Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OCHI

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1859 pentru OCHI.

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici) Toamna de Alexei Mateevici (Schiță din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și ...

 

Dimitrie Anghel - Ex voto

... a unui visător, întîia convingere că realitatea brutală nu e partea mea pe lumea asta. Și cum stam așa, prin lacrima ce-mi luneca din ochi, am mai privit încă o dată grădina, și noaptea mi s-a părut, oricum, divină, privită așa printr-o lacrimă... • Și am ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost Povestea lui Ionică cel prost de Ion Creangă Amu cică era odată într-un sat un băetan, care n-avea nici tată, nici mamă și nici o rudă; așa era de strein, de parcă era căzut din ceriu. Și fiindcă băetanul acela era supus, răbdător și tăcut - și bărbații și femeile din acel sat se luaseră a-i zice "Ionică cel prost, Ionică cel prost" și așa îi rămăsese acum numele. Dar știți că este o vorbă ca: "dracul în curu' prostului zace.â€� În satul acela erau o mulțime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi și mai țanțoși - tot de cei care umblă cu chebea între umere și poartă căciula pusă de-a cățeaua. Și Ionică cel prost n-avea cap să se amestece în vorba lor, c-apoi ce pățea cu nime' nu împărția, sermanul! El și la crîșmă și la joc și pe la nunți ședea tot deoparte, ca un pui de bogdaprosti, se făcea "Tănasă", și numai asculta ce pun la cale ceilalți; și cînd îi plăcea ce fac ei, da și el din cap și zicea că "tot bine este". ...

 

Ion Grămadă - Serafim Cărășel

... îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel ... de zimțați. Trebuie să știi a trăi, în ziua de azi, ca să poți prinde oleacă de său, zicea, apoi închidea dintr-un ochi. Căci celui bogat îi leagănă și dracul copiii, iar celui sărac îi trage mâța de coadă. De multe ori, făcea botezul răsteului și, apoi, ieșea ... de pe dânsul. Așa am făcut eu asta. Cărășel scoate, iarăși, trișca din brâu și le-o arată. Băieții se-ndeasă mai aproape, c-un ochi la diac și cu altul la trișca de os alb. Glasul lui Cărășel scade, acum, prefăcându-se într-un șoptit tainic: - În noaptea spre Sfântul ... cânta diacul din trișcă. Împrejurul ochilor lui Cărășel flutură, un răstimp, o lumină de zâmbet viclean, apoi dispăru. Diacul începu mai întâi din gură: - Doi ochi am iubit într-a mea viață Unul era chior și altul cu albeață… Făcând ochii mici, puse trișca de os la gură, își ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... mine, așa și eu sunt dator să îngrijesc de tine. Și precum tu nu m-ai dezlipit de lângă tine, nici cât ai clipi din ochi, așa și eu nu mă voi dezlipi de tine până ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rândul oamenilor. Pasămite ... o ciripie la palaturile unui boier mare. Cum ajunse la poartă, se dete de trei ori peste cap și se făcu om. Iară daca dete ochi cu boierul, el zise: - Boierule, stăpânul meu, Mătăhuz împărat, mergând la vânătoare, nu întâlnea decât păsărele mititele Nu era vânat Vrednic de-mpărat. El trecea ... Și fiindcă vorba vorbă aduce, cotoșmanul și boierul stătură la taifas și se înțeleseră la cuvinte. Ei hotărâră ca să vie Mătăhuz împărat să dea ochi cu fata boierului. Întorcându-se cotoșmanul la stăpânul său, îi spuse cum a izbutit în solia lui și puseră la cale ca în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

... scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... îl privi câtăva vreme cu mișcare. — Bietul câine! cum urlă! zise ea înduioșată. Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind că lacrimile îi vin în ochi. Cine știe, poate a și murit în cătănie. Bietul câine! Apoi începe a se sterge la ochi, așezându-se pe piatra de lângă portiță. Cine știe, poate a și murit! Trei ani vor fi la toamnă de când l-au ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade) Visul de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XIX 19 XX I O altă auroră în sufletu-mi lucește, Rază necunoscută d-a altor lumi ziori; Ochii mi se deschide, și-n ochii mei zâmbește Ziua zilelor noastre, vecii netrecători. Veacurile, viața-mi ca nopți se strecurară, Și-ncovoiat pe groapa-mi o văz că s-a deschis Și-mi face loc printr-însa să trec preste hotară -- E poarta veciniciei!... și mă deștept din vis! Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă, Brațele-mi rezemate toiagul meu apasă; Iar sufletu-mi se-ntoarce și cată înapoi... O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?... Dar ați trecut! ce trece mai mult el nu mai vine. Era mai dinainte să vă întreb pe voi. II Ce noapte variată! ce groaznică vedere! Stai! Îmi aduc aminte: în vis eu mă făceam C-aș fi fost prunc, îmi pare, și fără griji, durere, În casa părintească cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și se puse să-l ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teri­toriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>