Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POATE SA
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 680 pentru POATE SA.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... obștescul sfârșit pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ... cârjă; fratele său Alexandru îl însoțea; și amândoi plânși și tăcuți, semănau duși pe jalnice gânduri. D-a stânga Chiajnei, două copile, ceva poate mai în vârstă decât frații lor, dar îmbrobodite în marame negre, ce le ascundeau cu totul obrajii, dovedeau numai prin suspine și prin plânsori năbușite ... Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la sfârșit, începură arhiereii, apoi slujbașii cei mari și cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă ... nalte în picioare, cu pinteni de argint; la coapsă un paloș scurt și drept, și-n mână o țurcă de samur cu surguci: iată îmbrăcămintea sa. El umbla să iasă din biserică, când, pe țărâna încă grămădită a noului mormânt, zări o femeie zăcând înfășurată într-o lungă maramă ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... I. Spionarea militarilor precum și a tuturor funcționarilor Statului 5.8.3.2 II. Terorizarea creștinilor 6 CONCLUZIE SPITALUL [1] Domnilor, vă întrebați, poate, de ce v-am chemat în acest așezământ? V-am chemat ca să vă fac câteva lecții clinice, - și v-am chemat aici, căci n ... întâlnit decât rareÂori în cărțile de mediÂcină și aproape nimeni dintre profesori nu l-a pronunțat înaintea D-voastră. Veți zice poate că admirația mea se explică prin împrejurarea că am fost crescut la școala acestui maestru. Dar pietatea elevului se află aici în fața daÂtoriei ... impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, mediÂcina este cea mai bineÂfăcătoare. Dar, - în plus, - medicul, prin profesia sa, devine prietenul și chiar conÂfidentul celor ce suferă, - bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, - care-l asÂcultă și se supun orbește la prescripțiile ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În ... văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În ... văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini ...
... cetate Să nu se-ngăduiască nici unul din acei Ce nu vor avea coadă; pe un temei puternic, Că șoarecul nevrednic Să-și cruțe coada sa, La întâmplări mai grele Cetatea va lăsa În prada mâței rele. Se vede că ei coada o au semn de trufie, Sau merit osebit; Precum ... cei de frunte sta Și pricini cerceta. Alt șoricel cu laba vecinul își ghiontește Șoptindu-i: "Nu vezi, frate, ce rău ni se gătește! Cum poate fi primit Un șoarec prihănit În astă preacinstită de cozi lungi adunare? Și tu, bătrân ales, Păzești tăcere mare". — Păzesc tăcere, dragă, căci el ...
... 2 MAICA AEGIDIA 3 FURTUNA CEA MARE 4 PRIMĂVARA 5 ANI DE TINEREȚE 6 ISPITA 7 ZBUCIUMARE 8 DATORIA 9 INIMA, SĂRACA 10 CINE CE POATE 11 ALTĂ LUME 12 DOUĂ PORUNCI 13 DATORII VECHI 14 ROSTUL LUI BANDI 15 ISPRĂVILE LUI TRICĂ 16 GREUL VIEȚII 17 BIRTUL DE LA SĂRĂRIE ... cea mare, unde lumease adună din șapte ținuturi. Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu ... și apoi se uită împrejur să-și vadă copiii și iar râde. "Tot n-are nimeni copii ca mine!" își zice ea, și nimeni nu poate s-o știe aceasta mai bine decât dânsa, care ziua toată vede mereu copii și oameni și nu poate să vadă ființă omenească fără ca s-o pună alătureade copiii ei. Mulți sunt sănătoși și rumeni, voinici și plini de viață,deștepți și frumoși ... ea să pună fie și măcar numai câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se împrumută pentru ziua de mâine. Când ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor
... ceata prorocească, cu un glas mărturisesc pre domnul Hristos a fi împărat și pentru aceasta pricină îi zic Mesiia (adecă împărat, miruit). Iar poate să zică cineva pentru Hristos, cum că câtă vreme au fost pre pământ, ce lucru de mărire împărătească au arătat? Sau ce pohfală au făcut ... și lăcașurile ei să ne facem desăvârșit, dumnezeești și cerești. Și de vrĂ©me, dară, ce iaste așa, cu cuviință au numit domnul Hristos Evanghelia sa cu numele împărăției ceriului, pentru că nimic nu iaste într-însa alta, fără numai lucru ceresc și dumnezeesc. Drept acĂ©ia, pre împăratul acesta ca ... și i-au omorât. Care vrăjmaș sunt aceștea? Păcatul, moartea, iadul, diavolul și trupul. Păcatul, prin vărsarea preascumpului său sânge l-au stins și nu poate nimic să ne strice de nu ne va fi străpânind vreo răutate. Moartea, carea s-au născut din păcat, precum zice fericitul Pavel: Printr-un ... carii striga și zicea: ce faceț, dezlegând mânzul? Care cuvinte nu s-au scris în deșărț de Marco evanghelistul, că cu acĂ©stia au vrut sa însemnĂ©ze cum că niciodată de acum nu vor lipsi aceia carii vor sta împotrivă apostolilor, cu cuvinte grĂ©le și împotriva celor ce vor ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună am trecut prin acea lume, nu poate să se gândească la tinerețile sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna înțelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu ... scrie numele. L-a scris o dată, l-a scris de două, de zece, cu atât mai bine înțelegea că se poate să înțeleagă și altul ceea ce scrie, pentru că de câte ori suna într-un fel, el scria aceeași slovă. El a luat ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... și-l făcea să-și oblonească fereastra cît ținea ziua. Noaptea formele se pierdeau și marginea realului nu mai putea să-i arate pînă unde poate merge. Noaptea el devenea un fel de locuitor universal, un fel de ființă vagabondă prin lumi astrale, un suflet ce nu aștepta decît marele suflu ... atingerea acestor fărîmituri venite de aiurea, ca și cum și-ar fi adus aminte că făcuse și el parte cîndva din alt tărîm și că poate miliarde de ani străbătuse o altă orbită, rotind împrejurul cine știe cărui soare, prefăcut acum în cenușă și împrăștiat în nemărginire. Și mai străin și ... un șir nesfîrșit de bolovani, de pietroaie de toate formele și în toate culorile. Visul lui prinsese acum o formă și începuse a sa concretiza. Neputînd să urce la cer, după cum îl îmbia tainicul dor născut într-însul, hotărî să înfăptuiască cerul pe pămînt. Din materialul acesta căzut ...
... El se roagă tot mereu Să-l sloboadă Dumnezeu. Toată lumea l-a lăsat, Lumea toată l-a uitat, Numai soră-sa Ancuța, Anicuța româncuța, Luceafărul satului, Salba împăratului, Nici pe Donciu l-a lăsat, Nici pe Donciu l-a uitat, Nouă ani ... vedea Că de plâns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați mereu?" ,,Ba, ferească Dumnezeu! Nu-i asta, drăguțul meu. Dar un plâns m ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... vărsa sângele; și nu iaste nici un lucru ca să nu-l facă pentru sănătatea lui și pentru mântuirea cea trupească. De pe acĂ©stia poate să priceapă fieștecarele cât iaste < de > dulce sănătatea și cât iaste de iubitor pre sine omul. Deci acea pohtă a sănătății carea poate ... în baia a dooa a nașterii și s-au curățit de toată boala. O, de înălțimea credinții lui Constandin? Și cine poate măcar cu mintea să te ajungă? Și de vrĂ©me ce atâta credință au arătat credinciosul împărat mai înainte de a să îmbrăca ... Și pentru căci au strălucit în bunătățile cĂ©le mai alĂ©se, peste măsură, marele și întocma cu apostolii, Constandin, învață cu a sa pildă toată adunarea credincioșilor, toate cĂ©tele oamenilor, cari dimpreună sărbează și prăznuesc pomenirea lui, să călătorească cu îndrăzneală sfântă pre calea mântuirii, pentru ca ... slabi și fărde putĂ©re pre vrăjmașii măriei-tale, precum ai supus pre potrivnicii credinții, pentru ca să luminĂ©ze în mulți ani, întru stăpânirea sa, creștinătatea, pentru ca domnind el să împărățească dreptatea, pentru ca să ție cu slobozenie bunătatea, să nu aibă obraz strâmbătatea. Și așa să se mărească ...