Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru ÎN STEA

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1341 pentru ÎN STEA.

Mihai Eminescu - Călin

... mai ca să-l omor... Și de-aceea când mă caut în păretele de-oglinzi, Singurică-n cămăruță brațe albe eu întinz Și mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut, Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut. Și atunci de sfiiciune mi-iese sângele-n obraz - Cum ... crai bătrân fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? Să te primbli și să numeri scânduri albe în cerdac? Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac! Alungat-o ai pe dânsa, ca departe de părinți În coliba împistrită ea să nasc-un pui de prinț. În zadar ca s-o mai cate, tu trimiți în lume crainic, Nimeni n-a afla locașul, unde ea s-ascunde tainic. VII Sură-i sara cea de toamnă; de pe lacuri apa ... și pe el Călin îl cheamă." Când l-aude, numai dânsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă, stă ...

Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)

Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!

... dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ele i se strecură o picătură caldă în suflet. Se ridică repede și alergă la geamul ușii, în sală. În poartă răsări ceva negru, care se mărea, se apropia, până ce se desluși că e un poștalion. Caii se izbiră cu piepturile de fruntea troianului ... și, cu capetele în sus, începură să taie pârtie prin zăpadă. Dar cu toate puterile lor încordate, după câteva clipe, se opriră. Surugiul se înălță în scări și se auziră, întretăiat, strigătele lui: Măăi, Măăă... să vie argați cu lopețile... Cine dracul să poată intra în iadul ista?... Morților... Măăă, n-auziți, dugleșilor ?! Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură ... ce-ai luat-o atunci, dacă n-ai iubit-o? Toma răspunse liniștit: — Am luat-o pentru bani. Fără zestrea ei, azi n-am sta aici,

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân

... colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând ... covoare Jețuri de lemn dat la strug Săpate cu meșteșug; Icea șese, colo șese, Pentru boierii alese. La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de sus; Sta cu părul colilie Pârcălabul de Chilie, Și cu genele lui albe Pârcălab Cetății Albe, După aceștia mai vin Pârcălabul din Hotin. Cel din Neamț și ...

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu I În oraș la București, În curți nalte și domnești Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Dar în mijloc cine șede? [1] Mircea-vodă-n mijloc șede, Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești Zmeii Țării Românești, Purtătorii oștilor ... i strângea O creștină ce plângea. Fulger Radu se făcea, Ca un fulger se ducea Și la cort se repezea, Pe mârzac îl reteza Și în lance că-l lua, Mort în câmp îl arunca, Apoi vesel purcedea Cu mă-sa și cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de ... existe de pe timpul năvălirilor de limbi străine sună așa: să fii totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară . ↑ Românii expuși în vechime la necontenite năvăliri de limbi străine ce lasă foc și sânge în urma lor deteră barbarilor numirea de căpcâni, adică dihănii cu trup de om și cu cap de câine. În istoria lui Alexandru Machedon se zice: ,,De acolo merse Alexandru cincisprezece zile și ajunse la o țară cu oameni cu șapte picioare și cu șapte ... ...

Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci

... trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar.     Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd,     Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd?     În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești     A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești.     Toată țara-i în picioare, om peste om dă fugând,     O suflare nu întîmpini și să n-o privesti plîngînd.     Sate, orașe, ținuturi, mai toate pustiile vezi;     Ș-un ... dat     Vindè cu o fală mare acele ce au prădat ;     Blane, straie și odoară, cît văzînd te minunai,     Iar aere, antimisuri, erau harșele pe cai ;     În stihare și-n feloane, mulți se primblau îmbrăcați,     Cu alte multe odăjdii, spre vînzare încărcați ;     Prinse de fer și de sîrmă, grele încît se putĂ ... ascultau,     Toți să tăvăleau prin crîșme, și precum vrè se purtau.     De-a lor răcnete cumplite, ulițele răsunau,     Butcă de trecè, trei-patru în coadă se aninau ;     Răcnè și da din pistoale, cel dinuntru nu sufla,     Poți închipui cu mintea, în ce stare se afla ;     Din pistoale, zi și noapte, slobozè neîncetat,     De fugei, dai peste dracul, unde nu l-ai căutat ;     Mulți răniți din întîmplare ...

Cincinat Pavelescu - Șarpele și satana

... Unui mare calomniat Nel mezzo del camin di nostra Vita Dante La jumătatea vieții, ca și Dante, Un șarpe nemilos s-a strecurat În iad, prin locuri umede și pante. Satana, stând pe tron, l-a întrebat, Voind nemulțumirea să-i auză:  Ce gând? Ce călăuză te ... a greșit. Dă-mi un venin să văd cum agonia Pe om 1-apucă, scurtă și brutală...  Știu ce otravă-mi ceri: E calomnia! În terța rimă să mai pun morală? Dar calomnia, propagând-o slova, Destul ca să te muște-n capitală Și tu să mori, de pildă, la ...

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține ... și se umflă cu un vuiet ce se ridică necontenit. O clipă, coliba se lumină pe ferestruia podului. Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii groși și negri ca zgura. Noaptea își închise iarăși întunericul. O uruitură se pierdu în depărtare. Kira își făcu cruce; fusul îi scăpă din mână; de greutatea tortului rupse firul, căzu jos și se învârti în jurul măciuliei. Niculina tresări. Kira o sărută în creștetul capului, se pipăi și oftă apăsat. Simțise mișcându-se în pântecele ei o nouă viață... Niculina întrebă: — Unde e fusul din perete? unde e fusul de pe grinzi? Kira aruncă furca, se sculă de ... pe trupul mortului: Iartă-mă, Șuere, că blestemai și soarta pruncului ce n-a sosit încă... Haiducii măsurară pe Șuer c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră ...

George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)

... Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; Neliniștit când te aștept, Ah, cum mă doare; Și când nu vii, simțesc în piept Că viața-mi moare! XLII Pe Bistrița, cântând O tânără fecioară, În vânt având vestmântul Și-n păr vuindu-i vântul, Cu pluta ei ușoară Trecea-n amurgul zilei Pe Bistrița cântând. Închise între stânci, Sălbaticele ape ... cârma plutei sta Copila zâmbitoare: Mireasă-i astă fată Cu moartea cununată, Și-n stingerea de soare Părea un chip din basmuri La cârma plutei sta! Privind în urma ei, Vedeam cum dânsa trece Râzând pe lângă stâncă De nu venea adâncă Din ceruri noaptea rece, Și-acum aș fi acolo Privind în ... ntâmplătoare Te-a făcut ulcior pe tine: Om pe mine m-a făcut; Ah, întors era mai bine! XLV Toamna târziu,

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

... Vor amuți deopotrivă. Dar, pân-atunci, unul își strânge Sub bolta lui, șirag de stele, Altu-și mânjește, ori își frânge Partea-i de cer în bucățele. Unii în fel de fel de chipuri Frământă tainele vieții: Răstoarn-a mărilor nisipuri, Străbat și scotocesc planeții, Întreabă funduri de prăpăstii Ș-ale Eghipetului ... nesăbuit și sec, Întins pe patimi ca un vrej! C-o idioată nesimțire Își râd de tot ce-i demn și sfânt Le toacă gura în neștire, Se bat cu morile de vânt. Și pe când tu-ntr-o sferă mică, Ca vai de lume, te strecori, Ei strălucesc, și se ... va printre veacuri Maestrul dulce, Eminescu, Iar gos, cu-al lui bagaj de fleacuri, Toncescu fi-va tot Toncescu!... Căci cum să cred c-ar sta alături Cu scumpele mărgăritare Gunoiul ce cu scârbă-l mături În întuneric și uitare! Furlandisindu-se-n saloane, Cu mintea stearpă și-n doi peri, Să facă curte la cucoane Sunt meșteri fanții-cavaleri! Dar cum ... că toți smintiții Și trântorii de cafenele, Înfumurați și plini de viții, Să aib-același cer și stele Cu cei ce luptă și-și adună ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>