Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DORMIT
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 687 pentru DORMIT.
Ivan Andreievici Krâlov - Țânțarul și păstorul
Ivan Andreievici Krâlov - Ţânţarul şi păstorul Țânțarul și păstorul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un păstor dormea la umbră, având păzitor pe câini, Iar un șarpe văzându-l, iese de sub spini, Se târăște pân’ la dânsul cu limba de venin plină, Voind să-l muște de moarte... Iar unui țânțar de-aproape, fiindu-i de dânsul milă, Împunge pe somnorosul cu pliscul în nas cât poate. Deci trezindu-se păstorul, pe șarpe l-au omorât, Dar mai întâi pe țânțar așa de rău îl plesnise, Că jos mort l-au oborât, Măcar că el de moarte îl mântuise. Cel slab oricât celui tare de cearcă să-i facă bine, Și vrea ochii să-i deschidă ca adevărul să vază, El să nu spereze altă răsplătire pentru sine Mai bună decât țânțarul când să ne muște
Ivan Andreievici Krâlov - Gâștele (Stamati)
Ivan Andreievici Krâlov - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� †...
Mateiu Caragiale - La Argeş La Argeș de Mateiu Caragiale Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine, Un corb bătrân și-ntinde puternic negrul zbor, Și-n liniștea adâncă, din când în când ușor, Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line. Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine Domnița să privească, din 'naltul foișor, Cum soarele-asfințește, împurpurând de dor Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline, Când se oglindă-n ape murindele văpăi, Și blând văzduhul cerne cenușă peste văi - De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii? - Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit De taină-îmbălsămată și florile uitării Îi troienescc posace mormântul
Mateiu Caragiale - Mărturisire
Mateiu Caragiale - Mărturisire Mărturisire de Mateiu Caragiale Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale, Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți. Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină, Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc, Strajă a singurătății trist veghează pe colină, Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc. Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge, Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt, E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge, E o candelă uitată ce se stinge pe-un
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...
Matilda Cugler-Poni - Fratelui
Matilda Cugler-Poni - Fratelui Fratelui de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Demnult, demult tu nu mi-ai scris; Măcar nici n-ai gândit Să mai întrebi dacă trăiesc, Sau dacă am murit... O, frate! — anii care trec... Nu știi că-n drumul lor Iau ce-i mai dulce pe pamânt : Juneță și amor; Dar neclintite lasă-n loc Iubirile curate, Iubirea dulce de părinți Și dragostea de frate?... Părinții noștri hodinesc Demult sub piatra rece, Și lacrimile noastre curg Zadarnic... Timpul trece! Când mi-a veni și rândul meu, De-i plânge după mine, — Că nu mai sufăr, să gândești, Că dorm, și că mi-i
Matilda Cugler-Poni - Toamna (Matilda Cugler-Poni)
Matilda Cugler-Poni - Toamna (Matilda Cugler-Poni) Toamna de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Frunzele îngălbenite Cad încetul, obosite, Cad pe cîmpul cel uscat, Pe pamîntul înghețat. Frunzulițele ce pică, Vîntul toamnei le ridică Și le ia încetișor Pe aripa lui în zbor Și le duce, le tot duce Pe morminte fără cruce, Unde dorm uitați, neplînși Luptătorii cei învinși... Ei, în lupte desperate Cu dureri nemăsurate, Singuri chinul și-au curmat, — Fără teama de păcat! Primăvara nu răsare Nici o frunză, nici o floare Pe pămîntul urgisit Și de lacrimi nestropit: Numai toamna mult miloasă Pune haina ei frumoasă Ca o mantie de 'mpărat Pe mormîntul cel
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...
Mihai Eminescu - Auz%C3%AC prin frunzi uscate
Mihai Eminescu - Auz%C3%AC prin frunzi uscate Auzì prin frunzi uscate de Mihai Eminescu Auzi prin frunzi uscate Trecând un rece vânt, El duce viețile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa-n întuneric, În mormânt, în adâncul mormânt. Până nu te văzusem Nici nu simțeam că sunt Și-acum doresc să dorm somnul Adâncului mormânt. Ca frunzele uscate Căzând de-un rece vânt, S-au dus nădejdile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Și parcă sub bolți de piatră Aud un rece cânt, Ce-atrage viețile noastre În mormânt, în rece
Mihai Eminescu - Auzi prin frunzi uscate
Mihai Eminescu - Auzi prin frunzi uscate Auzì prin frunzi uscate de Mihai Eminescu Auzi prin frunzi uscate Trecând un rece vânt, El duce viețile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cânt, El duce viețile noastre În mormânt, în adâncul mormânt. În gură port un singur Și dureros cuvânt, Cu el pe buze m-or duce În mormânt, în adâncul mormânt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfânt, Când m-or lăsa-n întuneric, În mormânt, în adâncul mormânt. Până nu te văzusem Nici nu simțeam că sunt Și-acum doresc să dorm somnul Adâncului mormânt. Ca frunzele uscate Căzând de-un rece vânt, S-au dus nădejdile toate În mormânt, în adâncul mormânt. Și parcă sub bolți de piatră Aud un rece cânt, Ce-atrage viețile noastre În mormânt, în rece
Mihai Eminescu - Când crivățul cu iarna...
Mihai Eminescu - Când crivăţul cu iarna... Când crivățul cu iarna... de Mihai Eminescu Când crivățul cu iarna din nord vine în spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune  un greier amorțit  Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur și sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voi să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa ...