Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚINUTĂ
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1111 pentru ȚINUTĂ.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare, Care pre cer vă jură al său prieteșug, Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare, Și vă menesc un jug. Când inima năuntru i s-ar putea străbate, Atunce s-ar cunoaște ipocritismul său, Deși s-arată-n față având simțiri curate, Dar sufletu-i e rău. El nu se cârmuiește decât de a sa voie, Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor. Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie, Sau vreun ajutor. De va vedea la altul un lucru ca să-i placă Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa, În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă, Să-l poată căpăta. Când poate rău să facă prilejul el pândește, Și fără de pricină săracul asuprind, În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește, Spre a-i vedea pierind. Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă, Nici sexul acela gingaș pre el nu mărginesc, De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... disprețuiește iubirea de argint. Din cap pân-în călcâie în aur strălucind, Palate mândre are în Moscva și afară, Împodobite toate cu mare bogăție. El ține masă-ntinsă; tacâmurile lui Nu au vro osebire din cele-mpărătești, Din casă pân-la scară stau slugile-nșirate În haine aurite, lăsând prin mijloc ...
... Anton Cehov - Vorbă lungă Vorbă lungă de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Septembrie 1906 La strană stă dascălul Oltukavin și ține cu degetele întinse, grase un condei ros de pană de gâscă. Fruntea lui cea mică e-ncrețită, nasul își schimbă culorile de tot felul, de ...
Anton Pann - Împrumutul Împrumutul de Anton Pann Pînă la cheful bogatului iese sufletul saracului Unul avînd trebuință Să ceară bani în credință, C-un prieten să-ntîlnește, Îl roagă, i să jelește, Mergînd p-alături cu dînsul, Suspină, îl trece plînsul, Îi propune vorbe multe Ca să-l plece, să-l asculte. Prietenul gros în burtă Da cîte o vorbă scurtă : Că acuma n-are vreme Și cum că să-i dea să teme, Poate cumva nu-i plătește, Or că mult îl zăbovește. Să facu că are treabă Și să depărtă în grabă, După dîn-sul cu un cîine, Zicîndu-i : să vază mîine. Bietul om iară să duce La casa lui să-l apuce. Bogatul, cum îl zărește De plecare să gătește. Pînă a suit pe scară, El a și ieșit afară, S-a-ntîlnit fața în față, I-a dat bună dimineață. El cum i-a dat mulțămire, Cam cu chiorușă privire, Nu stă pleacă să se ducă, Cellalt după el apucă, Silește-n rînd să se puie, Nevoile să-și mai spuie. Acesta ținea cărarea, Cellalt cu împiedecarea Călca noroaie și gloduri, Înghițind destule noduri; ...
... zis, planul, Dacă sosi primăvara, După aceea și vara, Începe oase s-adune, Merge, la un loc le pune, Nu le roade așa tare, Le ține supt pază mare, P-alți cîini să le ia nu lasă, Ca-i trebui să-și facă casă. După ce-a strîns puțintele ...
Anton Pann - Ciobanul și magarul
Anton Pann - Ciobanul şi magarul Ciobanul și magarul de Anton Pann Cum dormea un biet cioban L-a umbra unui tufan, Măgarul își pășuna Și de căpăstru-l ținea. Doi hoți vin cu vicleșug Și fac acest meșteșug : Unul zise : -Să iau eu Căpăstrul în capul meu, Precum și al său samar Și să mă prefac măgar, Iar tu măgarul luînd, Mergi undeva mai curînd, Că eu lesne poci scăpa Cînd el să va deștepta. Precum a zis făcînd dar, Și hoțul stînd drept măgar, Omul cînd s-a deșteptat Și asupra-i s-a uitat, Începu a să cruci, Zicînd : -Fugi, drace, d-aci. Iar hoțul privind la el Îi zise într-acest fel : -Stăpîne, eu drac nu sînt, Să mă păzească cel sfînt, Ci sînt chiar al tău măgar, Poți să cunoști pe samar. -Lucru ciudat, zise el, Eu nu mă pricep ce fel ! Zise hoțul către prost: -Stăpîne, eu om am fost, Și la părinți cînd eram, Totdauna supăram, Așa într-o zi pe loc, Cum m-a blestemat cu foc, În măgar m-am prefăcut Ș-am plecat după păscut. Umblînd pe cîmpul ...
... Ursul c-e vorbă îți spuse La urechea-ți cînd se puse ? Iar pușcașul zise : -Frate ! Îmi spuse lucruri ciudate: Cum că de azi înainte Ține, zise, bine minte Si nici un lucru nu vinde În mîini pînă nu-l vei prinde, Nici bea cu tocmeală bună Aldămașu împreună. Această lucrare ...
Artur Stavri - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi Două lacrîmi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Toată noaptea auzii Oltul. Ce mînie de apă ! Și toată noaptea am visat... o jale dăpărtată... un popor revoltat... Cine mă ținea legat? Nu puteam să mă mișc. Să nu fii liber cînd alții se bat... Grele sînt lanțurile... Oh ! libertate, nimic nu e mai scump ca tine ! A doua zi sării în picioare. Lanțurile căzură răsunînd sinistru. Eram liber ! Ce fericit e omul liber... A, nu, mă dășteptasem... Oltul vuia, vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s-a călugărit. — Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ...