Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN PIEPT
Rezultatele 381 - 390 din aproximativ 503 pentru ÎN PIEPT.
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... de a lovi și mediocritatea literară a timpului său. Siliți suntem a nota că el însuși, cu toate că, în teorie, pleda cu cea mai sinceră convingere pentru o tehnică literară severă, în practică dă drumul multor versuri necorecte. La dânsul, ca la toți înaintașii, contemporanii și mulți din urmașii săi în poezie, până târziu, se întâlnește mai mult decât trebuie incorectitudinea ritmică, cu obișnuitele eliziuni, contracțiuni și sinereze arbitrare. Și la dânsul, arhitectura bucăților e adesea ... Insuficiența lui lirică face că imaginea e obișnuit palidă, dacă este; iar spiritul său didactic îl duce adeseori prea departe, spre platul prozaism, și reușește în tonul solemn și elocvența netedă. Nici ca muzicalitate, nici ca imagini, în scrisul său nu găsim versuri de pomenit, pentru că ar depăși ceea ce, în sensul de care vorbim, realizase Eliade sau, mai rar, chiar și Gh. Asachi. De fabulele lui Alexandrescu nu e locul să pomenim aici. Pentru dezvoltarea ... Elisa de sine încântatâ, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți... sau: O văz ziua și noaptea, seara și dimineața; Ca un rănit de moarte simt în ...
... a arătat pe aceea pe care împăratul nostru trebuie să o ia de soție. Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească și apoi să-și dea răspunsul. Și trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa niște lacrămi cât pumnul și suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ... cu tată-său și cu mumă-sa. Găinăreasa se ceru și ea de la bucătăreasă. Și căpătând voie se duse, ca și întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăși lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai și numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca și de la rând, ea pieri. Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul ... îmbrăcă deci în hainele sale cele cu diamante, și zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse și se prinse în horă iarăși lângă fiul împăratului. Acesta, cum o văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, și tot ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... mică poemă: Cântă greierul. Am asemuit totdeauna pe bieții cântăreți ai țării noastre eminamente agricole, cu greierii pe care i-a imortalizat Lafontaine în celebra și egoista lui fabulă La cigale et la fourmi. În adevăr, poetul, mare sau mic, celebru sau necunoscut, imită în mod adorabil tactica nepăsătoare și dezinteresată a micuțului greier. El cântă pe chitara lui și viața curge pe lângă dânsul aprigă și tumultuoasă ... Ăsta e un băiat de viitor. Ți-l prezint: Cincinat Pavelescu. [Poetul] Macedonski, foarte ceremonios, scoase jobenul și-mi strânse mâna cu însuflețire, spunându-mi, în franțuzește: Îmi făgăduise cumnatul meu Georges, prietenul dumitale, să te aducă odată în strada Dorobanților, dar acum sper că vei veni singur. La colțul bulevardului cu strada Brezoianu, Caragiale ne părăsi dându-ne întâlnire, seara, în Covaci, la berăria pe care o deschisese de curând și care devenise o adevărată cafenea literară la modă. Acolo am întâlnit pe Coșbuc, pe Delavrancea ... autorul acelei impietăți. Din fericire, moravurile acestea s-au schimbat, și azi, în toată liniștea, putem discuta cu seninătate și acuzația și apărarea. Iată epigrama în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... sau în bordeiul săracului, în cabinetul filozofului sau la umbra cedrului, unde se odihnește elefantul. Înzestrați cu un paloș ascuțit, bortelim cu el fără păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea ... tău, atacându-i, le-a supt sângele într-atâta, încât toată armata lui Rama a fost silită să se retragă rușinată. În acel război memorabil am dovedit și eu un curaj de eroină, sfredelind cu paloșul meu nasul lui Rama și slobozindu-i în rană un așa veÂnin, de mai că era să-i putrezească nasul; norocul lui însă că ajunse la timp în haremul său, unde cadânele cu leacuri și descântece l-au scăpat de la moarte și cu nasul întreg. Asta ți-o spun, pentru ca să ... puterea noastră este strașnică. Noi, împănând paloșul în venin sau luând pe el bacile destructive, le putem introduce în sângele mamiferelor și dușmanilor noștri, cauzând
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... Venind să ne deschidă al morților palat? Coșciugul meu în fine e dat în jos pe scară... O muzică-l primește cu jalnica-i fanfară; În urmă-i se aude suspinul năbușit Al scumpelor ființe ce-n lume m-au iubit. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată, Iar mumă-mea-ntre dânșii apare leșinată, Pe când pornește dricul ș-al lui întreg convoi, Cu doi jandarmi nainte ... Patriotism, Împinși de-aceleași patimi ș-același egoism, Cu corpuri fără inimi și țeste fără creieri, Sub care cântă-atâția stigleți, ș-atâția greieri; Oraș în care zilnic, Dreptatea, în genunchi, De corbii sugrumării e roasă la rărunchi; Prăpastie în care virtutea este-o crimă, Și crima cea mai neagră, virtute mai sublimă, Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân Pe lângă-a ... repede uitat... Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? E oare mai puțină verdeață în păduri Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?... O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în grădină un gol pentru o floare? O stea dacă lucește stingându-se pe loc, Sunt stele mai puține
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat ... înfocata atingere a monedelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă sau, mai bine zicând, într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei. O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii ... 1820 încoace!... De câte ori am trecut de la treptele cele mai nalte ale societății la cele mai de jos, din mâinile cele mai curate în labele cele mai mârșave, de la sânurile cele mai nobile la piepturile cele mai deșarte de oricare simțire! Nu este soartă în lume mai curioasă și mai vagabondă decât a ființei nenorocite ce se numește monedă . În ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame caii întăcere și să ia lucrurile din trăsură. El, cu o șubă până în pământ, peste care era încins cu cureaua de la revolver, urcă scările, intră în sală, unde îlaștepta fetița cu bona, pe care se făcu că nici nu le vede, apoitrecu în seră, unde răsturnă vreo două-trei glastre cu flori, după aceea în sufragerie, apoi iar înapoi, până ce dete cuochii de nevastă-sa: — Da' ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța se grăbise să-i iasă înainte, dar nu ajunse la timp. — Ba cum să nu fie. Uite, suntem toți în păr. Da' ce ți s-a întâmplat?... — Ia nu mă mai descoase. Unde-i Costea? Feciorul se ținuse după el de la ... blând. — Nu, răspunse fata, gata să plângă. — Atunci, hai, marș! Fetița se întoarse spre ușă, cu mâna la gură, neîndrăznind să iasă, dar în același timp nevoind să rămână. — Marș! Să nu te mai văd în ochii mei, urâto. Fata izbucni în plâns. Mamă-sa, care o aștepta la ușă, o luă
... A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De ... S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adânc. Flăcăul nostru stă pe prispă cu fruntea-ntre mâni, pe când, în picioare, drept, în față-i, stă tovaroșul său de drum. Înecat de gânduri, tânărul ridică fruntea-n sus și-i pare că vede în întunerecul nopții strălucind ochiul ciudat care l-a stăpânit toata ziua. - Ce-i de făcut? întreabă. - Dorm toți butuc, șoptește cald șașiul... Ușa ... trage din brâu un pungoi mare, scoate o mână de bani și numără pe masă. - Numără-i și tu. Sunt cincizeci? - ...Da. După o tăcere, în
... L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să vadă halul meu astăzi în acest timp fioros, Să vadă pe Safo plânsă, și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându ... să te iubesc... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că aici nu este, Știu că cugetul îl mustră de cele ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah, vine! mă cheamă! și mă mântuiește, Oh, îi aud glasul!... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește ... cu pace, voi, înverzitelor maluri, Și voi, părintești lăcașuri, unde am copilărit. Rămâi cu pace, o, Lesbos, ce ești mitoc Afroditei, Și unde amata maică în lume m-au fost născut, Care în pruncie încă ea oferindu-mă sântei, I-am fost cea-ntâi cântăreață,
... L-ar îndemna ca să vie spre acest țărm ticălos, Să vie pe-această stâncă, unde mă despart cu lumea, Să vadă halul meu astăzi în acest timp fioros, Să vadă pe Safo plânsă, și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce m-au chinuit amar... Poate atunci să se-ndure văzându ... să te iubesc... Dar ce-am zis! pe dânsul astăzi măcar că aici nu este, Știu că cugetul îl mustră de cele ce pătimesc; Și în brațele aceia, pe care acum iubește, Se-nfioară, o împinge, și vine să mă găsească, Și vrând să m-arunc în mare, el vine să mă propească... Ah, vine! mă cheamă! și mă mântuiește, Oh, îi aud glasul!... ascultați, fecioare! Un zgomot departe aud că vuiește ... cu pace, voi, înverzitelor maluri, Și voi, părintești lăcașuri, unde am copilărit. Rămâi cu pace, o, Lesbos, ce ești mitoc Afroditei, Și unde amata maică în lume m-au fost născut, Care în pruncie încă ea oferindu-mă sântei, I-am fost cea-ntâi cântăreață,
... ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice, decât mergea; da din mâini și se uita spre partea în care nevastă-sa se ținea puțin pe o coastă, ca și când îi era frică să nu se întoarcă să-l înhațe. Aproape de barieră ... ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de tălpile cizmelor, și-l aruncă dincolo; în urmă dânsa parcă păși gardul, și o luară gâfâind, la deal, printre spini, uitându-se din când în când în urmă. Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră