Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DORMI
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 687 pentru DORMI.
Ion Luca Caragiale - Parlamentare
Ion Luca Caragiale - Parlamentare Parlamentare de Ion Luca Caragiale Ședința de la 24 Ibricgiè 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 ½ turcești, sub președința lui Haham-bașĂ , prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nici o cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-agĂ , asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașĂ în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a rezbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului-major al bașabuzucilor de la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura-i toată un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarnă grea, Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi. În țarini grâul încolțește, În dealuri via o desgrop; De ploaie tot se-nveselește Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. II. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum ...
Ion Luca Caragiale - Prea sărac
... Nici acolo nu se află, Și bietul Cihac e sărac! De ce nu vrei tu, soartă sumbră, Zâmbind, să nu mai fiu sărac? Cum aș dormi acum la umbră Cu burta-n sus într-un hamac! Grancea, 8 dec. După atâția ani m-am gândit că n-ar fi rău să ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale) Primăvara de Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura toată-i un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de iarna grea; Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză... calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează; Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi, se decorează Cu mii de mii de muguri ve'zi... În țarini grâul încolțește, În dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveselește, Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum curge fără să mai stea! Se-ntinde ceața grea p-afară, Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La ...
Ion Luca Caragiale - Reacțiunea
Ion Luca Caragiale - Reacţiunea Reacțiunea de Ion Luca Caragiale De geaba - eu sunt nemulțumit. Încă o iluziune pierdută! încă o legendă, pe care mi-a distrus-o vremea și școala noastră modernă: Reacțiunea! Ce era Reacțiunea! Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-național, anti-liberal, - o Plevnă internă! Ea desprețuia, batjocorea, strivea, trăda, sugruma poporul, și apoi tot ea îl exploata sistematic. Vrăjmașă jurată a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului. Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în costele Națiunii și, odată călare pe pradă, sugea cu lăcomie sângele și sudoarea poporului-martir; alteori, înfigea în sânul României un cuțit până'n prăsele și cadavrul ei sângerând îl arunca la picioarele comitelui Andrassy! Era în fine oribilă și hidoasă. Dar, pe lângă atâtea grozăvii, avea și o mare calitate: închipuirea ei era sprijinul cel mai positiv al patriotismului și liberalismului meu. Când aceste sentimente, ...
Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
Ion Luca Caragiale - Toxin şi toxice Toxin și toxice de Ion Luca Caragiale Toxinul a sunat despre ziuă. La glasul lui, s'au deșteptat în grabă tinerii patrioți adăpați la izvoarele europene. Fără să-și ia rămas bun dela părinți, lepădându-se cu entuziasm de dreptul de moștenire al privilegiilor, au ieșit din casa părintească; au coborît hotărîți în piață, s'au amestecat cu poporul, care suferise atâta, și au strigat din toate puterile: Libertate! Egalitate! Fraternitate! Și Popa Șapcă binecuvântă mișcătoarea scenă a fraternizării tutulor fiilor patriei. Negura care atâtea veacuri apăsase asupra țărilor române era spartă: încet-încet, ea trebuia să se risipească pentru a face loc luminii moderne. Dar dela strigătul acela de generoasă revoltă contra unei strări seculare de rușine, de înjosire, de mizerie politică și socială, și până la realizarea frumosului vis, trebuia, afară de bine-cuvântarea lui Popa Șapcă, încă mult. Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara jertfelor pentru a ajunge la vârful dorit. Ei nu s'au dat înapoi. Entuziasmul lor nu a fost de o singură clipă: voește și vei putea! Atunci începu pe'ntrecute fiecare ...
Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu)
Iulia Hasdeu - Înserare (Iulia Hasdeu) Înserare de Iulia Hasdeu Nox erat et coelo fulgebal luna sereno... (Horațiu) E noapte... doarme totul, Zefirul însă-i domn; Căci vrînd s-atingă roza, Învins-a-n drum pe somn. Glumind, el balansează Copacii-n visul lor; În jurul lumii-acuma Dansează-un negru nor, Așa c-a ei lumină Nu va mai stingheri Pe doi iubiți, ce-n pace Să fie, ar dori; Iar florile-alintate Mireasma și-o răsfrîng. E-atîta vrajă dulce În adormitul crîng! Nu-i nici un singur zgomot... Și filomela chiar Tăcut-a prin tufișuri, Visînd în tainic har. E ora cînd flăcăul Așteaptă-n doru-i sfînt La poarta mîndrei sale: Viață... sau mormînt.
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki Cântarea lui Walmiki de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție I În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali, Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare, Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare, Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali, Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină; Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint, Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină, Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint. Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune, Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer; Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune, Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister. II “Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici, “Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ, “Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici, “Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt. “Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late, “Să-mpace sufletu-mi, trimiteți ...
Iuliu Cezar Săvescu - Regina visurilor mab
Iuliu Cezar Săvescu - Regina visurilor mab Regina visurilor mab de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Regina visurilor Mab Mai mare nu e ca rubinul De la turbanul de Nabab, Și e ușoară ca suspinul. Căruța ei, cum unii zic, E jumătate de alună, Și caii praful cel mai mic, Și hățuri razele de lună. Un arțăgos și gros muscoi, Într-o livrea catifelată, Conduce mândrul ei convoi. Regina șade răsturnată. Și fie ploaie, fie vânt, Picior peste picior se duce, Ca fulgul cade la pământ, Și vise-n foi de nuc aduce. Iar când s-aude-un bâzâit Ca de lăcustă sau albină, Atunci se știe c-a sosit La poartă-a viselor regină. Ea colțul fustii-și pune-n brâu, Să nu o calce în picioare, În mână ia un spic de grâu Și cu un gest de vrăjitoare: Fecioarei se arată în vis Ca un flăcău frumos și dulce Și-n inimă îi lasă scris La el cu gândul să se culce. Flăcăului îi zice: “vezi, Cutare după tine plângeâ€�, Și-n somnu-i pătimaș îl vezi Cum perina în brațe strânge. Și soacrelor le zice iar, Că sunt bătute ...
Ivan Andreievici Krâlov - Țânțarul și păstorul
Ivan Andreievici Krâlov - Ţânţarul şi păstorul Țânțarul și păstorul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un păstor dormea la umbră, având păzitor pe câini, Iar un șarpe văzându-l, iese de sub spini, Se târăște pân’ la dânsul cu limba de venin plină, Voind să-l muște de moarte... Iar unui țânțar de-aproape, fiindu-i de dânsul milă, Împunge pe somnorosul cu pliscul în nas cât poate. Deci trezindu-se păstorul, pe șarpe l-au omorât, Dar mai întâi pe țânțar așa de rău îl plesnise, Că jos mort l-au oborât, Măcar că el de moarte îl mântuise. Cel slab oricât celui tare de cearcă să-i facă bine, Și vrea ochii să-i deschidă ca adevărul să vază, El să nu spereze altă răsplătire pentru sine Mai bună decât țânțarul când să ne muște