Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FIU

 Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 3762 pentru FIU.

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

... de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic. Samsarul, care și-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus-o singur; dar, în schimb, a fost de o nedibăcie, de o lipsă de ... în alta, într'o societate în care, de regulă, nu se recrutează diplomații și oamenii politici dintre agronomii micuți, ori cât de faine le-ar fi brânzeturile; deprins și disciplinat austriecește cu o lume în care un conducător de fermă-model nu ciocnește paharul cu diplomați, miniștri și ilustrațiuni politice decât ... acelui rol sau contestând-o cu desăvârșire, un lucru rămâne constant: în țară erau conservatorii la putere și nu e admisibil ca ei să nu fi

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... dată ea a fost pe marginea prăpastiei; nu o dată existența și chiar numele său au fost în ajunul de a fi șterse din cartea omenirii; și, fapt curios, tocmai în acele momente de durere, când fiii ei cei mai energici, cei mai plini de credință în ... glorioasa sa origine! Când prezentul era atât de negru, iată și viitorul ce în 1852 ne aștepta! Principatele erau în ajunul de a fi luate de către Rusia zălog pentru cheia Sfântului Mormânt ! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocși, românii ortodocși aveau a-și ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

... decât doar Răsunetul (Deșteaptă-te, române!) al lui Andrei Mureșanu. Restul -- maculatură, dar aceasta nu are a face, căci oricât de slabă ar fi producția literară, ea tot oglindește o epocă. Cauzele superiorității Principatelor sunt multe: cultura franceză, mai potrivită spiritului românesc decât cea germană (și ungurească); posibilitatea de ... la vindecarea literaturii de o mulțime de scăderi. Așadar, Ardealul beneficiază de progresele generale ale literaturii române, și astfel un Slavici și un Coșbuc pot fi scriitori adevărați -- și nu ca predecesorii lor ardeleni. Progresul artistic e general la toți românii, indiferent de conținutul ori de tendința operei lor. Acest progres ... munteană. Pe de altă parte, ideile Școlii ardelene (tot revoluționare) au pătruns și ele mai puternic și mai de timpuriu în Muntenia. Și or mai fi și alte cauze pentru care Muntenia este de la început mai "înaintată" decât Moldova. În epoca următoare, a lui Alecsandri, Moldova e stăpânită ... sus-amintite. (Odobescu apare cu douăzeci de ani mai târziu decât critica moldovenească, și e singur, și e ucenicul Moldovei. Ion Ghica -- care, dacă ar fi trăit în Moldova, ar fi ...

 

Ioan Slavici - Florița din codru

... insa fiica crașmaritei, și crașmarita nu era mama fetei: fata era fata fara parinti, și crașmarita maica de suflet a fetei... Cine sa fi fost parintii fetei nici chiar cei mai batrani și mai cu sfat oameni nu pot s-o spuna; asta nime n-a putut ... limpede si plina de flori a aflat o fetita ce se juca cu niste pui de caprioara. Cum, cand si de unde sa fi ajuns copilita asta prin codru, aceea minte pamanteasca nu poate s-o priceapa. Doar a crescut ca si florile din pamant; doar a ... cer, sau s-a prefacut cumva, pe nepricepute, din vazduhul curat. Destul cum c-atata era de frumoasa fetita asta, incat, de-ar fi fost sa fie din om, ar fi trebuit sa fie - cel putin -fata de imparat. Cine stie?... Vreun imparat ce domnește in ascuns prin adancul codrilor... Crasmarul s-a ... urzeala era din fire incat nici nu le vedeai cu ochii, iar nasadeala din funii, pe care nici cele mai salbatice fiare nu le-ar fi ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III

... strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu-vă-inimioare Ca când ar fi libovul osândă. Ah! ne-ajunsă-omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! [6] Voi dar, care-aveți inimă bună Și lămurită minte cerească, O ... slabi, bolnavilor leac. Hrană la bătrâni, iar când în cap sai, [13] Voie bună faci și celui sărac, Alb, roșiu ș-or'cum de-ai fi tu-în obraz, La toți ce te beu, purure faci haz. Care te-au beut, de-ar fi cât de trist, Prinde-îndată chief ș-uită de necaz. Fiece năuc pare-un trismeghìst, Fiece mișel să ține-un viteaz... Să bem, să ... Toate-i birui. Ai numa-îndrăzneală! Că norocul bun nu-i în pat cu pene, Nice să-însoțește cu trândava lene. Iar când ț-ar fi greu doar la vro tâmplare, Adu-ți aminte de mine ș-a mele Bune-învățături, fii cu cutezare, Nici locul să dai la ... Cetate!" Ermina de-aci mearsă nevăzută Lăsând pe voinic în uimire-adâncă, Cu ochii-în pământ și cu gura mută, Și doară mai mult ar ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu ... înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat aceastași vârstă; astfel, aș număra 85 de ... bucura de o mare reputațiune prin capacitatea profesorilor și care a produs mai mulți bărbați însemnați ai Franciei. În casa părintească n-am fi putut fi mai bine tratați decât în sânul familiei LhommĂ©, sub supravegherea activă a abatelui. Eram cei întâi din clasele noastre. Dar după un an ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc că m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot că a fi vreo rușine din parte-mi, pentru că nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun drept că atunci m-am crezut înconjurat de ... supuși acelor crude pravili ale soartei. Fierul că-i fier și încă ruginește, dar noi care suntem meniți prin însăși firea noastră a fi jertfa lăcomiei oamenilor! GALBENUL: Îți aduci aminte, scumpa mea, de-acea epocă fericită când ne-am întâlnit în buzunarul căpitanului Costiță?... Sufletele noastre erau făcute ... prilej a face multe însemnări și descoperiri asupra oamenilor. M-am folosit mult de privilegiul ce avem noi, banii de aur, a fi strânși cu scumpătate la pieptul lor, pentru ca să le cercetez și să le cunosc inimile de aproape; și tu, iubita mea, știi ca și ... boierinaș ce-i vânduse grâu, am suspinat multă vreme gândind la tine, la fericirile pierdute ale dragostei noastre și crede-mă că dacă mi-ar fi fost cu putință mi-aș fi ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... tufos, Mergi pe părăuț pănă-i da de-un puț, Acolo vârtos stai și nu da dos, Că-acolo-i drăguț ție soboluț, Acolo gata fi cu săgeata Și cumu-i data, să-i dai zăgneata." Voinicul marghiol tot mearsă domol Păn' dede în vale de salbă moale, Păn' dede de ... tot al tău. Dintr-astă oară, din astă sară, A ta-s fecioară și surioară!" Tânărul fecior grăi plin de dor: ,,Dragă fecioară! fi-m lelișoară, Iară eu, mă jor, ți-oi fi bădișor!" Să îmbrățoșară atunci și strigară: ,,Dulce clipită, zi fericită, Fire-ai lungită, trei ori atâtă!...",, Mireasa ce ședea lângă masă Cu fetele, nănașă și ... 14] De-a mele soațe eu rătăcii! Acuș' soarele mândru scapătă Ș-încă eu drumul nu nimerii! La drum scoate-mă, de-oi fi trainică, O! bun tinere, ți-oi fi harnică." Zâmbi tinăru ca și zorile Ș-îi roși fața ca și rubin; Cu dâns râsără d-albe florile, Soarele râsă pe ceriu sărin. El ... ceste cetine Mă cunosc numa ca vânătoriu, Maica este-mi dulcea Vinere, Vânez inime blânde, tinere!... Iar' tu jură-te, pruncă tinără, Că-mi vei ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se ... cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau și ei pe vremea lor, Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească, unde-or fi acolo, că bună inimă mai aveau! Dar să ne întoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca în toate adunările de felul acestora, se făcea ...

 

Ion Luca Caragiale - O lacună

Ion Luca Caragiale - O lacună O lacună de Ion Luca Caragiale Lache Diaconescu și Mache Preotescu sunt impiegați în aceeași mare administrație și totodată sunt foarte buni prieteni. Pe lângă acestea, Mache s-a logodit zilele trecute cu sora d-nei Diaconescu, d-ra Cecilia Pavugadi, care-și termină la vară cursul de piano la conservator. Colegi, prieteni și cumnați... În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc pe Calea Victoriei la vale, să se abată pe la o băcănie; trebuie să târguiască niște mezeluri pentru masă — Mache va prânzi la Diaconescu împreună cu d-ra Cecilia. În treacăt, Mache ia, de la o cofetărie, bomboane și prăjituri, și dintr-o florărie două buchete. Pentru cine?... Ghiciți... Se-nțelege că dintre cei doi camarazi cel mai grăbit nu este Lache. De aceea Mache îi zice, de câte ori Lache vrea să se oprească la vreo vitrină: — Lasă, monșer; ai mai repede, ca e târziu; să nu ne aștepte damele! La care, Lache răspunde: — Lasă, monșer; știu eu; nu o să ne punem la masă de acum. Dar Mache replică: — Da, ...

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... N-ai mai crește, nici te-ai coace! - Dar de ce să nu mă coc, Că mă port fetele-n joc? - Trandafire, n-ai mai fi, Nici în cale-ai înflori! - Dar de ce să nu mai fiu, Că mă poartă lelea viu? - Tu ești viu, dar eu sunt mort, Și ... sentimental și nu silesc pe cetitor a recădea din înălțimea impresiei poetice în mijlocul preocupărilor de toate zilele. Nu că doară poporul ar fi nesimțitor la asemenea lucruri; dar el când face poezie, nu face politică, când inima îi saltă, încetează sarcina reflecției. Și la români se găsesc poezii ... Du-te, vezi dacă mai sunt Frați de-ai mei pe-acest pământ, Sau dacă i-a omorât Ungureanul cel urât? De-or fi vii, să mă răpăd Într-o fugă ca să-i văd, De-or fi morți, să mi-i răzbun Cu-o măciucă de alun Ce-i bună de descântat Și morții de răzbunat. (pag. 317) Cu toate aceste, autorii ... numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. Îndrăznim chiar să credem că mulți poeți de salon ar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>