Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (LUNA) MAI
Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 703 pentru (LUNA) MAI.
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... C-altu nu e vinovat. Aș zbura d-aș avea stare, La maică, la dumnezei; De rușine mi se pare Că n-o să-i mai văz pe ei! Resplătirea îmi aprinde Jeratic nestins în pept, Și mirare mă coprinde, Eu atât, cum mai aștept! Biruirea mea în grabă A putut a mă slăbi; Dar din stare cât mai slabă Mai curând poci m-întări. Acum voi să se arate D-am putere eu sau nu, Ori sunt legile schimbate După cum norocul vru". Mișcare puțină ... a fi-ndoit. Se deștept cele-nsoțite Spre-a-nălța slavă l-Amor; Ne-nsoțite, despărțite, Spre-a jăli cel mai trist dor. Aurora se coboară Din brațele lui Titon Veselă și rumeoară Fără teamă de vrun zvon. P-a ei cale semănată De ... glas tot s-înălțând. Ochiului s-arăt grămadă Turnuri, case, vii, grădini, Munți verzi, munți d-o zăpadă Lucitoare fiind plini. Ducând apă cânt fetițe. Mai încolo lângă oi, Spun, ca ele ciobănițe Că sunt bine câți sunt doi. Ecco prea cu îngrijire Al lor cântec rescântând, Drag îl duce la ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... foc lacrimi acest fel o blestemai: "Dumnezeu îmi este martor de scârbă și de necinste Ce mi-au pricinuit fiica nevrând a mă mai vedea; Apoi dar mă jur pe lege și pe-aceste lacrimi triste Că fiica ce mă alungă de-acum nu este a mea ... de omăt încărcați, Încât mesteacănul geme, se zbuciumă, se-ndoiește, Se rumpe și trăsnind cade peste brazii dezbinați; Iată-ncetă și izvorul în munte să mai răsune, Ca când îl cuprinse moartea, val peste val înghețând; Asemenea și șivoiul ce curgea cu repegiune, Cu butucul rumpt de dânsul, se încleștase sleind ... se prefăcu... Într-acest fel totdeauna sufletele ovilite Sunt îmbulzite de scârbă, se bântuiesc ne-ncetat, Până ce cad ca o jertfă sfărmată și umilită, Mai ales când pierd speranța, fiind cugetul pătat. Iată-ncepu să mijească și a zorilor ivire, Pe măgurile-nalbite a munților pregiurași ... Tu ești, mamă, lângă mine? părinți plini de bunătate, Uitat-ați a mea greșeală și blestemul ce mi-ați dat? O, maică, ce mai plângi încă fiică plină de păcate!... O, milă! o, dragă tată! demnă sunt eu de iertat? Demnă sunt de îndurare? vrednică-s de-a ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... lipi de-o piatră ca să mulgă iar. Nu mai era lapte și mulgea-n zadar Ugerul. Iar vaca poate niciodată N-a mai fost ca astăzi neastâmpărată Și-a-ncetat Simina, ca s-a ostenit. Când era prin tindă, ea și-a amintit ... chip de spus. Ieri, de către seară, a plecat Simina Ca să duc-o mustră de cusut la Lina, Prietena ei, poate cea mai bună-n sat Mă-sa-n târg fusese ieri și-a cumpărat Mere; și Simina a luat trei mere Să le ... vrei? Eu ți le dau ție, nu i le dau ei. Bine, îi dau mărul, spui că-i de la mine, Și-așa mi-e mai dragă Lina decât tine. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Ea stătea pe laiț sub cireș. Cu ea A venit și Turcu. Liniștit ședea Câinele de-alături și ... ochii Câinelui, și-n urmă câinele-a-nceput Mârâind să miște capul. A tăcut Câteva clipite și-a-nceput mai tare. Fata, tresărită, se mira ce are Câinele, și blândă ea l-a mulcomit. N-auzea nimica. Vântul a clătit Ramura ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... mari, ocolind farul prefăcut în turn de cleștar, veneau jucînd pe valuri, ca niște ghețari mînați din țările polare. De la căpitan pînă la cel mai tînăr, ani o sută parcă aveau marinarii, așa de albe le erau mustățile și barbele. Rigide stăteau funiile, ca din sticlă făcute, și din sticlă ... Rămîi aice... Revin eu să te văd... Și-n urmă toată viața știu bine că m-așteaptă, Dar totuși uit adesea să vin s-o mai revăd... Și multe sunt asemeni în casa mea bătrînă Ce s-au deprins încetul cu-ncetul cu uitarea Și dac-ar fi de-a ... știre C-o amintire moare, or-că s-a dus departe, Și-anume-n clipa aceea nu ști ce amintire, Căci nu le mai ții minte cînd ești de moarte-aproape Și totuși simt în mine cum se închid pleoape ! Așa trăiam pe atunci, și cînd tăcea marea cu ... l băteau... Frontoane și colonade trunchiate ne povesteau de glorioase vremi, de biruinți trecute, de întristările lui Ovid și de cîte alte lucruri ce nu mai sînt. Pe fiecare însă întîmplările l-au mînat aiure, și eu unul nu m-am ...
Dimitrie Bolintineanu - Luarea Hotinului
... Bolintineanu - Luarea Hotinului Luarea Hotinului de Dimitrie Bolintineanu I Serascherul vede cetele moldave, Oștile muntene, tinere și brave. Dar a lor splendoare turbură mai rău Fala musulmană și sufletul său. El tânjeste domnii pentru ce să vie În cuprinsul luptei cu puțină-armie. Petricei răspunde pentru-ai lui moldavi ... i pătruride gândul le-a mărit. Petricei vorbește mândrelor armate — ,,Țările române sunt azi înherate. Cela care-aude hulă și-ntristare Și mai pleacă fruntea, suflet nobil n-are. Sufletu-i merită să fie-umilit Și decât rușinea mult mai înjosit." Zice. Căpitanii jură răzbunare. La poloni, românii trec cu mic, cu mare. III Leșii se coboară, turcii se trezesc. rmele răsună, văile mugesc. Petricei ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite ... să-l vindec. Această lume nevăzută, Ce în cântare ființează, E veșnică, e nepierdută, E de-o nespusă frumusețe, Măreață și neschimbătoare, De orice slavă mai înaltă, Ca fulgerul scăpărătoare, În străluciri cerești se scaldă. Și-mpodobirea firii noastre O are-n sine cu prisos: Căci depărtările albastre, Și valul mării ... sfintei frumuseți, Ce-n toată firea o prevede... Și să mă crezi, mărite crai, Această nevăzută lume N-o dau pe-mpărătescul trai, Și cel mai mare falnic nume, Scânteia tainicului horn, Ce chipul lumilor zidește Și-n care firele se torn, Acum în mintea mea lucește. Simțirea inimii mă arde ... lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite ... să-l vindec. Această lume nevăzută, Ce în cântare ființează, E veșnică, e nepierdută, E de-o nespusă frumusețe, Măreață și neschimbătoare, De orice slavă mai înaltă, Ca fulgerul scăpărătoare, În străluciri cerești se scaldă. Și-mpodobirea firii noastre O are-n sine cu prisos: Căci depărtările albastre, Și valul mării ... sfintei frumuseți, Ce-n toată firea o prevede... Și să mă crezi, mărite crai, Această nevăzută lume N-o dau pe-mpărătescul trai, Și cel mai mare falnic nume, Scânteia tainicului horn, Ce chipul lumilor zidește Și-n care firele se torn, Acum în mintea mea lucește. Simțirea inimii mă arde ... lor aripe Cu repezime iute zbor, Se schimbă grabnic a lor clipe Și ostenitul călător Priveliști felurite vede: Omătul sus pe munți albind, Mai jos al lor stâncos perete, Ce stă încins de-nalții chedri, Iar Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... întârziam bucuros la oglindă, unde îmi variam mereu pozele, printre care buza răsfrântă mi se părea un semn sigur de distincție. Îmi schimbam hainele de mai multe ori pe zi, mă pudram și dădeam chiar cu roșu. Mă comparam cu ceilalți studenți, mă găseam cel mai bine și, în dragoste, succesele mele mi se păreau indiscutabile. Totuși, până atunci, aventurile fuseseră foarte vagi. O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul ... tuturor trei se întregea o singură ființă nouă. Decât să aleg în parte, preferam jucăria întreagă. Cu vremea am auzit cum le cheamă. Maia era mai blajină, mai umilă. Dudu surâdea fără întrerupere cunoscuților și necunoscuților, strecurându-se grațios prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile ... scuzăm față de cineva!): “Mâine vei spune singură domnului S. de plimbarea noastră nocturnă. Astfel paralizezi orice aluzie răutăcioasă." În trenul care ne întorcea mai târziu acasă, amândoi, lângă fereastră, ne întreceam să prindem din fugă frunzele copacilor apropiați, cu exclamații, bucurii și regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne ...
... când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când ... nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte mai fericit decât după nopțile aceste de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere ...
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... dulcea primăvară, și dragostea nebună ; Ei cîntă tot ce-ncîntă viața pe pămînt, Ei cîntă tot ce-i mîndru și-nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. — Mi-ați scos din minți poporul, acum ... spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al ... geamăt se stinge-n hăul zării ! Strigă bătrînul; cerul îi auzi cuvîntul. Zidirile-s ruină prin săli vuiește vîntul. Din fosta slavă numai un stîlp mai stă dovadă, Și-acela, rupt, în două, la noapte va să cadă... Zac parcurile moarte și-s prăzile pustiei. Iar craiul n-are nume în ...
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
... dulcea primăvară, și dragostea nebună ; Ei cîntă tot ce-ncîntă viața pe pămînt, Ei cîntă tot ce-i mîndru și-nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. — Mi-ați scos din minți poporul, acum ... spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al ... geamăt se stinge-n hăul zării ! Strigă bătrînul; cerul îi auzi cuvîntul. Zidirile-s ruină prin săli vuiește vîntul. Din fosta slavă numai un stîlp mai stă dovadă, Și-acela, rupt, în două, la noapte va să cadă... Zac parcurile moarte și-s prăzile pustiei. Iar craiul n-are nume în ...