Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru S������L������������LUI
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 1547 pentru S������L������������LUI.
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... E Orientul. Codrii cu grandoare, Cu vârfii nalți vor norii să-i disfețe. Cetăți prin ei își pierd a lor splendoare. Prin codrii lui, prin șesurile crețe, De-a vântului suflare-mbălsămată, Din munții-n nori și prin pustii mărețe, Urbile-antice strălucind s-arată Și albe ... numa-n inimă-i găsire-ar. Ușor trage prezentul la cântarul Înțelepciunii... Și ea-i fericirea. Cu-a răsăritului averi samarul Eu mi-l încarc, cu-a lui gândiri  gândirea. Eu pasu-ndrept, colo înspre cărunții, Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea. Din codri-adânci, ce înmormântă munții, Ce-abia ... cu marmură podite Și fără porți sunt sfintele dumbrave. Pe scări înalte flori de foc sădite. Pe scări culcate fete albe, suave, Părul cel negru-l piaptănă în soare, Ori visătoare stau de-amor bolnave. Ah, e cetatea cea strălucitoare Unde-mpăratul Indiei reșade: Un soare însuși este el sub soare ...
... a ținut și țantoș și mi-a tras o palmă. Mi-a înjunghiat un purcel, purcelul de două luni, și l-am prins, că l-am văzut cum îl pârlea disde-dimineață. Și aista-i al doilea purcel care mi-l mănâncă, mânca-lar... Doamne iartă-mă... — Ei, îi zic eu, și pentru un purcel să omori omul? Moșneagul dădu cu mâna, să n-am ... a murit. La vorbele acestea, moșneagul tresări ușor, dar rămase locului. În tăcerea care se făcu, glasul bătrânei se auzi de lângă cuptor: Dumnezeu să-l ierte. Apoi prinse să bocească. Moșneagul încercă să-și facă cruce, dar se opri repede, spuse numai și el: Dumnezeu să-l ierte. Atunci din colțul odăii ieși la lumină feciorul bătrânului. Veni, se alătură de tată-său, îl dădu cu umărul mai încolo și zise: â ... pot să spun: eu l-am omorât. Că tătuca nu credea să moară Dămian, așa, dintr-o lovitură, și-mi spusese, acolo, pe loc, să-l las pe dânsul să facă cele câteva luni de gros, că el tot îi bătrân și eu muncesc mai din greu acasă, și ajut mai ...
... des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să ... s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A ... ar iubi mult “dacă ar vrea elâ€�... Clopotul pentru cină sună la școală. Asta-l deșteptă; el grăbește și intră. Sunt toți la masă; lui nu-i e foame... Merge și se culcă așezând sub pernă biletul și garoafa, după ce iarăși privește îndelung icoana acelor vorbe, pe care de ... ...
... are în cea mai de rînd și mai banală ascunzătoare. Ei sufăr, dar cu cît sufăr, cu atît mai vie lumina lor arde. Cei ce-l împresoară își pun în fața lui opacele lor ființe pe care natura le-a dăruit cu o frumuseță trecătoare, neștiind că ele nu-s decît niște umbre vane ce ... licăritor și apoi covîrșitoare și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd va veni timpul, alte orizonturi nebănuite, alte adîncuri în care lumina nici unei torțe nu-și ... dunga de strălucire își va scrie oricum aurul ei. Și așa fiind, sătul de negrul întunerec, de imensa noapte ce începea de la infinitul fereștilor lui, de îndoiala cortină de umbră ce se lăsase după el și după care stau milogii ce veniseră cu fărașurile în urma incendiilor ce le aprinsese ... din nou, s-a răspîndit, și-a domolit pasul, și-a pus surdină de catifea încălțămintelor ca sa nu- ...
... într-unul a ucis pe un călător neamț ce-i făcuse curte îndrăzneață; și-a stat închis. La urmă, dânsa, necredincioasă, l-a înșelat cu un ofițer. Și atunci, în prada deznădejdii, care otrăvește sufletul sau ți-l fărâmițește ca pe un miez uscat de pâine, s-a repezit cu sabia scoasă la femeia sperjură: Ticăloaso!, atâta i-a zis ... să strige, apoi mintea i se limpezi, pricepu că așa trebuie să fie, și când servitorul intră să aprindă lampa, de-abia putu îngâna să-l lase prin întuneric... Încetul cu încetul amorțirea îl cuprinse din nou. Apoi îl munciră vedenii ciudate... Deodată se văzu călare în învălmășagul de la Smârdan ... jos... Dar bine, pe ofițerul turc îl străpunsese într-o clipă, știa bine asta; dar acum acesta îl răpusese, îi apăsa genunchiul pe piept, ținându-l jos, în glod... Îi căzuse sabia, însă mai avea revolverul; se căută la coapsă și, ciudat, simți printre degete cearșaful ce-l învelea; era în pat, dar cum de se găsea în război?... Ofițerul turc scoase iataganul, îl ridică și-l avântă, ca un fulger, spre capul ...
Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul
... aprilie 1906 Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu ... simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie ... boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de revoltă, Cînd cîntece de lume, iar codrul cu mirare Se pleacă și ascultă cereasca lui cîntare. Dar într-o zi de-odată, de sus din nalt de ramuri, Un pripășit pe lume, un vîsc, un fără neamuri, Trăind din însăși ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... friguri de ură, D-a tâmplelor bătaie ochi, față se roșea. Oribilă durere de frunte îl cuprinde Și fruntea i se umflă, nu-l mai încape loc; În cugetu-i prin ură concepe și s-aprinde, Turbează apostatul, o spumă e, un foc. Plesnește al lui creștet. Născu păcătuirea; Frumoasă și ridentă îi svoală împrejur, Arhangelul răsuflă, resaltă-n el simțirea, Se-ncântă d-a sa filie întâiul duh ... vorbesc; Și cap, și inimi la toți aprinde, Ard de plăcere, tremur, doresc. Ce mare și teribilă la angeli încercare! Pe cine frumusețea-i nu l-ar fi tulburat? O filie d-arhangel, născută-n cugetare, O femine în spirit! Frumosul încarnat! Răpindă, grațioasă, plăpândă,-amăgitoare, Și umede și rumeni dulci ... O mască-amăgitoare infamei tiranii, Iar boltele eterii răsună: Strâmbătate! Din margine la alta trosnesc din temelii. A reușit cocheta; dar țipă,-ngălbenește, L-al său părinte-aleargă, și ochii îi sclipesc, Și tremură la sânu-i, de el strâns se lipește, La piept și el o strânge, și ... De trăsnetele juste pătrunși și sfâșiați, Încep să mișuiască în vasta încăpere, Într-un noroi de flăcări de tot desfigurați. Jurați d-atunci la rele, ...
... Ieri, mamă, trist trecea pe stradă, Atât de palid și-aiurit Se clătina și sta să cadă, Și zdrențele-atârnau pe dânsul... Eu, mamă dragă, l-am zărit Și m-a-necat deodată plânsul. Da, l-am văzut și astăzi, mamă, Tot da din mâini, vorbea mereu, Și nici nu m-a luat în seamă. Era pe stradă multă ... mi fierbea în vine... Dar am rămas pe loc pierdut Și nu știam ce e cu mine... Mi-e tată doară, și mă doare Să-l văd batjocorit de toți... O, mamă, fii îndurătoare, De ți-a greșit, nu ține seamă, Și iartă-l, iartă-l, dacă poți, Că n-a fost el de vină, mamă... Ori poate nu-ți aduci aminte, Plângând amar, cum îți cerea Să uiți ... fost mai înainte Și să trăim iar împreună? De ce cu el ai fost mai rea, Când ești cu mine-așa de bună? De ce l-ai izgonit cu sila, O, pentru ce l-ai izgonit? Cum nu te-nduioșase mila, Și ți-ai întors cu ură fața, Când a strigat: "Nenorocit Voi fi de-acuma toată ...
Alexandru Macedonski - Pădurea
... mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi Decât pe-ngustele potece sub bolțile cu frunze verzi. Frumos e muntele ce-nalță spre ceruri fruntea lui semeață, Frumos e câmpul ce se-ntinde ca și o mare de verdeață, Frumoasă, marea liniștită sau cu talazul răzvrătit, Însă nimica cu pădurea nu ... Și câte gânduri nu deșteaptă câte-un stejar mai vechi, ce știe A veacurilor dispărute povestea cea de bărbăție, El, ce sub umbra lui bătrână s-adăpostească a putut Câte-un Mihai al țării noastre, trăit și mort necunoscut. Pădure, cine nu iubește suava ta melancolie, Tu ... unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește o idilă pe chipu-i încă de copil. Îl vezi alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în ... frumos și fericit Precum n-a fost până acuma de nimeni încă-nchipuit. Voinicul dacă pe sub seară și-adăpostește-a lui comoară De dragoste înflăcărată sub umbra ta ce-
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... amar de vreme și vă fac să huzuriți de bine. Și mai mult decât atâta: orice venetic, în țara asta, este oploșit de dumneavoastră, și-l priviți cu nepăsare cum ne suge sângele, și tăceți și-l îmbrățișați! Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi... Din mojici, din ghiorlani și din dobitoci nu ne mai scoateți! Dumnezeu ... mi, fără sfială, ce durere ai. Ți-a făcut cineva vrun neajuns? Moș Ion Roată, văzând că, după atâția ani de zile, nu l-a uitat colonelul Alexandru Cuza și că l-a primit cu atâta bunătate, a început a plânge cu hohot și a-l ruga să-i citească hârtia. Vodă, fiind gata de plecare și văzând că hârtia lui moș Roată cuprinde multă polologhie, zise cu blândețe: — Spune, moș Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să înțeleg! Atunci ... dar de la mine, și întâmpină-ți nevoia, de azi pe mâine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui ...
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... pentru a o năbuși. Erau așa de interesante spusele prefectului, încât nimini nu băgă de seamă că trecuse un ceas de la sosirea lui — erau aproape 12... Consiliul fusese convocat pentru 10, și prezidentul tot nu sosea. Un aprod merge iute să-l caute... Peste câteva minute se-ntoarce: d. prezident a plecat de-acasă de la 9, a spus că merge la consiliu ... de dimineață cu amicul său, bătrânul Wiest și se-ncurcaseră. Desperat, Petrache Mănescu dă brânci ușii și năvălește înăuntru peste jucători strigând: — Pentru numele lui Dumnezeu! coane Manolache, aici ai fost!? — Ei, da, răspunde simplu prezidentul; nu mă vezi? și se pune iar pe gânduri ca să-și combine ... caută toți în toate părțile! v-așteaptă toți la consiliu de la 10 azi-dimineață! — Iaca viu... Stai oleacă; mai am două lovituri, și-l regulez eu pe domnul Wiest! Și mută calul. — Dar sunt 2 trecute, coane Manolache!! — Mat! strigă Wiest. Conul Manolache deschide ochii mari pân ... omule, dă-mi pace! m-ai buimăcit de cap ! iaca! pierz partida sigură cu vorba dumitale! Cu multă greutate a putut Petrache să-