Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PLÂNS
Rezultatele 371 - 380 din aproximativ 743 pentru DE PLÂNS.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna cuviință, Se dezgolesc de haine și cu obrăznicie, Nu dau măcar cinstire la sexul rușinos. Ici unul plin de drojdii pășește șovăind, Picioarele lui slabe nu pot să-l sprijinească. Cu capul se izbește de-un zid ce-i stă nainte, De sânge umple locul și toți ...
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul
... ce îl ocolea, Cu o mantă d-aur el se ascundea. Către căpitanii ce îl înconjoară: - "Dragii mei! Iertați-mi astă lăcrimioară! E o slăbiciune de care roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Însă, ce-i mărirea, fără de ... folos? Ceea ce-i în noapte focul mincinos! Singură mărirea nu-i destulătoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Câte mii de inimi moartea n-a-nghețat? Și în câte case dorul n-a intrat? Țara este-n lacrimi și se pustiește. Floarea ... zise domnul, l-al vostru stăpân! Spuneți-i că nu e încă un român Care să dea arma pân-a nu se bate! De-i bărbăt, aice vie a combate!" - "Este timp!..." șoptește un ucigător. Celalt trage iute paloșul ușor Și c-o lovitură repede și tare ... ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... Gheorghe Asachi - Voichiţa de Românie Voichița de Românie de Gheorghe Asachi Persoane Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei. Vlad, Domnul Muntenimei. Coste, spatar din Moldova. Voichița, fiia lui Vlad. Sabina, muma ei. Codrat, june sătean ... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi ... va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de aceea, să-i dai ca onor nominal pe tot anul 12 șoimi și atâtea iepe, în războaile imperatorului meu să dai un corp de oaste și împreună să vii în persoană a te închina înaintea imperatorului. Acum reflectează! Vlad: Grele condiții, în adevăr! (În parte:) Voi giura ...
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
... ACHEPSIMAS, UCIȘI PRIN FOC] De-asemenea dar Hristos lui Achepsima Și lui Isidor prin foc ce le-au dat stima. STIH [PENTRU SFÂNTUL AMUN, EPISCOP DE NITRIA] De svântul Amun NitrĂa-i neuitată, Că i-i de dvorbă, ca un sufletesc tată. * STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI GAIAN Șl GAIE] În foc aruncaț, cu Gaie-mpreună, Luă Gaian de la Hristos cunună. * STIH [PENTRU CEI 300 DE MUCENICI DIN AFRICA, UCIȘI PRIN SABIE] O, Troiță Svântă, priimește-ntr-a ta slavă Suta-ntreită de svinț fără zăbavă. * STIH [PENTRU PREACUVIOSUL IGNATIE] Încărcat te-ai dus de fapturi credincioase, De la deșarta lume, părinte cuvioase. STIHURI [PENTRU SFINȚII MUCENICI PRISC, MARTIN ȘI NICOLAE] Mort cu foamea, Prisc, de pita țărănească, Hristos îl hrănește cu pâine-ngerească. Martin, demicat de barda măcilească, Ș-au deschis cĂ³lnic cătră viața cerească. Nevrând să-nchine la idoli Necolae, S-au dat pre jărtvă lui Hristos în văpaie ... n sabie, cu dulce. STIH [PENTRU SFINȚII PĂRINȚI UCIȘI PRIN SABIE ÎN MUNTELE SINAI] Sabii ce lucrară aciia morț multe, Ș-alțâi o pățâră bărbaț de mâni crunte. STIH [PENTRU CEI 33 DE
... toate-s eu de vină! Zice Nina și deșdină Din bălaiul păr buclat Roze două; a sfărmat Roze două, Și-n potop întreg de rouă Ochii ei i s-au scăldat. Oh, tu știi de bună seamă, Că din suflet îl iubesc Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă! Cât de cu iubiri mă cheamă Sufletul, să mi-l fac steag Pentru Sandru: câte trag Pentru Sandru! El abia-i un copilandru, Vai, dar cât îmi ... Lung la mine Și cotind fete străine, Pricină de râs făcea. Mamă, pentru ce se ține Sandru chiar așa-nținat? Știu că nu-i el de-mpărat! De ce-și bate joc de mine? Dacă-i place oarecine, Mai frumoasă de-a dorit, Las să-i placă; de-i orbit Las să-i placă, Dar, de-am fost fată săracă, Pentru ce m-a amăgit? Așa-i mamă oare-n țară, Tot așa-i în orice loc? Dragostea-i ... sătulă de joc dară! Și plângea cu jale-amară Și ținea privirea-n jos Tot întruna; dureros Tot întruna Vărsa lacrimi, pe când luna Răsărea de ...
... Iacob Negruzzi - Un toporaş Un toporaș de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Cufundat în suvenire Pe câmp verde mă primblam Și cu trista mea gândire În trecut mă întorceam. Cum la ... privit Toporaș sărmană floare Spune, cum ai meritat Așa tânăr în pcioare Fără mil' a fi călcat? L'al meu pept, floare uscată De acum afl'un adăpost Căci ca tine sfărâmată A mea inimă a fost Zâmbea veselă și jună Viața dulce când perdui ...
... Traian Demetrescu - Clavirul Clavirul de Traian Demetrescu Cânta încet din Weber: „gândirile din urmăâ€�, Poema unui geniu ce-apune maiestos, Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă Pe ... mei privind; Erau în miez de noapte târzii și tainici ore... Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!... Tăcuse deodată, și fruntea ei curată Alăturea de mine se rezemă ușor, De gura-i voluptoasă, c-o patimă-nfocată, M-apropiai atuncea sfios, tremurător! Și ne-am robit iubirei, în fericire-adâncă... Dar nu știu cum... clavirul ...
Traian Demetrescu - Floare de drum
... Traian Demetrescu - Floare de drum Floare de drum de Traian Demetrescu Pe-o margine de drum, departe, Ca un pribeag pierdut în lume, Creștea o floare solitară, Ce poartă cel mai dulce nume. Înstrăinată-ntr-o mulțime De ierburi șide grâne-nalte, Părea batjocorită, moartă, Uitată, printre celelalte. Sub vântul ce trecea zburdalnic Ea s-apleca tot spre pământ, Precum o floare gânditoare ...
Constantin Stamati - Însuși în singurătate
... Constantin Stamati - Însuşi în singurătate Însuși în singurătate de Constantin Stamati Însuși în singurătate, Strig, mă vaiet, cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om cu simțire, N-am prieten credincios Să-i ...
... din luna trecută noiembre 15 cu No. 654, avem onoare a vă repeta cu insistență rugăciunea ce v-am făcut în privința lemnelor de încălzit necesare școalei de fete No. 1 din această urbe, care se află în lipsă de căldură suficientă pentru studii pe timpul de iarnă, mai ales așa de aspră cum este cea actuală, încât elevele sunt incapabile a mai scrie cu mânile înghețate, și chiar profesoarele sufăr neputându-se dezbrăca în ... distr. X... No. 4599 - 15 decembre D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Domnule primar, Astăzi 15 decembre făcând inspecțiunea reglementară la școala de fete No. 1 din urbea Z... am fost întâmpinat de doamna directoare Aglae Poppesco împreună cu doamnele profesoare Areti Ionesco, Sevasti Ionesco și Aristi Poppesco, care toate s-au plâns de starea de mizerie în care a ajuns școala din cauza lipsei de combustibil, pe care îl refuză onor. primărie locală, pe care în nenumărate rânduri au rugat-o prin adrese oficiale, care se văd la dosar, dar ... sale d-lui revizor școlar al distr. X... urgentă. Domnule revizor, Doamna Aglae Poppesco, directoarea școalei de
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai așteaptă ... însărcină cu misiuni importante. Astfel fu trimis ambasador în China, unde, câștigând încrederea împăratului chinez, primi după trei ani prezenturi mari și un talger plin de pietre scumpe. Între aceste pietre se afla și un briliant de grosimea unui ou ...