Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEAS

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 604 pentru CEAS.

Paul Zarifopol - Proza lirică

Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati     Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate,     Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte.     Împrejur, pe dâmburi,     Codrii s-îndesa,     Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa.     Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți,     Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți,     De-al cornului țipăt     Codrul răsuna,     De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula.     Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați     Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați     Și arme-nvechite     A strămoșilor săi,     Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi.     De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea     Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea;     Zale blehuite     Cu-adânci săpături,     Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri.     Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc...     Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc;     Ale ei cosițe     În răscol cădea,     Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei româneşti Antologia epigramei românești de Cincinat Pavelescu Antologia dlor N. Crevedia și Calotescu-Neicu, apărută într-o îngrijită ținută editorială la Cartea românească din București, este incontestabil o carte de succes. Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească și, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluțiu de la România literară. Oricâte lipsuri ar avea, antologia are și un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei și al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franța și care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

Dosoftei - Din alte scrieri Din alte scrieri de Dosoftei [DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI] Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, Pravoslavnica lege ferind necorcită, Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită. Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă, De bun neam și ferită de la calea strâmbă. Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească. Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă Pre Fedor BogdanĂ³vici, Lațco să numește, Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, Carele-i zic MușatĂ­n, în bună priință. Stătut-au dup-acesta luminată rodă Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă. Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice Mare samodărjaveț și-n bună ferice, C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare, Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, Pre cĂ©l Bun Alexandru,-n trai cu fericia, C-au împodobit țara ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... Iorgu de la Sadagura, unde l-am trimis să-nvețe carte!... De doi ani nu l-am văzut, și când gândesc că poate peste-un ceas am să-l strâng în brațe... parcă- mi furnică ceva prin inimă... ochii mi se păinjenesc... și-mi vine sughiț... (Cu dragoste și ștergându-și ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

Neagoe Basarab - Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie de Neagoe Basarab Traducere din slavonă în românește c. 1650. ÎNCEPUTUL ÎNVĂȚĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ȚĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂȚAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ Partea întâi. Cuvântul 1 Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut și ne-au scos din-tunĂ©rec la lumină și den neființă în ființă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pământu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... dar' nici alții să lasă Așa numai pe nedejdea moartă: Carii pe zios, carii pe sus, cată, Unde-ocrotință frica le-arată. Nu trecusă-un ceas și jumătate De când tabăra în somn apucasă, Când iacă vin din părțile toate Vaiete, strigări cu larmă groasă Și tocma-în cescuțurile scumpe Prelina ... căzătură, Mănios și mormăind mur! mur! Purcedea nainte prin desiș, Căutând câteodată lăturiș. Bietul Păpuc carele-ațipisă În fagul bortit, atunci deodată, Tocma-într-un ceas rău, ochii-ș' deschisă Căci ivind urechea spăimântată Din scorbură-afară, ca s-audă, Și pe dânsul tâlni soartea crudă. Fiindcă pe-acolea cătrănit Ursul ... brață, Așa-l strânsă la sine de tare, Cât nici putu zice: ,,Stăi, măi! Care!" [10] Toate-aceste să făcea pe-o vreme, Ș-întracelaș' ceas cela răcnește Spânzurat, iară cesta-în spini geme, Pe celalalt ursul nădușește; Toate strigă străjile-împreună, Pădurea-împregiur groaznic răsună. Tandaler atuncea să trezește Ș ...

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale) Remember de Mateiu Caragiale Scrisă în 1913; publicată în 1921 "Ceci est un fait-divers atroce." Les MĂ©moires du Bal-Mabille Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deșteptat amintirea unei întâmplări ciudate, așa de ciudată că, de n-ar fi decât șapte ani de când s-a petrecut, m-aș simți cuprins de îndoială, aș crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult. Era în 1907. Fusesem greu bolnav în București și mă întorceam la Berlin acasă. Însănătoșirea mea se făcea cu anevoință, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sfătuit să mă feresc până și de cele mai ușoare zguduiri sufletești. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind și i-am spus să fie pe pace. După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

Calistrat Hogaş - Amintiri dintr-o călătorie Amintiri dintr-o călătorie de Calistrat Hogaș Prima parte din volumul „Drumuri de munteâ€�. Apare în 1912. Cuprins 1 SPRE MÂNĂSTIRI 2 DE LA VĂRATIC LA SĂCU 3 LA AGAPIA 4 SPRE PIPIRIG 5 HĂLĂUCA 6 ÎN VALEA SABASEI 7 PE ȘEȘTINA 8 JUPÂNEASA ZAMFIRA 9 ION RUSU 10 UN POPAS SPRE MÂNĂSTIRI Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>