Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE SCHIMB

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 494 pentru FACE SCHIMB.

Alexei Mateevici - Primejdia

Alexei Mateevici - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...

 

Anton Cehov - Primejdia

Anton Cehov - Primejdia Primejdia de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 Povestirea unui cărăuș Ia, în pădurița asta de dincolo de vâlcea s-a întâmplat, domnule, o istorie. Răposatul meu tată, Dumnezeu să-l ierte, îi ducea boierului cinci sute de ruble; pe atunci țăranii noștri și cei din Șepelevo luau la boier pământ în posesărie, apoi tătuca îi ducea banii pe jumătate de an. Era el om cu frica lui Dumnezeu, citea scriptura și s-amăgească pe cineva, ori să asuprească, ori, să zicem, — că ce nu se întâmplă? — să jefuiască — asta Doamne ferește; și tare-l mai iubeau țăranii și, când trebuia cineva trimis la oraș, la stăpânire ori cu banii, apoi pe dânsul îl trimiteau. Era el om mai dihai decât alții, dar, să-mi fie iertat, era de cei cam cu toane. Îi plăcea să-și ude câteodată gâtul. Când se întâmpla să treacă pe lângă vreo crâșmă, apoi nu era chip să intre și să nu bea un păhăruț — ș-apoi nu te ducă Dumnezeu! Știa el păcatul ista și, când ducea banii obștești, apoi ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum ... o vorbă bună nu le spuse, de unde până aci îi mângâia cu ochii și cu cuvântul. Irina depăna. Și barem n-o întrebă ce face. De-a dreptul la târn. Îl smulse din colțul magaziei și începu să măture în toate părțile câteva coji de dovleac și doi ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul parcă se schimba: încetul cu încetul, câmpul se îmbrăca, imașurile începeau să-și desfacă lăvicerele până departe, încolo, spre Cotruți. Și mergând așa, gândurile bătrânului se adunau și ... împietrea pe rând. — Fată hăi, păzește-te... Ia-l pe Mitru, dar să știi că o să ai cu mine de-a face. Sub papucul tău numai colbul drumului să rămâie, nu și sufletul băiatului. M-auzi tu? Fata se uită și îi vorbi peste umăr: — Tu ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... coapte, Cu capu-în urmă vina-ș' plătește, Vița toată-i piere mișelește. Iar' care-ajunge la-întiețime, DespĂ²t și tiran fără milă Să face-asuprind biata mulțime. Atunci lege-i putința cu sâlă, Voia lui e poftă desfrânată, Iar' porunca crudă, neîndurată. [3] Puind el tot dreptul în putere ... Fii de la părinți ia-în tărie, Armându-i asupra lor ș-a toată Patria, din deșartă mândrie, Cu oaste la război învățată, Face-asupra tuturor năvală; De sânge-omenesc nu să mai spală. Un tinăr Machidonean să scoală Și jĂșnghie-o jumătate de lume. Pentru ce? Pentru deșartă ... Vrând a dobândi slavă și nume!... Pentru triumf a Romii cetate Junghie ceaialaltă jumătate; [4] Un CinghișhĂ¡n, un TamerlĂ¡n face [5] Tot aceaiaș, din altă pricină, Adecă sânge-a vărsa le place De-alt neam, ce-altor dumneziei să-închină!... Iar' spaniolii pentru ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

... ce-a ști el cu dânsul, că ei și-au luat toată nădejdea. Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită și ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută și se duce la ... Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoți câine din casă, dar încă om! Însă dracul nu caută mai bine; la așa vreme te face să pierzi răbdarea și, fără să vrei, te vâră în păcat. În acea zi, Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-și face mendrele cum știe el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, și pretutindene ... din ei a apucat spre păduri, să vadă de n-a putea trebălui ceva și pe-acolo; doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-și chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car ... numai iaca ce vede pe-o teșitură un boț de mămăligă. Atunci, bucuria dracului! Odată-o și halește și nu zice nimica. Apoi, nemaiavând ce ...

 

Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor

... Filimon - Lăutarii şi compoziţiunile lor Lăutarii și compozițiunile lor de Nicolae Filimon Scriind acest articol asupra lăutarilor din România, nu ne propunem a face o dizertațiune istorică, căci atunci am atinge, fără voia noastră, cestiunea muzicei naționale, și nu a sosit încă timpul spre a ne ...

 

Alecu Donici - Țiganii

... te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum voi vrea. Alecu Ce nu mai taci, că am urât A voastre cântece țigănești. Zamfira Dreptate ai să le urăști, Că tocmai ... trupuri reci privea, Iar când s-au început a strânge Țiganii toți pe lângă dâns', Atunci moșneagul cu mâhnire, Nevrând a face răsplătire, Apropiindu-se a zis: — Fugi, varvar om, tu de la noi, Te du la lumea ta cea mare Și lasă-ne ...

 

Alexandr Pușkin - Țiganii

... te mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum voi vrea. Alecu Ce nu mai taci, că am urât A voastre cântece țigănești. Zamfira Dreptate ai să le urăști, Că tocmai ... trupuri reci privea, Iar când s-au început a strânge Țiganii toți pe lângă dâns', Atunci moșneagul cu mâhnire, Nevrând a face răsplătire, Apropiindu-se a zis: — Fugi, varvar om, tu de la noi, Te du la lumea ta cea mare Și lasă-ne ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>