Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CASĂ
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 802 pentru CASĂ.
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma O primăvară la Roma de Dimitrie Anghel Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut! De la patul meu la fereastră, depărtarea mi se părea nesfîrșită ; ochii mei însă puteau să umble și priveau mersul tău biruitor, deslușeau trecerea ta deasupra arborilor, te urmăreau în zborul fulgerător al aripilor ce-și zugrăveau neastîmpărul răscolind seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o ...
... căzut. Și eu, ca unul ce cetisem pe Dorian Gray și mă îmbătaseră de atîtea ori, în anii mei de atunci, de nestematele semănate în Casa grenadelor , care plînsesem pe tristele pagini din De profundis , eu care auzisem și știam cum fusese primit acest prinț al poeților în Paris, cum elita ...
Dimitrie Anghel - Scrisoare (Anghel)
... Ce rătăcește, încă... sunt cei doi trandafiri, Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare, Mărindu-mi întristarea cu două amintiri. Așa e-n casa noastră, iar cel ce ți-le scrie E-așa hursuz și jalnic, încît mă-ntreb de-s eu, Sau am murit ș-acuma trăiesc iar ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...
... urnă funerară; E iarnă azi și, fără voie, eu văd o zi de primăvară; Și mă simt iarăși lîngă tine, pierduta, dulcea mea amică... În casa toată urcă pacea unei vieți întemeiate. Și la un ceas, un ram apare pe zidul alb, deasupra noastră, Și nu-i un ram cu adevărul ...
... Visătorul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 10 iunie 1907 Albă-i piața Barberini către miezul nopții vara, Cînd se-ntoarce singuratic un poet spre casa lui. Pînă-n Lațiul vechi e cale — dar la Roma ești în țara, Unde poți să stai de vorbă cu divinile statui... Și poetul ...
Dimitrie Anghel - Visul sepiei
... Dimitrie Anghel - Visul sepiei Visul sepiei de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 22 iul. 1907 Sunt singură, și casa o am pe-un vîrf de stîncă Și ca să-mi uit urîtul visez lîngă ferestre... Ce mici și ce sărace-s splendorile terestre Pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Copilașii
... aude Și cu-aceste gânduri crude — ,,Împărate, zise ea, Dacă mâine n-ăi tăia Cei doi brazi ce fruntea-nclină Pe fereastra din grădină, Casa ta voi părăsi Și-n deșerturi voi fugi." Doamna zice și pe loc Brădiorii cad în foc; Dar prin iarba cea-nflorită Și de rouă ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise porți, Vine, -apare, se strecoară În cămara-acestor soți. E frumoasă, biata fată! Însă chipu-i e pălit, Într-un giulgiu e înfășată, Ca un om ce a murit; Umbra, candela aprinse, La oglindă se-așeză, Și din suflet suspină; Apoi fețele ei stinse Ea cu lacrimi le spălă. Domnul se deșteaptă-ndată Și deodată-a tresărit Ca tot omul fericit Ce al morții glas deodată Împrejur a auzit. — ,,Fugi, o, umbră întristată! Fugi! Eu nu te mai iubesc. Ah! mă lasă să trăiesc. Iată, ziua se arată, Umbrele se risipesc!" — ,,Dar eu sunt a ta Dochie; Lângă tine-i locul meu... Scoală, dragă; eu sunt, eu... Pe-a ta viață și junie Mi-ai jurăt, sufletul meu!" — ,,Fugi, o, umbră! și mă lasă; Să nu scoli mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre ...
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac La un amic sărac de Dimitrie Bolintineanu Bogații în mijlocul plăcerilor nebune Tresar de multe ori, Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune, Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori! Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește, Tu știi, amicul meu, Că după om în viață nimic nu mai trăiește Decât virtutea dalbă a sufletului său. De îți lipsește ție o casă strălucită Cu marmor răpitor Și dacă locuința de toți e părăsită, Tu știi ce preț a pune pe vizitele lor; Tu știi că interesul conduce astă lume, Și-acești trăitori morți Speculă simțimântul, virtute, fală, nume, Și pe a țării viață aruncă ai lor sorți. La poarta sărăciei, nu, câinii nu s-adună! Și tu, ce-ai deșirat După a lumii frunte râzânda ei cunună, Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat! Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte, Să spargă jugul său, Acela singur poate să meargă în morminte De orice lanțuri Iiber, cum tu faci, dragul