Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(SE) ADUNA
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 645 pentru A(SE) ADUNA.
Mihai Eminescu - Povestea teiului
... el are-n păru-i Și la șold un corn de-argint. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. El se da tot mai aproape Și cerșea copilărește; Al ei suflet se răpește De închide-a ei pleoape. Cu o mînă îl respinge, Dar se simte prinsă-n brațe, De-o durere, de-o dulceață Pieptul, inima-i se strînge. Ar striga… și nu se-ndură, Capu-i cade pe-a lui umăr, Sărutări fără de număr El îi soarbe de pe gură; O desmiardă ș-o întreabă ... Și așa de-ncet răspunde Cu o voce dulce, slabă. Tot alături călăresc, Nu au grija nimănuia, Și de dragi unul altuia Ei din ochi se prăpădesc; Se tot duc, se duc mereu, Trec în umbră, pier în vale, Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet, Mai încet, tot mai încet, Mai departe… mai departe… Sus în brazii de pe dealuri Luna-n urmă ține strajă, Iar ...
... mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochiu care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba ... Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți... Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca și vântu-n valuri ... din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. "De-oi muri - își zice-n sine - al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură și l-or duce mai ... ...
... mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba ... Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți... Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate, De asupra tuturora se ridică cine poate, Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită - Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?... Ca și vântu-n valuri ... din acestea pentru el, bătrânul dascăl? Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă, Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă. "De-oi muri - își zice-n sine - al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură și l-or duce mai ... ...
George Coșbuc - Mortul de la Putna
... Putna-n mănăstire, Noaptea, din tăcut mormânt, Iese-n plină strălucire Ștefan cel viteaz și sfânt. Lespedea ce-au pus-o popii Peste groapă,-ncet se dă Îndărăt și-n fundul gropii Ștefan plin de pace stă. Dar se nalță-ncet eroul Deșteptat din lungu-i somn, Luminat e-ntreg cavoul Și sumeț viteazul domn. Albu-i coif străluce-n lună Iar pe zale ... se-mpreună Ca-ntr-un basm cu arătări. Lunga suliță și-o poartă Răsucind-o-n mândru chip Eu credeam că-i umbră moartă Ce se ... ridică Și pornește-n sârg spre văi, Luna tot mai mult s-ascunde, Tot mai negri nori plutesc Și din văi grozav răspunde Buciumul moldovenesc. Se tot duce, duce-n noapte Zgomotul în jos spre Prut, Mai lăsând în urmă șoapte Din furtuna ce-a trecut. E pustiu la ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
... salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an acesta pentru mine să mai cer? Poate trai voios și dulce? Știu lucoarea trecătoare, Care fulgerând se pare c-a deschide ceriul sânt, Dar când cred că-i văd lumina, în loc de doritul soare, Mai adânc tuneric încă se ... are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o viață-a amăgit. Oare ce lucru dar voi astăzi anul nou când se începe? Adăpostul singuratic, după fortuni un liman, Unde n-agiunge durerea ca de lacrimi să m-adăpe, Nici surâsul cel cu fiere al ascunsului dușman ...
... George Topîrceanu - Fum Fum de George Topîrceanu Vis albastru al Naturii! Cum se-nalță-ncet din sfera Pământeștilor combustii, spre azur, Spre Infinit, Cu podoabe ireale decorează atmosfera Anunțând Nemărginirii opera unui chibrit. Colonade fără număr leagă cerul ... stau înfipte... Dar acum Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul Spulberând arhitectura colonadelor de fum. Din cădelniți și din pipe prin văzduh se întretaie Fum albastru de tămâie Cu fum galben de tutun, Ori plutește-n trâmbe albe peste câmpuri de bătaie Fumul sângelui și-al morții, Fumul ... buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat. Sunt acolo scări înalte, străvezii ca floarea spumii. Dar cu ochii către ele, în zadar aștepți mereu Să se clatine azurul din catapiteazma lumii Și pe treptele de marmur să coboare Dumnezeu... Fum! Învăluie pământul ca să-l apere de soare. Fum! Cu-ncetul ...
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
... era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și ... dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce ...
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
... era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și ... dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce ...
... Mihai Eminescu - Cine-i%3F Cine-i? de Mihai Eminescu Norul țipă, dunii latră, Marea se zvârcole-n veci, Prin scheletele de piatră, Ce-n natura cea maratră, Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel izbind de nouri ... rebel Sfarmă lumile-i de valuri De pământul eternel? Cine-i zâna fără nume Ce privește tot în veci, Printre stânci de pietre seci, Cum se scutură de spume Ale mărei unde reci? Ea privește ca o lună Dintr-un nor de piatră, sur, Ce-o întunecă-mprejur Cerul norii își ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... romană și un guvern de quatrumvirat, ce diferă foarte puțin de consulat. Dupe căderea imperiului deveni pradă Longobarzilor și altor conchistatori, iar mai în urmă se transformă în republică; dar neputînd să reziste rezbelelor civile din secolii meziani, ce devastau Italia, se supuse Republicei Venețiene și se guvernă de dînsa pînă la 1796, cînd se încorporă cu imperiul austriac. Între monumentele demne de vizitat se numără catedrala cea veche de stil mixt, dar delicat și prea impozant, în care se văd o mulțime de statue, picturi antice în afresco și caustice, și altele mai noi de cei mai renumiți artiști italiani din secolul al XVII ... — Nu, din nenorocire, dar aș dori prea mult s-o cunosc. — Atunci nu ai decît să ordoni supusului sinioriei voastre, și dorința ți se va împlini. — Te rog, venerabile părinte, narează-mi această istorie și mă vei îndatora foarte mult. Călugărul meu se puse pe un scaun față în față cu monumentul despre care ne este vorba, și începu narațiunea în felul acesta: „Celebrul maestru Donizetti s ... născut în orașul Bergamo, la 25 septembrie 1798. Părintele său, trăind din puținul venit al unui post civil ce ocupa, nu putu a
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... porc? — Poi ce să fac? — Să te ia dracu, asta să faci. Nu poți să te cobori de pe capră în trăsură? Stoica se uită cam urât la priporul ce se întindea din vârful caprei. Se simțea în ce hal era și nu-i venea deloc la îndemânăsă încerce. Pe când el se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură ... răsuci o țigară și zise fetei să-i dea chibriturile. Fetița îi dase chibriturile și veni repede la loc. — Bree!... zise el lung. Tincuța se uită la dânsul, ca cineva care înțelege ce i se cere, dar stă la îndoială dacă trebuie să dea sau nu. În celedin urmă se hotărî să-l întrebe. — Dar ce ți s-a întâmplat? — Ce să mi se-ntâmple: ia, vizitiul cel procopsit de la d-voastră. — De la noi!... Te aud că-l ai de vreo 20 de ani. — Îl ... a colăcit: tatăl dumitale. —