Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PAR��M��

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 569 pentru PAR��M��.

Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei

... În dreapta și în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îți plăcea să-i privești. Tot mergând și minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ți spui? frumusețea de pe lume. Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de ... ca gheața. Tot umblând încoa și încolo, nesăturându-mă de privirea florilor și de miros, auz un glas ca de privighetoare care tot zicea: "cine m-o mânca, rămâne grea!" Stau în loc, caut să văz de unde vine glasul, și mi se părea că iese din mijlocul unui stufuleț de ... părea că erau prăjite. Stau și ascult. Ele se făcea că mie îmi vorbeau, căci nu mai încetau de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea". Eu n-am mai putut să mă opresc. Mă întinz peste ceilalți pomișori, iau un merișor d-alea, îl bag în ... l mănânc, dară, când să mă întorc, dau într-un ghimpe. Așa de m-a săgetat pustiul de ghimpe, încât am țipat și m-am deșteptat. - Frumos vis ai visat, zise împăratul; dar și tare ai țipat, încât ...

 

Alecu Donici - Tunsul

... dă un ban nici pe logofeții mari, nici pe hatmanul divanului, nici pe marii vornici. Locul lui e până întratâta de însemnător, încât dacă soarta m-ar fi întrebat când m-am născut, ce doresc eu să fiu pe pământ, îi ziceam: nimic altă decât agă de București! Aga are până la una mie de lei ...

 

Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul

... cu seamă pe țările cele mici. În acest ocean agitat de felurite furtuni, ce se numește politica generală a Europei, peștii cei mari par în tot momentul dispuși să înghită pe cei mici. Vai de statul cel mic, care va parveni să dispună de o dată pe toate puterile ... cu seamă în grelele împrejurări în care ne aflăm astăzi. Luăm act de aceste grave amenințări făcute fără nicio rușine și fără nicio teamă și M. S. Domnitorului, chiar de cătră acei ce sunt singuri vinovați de situația încordată în care ne aflăm. La aceste patriotice, liberale și naționale rânduri ale ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... încoronează,     Văi, dealuri și munți, Și plugarii veseli cu plugul brăzdează     Câmpii înfloriți. Dar el, ticălosul, să vază nu poate     Cest timp aurit, I se par cu neguri învelite toate,     Pământul negrit. De vede pe ceruri a zorilor dungă,     Zice: “Zori, iertați!â€� Dacă cântă păsări: “Iertați ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... încoronează,     Văi, dealuri și munți, Și plugarii veseli cu plugul brăzdează     Câmpii înfloriți. Dar el, ticălosul, să vază nu poate     Cest timp aurit, I se par cu neguri învelite toate,     Pământul negrit. De vede pe ceruri a zorilor dungă,     Zice: “Zori, iertați!â€� Dacă cântă păsări: “Iertați ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... sub plăcuta impresiune a petrecerei ce am avut la Brustureni, unde grațioasa voastră ospeție ne făcea a uita supărările vieței, când m-am trezit în oraș unde pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. Unde sunt șesurile verzi a râulețului ce curge ... flori plebee, cum le zic eu, și vulgare cum binevoiați a le numi d-voastră; dar ce era de făcut? Urâtul mă cuprinsese; m-am decis! Ei bine, doamna mea! ce să vă spun? am rămas... cu gura căscată, cum e vorba românului, închipuiți-vă — însă pentru ca ... mustri că nu sunt română. Dar ian spune-mi, ce ți-a venit să-mi trămiți mintă, lemnul Domnului și busuioc? Nu cumva m-ai luat de vro preoteasă? Să lăsăm gluma. Aștept al doile transport de flori, precum îmi promiți, și spre răsplată îți trămit și eu un ... ele să se vestejească; oare atunci a mele îmi vor mai plăcea?... Toate aceste reflecțiuni puțin măgulitoare pentru mine și florile mele, nu m-au împiedicat de a esersa găzduirea ce datoram oaspeților mele. Improvizai îndată un bal. Orchestrul era gata; cintițile și merlele din copaci, grierii ...

 

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... a-i zice: - Îmi pare rău, Făt-Frumos, de această întâmplare. De ai fi venit cu binele, sau cu rugăciuni, să-mi ceri pasărea, poate m-aș fi înduplecat ca să ți-o dau de bunăvoia mea; dară acum, prins cu mâna în sac, cum se zice, după datinele noastre cu ...

 

Emil Gârleanu - Înecatul

... vorbi ca într-aiurea: — Păi, o să vie nevastă-sa, că i-am spus. Eu am luat căruța asta de la un vecin și m-am repezit când am auzit că l-o adus apele aici. Că îmi moare un copchil acasă... și mi-i nevasta bolnavă și n-am ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri

... Toți pătimesc, toți sunt în scârbe, toți suspină supt jugul cel greu al nevoei. Dară iaste cineva să zică, împreună cu David: Cătră Domnul, când m-am necăjit am stigat? Sau zice cineva, vreodată, lui Dumnezeu, întru supărările lui: miluiaște-mă, Doamne, și mă ascultă? Noi pohtim să ne ajute Dumnezeu ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... albă ca o pânză pe un mort, iar pe drumurile dispărute sub zăpadă se văd mișcânduse încet sănii încărcate cu lemne de la pădure. Vitele par chircite, păsările zgribulite, și oamenii vineți la față. Iarna găsește o petrecere de artist lipind pe geamuri flori fantastice de gheață și vopsind cu culoare ... au desăvârșit cu sacrificii de avere și de viață chiar, și acelor săvârșite sub îndemnul ambiției personale sau al dobândirii de averi colosale. Această idee m-a îndreptat către tine, amice, cu propunerea ca să începem între noi o corespondență menită de a continua convorbirile noastre și ...

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... și arătând pe Lae, care se uită la lucrurile din biuroul avocatului de jur împrejur și-n tavan la policandru) , tot într-o pricină, de par egzamplu acuma, vine vorba; și zice: du-te negreșit la dumnealui, că-ți face dumnealui treaba. Avocatul: Care cocoană, mă rog? Cocoana: Mița... Avocatul: Care ... mâna stângă peste buze.) U! pardon... oi fi mirosind!... Am gustat de dimineață niște anghelică de casă... Nu știu ce purdalnicu îmi venea de cum m-am sculat, pardon, de la stomac!... (Cu aceeași mișcare grațioasă, se apasă cu cele trei dește la lingurea făcând ceea ce se zice pe franțuzește ... conjugală, daca... Cocoana: Apoi ai cunoscut-o dumneata pe mă-sa ce pramatie, ce catifea? (Se dă la ureche fără succes; apoi, pufnind de râs:) M-ai înțelegut, care va să zică? (Taie cu mâna dreaptă de două-trei ori aerul în mișcări scurte și dese, bleojdind buzele, pufnind din nări ... biurou de avocat. În aceeași zi, orele patru d. a. Avocatul intră cu servieta subsuoară, urmat de fecior. Avocatul: Afară de ăștia nu m-a mai căutat nimeni? Feciorul (gândindu-se mai bine): Ba da, conașule, un popă și o damă tânără; a zis popa ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>