Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OPRI

 Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 798 pentru OPRI.

Mihai Eminescu - Ursitorile

Mihai Eminescu - Ursitorile Ursitorile de Mihai Eminescu Codru-i alb și frunza-i neagră. A lui mii de rămurele De zăpadă îi sunt grele, Vântul trece doar prin ele, Vântul rece și vro țarcă Scuturând le mai descarcă... Albă-i noaptea cea cu lună, De-n departe codrul sună, Lupi-n pâlcuri se adună. Suflă vântul, suflă-într-una, Câmp și cer mi le-mpreună. Te-apuc-o jale nebună, Jale lungă și întinsă, Ca și țara toată ninsă, Codri tremur ca o vargă Cât îi zarea ta de largă, Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile, Pâlcuri zboară ciorile, De mai zici cu zicătoarea: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temei de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat, nici drum, Singurică, nu știi cum, Doar din horn îi iese fum... Cine-n casă o să-mi șadă, De nu-i pasă de zăpadă, Care cade ș-o să cadă Tot grămadă pe grămadă, De-ntrece gardu-n ...

 

Mihail Săulescu - Întuneric

... duc cu ele visul, că duc cu ele tot,     Aceste călătoare tăcute ce se luară     Cu dorul lor de ducă, și-a se opri nu pot...     Și ție ți se pare că n'o să mai revie     Nici stolul care trece, nici vara ce-a trecut,     Nici ...

 

Mihail Săulescu - Cei singuri

Mihail Săulescu - Cei singuri Cei singuri de Mihail Săulescu Informații despre această ediție          Poetului D. Nanu     Cei singuri cu adevărat     Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut;     Dar cei pe care-un gând îndepărtat     Îi poartă prin necunoscut,     Spre toți acei ce plâng câte-au pierdut...     Cei singuri cu adevărat     Sunt toți acei ce se pricep să tacă —     Sunt cei ce merg și nu se mai opresc,     Sunt cei ce duc sub haina lor săracă,     Sub lutul omenesc,     Secrete bogății necunoscute —     În alte lumi setoși să le strămute...     Cei singuri cu adevărat     Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades,     Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat,     Nu pentru gândul lor neînțeles —     Dar pentru ce, mergând o viață 'ntreagă,     Ei totuș n'au putut să înțeleagă...     Nu te gândi la scunda lor chilie!     Chilia lor e sufletul lor mare!     â€” Îi vezi trecând, și îi aștepți să vie;     Îi vezi pierzându-se în depărtare:     În orice parte sânt,     Și 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!...     În mijlocul orașelor trăiesc!     Și-orașele, cât sunt de frământate.     Ei trec ca niște răzlețiți prin ele,     - Fantastice corăbii ne 'nfrânate,     Ne 'nvinse de talazurile grele...     Ei ...

 

Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)

Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu) Rugăciune de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție     Dumnezeule prea sfinte         Cel de toate le privești ;     Adu-ți de mine aminte,         Nu-n veci să mă pedepsești.     Vezi necazurile mele         Că s-au foarte înmulțit,     Dureri, scîrbe, nevoi grele,         Cu totul m-au covîrșit.     Vezi a mea dărăpănare         Că sînt aproape ca să per,     Nu mă lăsa[-n] perzare,         Ajutor la tine cer.     Caută din cer jos, la mine         Și-mi vezi focul cel aprins,     Întoarce-te-acum cu bine,     Că mai cu totul s-au stins.     Eram slobodă grădină         Ver' la cine-ar fi venit,     Cu tot felul de rod plină,         Făr-a fi nimic oprit.     Și-acum am ajuns în stare         Mai de tot să mă sfîrșesc,     Plîng, suspin fără-ncetare,         Din zi-n zi mai rău slăbesc.     Pînă cînd a ta mînie         Să petrec tot în oftat ?     Întoarce-ți a ta urgie     Vezi că m-am dărăpănat.     O tîlhărească pornire         Dodată m-au prididit,     A mea toată moștenire         Foarte rău s-au risipit.     Frică, spaimă, deodată         Peste mine au venit,     Ai mei fii, norod mult, gloată,         Pribegind m-au năpustit.     Toți s- ...

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... nu mă lăsa!... Vino cu mine!... voi să mă primblu puțin, să mă răsuflu. — Bucuros, frate!... Mai e vorbă!... Amândoi ieșirăm pe stradă. El opri o birjă, mă pofti din a dreapta ca pe un musafir și porunci viziteului să iasă peste barieră la câmp. Era tocmai vreme ... multe, a văzut multe și m-a învăța ce să fac. — Haide, răspunsei eu. Întoarce, birjar!... Birjarul întoarse și trăsura se opri dinaintea casei noastre. Dar când să sun clopoțelul de la ușă, mă uitai la el și ce să văd?... Plângea sărmanul, de-i sărea pieptul ...

 

Nikolaus Lenau - Surugiul

Nikolaus Lenau - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ca ...

 

Paul Verlaine - Amorul sfărâmat

Paul Verlaine - Amorul sfărâmat Amorul sfărâmat de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Ieri peste noapte vîntul a sfărîmat Amorul Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul Adesea ne oprise din drum, săgetătrul, Cu zîmbetul pe buze, tinzînd în aer arcul. Ieri peste noapte vîntul l-a sfărîmat. Și-acuma Puzderia de marmor rotește-n zori - și-i trist Să vezi sub arbor soclul ce mai păstrează numa Iscălitura ștearsă a bietului artist. Ce trist se-nalță soclul stingher! Luîndu-și zborul, Întristătoare gînduri se duc iar, ca să vie În visul meu de jale în care viitorul Îmi prevestește-o soartă mîhnită și pustie... E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie? Rămîi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară Prin pulberea de marmor purtată pe

 

Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt

Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt Caragiale, pe scurt de Paul Zarifopol Douăzeci de ani de la moartea lui. Nu toți oamenii sunt egal de vii. Niciodată nu am simțit atât de tare acest fapt, cum l-am simțit la moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu ...

 

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit

Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o întrebuințare mai demnă a puterilor mintale, mai isteață, și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

Petre Ispirescu - Greuceanu Greuceanu de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat și se numea împăratul Roșu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate țările și răvașe prin orașe, ca să dea de știre tuturor că oricine se va găsi să scoață soarele și luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă și încă jumătate din împărăția lui, iară cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul. Mulți voinici se potricăliseră semețindu-se cu ușurință că va scoate la capăt o asemenea însărcinare; și când la treabă, hâț în sus, hâț în jos, da din colț în colț și nu știa de unde s-o înceapă și unde s-o sfârșească, vezi că nu toate muștele fac miere. împăratul însă se ținu de cuvânt. Pe vremea aceea, se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind și el de făgăduința împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai își luă inima în dinți, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu și pe voinicia ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... și alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se știa nepângărită. Și vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopți, se opri. Ea simți că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neștiind pe ce țărmuri se va fi ... dânsa. Când își aduse aminte că el plecase să aducă mume­sei mere de la mărul roșu, voi să o zbughească. Dară zâna măiastră îl opri și­l întrebă unde se duce. Voinicul îi spuse din fir până în ață toată șiretenia. Zâna pricepu viclenia zmeului și tăcu. Apoi îl îndreptă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>