Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LE��
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 1947 pentru LE��.
Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni
... povestesc toate isprăvile lui ,,badea Vasile", se zugrăvește toată vitejia și năzdrăvănia lui la lucrul plugului în așa chipuri, care a putut să le zidească numai mintea moldoveanului. Rânduiala hăitului se face în așa fel. Dintâi, ca și de Crăciun, se pornește băiețăraia cu clopoței, cu prăjini lungi, crăcănate ... hăitul" flăcăii. Venind la o casă, ei dintâi se-ntreabă de fată (dacă casa-i cu fată) se poate să hăiască sau ba. Și dacă le dă voie fata, ei încep hăitul, împletind într-însul și cuvinte în care se laudă vredniciile (frumusețea ori hărnicia) fetei. Hăitul flăcăilor întotdeauna este mai ...
Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații
... nor sus, Zicînd: - Luai la tîrg veste De la oameni învățați Că norul ce vine este Plin de ploaie cu cîrnați, Și cum că vin le e teamă Niște păsări după el, Cu aripile d-aramă Și cu ciocul de oțel, Și dau toți cu socoteală Că de mulțime ce sînt ... Ba nu, leică, Altă potcă s-a-ntîmplat, Ispravnicii azi bătură Pe zapciu pentr-o belea Tot cu lipii peste gură Și înapoi le-azvîrlea. Eu văzînd că toți luară Care-n mîmă le cădea, Abia și într-a mea gheară Asta o putui vedea. După ce făcu el asta Bazagonie atunci Și își fermecă nevasta, Cun ... spui tu mie de vise, Cîrnați cînd zici c-au plouat? Zise ea: -Cînd te bătură Ispravnicii cu lipii Pentr-o vină peste gură Și le-arunca la oopii. În sfîrșit el rîzînd iară Și prostia-i ocărînd, 0 dete pe loc afară Că e nebună crezînd. Nu știu aceasta poveste ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... înainte, îl opreau din drum și-l zăpăceau cu cercetările. Grânarul, cu o mână în brâu, cu alta pe hățuri, cu biciul pe după gât, le răspundea cu rânduială, să nu lase pe nici una mâhnită. — Nea Mitrane, ai întâlnit, p-ale drumuri, pe alde dumnealui? (Și "dumnealui" îi era ... frate-său.) — Cică a câștigat bune părăluțe. Dar tu, când ne-i întinde halageaua nunții? Și așa, cu una, cu două, până le dădea de rost, apoi toate alergau, ca un stol de vrăbii speriate, care încotro ședeau, ca să spuie veste bună și noroc pe la cei ... de lângă poarta mică, și poveștile începeau lungi și nesfârșite. Bunicile și mumele își luau nepoții și copiii cei mai mici, prâslele, în poală și le spuneau câte-n lună și-n soare. Ba de turci, ba de tătari, ba de calmuci, ba de căpcăunii cu două guri, ba de muscali ... în halul ăsta? — Ei, maică, ce e de la Dumnezeu și de la stăpânire este. Iacă școală mare, iacă biserică frumoasă, dar de ce le-or mai fi ridicat în mijlocul dărâmăturilor eu nu pricep... Uite, ne-am stins în câțiva ani. Se zice că acele mașini blestemate de drumuri ...
... unei stânci creștet prin talazele turbate Precum un uriaș strașnic din adâncuri s-arăta. Vălmășală zgomotoasă ocolea coastele sale, Pre care apele negre cu pornire le izbea; Omenirea împregiuru-i scotea țipete de jale, Nevoindu-se cu silă să se urce păn-la ea. O, ce răcnete grozave! ce amară suspinare ... pornire, Clocotesc fierbând deasupra tunetele fioros. Iar prin latul întuneric ce se-ntinde pe tărie Când de când brăzduind cerul fulgerul scânteitor, Preste undele muginde le-arăta cu grozăvie Cum plutea ca niște plaghii leșile fraților lor. A Selminei line lacrimi cu ploaia amestecate Se prăval ca două râuri ... din aste valuri, unelte-a morții cumplite, Care e acel ce soarta pentru noi l-a hotărât? Puținele mele zile iată-le de-acum sfârșite! Sprijinește-mă în brațe-ți, să mor l-al tău sân iubit. În curând a să sosească mâna morții cea ... tine, de lângă scumpa mea viață Ca s-afunde în adâncuri un suflet nevinovat!...â€� În fiorii spăimântării leșină tânăra fată, Undoioasele ei coame viforul le-nvăluia; Semăna ca o mlădiță de-un vânt ager sfărămată. Și — furtuna nu-ncetase, și apa se tot suia! În a sale ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele ... aproape de pămînt. Dar inima lui Enric își avea și ea lacrimile ei și în timp ce universul își plîngea preaplinul de lacrimi, el și le plîngea pe ale lui, sătul de puterea asta nevăzută ce-l ținea încătușat pe pămînt, în timp ce cu privirile putea să facă ocolul lumii ... O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis în propriul lui suflet. Credea că erau îndeajuns comorile pe cari le adunase în el, pentru ca să poată trăi pe socoteala lor. Viața cărților însă e moartă, suflul ce-a palpitat în literile negre ... scrise într-un moment de inspirație, e ca o adiere ce-ar trece întîi peste un mormînt, pînă să ajungă la tine. Visurile toate ce le-au cristalizat marii poeți au fost stropite de lacrimi, gîndirile mari ce-au chinuit mintea cugetătorilor au lăsat dîre de sînge și cîntecele de dragoste ...
... umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura ... o podoabă. Și ea era fericită ca într-un rai, în preajma atîtor minuni. Haine alese avea și podoabele după haine și după lumină și le alegea din grădină. Din ramuri și flori, își întregea gătelile. Dar într-o zi, cum era îmbrăcată într-o rochie galbenă ca aurul curat, plecată ... i-ar sta mai bine și s-ar potrivi cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce se oglindi în apă, le aruncă. Alese apoi o floare de leandru cu miros amar, dar o aruncă și pe aceasta, căci era prea roză. Prinse un mac cu inima ...
... s trăiți, eram pus de santinelă; era cald și mă uitam pe câmp, și pe poarta de din dos văd, s trăiți, că ieșeau boii. Le dăduse drumul nu știu cine, ori își luaseră ei singuri lumea în cap, că eu, vezi, eram de santinelă, nu eram în grajd. Pe mine ... târziu de tot, că prinsese să se spuzească cerul de stele, și eu mă găndeam încă la boii mei, că nu aveau ce mânca; eu le dau de mâncare la vreme, ba-i duc și la păscut, în suhatul târgului, unde-s și ceilalți văcari, că am păscut doar și tamaslâcul ... schimbat? — Domnul căprar, ista, domnul aghiutant. Aflase și dumnealui că Pintilie luase sacii, că mi-o tras și dânsul câteva palme, da fără să le numere, că mi le-o tras grăbit. Apoi m-o dus la închisoare. Ș-am stat închis, s trăiți. Ia, așa, degeaba, pentru mehenghiul ista de Pintilie. Că doar ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... ș-o răzășie; Delicată, frumușică, învățată! Minunat! Ba nici cum! Ț-oi spune, vere, c-asta chiar m-a desperat. Spre rău toate le aplică și mă tem că m-or răpune A ei grații și talente, ce s-admiră cu minune; Iacă de-ți alegi femeie ... ceea a trimis în capitală. Neputându-mă opune, de acasă am fugit, Iar cucoana se apucă de sfarmat și de zidit. Toate cele le răstoarnă, din loc toate le strămută, Peste-o lună a mea casă în palat fu prefăcută; Pe păreți tapete-ntinde și covoare pe parchet, Draperia la fereastră pentru ... a adunat, Cavaleri frumoși și dame, dregători înalți de stat, Bal cu masce și supele, cu o muzică streină, Doamnei casei prezidentul trei toaste le închină, Adiutantul tot deșeartă vinul meu de la Cotnar, A șampaniei rebele dopurile-n aer sar; Iar soția mea pe tronu-i și ...
Ioan Slavici - Propaganda semitică
... ca oameni de cât ca RomânÄ și ne orientăm în toate amănuntele viețiÄ noastre după popoarele de la Apus, pe care EvreiÄ aÅ reușit să le semitiseze, și maÄ ales după Paris, care e un fel de Babilon jidovit. N’avem de cât să ne examinăm în toată liniștea pe noÄ ... că pe sine însușÄ se păgubește când strică ceea-ce e al comuneÄ, al județuluÄ și amaÄ ales al statului și că propriile sale interese le servește purtând grijă de avutul comun. Ear aceasta pentru-că noÄ ceÄ-l’alțÄ l’am deprins prin faptele noastre cu gândul, că avutul comun ... a viețiÄ noastre comune; fiind însă puținÄ, eÄ aÅ fost orÄ sunt nevoițÄ a-șÄ călca pe inimă și a le face concesiunÄ celor mulțÄ, care nu caută în viața publică de cât mulțumirÄ individuale. E lucru firesc, că marea mulțime a poporului, cetățenÄ ... în învălmășeala acestei goane. Nu e adevărat lucrul acesta, căcÄ, dac’ar fi adevÄ•rat, nu am fi putut să realisăm progresele pe carÄ toțÄ le recunosc: acesta e însă simțîmĂȘntul, pe care promiscuitatea viețiiÄ noastre publice îl produce în inimile celor politicește indiferențÄ; așa trebue să creadă mulțimea, când vede ...
... unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, și celalalt două pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lângă o fântână cu ciutură, scoate fiecare pânile ce avea și se pun să mănânce împreună, ca să ... poftă de mâncare. Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeț, necunoscut, îi ajunge din urmă și se oprește lângă dânșii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie și lui ceva de mâncare, căci e tare flămând și n-are nimica merinde la dânsul, nici ... la masă împreună, câte pâni a avut fiecare, cum a mâncat drumețul cel străin la masa lor, deopotrivă cu dânșii, cum le-a dat cinci lei drept mulțămită și cum cel cu trei pâni a găsit cu cale să-i împartă. Judecătorul, după ... cu patru bucăți de la istalalt fac la un loc cinci bucăți? — Taman cinci, domnule judecător. — Este adevărat că aceste bucăți de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastră, care spui că v-a dat cinci lei drept mulțămită? — Adevărat este, domnule judecător. — Așadar ...
Ion Creangă - Prostia omenească
... vede că i s-au sfârșit mititelului zilele! Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca ... puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare: — Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în lumea ... taie ușorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumețul l-a învățat să-l desfacă în toate părțile lui, să le scoată pe rând afară ș-apoi iarăși să-l înjghebe la loc. — Foarte mulțămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învățat! Ia uită ... n-are țăpoiul de scârbă. Ai un oboroc? — Da' cum să n-am?! — Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr și suie-le frumușel în pod; țăpoiul e pentru paie și fân, iar nu pentru nuci. Omul ascultă, și treaba se făcu îndată. Drumețul nu zăbovi nici aici ...