici O vulpe la țăran se înnădis-odată La păsări în poiată. Cu-acea deprindere și iarna pe omăt, Ea noaptea au venit flămândă la ospăt, Și în găini s-au desfătat. Iar după ce s-au săturat, Apoi au zis: "Destul, mă duc degrab-acasă, Ca nu cumva să dau pielcica pentru masă". Dar îngrijirea ei, curând s-au împlinit: Căci urma se vedea, pe unde au venit. Țăranul vânător s-au și luat pe urmă, Și vulpea au ieșit de contăș foarte bună. Ce dac-ar fi și-n lumea mare Văzută urma la tâlhari, Atunci mă jur, fără mustrare, Că s-ar vădi și în curți
Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova
... Moldova. Mărinimosul moldovan, care venise cu așa inimă călduroasă în ajutorul nostru și ne primi cu atâta bunătate la dânsul, ne îndrepta încă până la Ieși, capitala Moldovei, unde ajunserăm în 22 iunie 1817 (16 iunie al nostru). Neștiind unde ne îndrepta, coborâsem în cel întâi han ce văzurăm, așteptând ca ...
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...
Alecu Văcărescu - În flacăra care mă arz
Alecu Văcărescu - În flacăra care mă arz 8 [În flacăra care mă arz] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție În flacăra care mă arz În loc de chinuri și necaz Găsesc tot mîngîiere, Dulceață și plăcere. Ca pervaneoasa am ajuns Nu e vrun lucru de ascuns, Singur alerg de voie, În foc fără nevoie ! Cînd nu te văz, îngheț de frig. Voi să te văz și să mă frig ! A ochilor tăi rază Îmi place să mă arză ! În focu-ți cînd mă prigoresc, Atunci îmi pare că trăiesc ! Atunci mă știu cu viață, Aminteri sînt de gheață. Această parte mi-am ales Din flacără-ți să nu mai ies ! Nu voi să am scăpare D-un foc ce rai îmi pare ! Să arz trăind, să mor arzînd ! Și-al tău obraz numai văzînd, Să-mi pară focul viață, Și moartea o dulceață ! Așa m-am hotărît să fiu Cît voi trăi, cît voi fi viu, În piept purtîndu-ți focul, Să-mi fericesc norocul ! Iar cînd pă urmă voi muri, Nici între morți nu voi feri D-a spune la oricine C-așa ți se