Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FUGI
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 764 pentru FUGI.
Ion Creangă - Păcală Păcală de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 februarie 1885 Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă: — De unde ești, măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum ...
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea
... locul Și știu singur că s-a dus! Câte ori, frunze iubite, Umbra voastr-o coperi! Curs de ceasuri fericite Cât de repede fugi! Spuneți, spuneți, drage unde, Voi vedea-o eu sau nu? Vai! dar eco îmi răspunde Și îmi par' că zice: nu! Simt o dulce murmurare ...
Ion Heliade Rădulescu - Margherita
Ion Heliade Rădulescu - Margherita "Rămâi sanătoasă!" Mi-a zis, și s-a dus. Pieptul mă apasă, Pacea-mi s-a răpus, Am pierdut vedere, Lacrimile-mi tac Și simțirea-mi piere, Nu știu ce să fac! Fruntea n-o pot ține! Capul îmi e greu; Sânul de suspine Îmi arde mereu. Căci n-am ziuă bună!... Bunul m-a lăsat; Parcă sunt nebună, Doamne! ce păcat! Mintea stă să-mi fugă, Unde sunt nu știu; Sunt gheață în rugă Si arz în foc viu. Aveam și credință Când eram cu el; Nu știu d-am ființă Când sunt fără el! Cât eram de bine! Stella-mi strălucea; Când era cu mine Toate-mi surâdea. Mi-era scumpă casa, Căci cu el trăiam; Mi-era dulce masa, Căci cu el ședeam. Îmi plăcea lumina, Că-l puteam vedea; Îmi plăcea grădina, Că-n ea mă-ntâlnea. Noaptea răcoroasă Ardeam s-o aștept; Luna amoroasă Mi-l vedea pe piept. Fericiri nespuse Speram pe pământ; De când el se duse Lumea mi-e mormânt. Ah! vin', vin' odată, Vino, scumpul meu! Căci am lumea toată, Am și Dumnezeu. Fața ta blondină S-o ...
Ion Heliade Rădulescu - Mircea și Lazar
Ion Heliade Rădulescu - Mircea şi Lazar Mircea și Lazar de Ion Heliade Rădulescu Mircea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Răstriștea ce ne-mpăcată d-atâți ani ne-a alungat, Aceeași ne și unește și ne leagă ne-ncetat, Soarta armelor zâmbește acestui, comun vrăjmaș Ș-atâția aprinde-ntr-însul acel nesațiu trufaș: Să ne propuie pace cu un chip defăimător, Sol spre-aceasta ne trimite însuși p-acel vânzător, Pe Dan, ce setea domniei, setea de a guverna Îl făcu să-și vânză cuget, Dumnezeu și legea sa. Spre-aceasta chemai boierii către un sfat de război. Însă mai nainte, cneaze, sfatul tău însuși îl voi. Legea, politica stare, rudenia dintre noi Leagă-ale noastre foloase, fericiri, cum și nevoi. Eu voiesc a ta părere. Lazar Părerea mea o poți ști... Vezi cine este vrăjmașul, și gândește cum pot fi: Prădătorul țării mele, ucigaș tatălui meu, Gonitorul casei noastre, gonitor de Dumnezeu, Răpitor al sorii mele, de altare destructor, Păgân vărsător de sânge, al lumii pustiitor. Condițiile-i sunt lege și protecția lui, jug. Iar pacea... o preparare de nelegiuiri ce-i fug. Încă văz rana fatală a tatălui meu jertfit, Înc-auz țipăt de sânge ...
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviștii
Ion Heliade Rădulescu - O noapte pe ruinele Târgoviştii O noapte pe ruinele Târgoviștii de Ion Heliade Rădulescu Soarele după dealuri mai strălucește încă, Razele-i rubinoase vestesc al lui apus, Și seara, pânditoare subt fiecare stâncă, Cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus. Muntele al său creștet și-nalță și privește Linul cobor al zilei, tainicul ei sfințit, Și raza cea din urmă pe fruntea lui izbește, Ce mândră ține față cu cerul cel rușit. Vântul de seară suflă și frunza-nfiorează, Roua seninul varsă verdeața renviind; Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează Și râul p-a lui cale șoptește șărpuind. P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, O cetățuie veche, lăcaș religios, Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos. Astfel într-al meu suflet se nalț-a mea credință, P-a patimilor râpă ca monument s-a pus Și-mi ține șovăinda, clătita mea ființă L-a vieții-mi viforoase prea liniștit apus. Soarele-acum sfințește și noaptea naintează, Cu-ncetu-și cârmuiește carul cel aburos; Mii de lumini în preajmă-i, pe frunte-i schinteiază, ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
... plecară. O duseră la stână și șarl-aci jură Pe lege. - Cum se poate? Dar șarlele n-au lege, ș-arfi de necrezut, Veți zice; fugi d-acolo! -Știu bine-aceste toate, Dar iacă s-a putut! Șarla jură pe lege, onoare, conștiință, Nu râdeți de,... să fie un ...
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion Amicului meu Gion de Ion Luca Caragiale (Moftul Român, 13 Mai 1901) Marea cu talazurile La mer avec ses vagues Lumea cu necazurile! sau Le monde avec ses blagues! Ei, da, Gion!... Academia este oarbă ca toți orbii... Declarămu-ne-mpotrivă-i și strigăm urbi et orbi, Că ctitoriceasca țâfnă îi dă brânci p-un povârniș, Care-o duce drept la baie... E un fel de va t' fair' fiche, Ce se face cu-atât brio, cu-acel sans-gen', ma parole: Cum un Kubelik ar face-o pizzicând coarda de sol, Cum pe piano mica Cionca, acest genial copil, Cu drăguțele-i mânuțe, ar obține-un triplu tril... Dar, pe sfânta pomenire-a reposatului blajin! Pe-a lui clasică-adiată de blagocestiv creștin! — Înțelege fiecine cum e Take-Anastasiu Ot Tecuciu! — nimeni nu vede cum-că niente non va piu! Cum ritos s-ar zice-n limba lui Alighieri Dante? Încetați nebunul scherzo! treceți într-un demn andante, Sau lasciam' ogni speranza tocm-acuma-n toiul verii, Cum s-ar zice-n bella lingua a lui Dante-Alighieri! Ctitoricește mendre pot în fine să ...
Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală
... să cadă astfel cum sum, găndeștete Mari că poate să moru și atunci, atunci cănd poate cellu de susu’ți va reaminti suvenirea o să fugi de vederea ori și cărei ființe, careți va descria soarta sa ca și mine, în fine găndeștete iubită, angelul meu, găndeștete și aibi indurare de ...
Ion Luca Caragiale - D. Eugeniu Stătescu poet
Ion Luca Caragiale - D. Eugeniu Stătescu poet D. Eugeniu Stătescu poet de Ion Luca Caragiale Românul e născut poet. Și d. Eugeniu Stătescu, ministrul justiției, a fost odinioară poet. Pe la 1854 se stabilise în poalele Penteleului celebrul Persescu, autorul faimoaselor cașcavaluri; om cu avere, el construise pe valea Bârsei o casă mare, un falansterbine mobilat, bine întreținut și bine aprovizionat, unde primea cu multă bucurie pe numeroșii vizitatori cari fugeau de pâcla orașelor la aerul binefăcător al munților. Persescu, galant amfitrion, îi primea pe toți cu cea mai mare bucurie, îi ospăta câtă vreme ei voiau să stea acolo și, drept mulțumire, nu le cerea în schimb decât să scrie o gândire, o strofă, o iscălitură măcar, în semn de amintirea petrecerii la Penteleu, pe un frumos album. Într-unul din aceste albumuri se găsește poezia de mai la vale, iscălită de actualul ministru al justiției. Sunt de atunci aproape patruzeci și doi de ani! Suntem siguri că bărbatului politic de astăzi îi va face o dulce plăcere să-și revază improvizația poetică de odinioară, când desigur, cu toată încrederea ce putea să aibă în talentul său, nu bănuia furtunile prin care trebuia să treacă mai ...
Ion Luca Caragiale - Eros Eros de Ion Luca Caragiale E primăvară... Sus pe Atlas, între pământ și luna plină, Fug nouri străvezii la vale cernând ușor o bură fină... Un leopard adult simțește deodată-n sânu-i o văpaie! Din creștet până-n vârful coadii, în creiere și-n măruntaie, Îl furnică un neastâmpăr nesuferit și nențeles... Din nările lui dilatate, suflări adânci și grele ies; Din ochii-i injectați de sânge, îi pică lacrime fierbinți: El ghearele-și înfige-n carne, scrâșnește crunt ieșit din minți, Se zvârcolește-n salturi stranii... răcnește covârșit de chin – Îi crapă pieptul sub lucrarea nemilostivului venin... Ridică botu-n sus să soarbă răcoarea nopții cuputere Și vede-n călătorii nouri un cârd de tinere pantere. S-au dus și nourii și luna - - pe Atlas soarele e sus - Acu... bolnavul de az-noapte lâng-o panteră doarme dus. Da! da!in cauda venenum - ilustrul Darwin bine-a