Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN CEEA CE PRIVEȘTE
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 735 pentru IN CEEA CE PRIVEȘTE.
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... Se uitau cu spaimă din toate părțile și căutau unde s-ar ascunde. Capigebașa zâmbi clătind din cap; în sfârșit, le arătă o perdea lăturalnică ce da într-altă odaie și le făcu semn să se ducă. Boierii se ridicară și se făcură nevăzuți. Imbrohorul bătu din palme. Haznetarul său se ... moarte. Gavrilachi se apropie și el, îl apucă și el de aceeași mână, uitându-i-se drept în ochi. Turcul nu putu suferi această căutătură, ce cerca să-i pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din cap. După puțin, capigibașa deschise iarăși ochii și cu ... merg. Pot să mor. Să vie... Și iarăși leșină. Doftorii se depărtară. Dar să lăsăm pe mârșavul capigibașa să-și sfârșească scârnava comedie și, până ce doftorii vor merge să-și deie stăpânului lor raportul despre starea bolnavului, să aruncăm o căutătură asupra împrejurărilor politice ce se mișca atunce în Moldavia, ca mai lesne să putem pregăti cititorii la strașnica priveliște ce au să vadă. Grigore Ghica voievod, ce domnea atunce în țara noastră, se trăgea din a doua linie a Ghiculeștilor; el era fiul dragomanului Porții Alexandru Ghica, care
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... bani! N-am o groșiță! N-am nimic, nimic, nimic! RĂZVAN Nimic n-are, sărăcuțul! Așa zice!... Prin urmare, Omul neputând să piarză tocmai lucrul ce nu-l are, Punga nu-i a lui. Atuncea... fie dar a cui o vrea, De vreme ce toată lumea mi se leapădă de ea... (Numără: "unu..., cinci..., opt...") Douăzeci, și toți cu găuri! Parc-ar fi să-mi povestească Cum se dezmierdau ... un grumaz de țărăncuță, grăsuliu și răsfățat, Pân'ce gheara ciocoimii din carne i-a înhățat!... De-ar avea banii o limbă, lucrurile ce ne-ar spune Pe mulți albi i-ar face negri, ca cel mai negru tăciune... Nu! Eu nu vreau astă pungă!... Și chiar foame de ... ajuți pe mine; Zilele tale să curgă tot zile lungi și senine; Iar nevoia să doboare pe-oricine-ți va fi dușman!... Rămâi sănătos, băiete!... Ce păcat că ești țigan!... (Pleacă murmurând: "Răzvan, Răzvan, Răzvan"... apoi se întoarce) Știi ce? Mi-am luat de seamă... Nu-mi trebuie punga-ntreagă, Mi-ajunge ș-un singur galbăn... zău așa, Răzvane dragă! Mai sunt mulți săraci, băiete ... Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban... Acuma mă duc, băiete... Mare păcat că-i țigan!... (Iese.) RĂZVAN Bietul om!..
... Dar salonul fiind mare, Era încă tot răcoare. Oaspeții, deci, boieri, dame, Bătrâni, tineri, fiice, mame, Să se încălzească vin Mai aproape de camin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-a-l pute macar atinge, Și caminul împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ... orice loc, Nu se face-n camin foc; La ferestrile deschise Oaspeții se-ndesuise, Și caminu-acum răcit Se văzură părăsit. Atunci, târziu, înțălege Cele ce favorul drege, Că acii ce-l cungiura Focului se închina. Când vei pierde-un har străin, Vei păți c-acel camin! Note ^ Camin, franțuzește șemine, este acel horn elegant întrebuințat pentru încălzirea saloanelor. Cuvântul e dedus de la camin (horn), de la care vechea dregătorie caminar, ce avea inspecție asupra ogeagurilor curții domnești, precum stolnicul se îngrijea de masă, pitariul de pâine etc. Astă denumire nu ni se pare neologism, ci veche ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se întâmple una ca asta, fără să știe fata de bărbat. Frica ce le coprinsese pe amândouă era de nepovestit. - Ca ce o să zică tată-tău acum când va afla, se văieta dădaca, ce o să-i răspunz eu, când mă va întreba? - Cum o să mă înfățișez eu acum înaintea tată-meu cu borțul la gură, zise și ... da piept cu un asemenea viteaz, și se hotărî a-i purta sâmbetele. Voinicul de românaș, în dârdora luptei, nu băgă de seamă ce se făcu al treilea zmeu. Așteptă ce așteptă și daca văzu că nu mai vine nimeni, el se întoarse, luă pe mumă-sa, o duse în acele palaturi și se așeză acolo ... ajutor în trebile casei. Nu-l cunoscu că este zmeu, când îl văzu, atât de bine știu procletul a se schimba. Îi spuse ce are de făcut și îl primi să șează la curtea lui. Multele lipsuri, multele necazuri, multa mâhnire ce suferise mama viteazului și dorul cel mare de țara ei, iară mai cu seamă suferințele ei când se gândea la rușinea ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
... La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere ... de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță ... au rămas numai, precum o nălucire Rămâne dimineața din visuri care zbor; Așa, fără-ndoială, amara mea viață De-acum e pentru mine nisip neroditor, Ce vara îl usucă și iarna îl îngheață Și nici o floare n-află sărmanul călător. Dar însă suvenirul ființelor iubite Va fi la al meu ... La vechea lor tulpină ce ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... Cu cosițe poleite Și cu fețe înflorite, De păreau strălucitori Ca doi ochi veselitori!... Alei, mândre surioare! Puteați voi a-mi spune oare Ce-i mai bun în astă viață Ca iubirea cu dulceață? Ce-i mai sfânt și mai alin Ca mama cu prunc la sân? Ce-i mai drag și mai plăcut Ca pruncuțul nou-născut?... Mama doamnă, fericită, Cu doi prunci împodobită, Îi ținea duios la sân, Ca doi fluturi ... copii. Seara primăverii caldă Cu dulci lacrime ne scaldă, Vântul ne adoarme-ușor Cu suspin răcoritor, Și steluța serii, mută, Cu dulci raze ne sărută. Ce vorbiți de primăvară, Și de stele, și de seară? Nu vedeți cumpliții nori Cum sosesc fulgerători? N-auziți cerul cum tună Și pământul cum răsună ... trăsnit Și sub ochii săi pe loc I-au aprins în mare foc! La pământ brazii cădeau, Cu lung geamăt ei ardeau Și spre doamna ce-i vedea Crengile și le-ntindea. Biata mamă, despletită, Spăimântată, rătăcită, Pe fereastră se pleca, Vrând în foc a s-arunca; Dar deodată ... în cer, Două stele iată pier! Și cu zborul de săgeată Prin văzduh iată-le, iată Că vin iute și voioase, Lăsând urme argintoase Pân ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... și da seama că visul și cu banul intrau laolaltă, nu știa că duce visul de mînă... O femeie bătrînă, într-un clinchet de chei, ce parcă era însăși vremea ce închisese ușile tuturor fericirilor după ea, ne întîmpina cu un pas abia simțit. O umbră ghemuită, ca motanii negri ce-i vedeam întovărășind zînele rele în cărțile mele de povești, se zugrăvi pe parchet și un glas îndepărtat ca și cum ar fi venit printr ... moarte mă înfiorară cu răceala lor. Bătrîna dete podelele la o parte și cîteva molii, cu zborul lunatec, întinseră aripele lor ofilite ca niște scîntei ce stau să se stingă. O rază de soare pătrunse și învechi parcă și mai tare lucrurile. Mirosul ciudat ce-l au sertarele închise se răspîndi deodată, și nu știu pentru ce mirosul acela mi se păru mie că este însuși graiul lucrurilor, sufletul vieții deșteptate din somn. Vremea își aducea aminte și acuma vorbea. Și ticăitul ... înflorește decît la o sută de ani o dată. Sfios și trist stătea lîngă bătrînă, ca măsurîndu-se în vîrstă amândoi, ca doi prieteni vechi ce ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... fie acesta un gușat, fie cel mai rafinat artist, are o coardă întinsă, gata să sune, așa ca să-l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie seara pe prispa colibii, cu ochii jumătate închiși, cu figura gravă, care n-ascunde, poate, nici un gând. Atunci, în față-i se ridică ... cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent este incapacitatea de a găsi formula de comunicare intelectuală exactă a simțirii ce ne-a produs-o împrejurările materiale. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. * După mișcarea ... simpli agenți brutali de iritare. Arcușul l-am văzut; coarda desigur a sunat — uitați-vă la figura iluminată a omului. Ce folos însă? Ea singură s-a auzit pe sine, fiindcă a sunat îngropată în adâncuri ascunse; calea de acolo până la ... calea eterată cu solemnitatea cu care curg valurile cântării acesteia? Dar Sonata s-a terminat. Să lăsăm să se stingă dulce emoția înaltă ...
Dimitrie Anghel - În furtună...
... se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb pătează văzduhul și lămuresc cu țipete stridente anunțînd îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste. Iubitorii de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frămîntările, ei singuri nu mai au hodină acum cînd obloanele toate pe la case sunt închise și fantasticul fum se risipește despletit de ... aripele fantaziei între cer și mare, între liniștea de sus și furtuna de jos, ca și pescărușii, și mă îmbătăm de voluptatea zborului, de primejdia ce o simțeam pitită după creste de marele suflu potrivnic ce mă pîndea de subt curba oricărui val. În cenușiul zbor, mai alb ca toți ceilalți, ca o închegare de spumă sau ca o bucată imaculată ... într-un praf de stropi argintii, urmărit de toate cenușiile aripi. Albe erau filele mele rămase pe masă ca și dînsul, și, nu știu pentru ce, nu puteam să mă liniștesc purtîndu-mi ochii de la dînsul la ele, precum nu știu de ce acea pasăre, simțind parcă adîncul gîndurilor mele, se răzlețea din cînd în cînd de stol și fulgerătoare venea cu aripa ei albă să treacă pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă. Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășură înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană a realității. Câteva însușiri mari ale unei pajiști, ale unui suflet, ale unui trup scos din marmură ... se îmbată de mărimea și frumusețea acelor ce veșnic trăiesc și se răsfață în aplauzele mulțimii, fără a simți depărtarea de la ceea ce a făcut până la ceea ce vroia și trebuia să facă. Ah! dar ce nenorocire blândă pentru mine, care, înfiorat de soartă de-a nu fi înțeles de lume, mai găsesc prieteni buni și drepți ca să ... statornic, privighetorile, ca niște piculine, își piruie, la timp, melodia lor întreită de fluieratul gros al filomelelor și de chirâitul uscat al greierilor de câmp. Ce felurimi de glasuri și de fraze, ce deosebiri de simțire și de expresie, ce veselie și ce ...
... la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe-un moșneag ce venea dinspre ei, Și-mi spune; și plec eu să văd dară ce-i? Am stat și-am privit de pe stradă. Pe prispă de lut, având furcă la brâu, Stă Vica, și părul ei galben ca grâu ... ca cioplită, stă ceasuri pe prag, Nici moare și nici nu trăiește. Ș-acum, înspre seară, cu păr despletit, Și galbenă-n față ca cei ce-au murit, Nebună plecase, cu furca în brâu, La moară, cu gând să s-arunce în râu, Și mă-sa a prins-o ... ce nu mă lași? Mai bine cu giolgiul p-obraz în sălaș, Mai bine sub moară de hrană la pești, Vai, lasă-mă, mamă, de ce ... cu Vica. Țineam, dintru-ntâi, că plânsorile ei Sunt lacrimi de care plâng mulți farisei, Așa-mi venea-n suflet să cred lămurit, Că tot acel joc a fost joc fățărit, Ori prea mult jucat din nimica. Dar ieri, din răvașul de-acasă trimis Din sat, între altele câte ...