Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUM ERA DE AȘTEPTAT
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 575 pentru CUM ERA DE AȘTEPTAT.
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... creat-a, prin care poetul rezumă încă o dată compararea, nu o lămurește mai bine, ci slăbește poezia prin repetiție. Originală și plină de efect, însă prea calculată (recherchĂ©e, cum ar zice francezii) este tranziția "Plângi, copilă?..." Epigonii cuprind o antiteză foarte exagerată. Pentru a arăta micimea epigonilor, se înalță peste măsură poeții ... mai vechi, și lauda ditirambică a lui Țichindeal, ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... dealului. S-o fi mirat el Cârlibaba, Dumnezeu știe, dar prin minte n-a putut să-i treacă vreodată că aceea îi treabă de om. Copacul s-a prins, și hotarul a rămas acolo. Așa le merge vorba Odobăceștilor că-s viță de uriași. Și-n adevăr că cine-l vede pe Toader Odobac, pe moșneagul și pe nepotu-său, pe Mitru Odobac, cel mai tânăr și cel ... urmă coborâtor din neamul lor, înțelege pentru ce de vorba lor ascultau până mai deunăzi patru sate: Arșițenii, Moghileștii, Benza și Cotruții. Toader Odobac să fi trecut suta, după cât de multe ține el minte. E un moșneag înalt, spătos și uscat ca un schivnic; privește ascuțit, vorbește limpede și calcă apăsat. Când se oprește să ... și ea, noaptea, Prutul înot, când apele-s mari, și duce cai dincolo, în țara rusească. Cu gândurile acestea, Toader Odobac dumecă drumul și, fără de veste, se trezi în imașul Moghilenilor. Cum își aruncă privirile încolo, deodată îi răsări înainte o herghelie cu cai mărunți, și-n mijlocul ei, călare bărbătește pe un sur, Ruja lui Cazacu ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea și ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineață, se întoarse trist la tată-său și-i spuse cum priveghease până la miezul nopții, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ținea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleși și căzu ca un mort, fără să se poată deștepta decât tocmai când soarele era rădicat de două sulițe, și atuncea văzu că merele lipsesc. Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă de milă, fu nevoit a mai aștepta încă un an, ca să facă și voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruință de la tată-său ca să-l lase și pe dânsul să pândească, și se lega că el va prinde pe hoții care îi făcea atâta ... tărâmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, îl întrebă ea; aici este moșia a trei frați zmei, care ne-a răpit de la părinții noștri, și suntem trei surori și fete de împărat de pe tărâmul ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului
... face, Au de vară n-avem pace. Mă gândii ca s-o brodesc, Mai bine să mă hrănesc, Să pun plugul, să brăzdesc, Unde-o fi crângul mai des; Să trag brazda dracului Prin ușa bogatului, Să-i dau măciuci după cap, Să-l aduc la plug legat, Să-i iau ... gazdă, nu mă da, Că ți-oi face-o malotea Cu florile cît palma, Să se mire și doamna, Și doamna lui Caragea. Ține-mă cum ai ținut Să mă văz Oltul trecut. Măi bădiță, măi podar, Greu de mine, greu ș-amar! Trage podul să trec Oltul, Că ne-am prăpădit cu totul; Trage podul mai la vale Că-ți arunc un glonț ... ca pe drum, Și mi-e murgul cam nerod, Trece Oltul ca pe pod. Dă-te, murgule, pe lat Și mă trece neudat. Frunză verde de lipan, N-ați auzit de-un Jian, De un hoț de căpitan? Bea vin de la cârciumari, Ia miei de pe la ciobani Și nu le dă nici un ban. Măi bădiță cârciumar, Scoate o oca de ...
... George Topîrceanu - Ripostă Ripostă de George Topîrceanu 1919. Se referă la Octavian Tăslăoanu, aflat în polemică, pe atunci, cu Topîrceanu. În 1919 conducea revista Luceafărul . — Unui gazetar care cerea ... Vrei să mă spânzuri, vasăzică?... Când te-am citit, în adevăr, Îți dau cuvântul că de frică Mi s-a zbârlit un fir de păr ! Cum? ți-a venit așa, deodată, Netam-nesam? Păreai un om cu judecată — La asta nu mă așteptam. Te-ai supărat și-ți ... să-ți scriu ! Dar asta-i datoria mea: Să dau cu zacherlină-n proști. Talent avem — o recunoști. Atunci, păzea ! Păzea, să nu dai de rușine, Să nu te strâng într-un sonet. Să nu te spânzur eu pe tine De-un epitet ! Păzea, că muza mi-i fecundă Și când te-oi prinde nu te scap: Cu șapte rime pe secundă Îți dau la cap ... ți sparg în cap o odă proastă, Să faci cucui ! Să nu-ți arunc în ochi o stanță Cu versuri mici, Să nu te ard de la distanță C-un hexametru ca un bici ! Și-apoi, în hazul galeriei, C-un vers subțire ca un ac, Pe frontispiciul Veșniciei Să te ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... DAMA DE PE CANAPEA: De
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
... coloanele toate păreau că sprijinesc cerul, și cerul tot, așa senin cum era, părea că-și sprijină cu drag imensa-i boltă peste lumea aceasta de ruini, unde viața merge de-a pururi cu moartea de mînă și unde trecutul te întîmpină la fiece pas. Firesc mi se părea să renasc, precum firesc mi s-ar fi părut să și mor. Ca dunga viorie ce o vedeam mărginind dunga de lumină jos în stradă, umbra și lumina, trecutul și prezentul, moartea și cu viața nu mergeau oare acolo pretutindeni ca doi buni tovarăși, frageda tinerețe ... ani o mie, frumusețea juvenilă a unei brune fete nu visa oare pe lespedea șlefuită a unei fîntîni ascultînd o gură de apă, care îngîna un cîntec străvechi cu aceleași note ca și pe vremea lui Tiberiu ?... Pulbere nouă de floare cu pulbere veche de secoli, tinere aripi de păsări pe vechi adăposturi de temple, murmure clare de ape ce cîntă aceleași cîntece triste, albă risipă de soare și neagră risipă de noapte nu sunt gemene aicea, nu sunt pretutindeni alături. Alături erau, și firesc mi se părea să reviu la viață,
... se închid, fizionomia obștii rămâne tot serioasă și neschimbată... ca fatalitatea... zeul cel mare al strămoșilor noștri...Dogma zisă a Orientului, nu știu de ce, este religia popoarelor..."De este să fie, tot a fi..." și cu vorba aceasta românul horăiește liniștit, măcar să piară lumea... Însă în toată această stoică liniște, inima se moaie. Relațiile zilnice se prefac mai ... se gătește de dus în câmpie la agonisit pentru copii după mustrarea maicii sale bătrâne care-i zice: "— Tu bei și te veselești Și de holeră nu gândești." Dar balada urmează: "Iată holera că sosea..." La expresia aceasta nu-ți aduci aminte cum ne închipuiam în frageda noastră copilărie ființa ciumei?... o femeie mititică la stat, îmbrăcată de sus până în picioare într-o pânză albă feștelită, înfășurată până sub gâtiță într-o cârpă iarăși albă, încât nici obrazul, nici ochii, nici gura ... nascoroietic. Ochii mititei și scânteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit, doi favoriți puternici cuprinzând ovalul obrazului, arat de vine albastre, făceau din dl B. o fizionomie neuitată. Pe lângă acestea era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab, și își mânca nesfârșit mustățile. Sufletește dl B. era bun, de
... o slugă veche și credincioasă, sosise cu trăsura spre a mă duce la moșia părintească pentru timpul vacanțelor. Scrisoarea era scurtă, dar întovărășită de câteva gavanoase cu dulceață, o cutie de rahat și câțiva galbeni de cheltuială pe drum. Prin post-scriptum tatăl-meu îmi zicea să iau sama să nu răcesc. O, dulci și sfinte tinerețe! De mi-ar fi pus cineva la picioare comorile lumii, n-aș fi fost mai fericit decât gândind la călătoria ce aveam să fac pănă acasă, și la cele două luni de vacanțe, două luni mari, nesfârșite, pline de desfătări. Gavanoasele cu dulceți mi le-a luat profesorul, deși, în buimăceala mea, nu țin minte să i le fi dat, însă el mi-a mulțămit; iar rahatul știu bine că l-am înghițit cu camarazii mei. Apoi îmi aduc aminte cum Constantin viziteul a intrat în odaia unde îmi pregăteam lada, întrebându-mă: — Gata ești, cuconașule?... Iar eu, de bucurie, i-am sărit în gât, și cu iuțeala cu care cad stropii de apă într-o cascadă, începui să-l întreb de tata, de frate, de baba Ilinca, de Balan, de casă, de
... adoarmă. La urma urmei, vrând să-și gonească neliniștea, se încercă să gândească într-un anumit fel: Mă rog, nu-i murise nimeni dintre cei de aproape ai lui, nici o rudenie mai depărtată, nici măcar un prieten dintre acei cu care ar fi petrecut clipe tulburi, sau fericite, ce pecetluiesc trăinicia înfrățirii a doi oameni. Nu; ci un soldat, un străin, un om pe care-l ... vroia ofițerul să-și înlăture mâhnirea, dar nu putea. Gândul celalt, cel ce izvora fără voia lui, acela îi reîmprospăta alte lucruri. Își aducea aminte cum, în cutare zi de marș, pe o arșiță dogoritoare, ceruse apă la soldații din pluton mai nimeni nu avea, iar celor ce le rămăseseră câteva picături, le păstrau pentru ... o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine. La căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... împresura, simțeam că mi-era lesne să mor. Cu fața în sus, pîndind întîiele licăriri ale stelelor, așteptam niclintit clipa din urmă și, nu știu cum, simțeam chiar un fel de voluptate, știind că nimeni nu se va apleca pe agonia mea și că voi muri liniștit, cu ochii mari deschiși spre zarea de lună ce începea să rumenească cerul. Dar, în liniștea aceea nesfîrșită și întunecată, deodată un glas de durere chemă după ajutor. O plîngere lungă urcă, se tîrî în aerul adormit, se apropia de mine, trecu mai departe, negăsind parcă ce căuta și tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei mele chemări după ajutor ce-mi scăpase ... aș fi vrut pe cineva la căpătîiul meu, ca să pot înfrunta agonia... Și-atunci, ca un răspuns plîngerii aceleia, ce trezise în mine dragostea de viață, răsuflînd îndelung, am răspuns cu o altă plîngere, cu un alt strigăt de ajutor, la care glasul nevăzutului muribund s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că nu e singur în ...