Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE A CĂRUI
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 608 pentru DE A CĂRUI.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o ... înghite fără să le mestece... Încolo: nu vorbește, nu râde, nu se supără... Ce ciudat om! — Vezi, zicea o doamnă frumușică către un căpitan de tunari, ce galbenă și ce întinsă piele are pe obraji mutul care mănâncă singur, care tace fără a se gândi, care
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... ce-și puseseră dânșii în gând. Toți rămăseseră foarte mulțumiți; numai mulțumirea unuia nu prea era din inimă. Dar ochiul cel ager al boierului băgă de seamă: Ce e drept, mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteală. Ocârmuitorul, care se gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși până-n albul ochilor. În clipe de acestea, cuvântul lui tăia ca sabia. Vânător vestit, un sfert de viață o petrecuse prin munți; îndrăzneț și ochitor ghibaci cum era, își atrăsese pe socoteala vieții lui de vânător povestiri de necrezut. Când le auzea, Buhtea se mira grozav: — Măi, măi, măi! amarnică-i lumea. Odată, întorcându-se de la Iași, se întâlni într-un han c-un alt drumeț, care sosise de cu noapte. Din una-n alta, străinul, căruia nu-i mai tăcuse gura, aduse vorba și despre Vodă-Cuza: — Îndrăzneț om, spunea dânsul. Ia ... în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... femeilor: A ta plângere-nfrânează, Doamno, nu te tângui, Că al tău amor e pază Și pre el va mântui! Scena IV Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi poate una are un amant între acii hoți de munte? Dacă aș afla pe una, cu mâna mea aș perde-o ca p-o trădătoare a patriei! Mina: Lacrimile care le vezi rourând și suspinele ce le auzi sunt acele a mumelor și a soțiilor acelor juni carii sub ordinul tău ... agiuta, imperatorul meu, căruia Dumnezeul deie ani îndelungați, va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... intelectuală. Însă de aci nu rezultă că ar fi bine să se piardă acum timpul cu o tendință critică în contra acelora care au meritul de a reprezenta astăzi însăși mișcarea cea bună în o parte esențială a ei. Din acest punct de vedere nu este poate de prisos să facem câteva observări în contra încercării unor autori de a accentua mai ales părțile slabe din întinsa lucrare a d-lui Alecsandri și de a-și ascuți spiritul lor critic înaintea prea micului nostru public cetitor pe socoteala acestui reprezentant de frunte al tinerei noastre literaturi. Așa am cetit într-o Cronică teatrală, publicată în Epoca din 11 ianuarie 1886 de d. Barbu Ștefănescu (Delavrancea), o critică aspră în contra lui Despot-vodă și în genere în contra dramelor d-lui Alecsandri. Așa am auzit că ... mare! Poet în ce înțeles? Poet în care întindere? Să ne fie îngăduit să limpezim mai întâi discuția printr-o paralelă din două literaturi străine. De la Leopardi avem numai 35 de poezii, toate sunt admirabile. De
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... i vom da loc în coloanele revistei noastre pentru că a-i face o dreaptă critică ar fi să ieșim din limitele prescrise de buna cuviință, și aceasta nu intră în deviza noastră; venim dar la cea de a doua care, deși fu susținută mai binișor, însă modul punerii în scenă și esecutarea lăsă mult de dorit și prea mult de criticat. Este necontestabil că opera comică pretinde mai mult decît cea serie spre a fi bine interpretată. Dacă acea serie, în lipsă de ... dramatice, care consistă mai adesea din ceea ce se zice canto spianatto , cea comică din contra, cere ca artiștii, pe lîngă o voce chiară, plină de agilitate și bine întonată, să aibă jocul de scenă prea natural, gesticularea espresivă și pronunțiarea textului poeziei liberă și grațioasă, fiindcă, fără aceste condițiuni primordiale neputîndu-se esprima cu vivacitatea necesarie caprițioasele ei ... și să-i facem mai ambițioși în împlinirea datoriilor; dar se vede că d-lor au înțeles prea puțin elogiul nostru, fiindcă în esecutarea partițiunii de la aceasta operă ne-au dat trista ocaziune a număra o mulțime de falșeturi neiertate. Ne permitem a întreba pentru ce solul de fagot de ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se spargă cu un sunet cristalin... E o melodie sfântă de pe-o harpă inspirată, Este dulcea sărutare de pe buza adorată, Este-a îngerilor voce dintr-un cer de soare plin. Și cu cât clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care ... sat. Soarele pe după dealuri cu încetul se ascunde Și aruncă o privire poleită peste unde, Roata morii se-nvârtește, vântul suflă prin zăvoi, Turmele de la pășune trec mugind în jos pe vale... Clopoțeii de la capre zăngănesc voios în cale... Scumpa ei copilărie se rentoarce înapoi. Însă scena se preschimbă, pe când râuri de-armonie Se revarsă în cascade de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... spuie câte ape de colori vede el în pielița albăstrie a cerului. - Să mai zică o dată legenda de alaltăieri cu Fata gândului , "de care când te-ai fi apropiat ai fi înghețat sloi". - Nu, nu, răspunse Trubadurul, cătați în ochii mei și veți vedea dacă-mi arde de basme. Pe supt pielea lustruită a obrajilor lui se resfirau, ca o rețea vânătă, firele vinelor. Gura mică, cu niște buze subțiate, ca ... Neagră? Ți-ai tăiat capul și nu-l mai poți lipi la loc? Ce e? Ce primejdie? se răsti unul dintre noi cu un fel de necaz prefăcut. - Mai rău, răspunse Trubadurul, strângându-și obrajii în mâini. Să nu râdeți. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morții; rece, rânced, ceva de melc fiert... Și-mi scorboroșește nările și se duce adânc-adânc, până în fundul creierului. Eu, care vă spuneam cu ochii închiși toate ierburile; eu, care vă spuneam tot ce șopteați din depărtări de necrezut; eu, care vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosibeam numai printr-o atingere
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... Fie. Dar așa este. Un om inteligent, citind articolul dlui Maiorescu, va trebui desigur să-și facă următoarea reflecție: dacă Gherea e un om atât de ignorant și nepriceput, cât de șubrede trebuie să fie teoriile estetice ale dlui Maiorescu, de vreme ce chiar Gherea a putut să le zdruncine! Cum vedem dar, tonul polemicii e greșit chiar din punctul de vedere al intereselor dlui Maiorescu. Și care e dovada pe care ne-o dă d-sa, pentru a arăta ignoranța mea? Că nu cunosc proveniența teoriilor d-sale estetice care își trag originea de la Platon, pe când eu, citind frazele nebuloase din articolele dlui Maiorescu, am zis că aceste fraze ar fi mai bine lăsate nemților, deci am ... pagubă n-ar fi; dar dovadă că cunosc teoria platoniană, e că am expus întrucâtva această teorie în articolul Asupra criticii metafizice și științifice , studiu care a fost scris tot în contra teoriilor estetice ale dlui Maiorescu, expuse de dl Bogdan. Acest studiu a fost tipărit alăturea cu articolul la care răspunde dl Maiorescu. După ce expun în câteva cuvinte esența teoriei platoniene, adaug: ,,Această fantezie (teoria estetico-platoniană) cu fel de ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, și de-atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărmate de stânci, valuri de mare umflate cât munții, cete de sălbatici care frigeau oameni pentru ospățul lor etc. Mare înrâurire au exercitat asupra imaginației mele de copil întâmplările lui Robinson povestite de frații Cuciuc! Acești elevi aveau o memorie extraordinară și aptitudine la învățătură, două calități care erau de natură a-i duce departe... dacă nu i-ar fi dus în spânzurătoarea de pe Câmpul Frumoasei, ca paricizi, îndemnați la crimă de însăși mama lor... Un rege alungat din țara lui și-o fi aducând adeseori aminte de tronul său aurit. Astfel îmi aduc aminte eu de
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază cu ochii roată împrejur de pe un vârf de deal, pământ în care se cuprindeau nenumărate păduri, șesuri, lacuri și ape curgătoare. Pe acel vârf de deal, el își clădi casa spre amintire de răsplata domnească; însă înre-o bună dimineață, părându-i-se moșia cam strâmtă, el mai înghiți o moșie răzășească de-alăturea, alungând pe toți răzeșii cu traista-n băț, iar pe cel mai colțos dintre dânșii îl liniști, spânzurându-l de un copac. De-atunci, de câte ori bătea cel mai mic vânt, hornurile casei sale șuierau așa de groaznic, încât păreau că se aud suspinuri și gemete de oameni; iar în timp de noapte, luna își deschidea drum prin ziduri, luminând ca ziua unele părți ale bolților și
... Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este; Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!" Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și cu ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecându-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de