Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BATE LA CAP

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 474 pentru BATE LA CAP.

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

... cum au descălecat Țara Ungurească; și ce voievozi întâi au venit cu dânșii Predoslovie Cu greu și cu strimt iaste neștine a da cap și începătură fieștecăruia lucru, mai vârtos celuia când nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste, nici știință de la alții, sau pomenire măcară să află ca o povață, făcându-se și ca o luminare arătându-se, ca să se poată ajuta cel ce nu ... prea pe scurt pomenesc lucru și făr' de nici o orânduială sau tocmeală. Mai trudit-am încă ca doar din hrisoavele domnilor ce sunt pre la boierime și pre la mănăstiri date și la sate, câte am putut vedea, să poci scoate cevași, ca să știm măcar dintr-acĂ©lea, deaca dintr-altele nu să poate afla; căci că ... însele aduna să istorească lucrurile ce au fost ale țării? Și cine iaste să poată face acĂ©ia ca să culeagă dintr-acĂ©lea măcară cap și coadă lucrurilor, cărora pentr-atâta noian de ani s-au înfășurat și s-au desfășurat, sau vreun adevăr să ne dovedească, de nu doară ... de minciuni, precum vedem în cea Alexandrie ce-i zic, cine o va fi făcut, nu știu, și într-alte cărțului ce să văd pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... mai care? Elevul (pierdut): Virțăvercea, dom'le! Profesorul (indignat): Nu Vițăvercea, mă! Dănimarca, mă! Dania, mă! (Șoptind amenințător printre dinți:) Dania tătână-tău! (Energic:) Merji la loc, boule! Elevul pleacă obidit la loc. Inspectorul (conciliant): Ei, oricum, tot a știut destul de bine. Profesorul (încă fierbând de ciudă): Pe dracu! știut! Traiane Ghiorghiescule! Vină tu ... mere mai gheparke; câți au fost putori și n-au ștuduit, trebuie că rămân repekinți. Acuma doară numai să vă muștruluiesc că cum să fiți la aceea înălțime la carea caută a fi școlerul întrucât priveșke educățiunea prințipială, respeckive la o conduită exămplară față ghe azistenții cari vor fi ghe față. (Către un școlar din fund:) Închighe gura, boule, că-ți întră musca... (Băieții râd ... dom'le. Profesorul: Ei! mă-ta! că-z doară nu era să ți le fac eu! (Râsete.) Silențium, măgarilor! Educățiunea prințipială mai apoi ne obligă la reșpect cătră cei mari, și la înfățișare moghestă, carea iaște ca un ghecorum al juneții... (Răspicat și sever:) Că pe carele îl voi veghe că rânjăște, ori se zbenguiaște, apoi minken ... ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X

... a cunoaște sfânta sa voință. Însăș' mama natură ne-arată Că toată chivernisirea bună Vine și spânzură dintr-o mână. Cum trupul omenesc un cap are, Care poartă și povățuiește Toate celelalte mădulare, Așa noi voind înțălepțește A tocmire-o dreaptă stăpânire, Un cap s-așezăm de temelie; [11] Adecă trupul cetățenesc Prin sângur unul să să cârmeze, Așa, buni bărbați, vă sfătuiesc, Și de-ar fi pănă mâne ... care poporului în mână Lasă cârma și puterea-întie, Acel unirea deobște dejghină, Pierde țara, după-a mea părere!... Dă sabia-în mână la turbat Și cuțit pruncului neînțărcat. În scurt, la macar ce repĂșblică Tu n-afli liniște-adevărată, Toate să strămută, să-înduplecă, Nu e lege statornică,-așezată; Nici poate fi, că porunci-s multe ... stăpânească, Toată-acest feliu de pricire-înceată, Toata vrajbelor să stânge iască, Căci nici unul pre monarhul țâne În cevaș' asemene cu sine, Ci caută la dâns întru nălție, Ca la un Dumnezieu pământesc, Nici poftește-asemene să-i fie. Deci, mai mult ca să nu mă lățesc, Încheiu cuvântul și vă zic iară: Monarhia-i ... ...

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... din cauza zburătăirilor de pietre cu care îi împroșcam. Meșteri în arta de a fura merele și perele de pe crengi; îndrăzneț i la asaltul stogurilor de fân, din vârful cărora ne plăcea a ne da de-a rostogol; neobosiți la „puia-gaia“, la „poarca“, la „țârca“ și chiar iscoditori de noi jocuri, eram mândri unul de altul!... Singura deosebire ce exista între noi doi consista într-aceea că ... de palamarul virtuos era mare, i-am răspuns prin o nouă bombardare și, ca parții, am rupt-o de fugă voinicește. Victima noastră se plânse la dascăl, dascălul la diacon, diaconul la preot, preotul la jupâneasa Gahița. Rezultatul acestor plângeri succesive a fost că îndată furăm prinși pemprejurul bisericii și duși dinaintea maicii mele, care mă dojeni puțin ... a costat onorul de a fi tovarășul de nebunii al cuconașului! Asemenea o păți și înainte de a fi dați la învățătură. Pe la 1827 aveam de profesor pe călugărul Gherman, acel care a vândut lui Gr. Ghica-vodă manuscriptul lui Șincai. El ședea ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... fi mic ­ Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții la suferințe grele, Unind cu ele știrea nimicniciei mele. La ce? Oare un glonte, otrava, un pumnar, Nu sting deopotrivă o lume de amar? O, pârghie a lumii, ce torci al vremei fir ... până dimineața, Trufașule obscure ­ te crede sfânt ș-ales, Un om din altă carne făcut ­ și cu eres, Poporul se-nchina-va chiar la a tale oase. Învie, măgulește tu patimi dușmănoase, Invidia și ura botează-le virtuți, Numește brav pe gâde, isteți pe cei astuți, Din ... Și te-or urma cu toții în vecinică orbire. C-o frază lingușește deșertăciunea lor, Din risipite roiuri atunci faci un popor. Fii dinainte sigur, la rele el urma-va, Cu sânge și cenușă pământul presăra-va. Ferește-te de una... Să te ferească ceriul Ca-ntr-un moment de-uitare ... a pus Puterea de viață... Astfel frumosul plan Un an de îl descarcă, l-încarcă iar alt an Spre vecinică-mplinire... Și în ureche-mi bate: Că sâmburele lumii e-eterna răutate!! Cântați-o dar, popoară! În glasu-adânc al stranei Voi mesteca legenda cea veche a Satanei. O ...

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

... a 9 a lunei temuz (iulie) 7160 (1652). Arhidiaconul Pavel (șamas Bulos) și ceeâaltâ a lui suită se întâînirâ cu el la Antiohia (Antakia) și își urmară călătoria prin Iskenderun (Alexandreta), Baias și Adana pană la Konia. De acolo, prin Brusa la Mudania. Aici se îmbarcară și la teșrin (întăi octomvrie) după trei luni de la purcederea lor din Allep ajunseră la Constantinopoli. Arhidiaconul nu uită a arăta în jurnalul său cum a priimit pre Macarie, Paisie, patriarhul Constantinopolii, ce liturghii s-au ... de neam spaniol. Arhidiaconul Pavel îl văzu la Galata unde ședea atunci și scrise în jurnalul său că „Senior Chirii poartă cealma albă pe cap.â€� Doi patriarhi îl afurisiră pomenind toate păcatele și nelegiuirile lui. Nu după multă vreme, Macarie împreună cu alt Paisie, patriarhul Alexandriei, trebui să lipsească ... îmbarcă la Constantinopoli în socotință de a merge pe apă pană la gura Dunării, dar vânturile protivnice îl siliră a ieși la Kiustenge și a-și urma călătoria pe uscat. La 12 kenun (al doile ianuarie) ajunse

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... româneşti Melodiile românești de Vasile Alecsandri Cu o nemărginită bucurie facem știut că o parte din cele mai duioase melodii ale poporului român au ieșit la lumină într-un Album foarte elegant, tipărit la Leopol și cuprinzând 48 de arii de tot soiul: doine, hore, cântece de lume, cântece hoțești etc. Unul din compatrioții noștri din Bucovina, un artist ... București și a știut a deosebi ariile adevărat românești din mulțimea de arii străine ce au năvălit de vro câțiva ani la noi, trecând prin gurile și instrumentele țiganilor și ajungând la urechile noastre într-un hal de dihanie muzicală fără formă și fără nume. Mulțumită fie dar dlui Miculi din partea românilor pentru fapta sa patriotică ... pitorești ale câmpiilor, ale munților, ale orașelor și ale costumurilor românești; astăzi, zic, Albumul dlui Miculi e binevenit, căci aduce un contingent de mare preț la comoara cunoștințelor Europei în privirea naționalității noastre. Până acum am fost noi, românii, uitați și neștiuți de lume; dar de la 1848 am început a ieși din întunericul în care eram cufundaț i, și frații noștri de la

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

... ca niște adevărați părinți. Să nu credeți însă că în toți frica a fost la fel. Unii s-au gândit la nuia, alții la notă, alții la urechi, puțini la premiu, și cei mai mulți, la repetenție. Unora le-a zvâcnit inima, multora li s-a împiedicat răsuflarea, la puțini li s-a ridicat sângele la cap, la câțiva le-a venit amețeală. Mie nu-mi păsa nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea; simțeam însă doi ochi ... socoteală, ca și cum m-aș fi îndoit de cinstea lui?... Da. Ei șir?... De aceea rămăsesem eu la epitropie? Dacă v-ați uita cam la o parte, m-aș înroși și v-aș răspunde: da. Iar de m-ați privi, chiar acum când mi-au răsărit multe fire albe, ca ... vorbea repede și întruna. Și dacă-i ziceam: — Irinel, ce crezi tu, o să plouă astăzi? Sau: — Irinel, mai sunt două săptămâni până la vacanța mare, nu e așa c-o să fii fericită, ca și altădată, când om pleca la ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... dianthus, micșunele cheiranthus, paparune glaucium și rândunițe asclepias. Omagul aconitum și odoleanul valeriana se puseră lângă mătrăguna atropa și rostopasca, chelidonium. Celelalte cum le veni la socoteală și — hora începu. Eu stăm la o parte și ascultam convorbirea lor. — Ian uită-te, zicea românița anthemis, cătră siminoc gnaphalium, la veneticele aceste, cât sunt de păcătoase și de ovilite! ar crede cineva că iese din spital. Văzdoaga asphodelus și hilimica calendula râd de dânsele... â ... singura roză ce-mi place, și care înflorește o dată la finitul lui mai; ea este însă cea mai frumoasă și cea mai odorantă. Roza la noi se numea rujă pană ce au venit grecii și i-au zis trandafir t??a?t?f????? (cu treizeci de foi), voind ... a corecta pe acei ce-i dau o sută (centifolia); și numele de trandafir i-a rămas, deși pe la une locuri la țară o numesc tot rujă. și apoi am și alte cuvinte ca să o prefer. Roza simplă era acea ce figura la ospețe pe mesele romanilor; ea era acea ce încununa cupa lui Anacreon. Iată iasomie, gura leului antirrhinum, melisă, creasta cocoșului gelosia cristata, sulcină melilottus, rozeta ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... Trebuie să-l întreb, trebuie să-mi spuie numaidecât. Eu nu știu ce să mai crez de el. ( Victor reintră din dreapta cu niște haine la subsuoară și cu o pălărie cilindru în mână. Ca să-și descarce mâna își pune pălăria pe cap; pălăria îi merge peste urechi. ) Victore! ( Victor, distrat, merge spre dulapul lui. ) Victore! VICTOR: St! ce? LIZA ( urcând cătră el și cu tonul scurt ): Victore ... rom? cu lapte? LIZA:Nu, zăpăcitule, nu! Ce ai? Ce-ai pățit? VICTOR: N-am nimica. LIZA: Cum n-ai nimica? ( îi ia pălăria din cap și o pune pe un scaun. ) De vreo zece zile-ncoace, pare că ești de pe altă lume, uiți de la mână până la gură. ( Victor ridică ochii la cer. ) Nu-nțelegi ce-ți vorbește omul, nu știi ce spui. ( Victor același joc. ) Râde tot otelul de tine; pentru asta madama te-a ... și Iulia nu prea suntem bine. Când ăi vedea că se suie sus d. Peruzeanu, să ne aduci carta dejunului. Te rog nu uita. ( iese la stânga și închide ușa. ) VICTOR: On y vole, madame, on y... ( merge până la ușa prin care a ieșit Fifina, pune mâna ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... să spun birjarului la ce otel să mă ducă. Iar acesta, fixând modestul meu bagaj și neținându-mă, se vede, de boier mare, mă duse la un mic otel din mahalaua capitalei. Intrând în odaia ce chelnerul mi-o indicase, nici nu mai băgai de seamă unde mă aflu, ci îmbrăcat ... aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu care te-ai împușcat! Au nu te vezi plin de sânge din cap pân-la picioare? Și-ntr-adevăr, privindu-mă în oglinda de vis-Ă -vis, încremenii de spaimă: toată fața mea, părul de pe cap și pieptul erau aco­perite, ca de o scoarță, de sânge închegat. Nu mă putui dumeri: visez sau aievea mă aflu în așa hal? Dar ... ochii închiși și cu capul într-o baltă de sânge. Acea priveliște imediat ne-a făcut să credem că v-ați împușcat în cap, dar la urmă, cum vezi, s-a lămurit chestia. Sinucigașul este megieșul d-tale. Deci după voința mortului și după adresă, epistola lui îți aparține ... omul pe care doream a-l însărcina cu testamentul meu, nu te-am lăsat din ochi, urmărindu-te cu intenția ca să descind ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>