Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE SCURT

 Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 421 pentru PE SCURT.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... praznicul ce au trecut, al nașterii domnului Hristos, blagosloviților creștini, iară mai luminat și mai cinstit iaste acest de astăzi, căci acolo au arătat steaoa pe Hristos, cum că s-au născut, iar aici mărturisĂ©ște tatăl din ceriu pre cel ce să botează, zicând: Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit ... iaste să vie după mine, a căruia nu sunt eu vrĂ©dnic să-i dezleg curĂ©lele încălțămintelor lui, adecă nu pociu pricĂ©pe cum s-au născut. Adevărat, mai pre urmă s-au născut decât mine ca un om, iară ca un Dumnezeu ce iaste mai nainte decât ... folos a le ști; mai sunt și altele, ci noi le lăsăm pentru lungimea vorbei și vom zice numai pentru acĂ©stia, foarte pre scurt. Deci, câț v-aț adunat astăzi la sfânta besĂ©rică, pentru ca să prăznuiț praznicul, deșchideți-vă ochii, nu numai ai trupului, ce și ai ... Neeman boiariul, sfĂ©tnicul împăratului de la Siriia, după cuvântul prorocului Elisei și s-au tămăduit de bubele ce avea. A patra minune pe vrĂ©mea prorocului Elisei, mergând niște oameni să tae lĂ©mne de casă pre lângă țărmurile Iordanului, fiind și prorocul împreună cu dânșii, au căzut ...

 

Vasile Alecsandri - Dridri

... sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene? Pe când publicul francez se găsea în cea mai deplină ignoranță despre Moldova și Valahia, pe când aceste țări erau considerate ca pământuri aflătoare în fundul Asiei, pe când un deputat al Constituantei din Francia declara că Bucureștii erau capitala Bucuriei, și un ministru al republicii confunda Cronstadtul din Ardeal cu portul de ... engleză și-i zise: — Vin să salut luceafărul scenei pariziene. DĂ©jazet îi mulțumi cu o zâmbire și replică: „Salută, domnule conte, și pe dra Chataignez, o nouă stea care răsare pe orizontul artei dramatice“. Contele se închină tinerei artiste, zicând: „Am admirat pe domnișoara din stala mea: am rupt o pereche de mănuși aplaudând-o și sunt mândru de a fi cel întâi a o ... a spera că veți primi a mă număra și între amicii d-voastră cei mai devotați“. După finitul spectacolului, DĂ©jazet conduse pe Dridri la otelul unde locuia tânăra actriță și pe drum ea-i zise cu amicie: „Draga mea, iată-te acum pe ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... culisele din dreapta.) CHIRIȚA: Ho... că parcă-i să ne-nghiți... face-o gură cât o șură. GUGULIȚĂ: Neneacă... las’ să mă sui și eu pe cal. CHIRIȚA: Ce face?... ca să te trântească?... ba nu, Gulița mamei. GUGULIȚĂ: Pe mata cum de nu te trântește? CHIRIȚA: Eu am învățat la Ieși, la manejărie... (În parte.) Numai eu știu câte bușituri am mâncat... d-apoi ... hop, La galop, Când sunt armazoana; Hop, hop, hop, La galop, Ieu lumea de goană. Ce plăcere de-a fugi în fuga mare Pe-un cal sprinten, ușurel ca un ogar. Câteodată alivanta pe spinare... Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ș-apoi trebuie să știi, cumnățică ... vezi, acu, care de care are pretenții să intre în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la “ 48?... Helbet! dacă-i pe-aceea... apoi și noi avem temeiuri... Adă-ți aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi... că striga și pin somn c-o venit zavera... SAFTA: Așa... așa... CHIRIȚA: I!... când să-l văd deodată intrând pe ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... nici un străbun nu am. Erau isteți în pace și vrednici la războaie, Cu armele și duhul odată strălucind. Privește sala noastră și vezi-i pe pereți Tării, cetăți cum sfarmă și pre vrăjmași alungă. În judecăți ei iarăși cu mâinele curate Ocrotitori dreptății, pe-asupritori goneau, Și azi jeluitorii nu uită mila lor, Iar vârful tuturora a fost al meu părinte: De când el nu mai este ... nu ești recunoscut. Ca aurul pre piatră, te cearcă tu pre sine Să-ți vezi a tânguirii ș-a sângelui dreptate. Pe când cucoșul cântă la revărsat de zori, Când soarele pe dealuri începe-a străluci, Strămoșii tăi cu oastea ieșeau la câmpul slavei, Iar tu subt adamască cu sufletul, cu trupul, Acufundat în pufuri ... Aici apoi e grija și truda cea mai mare. Spinarea îți acoperi c-o haină femeiască, Zulufii după reguli în rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ceafă în săculteț s-ascunde. De astă iscusință se miră cei ca tine, Iar tu te-ncânți de sine ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... ți aminte de zisa scripturei și iartă greșiților tăi! Cruță pre biata țară. Doamne! sloboade oștile aceste de păgîni; vină numai cu cîți moldoveni ai pe lîngă măria-ta și noi chizeșluim că un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimei-tale; și de-ți vor trebui oști ... și urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe și dare de bani, să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții; pe de alta, sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa cerură voie să rămîie a-l întovărăși. Acesta ... fapte, își aflaseră scăpare lîngă Alexandru, care, plătindu-i bine, îi avea hărăziți; iar oștile moldovene, sub căpitani creature a lui, le ținea pe margeni; slobozînd însă pre ostași pe la casele lor, le mărginise în puțin număr. Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lungă vorbă cu Moțoc ... Iliaș, urmînd în tronul părintelui său, după o scurtă și desfrînată domnie, se duce la Constantinopol, unde îmbrățoșă mahometismul și în locul lui se sui pe

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn

... să se facă biruit; cu mijlocirea ce au biruit să se biruiască; au înșălat pre om, făgăduindu-i să se facă Dumnezeu, să înșală și pe el, pentru căci vedea om și au căzut în mânile dumnezeirii, ce era ascunsă în omenire. Drept acĂ©ia, pentru ca să păzească Dumnezeu dreptatea ...

 

Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae

... le zică neștine păstori, ci năemiț, sau, mai vârtos să zic, furi și tâlhari; că lasă oile lor de le mănâncă lupii și ei sar pe aiurea, în turmele cĂ©le streine să fure și să junghe și să piarză. Pentru carii zice domnul Hristos, la Mathei, în 7 capete: Luați ... voi, în veșmintele oilor îmbrăcaț, iar pe din lăuntru sunt lupi răpitori, pre carii din rodul lor (zice) îi veți cunoaște pre ei, adecă de pe faptele lor cĂ©le necuvioase. Și iarăși la 23 de capete, pe unii ca aceștea îi numĂ©ște fățarnici, orbi, nebuni și mormânte spoite pe dinnafară. Fățarnici îi numĂ©ște pentru căci să arată cu înșălăciuni înaintea oamenilor și să fac pre sine cum că sunt sfinți și drepți. Orbi ... suflet. Nebuni îi numĂ©ște, pentru căci calcă poruncile cĂ©le mai mari ale lui Dumnezeu și cearcă lucruri deșarte și de nimica. Mormânte spoite pe dinnafară îi numĂ©ște, pentru căci să fac ei mai învățați, mai drepți, mai buni și mai vrednici decât sfinții părinți și decât apostolii și ... liuri, carele acĂ©stia toate fiind împreunate la un loc, arată o dragoste peste măsură cătră Dumnezeu. Și pentru aceia l-au iubit și Dumnezeu ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare ... său, ori apă de Vals, repede să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai meremetisi, ce-i făcu, că își veni baba în simțiri ... ce-și isprăviră cafeaua, Tănase Scatiu scoase o pană de gâscă din buzunar, mătură o enormă țigaretă de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdară pe farfuriuță, iar țigareta în toc, și se sculară să plece. Coana Profira dori să vază ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi ... către împăratul, zice rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. Și când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl și întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare ... spun eu, că poate să ne mai întâlnim la vrun capăt de lume: căci deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om! Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, și după aceea n ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul ... prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie ... rime, vom intra în câteva amănunte ale producțiunilor adevărat poetice și vom arăta cum o sumă de particularități esențiale ale poeziilor frumoase se explică numai pe baza acelui adevăr. Poetul, chemat a deștepta, prin cuvintele ce le întrebuințează, aceleași imagini sensibile în conștiința auditoriului, ce trebuie să le aibă ... cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe calea abstracțiunii spre sfera științei, însă se depărtează în proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva â ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu știu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un ... nemaiauzit de misterios. În sat aveam câțiva amici țărani, unul Petrea Petrișcanu mai ales. Alăturea stătea un personaj foarte important, un țăran, Tancă, care avea pe casă un cuib de cocostârci, păsări pe care le vedeam întâia dată și care produseseră asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși) misterios. Țin minte că în ... iarba mai mare decât mine și cu nenumărate feluri de flori, era un ocean fără sfârșit -- ori cu sfârșitul în necunoscut -- care-mi dădea fiori pe care îi simt și acuma, dacă-i rechem în suflet. Când umblam pe cărarea care ducea, prin fânaț, la moară, numai pe unele locuri capul îmi ieșea peste iarbă. Încolo mergeam ca un om printr-o pădure ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>